Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Principiul incertitudinii
2010-05-19
7
În fizica cuantică există, cum se ştie, „principiul incertitudinii”. Una dintre consecinţele sale este următoarea: încălcînd pentru un moment legea conservării energiei, o particulă poate „împrumuta” din nimic energie pe care nu o restituie imediat, ci după un interval de timp relativ scurt. Cu cît particula e mai mică, cu atît împrumutul poate fi mai generos şi poate dura mai mult.

Şi, cum energia e masă, rezultă că pot apărea, pentru un scurt răstimp, aşa-numite „mase virtuale”: particule a căror existenţă în ansamblu e „împrumutată” şi care dispar apoi, fără vreo urmă. Ce trebuie reţinut e că „fluctuaţia” asta de energie şi masă e cu atît mai importantă şi durează cu atît mai mult, cu cît particula e mai mică. În lumea cuantică, cei mici şi foarte mici sînt fericiţi – cel puţin aşa îmi închipui! Nimeni nu-i poate supraveghea strict, nu poate depista unde sînt ei exact; ei se sustrag oricăror măsurători precise şi „împrumută” cînd nu te aştepţi deopotrivă energie şi masă, amînînd restituirea lor şi trecînd cu dezinvoltură de la virtualitate la realitate şi înapoi, fără să poată fi sancţionaţi pe loc de legea aspră a conservării. Ah, cît mi-aş dori să fiu un electron sau un cuarc – asta dacă nu mi se dă voie să fiu chiar un neutrin!

Cîtă libertate la prichindeii ăia!

Vorbesc aşa, fiindcă am un of. În lumea noastră mare lucrurile stau cu totul altfel. Nu că nu ar funcţiona şi aici „principiul incertitudinii”, nu că „fluctuaţiile” şi împrumuturile restituite la sfîntu’aşteaptă nu ar exista. (Înţelegeţi că mă refer acum la bani, că doar ei sînt energia noastră!) Dar aici, principiul funcţionează pe dos decît în buna lume cuantică. Acolo să fii mic era bine. La noi, invers. Cînd eşti mic, primeşti greu un biet împrumut şi plăteşti de îndată cu chin şi jale. Ferească Dumnezeu să întîrzii! Nici o „fluctuaţie” nu e permisă! Dacă nu poţi plăti, te fugăresc cu portăreii, îţi pun poprire pe bunuri, pe casă şi te lasă ca vai de lume. De vrei să fugi, te prind. Poziţia ţi-o cunosc cu precizie şi creditorii pun repede mîna pe tine. Dar dacă eşti un mogul mare-tare, obţii mai întîi împrumuturi imense, apoi, cînd e să le restitui şi nu poţi sau nu vrei, capeţi amînări, termene de graţie, scutiri – pe scurt, dispui de „fluctuaţii”. Cu cît eşti mai mare, cu atît vei restitui mai încet şi mai tîrziu. Vii cu avocaţi să te apere în procese ce durează cu anii, cumperi jurnalişti care să te prezinte drept o victimă, cumperi politicieni care fac legi în favoarea ta.

Banii împrumutaţi dispar apoi în conturi fantomă, ba devii tu însuşi o particulă fantomatică, o virtualitate care îşi prelungeşte indefinit împrumutul de substanţă din nimic. Fugi prin lume liber ca un miuon prin „camera de ceaţă”. Nici DNA-ul, nici Interpolul nu-ţi pot depista poziţia pe mapamond, de vreme ce „principiul incertitudinii” lucrează de zor pentru tine! Aşa cum nu poţi închide un electron într-un loc prea minuscul, nu-l poţi ţine la închisoare pe un astfel de „om mare” prea mult timp...

De aici şi regula: ca să aveţi de partea voastră principiul incertitudinii, străduiţi-vă să aveţi „masă”, cît mai multă „masă”! Asta, dacă v-aţi decis să trăiţi totuşi printre oameni şi nu printre cuarci bottom şi neutrini taonici!  La treabă, deci!

