Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Marturii inedite despre Pogromul de la Iasi
ADRIAN CIOFLANCA - - - -
2007-07-06
Istorie
10

 Pe 29 iunie s-au implinit 66 de ani de la izbucnirea Pogromului de la Iasi. Marcam aceasta comemorare aducandu-va in atentie o serie de documente inedite, date recent spre cercetare, care contin marturii nepretuite despre prigoana la care au fost supusi evreii din Iasi in anii ’30-’40 ai secolului trecut. Este vorba despre documentatia rezultata de pe urma unei ample anchete facute la sfarsitul razboiului printre evreii supravietuitori din Romania de catre  Congresul Mondial Evreiesc. Zeci de mii de evrei au completat chestionare in care au rezumat experienta lor in timpul Holocaustului. Printre acestea, am avut marea surpriza sa gasim si fisa lui Leizer Finchelstein, ieseanul a carui marturie despre experienta sa traumatizanta din timpul pogromului am prezentat-o pe larg in revista 22 (nr. 859, aug. 2006).

 

 Documentele  Congresului Mondial Evreiesc - Sectia Romana au fost trecute la secret in perioada comunista si abandonate in subsolul revistei Realitatea evreiasca din Bucuresti, subsol care a fost la un moment dat inundat. De acolo au fost recuperate dupa 1989 de cercetatoarea Lya Benjamin, iar Anca Ciuciu, de la Centrul pentru Studiul Evreilor din Romania, a inceput sa le prelucreze arhivistic pentru a le pune in circulatie. Din pacate, multe dintre documente sunt intr-o stare precara si au nevoie urgenta de un proiect de restaurare.

 Dosarele individuale realizate de  CME sunt o sursa exceptionala pentru a reconstitui in detaliu impactul Holocaustului in Romania si pentru a scrie istoria sociala a comunitatii evreiesti din Romania la mijlocul secolului XX.

Documentele contin informatii despre familia celor cuprinsi in ancheta, despre profesia si proprietatile acestora, despre persecutiile antisemite (revizuirea cetateniei, efectele legislatiei "romanizarii", maltratari, jafuri, devastari, exproprieri, evacuari, concedieri, purtarea semnelor distinctive, arestari, pedepse, munca obligatorie, internari in lagar, deportari etc.) si despre rude pierdute in Holocaust. Partea cea mai utila a dosarelor o constituie sectiunea in se gasesc marturiile supravietuitorilor, unele dintre ele extinse, despre experienta personala sau a rudelor apropiate care au avut de suferit.

 

Vocea unei jumatati din Iasi

 

Cateva mii de documente ofera date despre comunitatea evreiasca din Iasi, care reprezenta, inainte de pogrom, jumatate din populatia orasului. Au lasat marturie supravietuitori ai pogromului din iunie 1941, dar mai ales vaduve si orfani care si-au pierdut parintii atunci. Putine au fost familiile de evrei din Iasi care nu au pierdut macar o ruda. Si aproape nici un evreu nu a scapat de umilinta batailor, denigrarii si persecutiilor de toate felurile la care a fost supusa comunitatea de catre autoritati si legionari, de catre populatia Iasului si deseori chiar de catre fostii vecini.

Ca urmare a violentelor de la mijlocul secolului trecut, profilul etnic al Iasului si structura de proprietate au fost schimbate brutal. Daca ne uitam pe adresele celor al caror destin a fost risipit atunci, vedem ca multi dintre ei locuiau pe strazi precum Stefan cel Mare, Lapusneanu, Cucu, Palat, adica zone centrale din geografia orasului. Astazi putini oameni si putine lucruri mai pastreaza memoria Iasului multicultural si a tragediei care i-a adus sfarsitul. Pana si locul unde a fost centrul Infernului in iunie 1941, fosta cladire a Chesturii de pe strada Vasile Alecsandri, este vag semnalat de o placuta memoriala, care nici macar nu a fost pusa de autoritatile iesene.

 

Voci din Infern

 

 Am selectat din multitudinea de documente cateva marturii elocvente. Acestea sunt scrise intr-un stil lacunar, deseori stangaci, dar pastreaza incorporata durerea si tensiunea acelor vremuri. Scrisoarea tip prin care Sectia romana a  CME invita oamenii sa depuna marturie spunea ca "nimic nu este mai de pret decat redarea exacta a adevarului". Si continua: "Dosarul durerilor noastre nu trebuie sa cuprinda un singur cuvant care sa constituie o exagerare, o deformare a realitatii. Sinceritatea absoluta trebuie sa fie supremul omagiu adus patimirilor noastre (...) Ele vorbesc singure, in simplitatea lor goala, mai cutremurator decat le-ar putea reda pana cea mai maeastra...".

 Asa cum se stie, pogromul din Iasi a fost declansat in 29 iunie 1941, ca urmare a ordinelor date de regimul Antonescu. La violente au participat militari, politisti si jandarmi romani, agenti  SSI, soldati germani, legionari si populatie civila din Iasi (studenti, ceferisti, functionari, meseriasi, negustori etc.). Populatia evreiasca masculina a fost masata la cladirea Chesturii, ori cu forta, ori atrasa cu pretextul ca va primi permis de "liber". Primele mii de victime au cazut la poarta si in curtea Chesturii, lovite in cap cu arma sau bata, ori impuscate. Peste noapte, cei ramasi in viata au fost imbarcati in doua trenuri de vite, ramase in memorie ca "trenurile mortii". Primul tren s-a oprit la Calarasi, iar al doilea la Podu Iloaiei, dupa ce au mers foarte incet, dupa trasee absurde, in bataia nemiloasa a soarelui de vara. Oamenii au murit cu miile, in special din cauza lipsirii deliberate de apa, a caldurii sufocante si a imbulzelii. In total, au murit, conform datelor din istoriografia recenta, in jur de 14.000 de evrei.

