Pe aceeași temă
“Daca nu maine, atunci poate niciodata”, asa par sa se desfasoare negocierile pentru formarea noului guvern belgian. Dupa mai bine de trei luni de tatonari intre partide, dupa ce regele Albert al II-lea a numit un “negociator” pe langa primul ministru deja desemnat, Yves Leterme (Partidul Crestin-Democrat flamand - CD&V), dupa ce s-a dezbatut la nesfarsit “reforma institutionala”, coalitia portocalie-bleu (pe locul doi s-a clasat MR - Miscarea Reformatoare, Partid Liberal din Valonia) nu este inca la putere. Lucrurile merg in continuare la fel si te intrebi, daca nu ar fi problema bugetului, la ce este bun guvernul federal!
Aparent, pentru primul ministru desemnat, Yves Leterme, lucrurile au inceput extrem de relaxant, atunci cand a fost pus sa intoneze de ziua nationala imnul belgian (Brabançonne). Tragand o ocheada jurnalistului impertinent, Leterme a inceput cu “Allons enfants de la patrie…”. A fost si mai clar de ce francezilor le plac glumele cu belgieni…
Dar pe langa gafa uriasa, s-a vazut ca viitorul prim-ministru nu este nici pe departe un unionist care sa lupte in mod egal pentru valoni si flamanzi.
Desi Yves Leterme se trage dintr-o familie mixta, este foarte critic atunci cand vine vorba de Valonia, sustinand ca valonii sunt incapabili sa vorbeasca flamanda, ca Belgia “este un accident istoric” si ca “tara nu are o valoare intrinseca”.
Programul de guvernare al lui Yves Leterme propune o descentralizare si mai mare si o putere sporita pentru regiuni. Inca din 1970, prin schimbarea Constitutiei s-au format trei comunitati, flamanda, valona si germana, si trei regiuni, Flandra, Valonia si Bruxelles Capitale (cea germana fiind inclusa in regiunea Valonia). Regiunilor li s-a dat o larga autonomie, ramanandu-i guvernului federal atributii fiscale si in materie de aparare.
Sub descentralizarea propusa de Yves Leterme, valonii vad ideea de confederatie ca pe sfarsitul Belgiei, mai precis doua state separate, cu o politica externa si sistem de impozitare diferite.
Dar sunt si unii care sustin ideile unei federatii, pe modelul Comunitatii Statelor Independente. Iata cum se exprima Patrick: “Sunt valon, dar lucrez la Bruxelles. Sincer, nu cunosc nimic despre «compatriotii mei flamanzi». Cand plec in Flandra am impresia ca sunt in alta tara. Flandra sau Olanda imi par la fel. Atunci, de ce sa nu avem o confederatie care sa poarte numele «Belgia» si sa ne reprezinte numai pe plan extern? Nu am nimic de spus contra primului ministru Leterme”.
Situatia este si mai complicata daca avem in vedere ca partidul care militeaza pe fata pentru independenta Flandrei, Vlaams Belang, a devenit a treia forta politica din zona flamanda. In afara de independenta, Vlaams Belang (Interesul Flamand) militeaza pentru deportarea emigrantilor si introducerea Bruxellesului (majoritar francofon) in regiunea flamanda.
La ora actuala, 1 din 4 flamanzi isi doreste ca Flandra sa fie independenta, restul populatiei ramanand pasiva. Ce li se reproseaza valonilor? Pe scurt, ca din anii ‘60 flamanzii ii tin “in spate” pe sudisti, ca politicienii valoni sunt corupti si clasa politica nereformata, ca Flandra plateste costuri sociale enorme care ingrasa buzunarele socialistilor valoni, fara a imbunatati situatia celor din Sud.
Intre timp, un jurnalist a propus ca locuitorii care doresc ca Belgia sa nu fie divizata sa arboreze pe balcoane steagul national. Imediat au aparut drapele in toate cartierele Bruxellesului, desi nu se stie cati locuitori din Flandra fac acelasi lucru. Pe de alta parte, 50% dintre belgieni cred ca sfarsitul regatului lor este foarte aproape. Adevarul este ca lipseste solidaritatea si asta apare din ce în ce mai evident.
Privesc uneori la gradinile belgienilor. Peluze intinse, case aranjate in forma dreptunghiulara, cu nenumarate scuaruri. Daca iei micul dejun afara (cand vremea permite!) lumea pare de vis. Dar, deodata, bagi de seama un lucru incomod: gradina este inconjurata de ziduri de piatra foarte inalte si groase. Un fel de peluze-inchisori, de unde nu-ti ramane decat privitul cerului. Fata vecinului nu apare niciodata.
Pudoarea ii face pe belgieni sobri si corecti. Proprietatea este clar delimitata, pisica nu intra in bucataria vecinului, iar pitorescul “gard viu” s-a inventat prea tarziu.