TAGS :
Comentarii
zaraheise 2010-06-07
o noua formulare a principiului II al termodinamicii • Intr-un sistem izolat, entropia tinde spre valoare maxima, iar informatia tinde spre o valoare minima. Dupa cum entropia la sisteme macroscopice, prin faptul ca creste, este o masura a dificultatii ca sistemul sa revina la starea sa initiala(entropia se opune, ea "stie" doar echilibru), tot asa neginformatia este o masura a dificultatii de a cunoaste starea macroscopica momentana a sistemului, de unde inca alte argumente pentru principiul de incertitudine a lui Heisenberg din mecanica cuantica, a lui Fourier din transmisiunea informatiei, a lui Zadeh din teoria sistemelor, care arata ca • Exista o anumita nedeterminare de cunoastere a valorilor coordonatelor, a vitezelor(impulsurilor), a variatiei de frecventa si acelei de timp, a celei de energie si de timp, a relevantei si preciziei, astfel ca produsul acestor variatii cite 2 este mai mic ca o constanta.Deci, • Eficienta are o limita inferioara si una superioara, iar cunoasterea unui parametru mai bine duce la necunoasterea celui asociat.Optimul s-ar obtine pe undeva pe la mijloc. Din noua formulare a principului II al termodinamicii, rezulta o corectura pentru unul din principiile lui Peter din management: • In orice ierarhie(a unui sistem izolat,n.n), orice salariat tinde spre nivelul sau de incompetenta. Inca o data se observa importanta sistemelor deschise(termodinamic),(cu circuit)inchise-reversibile, care admit exportul de entropie si importul de energie, masa si informatie, pentru scaderea entropiei interne a sistemului, cu conditia ca mediul ambiant sa fie pasiv. Daca mediul este activ, apar alte competitii, alti factori dominanti ca tehnologia, organizarea, civilizatia, etc. si recesivitatea... Deocamdata, unele domenii ale stiintelor incearca adaptarea coceptului de informatie, dar nu exista o metodologie cu relatii matematice general valabile pe intreaga arie a cunoasterii, ci numai in anumite cazuri particulare.
zararoegen 2010-06-07
Entropia in stiintele economice nu-l ajuta pe economist sa spuna exact ce se va intimpla miine,anul viitor sau peste citiva ani,arata N.Georgescu Roegen in “Legea entropiei si procesul economic”, dar precum la imbatrinirea unui organism, actiunea legii entropiei prin intermediul procesului economic este relativ lenta, dar ea nu inceteaza niciodata-efectul ei nu devine vizibil decit prin acumulare pe diferite perioade(ex recesiunea din prezent). Datorita numarului mare de elememnte si a perturbatiilor interioare si exte- rioare, care se opun finalizarii scopului economic,sistemele economice industriale au entropie mare,mai ales cind circuitul economic are defectiuni in functionarea regenerativa, in circuit inchis, reversibil. In stiintele economice, ca de altfel si in alte domenii ca: geologia,biologia, lingvistica, psihologia, s.a., se calculeaza entropii pentru sisteme oarecare si sisteme etalon, dar nu exista o formula generala de calcul a entropiei care sa se poata particulariza oricarui sistem si fenomen economic.
zaraion 2010-06-07
Entropia sociala*** Dezvoltarea sociala,istorica,expansiunea Universului desi prezinta meta- ciclitati (pulsatii,frecvente,rotatii) reluate pe alte coordonate, conform modelului spiralei;timpul, entropia, expansiunea Universului au, deocamdata, un sens ireversibil conform legii entropiei spre starea echiprobabila, adica spre Haos. Societatea, ca sistem deschis(termodinamic),(in circuit) inchis-reversibil, comunica cu mediul natural, iar cele 2 sisteme impreuna pot fi studiate ca un sistem izolat, in care se produc procese ireversibile. Mediul social se alimenteaza intr-o directie, in general ireversibila, in mod continuu, cu resurse naturale si energetice(ordonate) de entropie joasa, abiotice si biotice(energie, metale, cherestea, alimente, etc.) in scopul dezvoltarii sociale. Societatea, la rindul ei,cheltuieste resurse pentru protejarea mediului inconjurator(ecologie) si organizarea acestuia, generind ordine in locul dezordinii, prin cicluri regenerative, in circuit inchis, reversibile, care pun probleme de stabilitate, dar sint preferabile cresterii suplimentare a entropiei mediului ambiant-printr-un