Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
| Editie scrisa
02.12.2008

Un baraj contra uitarii

de Ioan Stanomir 

455 afisari din 21.02.2013 | Nu exista comentarii

In cultura romana, Vladimir Tismaneanu ilustreaza unul dintre putinele cazuri in care vocatia analizei intelectuale se intalneste, organic, cu aceea a actiunii publice. Mai mult decat oricare altii, Vladimir Tismaneanu este responsabil, in anii de dupa 1989, pentru renasterea unei voci romanesti a libertatii: gratie eruditiei si fortei sale de persuasiune, puntile dintre traditia autohtona a liberalismului si teritoriul occidental au fost intinse si ceea ce parea o simpla himera castaliana a prins chip. Atunci cand Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste furniza osatura argumentativa si documentara pentru actul prezidential de condamnare, o lupta de cateva decenii era implinita, iar pozitia centrala a lui Vladimir Tismaneanu, in canonul romanesc al libertatii, era afirmata, definitiv.
Zeitgest, colectia inaugurata de Vladimir Tismaneanu la Editura Humanitas, este parte din acest efort de durata pe care l-am desemnat, cu alta ocazie, ca fiind parte constitutiva dintr-o pedagogie a libertatii. Si este un fapt simbolic ca volumul ce inaugureaza acest nou demers este antologia dedicata reflectiei Monicai Lovinescu, Etica neuitarii. In acest mod, prin chiar faptul de a imagina si prefata o masiva selectie de texte, Vladimir Tismaneanu realizeaza un gest cu dubla semnificatie, in logica duratei lungi.
Pe de o parte, el reda culturii noastre consistenta ignorata a unei voci, aceea a Monicai Lovinescu, si, pe de alta parte, isi situeaza propriul demers etic si filosofic in rama unei traditii. Legatar al intransigentei libertare a Monicai Lovinescu, Vladimir Tismaneanu propune, odata cu aceasta selectie de texte, o cheie de interpretare a unui secol XX, niciodata incheiat. Est-etica Monicai Lovinescu indica, profetic, un drum care se cere urmat: acela al demnitatii umane si al refuzului barbariei*.

O voce si secolul ei

In pofida a ceea ce detractorii ei au afirmat, mai mult sau mai putin explicit, Monica Lovinescu duce mai departe un spirit al tatalui, fara ca prin aceasta unicitatea pozitiei sale sa fie afectata. In campaniile critice in care a refuzat extremele etnicismului si realismului socialist, in polemicile ocazionate de demisiile morale, ethosul lovinescian este prezent. Ceva din simplitatea tacitiana a stilului ultimului Lovinescu, cel din ciclul junimist, trece in contributiile Monicai Lovinescu. Dupa cum distinctia dintre refuzul distinctiei deceptive dintre etic si estetic este un corolar al campaniilor lovinesciene insele.
Biografia Monicai Lovinescu este una a secolului. De la tineretea care ar fi putut fi un preludiu al existentei intr-o Romanie fara comunism la incercarea exilului, traseul ei este unul in care se oglindeste solitudinea si grandoarea conditiei umane in veacul tiraniilor. Expatrierea conduce la asumarea unei solidaritati tragice cu destinul Romaniei captive. In lunga traversare a exilului, Monica Lovinescu va suporta povara unei singuratati pe care o imparte cu un intreg exil democratic. Est-europenii sunt cei ce amintesc Europei pariziene existenta unei lumi de dincolo. Critica lor este, in lectura unei stangi radicale dominante cultural, un simptom reactionar. Actiunea lor protestatara devine un semn al fascismului. Intre demonizarea promovata de regimul de democratie populara si stigmatizarea occidentala, simetria este perfecta.
Argumentul libertar al Monicai Lovinescu defineste, ca si cel al lui Virgil Ierunca, esenta ideatica a unui exil democratic, in permanent dialog polemic cu o emigratie fascizanta sau nostalgic-antonesciana. Simptomatic, din cadrul dreptei radicale, Bucurestiul isi va recruta, in anii de dupa 1965, cei ai "liberalizarii", sprijinitori ilustri. Trecerea unui Pamfil Seicaru de la encomionul antonescian la elogiul Romaniei socialiste nu poate surprinde pe nimeni. Atunci cand voci influente invoca imperativul solidarizarii cu Romania socialista antisovietica, Monica Lovinescu evoca natura tiranica a unui regim care nu inceteaza sa fie unul opresiv. Istoria exilului democratic, asemeni vietii Monicai Lovinescu, este o impletire de noblete, devotament si credinta intr-un viitor al Romaniei in libertate. In absenta acestui sacerdotiu, supravietuirea unei memorii a libertatii in tara captiva nu ar fi fost posibila.
Eseurile antologate de Vladimir Tismaneanu recupereaza unitatea subterana a unei reflectii care trece dincolo de accidentul detaliului istoric. Privite acum, din unghiul de vedere al naratiunii ideilor, iar nu al dimensiunii documentare, paginile Monicai Lovinescu contureaza, cum noteaza Vladimir Tismaneanu, o incercare de a aproxima semnificatia unui rau al secolului XX, dar si o tentativa de a identifica radacinile unei sperante ce poate fi punctul de plecare al regenerarii. Profilul intelectual al Monicai Lovinescu poate fi descris ca un liberalism al memoriei: datoria de neuitare devine parte din gramatica umanului. Acolo unde tirania esueaza, este in efortul ei de a reduce istoria umana la un prezent etern, rescris orwellian. "Manuscrisele nu ard": argumentul Monicai Lovinescu este afin cu o intreaga linie a umanismului central si est-european.
Din acest punct de vedere, Monica Lovinescu apare ca unul dintre spiritele romanesti cele mai apropiate de radicalismul etic al unui Soljenitin. Eseurile dedicate textelor sale pot fi citite ca o mise en abime a unui proiect intelectual propriu. Revolutia operata de Soljenitin, repunerea memoriei in centrul discursului identitar al natiunilor captive, reabiliteaza insurgenta ca unica forma de afirmare a umanului ultragiat. Scriind in marginea primului capitol al Arhipelagului Gulag, Arestarea, Monica Lovinescu formuleaza o judecata a carei taietura chirurgicala deschide o poarta catre temeliile amneziei nationale. Tacerea ce urmeaza suferintei devine o solidaritate tacita cu Calaul. Memoria eliberatoare este absenta din peisajul romanesc:
"Nu stiu ce pot aduce nou unui roman amanuntele arestarilor asa cum au fost ele practicate in Uniunea Sovietica. Presupun ca ele ar trebui sa ii fie familiare, deoarece timp de aproape douazeci de ani s-au repetat intocmai in tara noastra. Totusi cred ca, in afara celor care au fost arestati, ceilalti stiu si nu stiu… Nu numai ca nimic n-a fost publicat in Romania, dar oamenii care au iesit din inchisori, in halul in care au iesit, au tacut mai mult decat au vorbit. Unii vrand sa uite, altii fiind prea obositi, unii temandu-se ca nu vor fi intelesi, altii dorind sa se incadreze cat mai repede si sa nu-si incarce «dosarul» cu astfel de marturisiri. La noi n-a existat nici macar scurta pauza de adevar care a fost pentru Uniunea Sovietica  - O zi din viata lui Ivan Denisovici".
In numele acestui liberalism al memoriei, Monica Lovinescu refuza seductia unei utopii ce nu este decat un alt nume al tiraniei. Memorabile si definitive, paginile radiografiind ideologia lui Mai ‘68 la Paris ar merita recitite de cei care, astazi, invocand revolta, fac un elogiu tiranofiliei occidentale. Autenticele baricade ale libertatii nu se afla in vecinatatea lui Mao si Marcuse, ci sunt incastrate in destinul Pragai ocupate de sovietici.
In prelungirea lui François Furet, Monica Lovinescu distinge, in blocul continental al traditiei politice, intre cele doua revolutii franceze. Iconoclasta si insurgenta intelectual, delimitarea de mostenirea "Terorii" este o forma de exorcizare a demonului iacobin, atat de apropiat ca pulsiuni destructive de ethosul bolsevic. Intre drepturile individuale si violenta statala, afirma Monica Lovinescu, contradictia este una absoluta. Nimic nu se poate intemeia pe suferinta, crima si liberticid. Venerarea Revolutiei poate fi, pe durata lunga, preludiul tentatiei autocratice.
Intre Teroare si Libertate, optiunea Monicai Lovinescu a fost una lipsita de ambiguitate. Mostenirea sa poate fi localizata in aceasta reintemeiere etica a reflectiei liberale. Credinta in firescul omenesc, in memorie si demnitate este caramida pe care se poate ridica edificiul comunitatii democratice. Antologia imaginata de Vladimir Tismaneanu duce mai departe o lupta si aduce omagiu unui destin exemplar.

