Donețk, lupte decisive pe frontul de Est

În ultimele săptămâni s-au consemnat câteva evoluții importante pe frontul din regiunea Donețk, ceea ce indică intrarea într-o altă etapă a războiului dintre insurgenții separatiști sponsorizați de Rusia și autoritățile de la Kiev.

Demisia „premierului“ Aleksandr Borodai și numirea în funcția rămasă vacantă a lui Aleksandr Zaharcenko, refugierea în Rusia a lui Igor Bezler, implicat se pare în do­borârea Boeingului 777 al Malaysia Airlines, apariția la Donețk a fostului „mi­nistru“ al Securității din Transnistria, Vladimir An­tiufeev, care practic a exer­citat în iulie atribuțiile de „premier“, indică în­ghe­ța­rea proiectului Novorossiia și intrarea într-o nouă fază a confruntării dintre se­pa­ratiști și autoritățile de la Kiev. Principalele obiective în această eta­pă vor fi consolidarea controlului Mos­co­vei asupra insurgenților, pentru a evita ori­ce accidente de tipul MH 17 și pre­gă­ti­rea lor pentru un lung război de partizani, de tipul celui purtat de islamiști în nordul Caucazului împotriva administrației ruse, în condițiile în care ofensiva armatei ucrai­nene este de neoprit, iar intervenția „uma­nitară“ a Kremlinului în regiunea Don­bas­s­ului este vehement respinsă de către co­mu­nitatea internațională.

Existența agitată a autoproclamatei Re­pu­blici Populare Donețk reflectă evoluția pla­nurilor Moscovei privind sud-estul Ucrai­nei. După anexarea Crimeei, obiectivul Ru­siei a fost legarea peninsulei printr-un cor­don terestru de teritoriul Federației Ruse. Acest cordon trebuia să poarte numele No­vorossiia, după cel al provinciei anexate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care să lege estul Ucrainei, de la Harkov, cu sudul, în regiunea Odessa, cu granița naturală pe bra­țul Dunării, la Chilia. Republica Popu­lară Donețk a fost proclamată la 7 aprilie, odată cu ocuparea clădirii administrației re­gionale de către insurgenți separatiști. Același lucru s-a întâmplat în regiunea ve­cină Lugansk. Celelalte încercări de a răs­cula și alte regiuni din est și sud împotriva noilor autorități de la Kiev au eșuat, de la Harkov și până la Odessa. Ca și în sce­na­riul crimeean, s-au organizat referen­du­muri, la 11 mai, ale căror rezultate, fal­si­ficate, au consemnat victorii ale celor care visau la desprinderea de Ucraina și unirea cu Rusia. În ciuda absenței oricărui temei legal, „re­pu­blicile populare“ de la Do­nețk și Lugansk și-au pro­clamat independența și au cerut anexarea la Rusia.

Următorul pas în proiectul regizat de la Moscova a fost constituirea confederației Novorossiia, prin declararea unirii Donețkului cu Lu­gansk la 24 mai, cu doar o zi înaintea alegerilor prezidențiale an­ti­ci­pate din Ucraina. În ciuda acuzațiilor de tră­dare pe care și le-au aruncat unii altora liderii celor două regiuni separatiste, la 26 iunie, a avut loc prima ședință a „par­la­mentului“ Novorossiiei care a ratificat în­ființarea confederației. Era deja târziu, a doua etapă a ofensivei militare a Kievului consemnând succese importante, încă de la începutul lunii iunie, odată cu eli­be­ra­rea de separatiști a localităților Krasnîi Li­man (4 iunie) în nord și Mariupol (13 iu­nie), în sud. Treptat, teritoriul controlat de insurgenții proruși s-a redus tot mai mult. Astăzi, capitala regiunii, orașul Do­nețk, cu cei aproape un milion de locui­tori, a fost transformată în principalul cen­tru al rezistenței separatiștilor.

Pulsul vieții politice din regiunea se­pa­ratistă a fost dat de confruntările dintre di­versele grupări. În primele săptămâni, „guvernatorul poporului“ Pavel Gubariov și grupul din jurul său, format din lo­calnici din Donbass, se bucurau de o oare­care influență. O altă grupare locală l-a avut în frunte pe Denis Pușilin, pre­șe­din­tele Sovietului Suprem. Treptat, localnicii au pierdut controlul asupra structurilor de putere în favoarea moscoviților. Zia­ris­tul și politologul rus Aleksandr Borodai a de­venit „premier“ al autoproclamatei Re­publici Populare Donețk la 16 mai. Con­du­cerea militară a fost încă de la început în mâinile ofițerului rus Igor Ghirkin (Strel­kov), al cărui obiectiv a fost declanșarea războiului civil în Ucraina. Ghirkin co­manda cea mai importantă grupare insur­gentă, formată în mare pare din mercenari veniți din Rusia. În competiție cu el s-a aflat vreme îndelungată Igor Bezler, din Cri­meea, care, potrivit serviciului ucrai­nean de securitate, ar fi ofițer al spio­na­jului militar (GRU). La 1 iulie, conflictul dintre cei doi a atins apogeul, Bezler în­cercând să ocupe prin forță clădirea Mi­nisterului de Interne, numai că a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat și a fost forțat de militarii batalionului Vostok să se retragă. În mai-iunie, Gubariov și Pu­șilin au dispărut cu totul din peisajul po­litic din Donețk. La fel și influentul comandant al Vostok și „ministru al Se­curității“ Aleksandr Hodakovski, cel care de­clarase într-un interviu agenției Reu­ters că în mâinile separatiștilor se află com­plexul de rachete Buk, cu care se cre­de că s-ar fi doborât avionul malaezian. Ge­neralul Vladimir Antiufeev, și el cetă­țean rus, care vreme de 20 de ani a con­dus KGB în Trasnistria, a fost numit în lo­cul lui Hodakovski. Ultimul „civil“ din con­ducerea de la Donețk, Borodai, și-a dat demisia joi, 7 august, fiind înlocuit în frun­tea guvernului cu Zaharcenko (n. 1976), comandant militar care controlează „ar­mata rusă ortodoxă“, formată pe structura organizației Oplot, una dintre cele mai agresive organizații naționaliste ruse care a combătut Euro-Maidanul de la Kiev. Po­trivit presei ucrainene, Zaharcenko este o autoritate a lumii criminale din Donbass, fiind implicat vreme de mulți ani în re­țelele de contrabandă cu mărfuri între Ru­sia și Ucraina. Numirea acestuia în pos­tul de premier confirmă analizele unor ob­ser­vatori care vorbesc despre o simbioză din­tre lumea criminală și cea a se­pa­ra­tiș­tilor proruși din Donbass. Toți acești co­man­danți militari, Ghirkin, Antiufeev, Za­har­cen­ko, sugerează o schimbare de tac­tică din partea insurgenților, care se pre­gătesc să acționeze în grupuri mici, după rețeta luptei de partizani, tactică care poa­te du­ce la îndeplinirea obiectivului de de­sta­bilizare a Ucrainei în așteptarea iernii. //