consum nesabuit si aruncare numai de deseuri neprelucrate in mediul ambiant. Trebuie si aici sa luam exemplu de la ciclurile inchise in procese reversibile ale Naturii ca,de exemplu,circuitul apei,oxigenului-bioxidului de carbon ozonului, anotimpurile,agricultura,etc.Dar cu cita energie enorma realizeaza Natura aceasta ordine!...Dar si scara Naturii este enorma..Si nici ea nu regleaza perfect... Vezi, suprareglajele de la inundatii,furtuna;supraamortizarea de la seceta... Ireversibilitatea timpului si a evolutiei sociale stimuleaza cresterea entropiei sociale, trebuind actionat din timp,pregatit, hotarit si permanent, in sensul organizarii, ordinii ca procese antientropice. Contracararea cresterii continue a incertitudinii-neginformatiei, datorita complexitatii fenomenelor sociale,se face prin cresterea organizarii sau nivelului de civilzatie a agentilor sociali distribuiti,prin tendinte spre ordine, sporirea si valorificarea eficienta a resurselor, munca ordonata, cresterea cantitatii de informatie prin educatie,Invatamint, cercetare si dezvoltare. Productia de entropie sociala statica,este direct proportionala cu cresterea consumului de resurse pentru acelasi ritm de dezvoltare(pozitiv) si cu ritmul de dezvoltare, similar cu cosumul de combustibil la autoturisme cu cilindree diferite functie de viteza stationara. Solutia rezulta in economisirea resurselor materiale si energetice prin tehnologii si organizare competitive,necesitatea mentinerii unor ritmuri de dezvoltare sociale rationale,corespunzatoare resurselor materiale si energe-tice, precum si alte masuri in regim static, iar in regim tranzitoriu, entropia creste suplimentar, similar cu consumul la porniri frinari, repetate ale automobilului in oras. Neadaptarea strategiei si tacticii economico-sociale la o solutie care sa micsoreze productia de entropie sociala,duce
Gothard Ladislau 2010-05-29
Pentru dl. Liviu:In orice formula, constantele - in special cele preluate din manualul inginerului - se vor considera ca variabile. Așa și legile din România....
gheorghitazbaganu 2010-05-27
Ceea ce nu pricep eu este de ce a trebuit sa ne imprumutam. Acum 20 de ani revista 22 era ff fericita ca Petre Roman a adus FMI-ul in Romania si facea propaganda pentru privatizare. Oare nu privatizarea ne-a adus in halul asta?
Grammaticus 2010-05-25
un articol pe placul meu
Liviu din Timisoara 2010-05-19
Domnule Cornea, ce bine ca doar aspectele descrise de dumneavoastra in prima parte sunt eterne...si cu adevarat semnificative.Nimeni nu-si va mai aminti de Heisenberg colaborator cu Hitler (imi vine greu totusi sa cred ca se inselase cu adevarat in ceea ce priveste cantitatea de uraniu necesar bombei atomice ), dar cine a enuntat principiul incertitudinii va fi stiut cat va exista gandire. Fizica particulelor elementare, in forma ei riguroasa, imi este clar peste puterile mele intelectuale ... totusi ma bucur de o oarecare intelegere in ceea ce priveste notiunea de actiune minima ca principiu al evolutiei sistemelor fizice, DAR care nu poate fi minimizata la infinit ...limita fiind, cred eu, constanta lui Planck. De aici si caracterul discontinuu al starilor sistemelor mici.Care este opinia dumneavoastra privitoare la interpretarea constantei cu pricina?( Ma refer la limita energetica in care protonul& nu este descompus ). De aici fac legatura cu procesul de masurare...in care sistemul isi schimba starea ...in limita principiului de incertitudine.Sa nu-mi vorbiti de functia de unda ...o denumire care provoaca extrem de multe dificultati: functia de "unda" aduce deservicii similare cu cele aduse de " eter" in explicarea propagarii undelor electromagnetice. Putem vorbi de notiunea de "stare de baza " " stari stationare" " spatiul Hilbert al starilor" " interpretare probabilista " " operator asociat "" valoare medie sau valoare asteptata la o masuratoare" " functii si valori proprii " - toate astea avand corespondent in date experimentale directe.( Nepermis de putin analizate in facultatile de fizica! ). Repet intrebarea; care este interpretarea dumneavoastra in ceea ce priveste "h" ? ([email protected])
Total 7 comments.
Recomandari
2607
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22