Surprizele reformei Zgonea

16 parlamentari anunţă că modifică un pachet consistent de legi, care vizează întreg sistemul electoral din România şi implicit reformarea clasei politice. Calendarul scurtisim şi lipsa analizei serioase şi a transparenţei riscă să ne aducă un sistem electoral cu mari carenţe şi să slăbească mai tare încrederea populaţiei în instituţii de bază ale democraţiei.

Semnalele pe care nou-înfiinţata comisie par­lamentară de Cod electoral, condusă de Valeriu Zgonea, le transmite presei şi so­cietăţii civile nu sunt nici numeroase – în ciuda numărului mare legi pe care îşi propune să le revizuiască –, nici con­cise.

Cert este că e un volum de muncă imens raportat la perioada de timp pe care şi-a acordat-o pentru a revizui un pachet con­sis­tent legi. Pentru că, în ciu­da numelui comisiei, nu e vorba doar despre ela­bo­rarea unui Cod electoral, act ce reuneşte reglementări pentru organizarea tuturor tipurilor de alegeri – Expert Forum a in­ven­tariat patru legi pentru alegeri, o lege pentru referendum, una a partidelor p­o­litice, una a finanţării partidelor şi o serie de ordonanţe de urgenţă, hotărâri de gu­vern, decizii şi hotărâri ale BEC şi ale AEP, care stabilesc reguli pentru fiecare proces electoral –, ci şi de legi a căror modificare ar avea menirea reformării clasei politice. Iar calendarul autoimpus pentru analiză, dez­batere, modificare şi votare a acestor legi este extrem de scurt: până la sfârşitul lunii iunie trebuie să fie votate. Con­sul­tările publice cu experţi din societatea ci­vilă lipsesc, însă, de pe agendă. La fel, un draft de lucru care să conţină şi pro­pu­nerile de modificare şi argumentaţia. Iar vizionarea şedinţelor comisiei nu e po­si­bilă întotdeauna.

Momentan, se ştie doar că această comisie a agreat câteva principii. Toate, cu semne de întrebare. Printre ele, alegerea pri­ma­rilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct şi dintr-un singur tur, de­semnarea unui număr fix de parlamentari, „mai mic decât cel prezent“, şi men­ţi­nerea aceluiaşi sistem electoral pentru am­bele Camere ale parlamentului.

Decizia alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct şi dintr-un singur tur intră în contradicţie cu solicitările unor voci, nu puţine, ale societăţii civile şi ale ex­perţilor, care pledează pen­tru două tururi. Pentru că altfel e o reprezentativitate scăzută şi, în plus, se cre­ează condiţiile favorizării celor aflaţi deja în funcţie şi a partidelor pe care le reprezintă.

Decizia în privinţa numărului fix de par­lamentari, „mai mic decât actualul“, va intra şi ea, e de aşteptat, în contradicţie cu opţiunile populaţiei. E puţin probabil că vor accepta numărul de 300 de par­lamentari, aşa cum a cerut, în proporţie de peste 83%, poporul, la referendumul din 22 noiembrie 2009. Asta, deşi cal­culele oficiale – realizate la nivel de 2010, când în parlament erau 471 de par­la­men­tari, nu 588, cu câţi a pornit legislatura 2012-2016 – arătau că, prin reducerea numărului de parlamentari la 300, la bu­getul de stat s-ar fi făcut o economie de peste un milion de euro lunar. Sumă la care se adaugă cea provenită din scăderea numărului privilegiaţilor cu pensii spe­ciale şi sume forfetare aflate la dispoziţie. Nu e, însă, greu de intuit de ce comisia nu se pronunţă încă exact asupra acestei pro­bleme. Prin diminuarea numărului de par­lamentari se pierd nu doar oameni, soldaţi disciplinaţi în partid, ci şi zone de in­fluenţă, aducătoare de bani.

Hotărârea referitoare la menţinerea ace­luiaşi sistem electoral pentru ambele Ca­mere ridică şi ea semne de întrebare în privinţa voinţei de a schimba în bine ceva ce nu funcţionează. Menţinându-se for­mula bicamerală a Legislativului, ar trebui să existe două Camere diferite şi prin mo­dalitatea de desemnare a membrilor, şi prin prerogative. Pentru că bicameralismul românesc e simetric şi congruent – şi senatorii, şi deputaţii sunt aleşi prin ace­laşi sistem de vot, direct de către cetăţeni, reprezintă aceeaşi populaţie şi au un man­dat comun de patru ani. Apoi, e do­ve­dit, nu funcţionează cum trebuie. Avem ace­eaşi majoritate, cu aceleaşi interese şi făcând aceleaşi jocuri politice, şi în Ca­mera Deputaţilor, şi în Senat.

În plus, de la înfiinţarea comisiei, timp de mai bine de o lună nu a fost făcut public niciun detaliu despre modificările ce se vor a fi aduse Legii finanţării partidelor, deşi aceasta e un punct generator de mari probleme. Compromisul începe chiar în mo­­men­tul în care partidele dau funcţii sau undă verde pentru ca un candidat să aibă drep­tul să intre în competiţia elec­torală ori pe lista celor propuşi a fi numiţi în înalte dem­nităţi de stat, ţinând cont nu de criterii de integritate şi profesionalism, ci de banii pri­miţi de la pretendentul X. Ori, indirect, de la susţinătorul lui fin­an­ciar. Vi­zate, în cele mai multe cazuri, sunt nu funcţiile – care sunt de faţadă, pentru sporirea influenţei –, ci afacerile ori rezol­varea de probleme sensibile, ce pot fi fă­cu­te prin intermediul lor. Aşa au ajuns par­tidele să depindă de câţiva mari sponsori care îşi revendică rolul de pa­troni, de pă­puşari, de baroni. Aşa s-a ajuns la re­volte ale baronilor cu grave probleme de in­tegritate ori la „marţea neagră“. Aşa au ajuns captive în mâinile găştilor şi ale cli­en­telei de partid instituţii ale statului.

Lipsa analizei serioase şi a transparenţei, care caracterizează aceste dezbateri din parlament, riscă să ne aducă un sistem electoral cu carenţe mai mari decât cel actual şi să slăbească mai tare încrederea populaţiei în instituţii de bază ale de­mocraţiei.