Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iasi, a fost retinut de DNA. El este suspectat de abuz in serviciu

P.c. | 01.05.2015

Pe aceeași temă

Gheorghe Nichita (PSD), primarul municipiului Iasi, a fost retinut de DNA dupa mai multe ore de audieri. El este suspectat de abuz in serviciu si va fi prezentat astazi la Tribunalul Bucuresti cu propunere de arestare preventiva, relateaza Hotnews.

 

 Liviu Hliboceanu, seful Politiei Locale iesene si adjunctul sau Stefan Avarvarei, au fost si ei retinuti si vor aparea de asemenea in fata tribunalului.

 

Politia Locala, serviciu secret al primarului

 

Potrivit unor surse judiciare, Nichita ar fi abuzat de functia de primar al orasului Iasi si s-ar fi folosit de mai multi angajati ai Politiei Locale pentru a face actiuni de supraveghere operativa asupra anumitor persoane. Primarul ar fi folosit, in acest sens, bunurile aflate in dotarea Politiei Locale Iasi.


Pentru a cunoaste exact unde se duc si cu cine se intalnesc persoane de care era interesat, Gheorghe Nichita punea politistii sa urmareasca si sa supravegheze acesti oameni.
 

CITITI SI: Gheorghe Nichita a fost dus la DNA Bucuresti pentru audieri. Primarul din Iasi este suspectat ca ar fi folosit Politia Locala pentru supravegherea anumitor persoane

 

Acesta ii cerea lui Liviu Mihai Hliboceanu, directorul general al politiei locale Iasi, si lui Stefan Avirvarei, sef serviciu politia locala Iasi, sa trimita politisti din subordine in locurile unde stia ca sunt persoanele pe care primarul dorea sa fie urmarite si cerea politistilor sa-l tina la curent cu toate detaliile - cat stau intr-un loc, cu cine se intalnesc, unde pleaca si de unde vin, potrivit surselor citate.
 

La cererea lui Nichita, Hliboceanu le ordona politistilor sa acceseze bazele de date ale Politiei pentru a verifica autoturismele si baza de date a evidentei populatiei pentru a afla cat mai multe detalii in legatura cu proprietarii respectivelor autoturisme cu care se intalneau persoanele despre care Nichita dorea sa le cunoasca tot anturajul.


Cheltuielile facute cu folosirea masinilor politiei locale in interesul lui Nichita erau decontate de catre Hliboceanu si Avirdanei prin ordine de serviciu in care treceau activitati profesionale si deplasari profesionale.
 

Joi dimineata, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au facut 21 de perchezitii in Iasi. Au fost vizate sediul Primariei, Politia Locala, precum si locuinta primarului Gheorghe Nichita si cele ale sefilor Politiei Locale, intr-un dosar privind presupuse fapte de coruptie comise in 2015.

 

"Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de combatere a coruptiei, efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie, comise de la inceputul anului 2015 pana in prezent. In cursul zilei de 30 aprilie 2015, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in 21 locatii situate in judetul Iasi, din care trei sunt sediile unor institutii publice, restul reprezentand sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice", potrivit unui comunicat DNA.

 

Primarul Iasiului a fost ridicat de procurori de la vila sa din Copou, in jurul orei 14.30. Seful Politiei Locale, Liviu Hliboceanu, a fost ridicat de anchetatori in jurul orei 13.30, cei doi fiind dusi la DNA Bucuresti pentru audieri.

Gheorghe Nichita este primar al Iasiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind si lider al organizatiei judetene a partidului, dar si vicepresedinte la nivel national.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22