PRESIUNILE asupra Chisinaului CRESC. Liderul Transnistriei: Cea mai buna solutie este un “DIVORT civilizat” de Republica Moldova

T.d. | 08.06.2014

Pe aceeași temă

Liderul asa-zisului regim de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, a declarat ca semnarea Acordului de Liber Schimb intre Chisinau si Bruxelles va avea consecinte negative pentru Transnistria. Intr-un interviu pentru Euronews, liderul pseudo-statului nerecunoscut de nicio tara membra ONU a pus in discutie un “divort civilizat” intre Chisinau si Tiraspol, informeaza mediafax.

"Semnarea Acordului de Liber Schimb va avea un impact negativ pentru noi", a avertizat liderul transnistrean, susţinându-şi afirmaţia prin faptul că Tiraspolul nu a participat la negocierile dintre Chişinău şi Bruxelles, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de Euronews.

CITESTE SI: Situatia TRANSNISTRIEI este NEGOCIATA din nou, la VIENA, în formatul 5+2

Republica Moldova urmează să semneze Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE la 27 iunie, într-o ceremonie care va avea loc la Bruxelles.

În acest context, Evgheni Şevciuk a reiterat că "cea mai bună soluţie" ar fi un "divorţ civilizat" între Transnistria şi Republica Moldova.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală reintegrare, liderul transnistrean a declarat că "reunificarea ar fi o idee bună dacă nu ar exista unele contradicţii". Totodată, el a precizat că locuitorii regiunii transnistrene nu vor reunificarea cu Republica Moldova, prezentând drept argument referendumul din 2006 pentru independenţa Transnistriei, la care peste 96% dintre votanţi au respins o eventuală reintegrare.

"Primul nostru obiectiv este, bineînţeles, (obţinerea) independenţei şi recunoaşterea acesteia de către comunitatea internaţională. Vrem ca voinţa poporului Transnistriei să fie luată în considerare", a afirmat Şevciuk.

Pe de altă parte, liderul transnistrean a respins informaţiile potrivit cărora bărbaţi înarmaţi din Transnistria ar participa la operaţiunile din Ucraina.

"Aceste informaţii, răspândite de presa ucraineană şi chiar de autorităţile ucrainene, sunt false. M-am întâlnit cu ambasadorul Ucrainei în (Republica) Moldova şi cu reprezentantul special ucrainean pentru negocierile între R.Moldova şi Transnistria şi ei au dezminţit în mod oficial aceste informaţii", a declarat el.

CITESTE SI: Noi PRESIUNI asupra Chisinaului: Liderul Gagauziei AMENINTA cu declararea independentei, daca Moldova semneaza Acordul de Asociere cu UE

"Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu ceea ce întâmplă în Ucraina şi sperăm că nu vor exista consecinţe pentru noi", a adăugat el, cerând autorităţilor de la Kiev să renunţe la "utilizarea forţei".

Transnistria, un teritoriu de 4.163 de kilometri pătraţi situat în estul Republicii Moldova, şi-a proclamat independenţa în 1990, concretizând-o de facto în 1992, după un conflict soldat cu aproximativ 1.500 de morţi. Independenţa sa nu este recunoscută de niciun stat membru al Naţiunilor Unite.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22