* Monica Lovinescu, Etica neuitarii, antologie si prefata de Vladimir Tismaneanu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008, 488 pagini.

 

Comentarii (0)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:

    Nu exista comentarii la acest articol.

    De acelasi autor

    Călăreţul de aramă - câteva reflecţii despre Rusia

    Noul imperiu al lui Putin nutreşte aceeaşi ambiţie ţaristă şi sovietică de a sugruma ...


    PSD şi fesenismul: un proiect de ţară

    Dintre toate elementele care au definit şi modelat peisajul politic şi instituţional autohton în ...


    Institutul Cultural Român pe drumul liniştii şi al progresului

    Există, în România guvernată înţelept şi vizionar de Victor Ponta, nenumărate ...


    11 septembrie, după treisprezece ani

    După 13 ani de la 11 septembrie, rădăcinile urii din care s-a ivit acest manifest al crimei şi al ...


    Regimul Ponta şi involuţia democratică

    Dincolo de histrionism, dincolo de faţada mediatică intreţinută cu grijă narcisistă, natura ...


    Toate articolele (209)

    Editie online | Stéphane Courtois

    Pata oarbă a memoriei europene

    CAP. 8. De la pactul de neagresiune la tratatul sovieto-nazist de „prietenie şi delimitare a graniţelor” Atacul ...


    Editie scrisa | Ioan Stanomir

    Incercarea labirintului

    Se poate spune ca, odata cu editarea seriei de Opere, profilul intelectual al lui N. Steinhardt iese din zona mitizarii pentru ...


    Editie scrisa | Pia Pillat

    Sufletul nu cunoaste distantele

    Pia Pillat (n. 1916) este fiica poetului Ion Pillat (1891–1945) si a pictoritei Maria Pillat-Brates (1892–1975) si sora romancierului ...


    Editie scrisa | Tania Radu

    Dramuitorul de nuante

    „Mai am un jurnal din anii urati – nu stiu daca sa-l public – din 1980–1985. Unui singur prieten i-am dat sa-l citeasca si ...


    Editie scrisa | Ioan Stanomir

    Mihail Farcasanu sau incercarea istoriei

    Inainte de a fi o succesiune abstracta de cifre, plenare si decizii politice, comunismul romanesc inseamna un sir de destine ...

    Recomandarea editorilor

    Subiectele zilei