 

Marturii

 

"La Chestura ne astepta privelistea unui strat de oameni morti"

Lazar Rosen, nascut in 1927, strada Stefan cel Mare, elev

 

"In dimineata zilei de 29 iunie am fost ridicat impreuna cu toata familia mea, indiferent de varsta si sex, cu toate ca nu aveam decat 14 ani.

Dupa ce am fost dusi la Chestura, cu mainile ridicate si mereu impunsi cu baionetele sau impinsi cu patul armelor, am fost eliberat cu acel bilet «Liber». Dar in seara aceleiasi zile am fost din nou dusi, de asta data numai barbatii, la Chestura, unde ne astepta privelistea ingrozitoare a unui strat de oameni morti ce zaceau pe pietrele din curte. Doua randuri de soldati romani si germani ii primeau cu lovituri de lemne de 1 m pe nefericitii ce erau intai jefuiti de obiecte de valoare «de care nu mai aveau nevoie acolo unde mergeau». Dupa cateva rafale de mitraliera in urma carora tatal meu si un frate au fost raniti, cei sanatosi, sub stimulentul ducerii la domiciliu, au fost incolonati si dusi la gara, paziti de siruri lungi de sentinele si pe laturi de tancuri gata de atac.

 Dupa o noapte intreaga de teroare in care am stat intinsi pe pietrele din piata garii, am fost aruncati in vagoanele de vite ce ne asteptau de mult. In vagonul  sint care am fost aruncat eram 85 de persoane, dar eram dintre cei mai fericiti si nici nu stiam. Aveam si niste ferastruici pe care calaii in graba uitasera sa le astupe. La aceste ferestre lasam camesile in timpul noptii pentru a ne putea astampara setea cu roua depusa. Pana in ziua de joi 3 iulie am mers sau mai bine zis ne tineau pe loc, in regiunile cele mai expuse soarelui arzator de iulie. In ziua de 3 iulie in zori am fost invoiti sa ne aruncam mortii in camioane, iar cei ce, in staresat de aiureala in care se gaseau nu stiau despre ce e vorba, erau cat pe ce sa fie si ei aruncati in camioanele cu morti. Am fost transportati apoi in aceleasi vagoane la Roman, unde am fost siliti sa facem o baie fierbinte in timpul careia si haina ce-mi ramasese fusese arsa, am fost culcati si gramaditi pe cimentul din curtea Companiei a IV-a Sanitare. Aici insa ne-au venit in ajutor evreii romascani.

A doua zi, aranjati numai cate 40 in vagon, au fost trimisi mai departe si in ziua de duminica 6 iulie am coborat in afara orasului Calarasi - Ialomita la remizele unui regiment.

 Aici am i sntnoptat, dormind pe cimentul care in prealabil fusese spalat si lasat cu baltoace de apa.

Dupa un regim de foamete si teroare am fost la un hambar de la marginea orasului Calarasi unde eram tinuti toata ziua in soare, iar in hambar nu intram decat noaptea, cand era o inabuseala insuportabila. Datorita mizeriei m-am imbolnavit de scabie si multe infectii ce ar fi putut duce la amputarea manei drepte.

Mai tarziu, comunitatea evreilor calaraseni ne-a scos pe noi copiii pana la 16 ani in oras, unde sub ingrijirea comunitatii locale am avut un regim mai omenos.

La 25 august am plecat spre casa. Dar si acum s-a dovedit reaua vointa a autoritatilor care ne tineau zile intregi pe drumul spre casa, cu toate ca drumurile erau libere si nu eram impiedicati. (...) In parte din acest timp am fost impreuna cu un frate, care din cauza varstei a fost dus la munca obligatorie si datorita regimului de munca si foame s-a imbolnavit si dupa un an si jumatate de chinuri a murit la Iasi."

 

"Mi-au dat un bocanc in burta zicand ca sa nu mai fac jidani"

Miriam Solomon, nascuta in 1905, strada Lozonschi, casnica, maritata cu rabinul Iancu Solomon, mort in al doilea tren al mortii

 

 "... In ziua de 29 iunie dimineata  slat ora 7, au intrat la noi doi sergenti de politie si un plutonier cu revolvere intinse spre noi sa ridicam mainile si-asut inceput a rascoli toata casa, tot ce era mai de pret mi-au luat, si nu era destul, ne-au izbit din casa sa trecem in convoiu pe barbatul meu, cu copiii. Si cand m-a izbit si pe mine eu m-am rugat la ei ca intr-adevar am fost gravida. (...) Mi-asut dat un bocanc in burta zicand ca sa nu mai fac jidani, am cazut lesinata si cei patru copii au cazut pe mine si au fost batuti. simpreunat cu ceilalti sam fostt dusi la Chestura unde am calcat pe mii de morti, si pe barbatul meu l-am pierdut. Tot drumul spre Chestura, barbatul meu a fost lovit cu arma si el ca rabin cu barba au luat chibrit si au aprins barba. Cand m-am despartit de el era fript pana la sange.

Dupa ce am ramas fara de barbatul care la el am trait ca o regina am trebuit sa le aduc bucatica de paine la cei 4 copilasi ai mei care cel mai mare nu avuse 13 ani si pe langa asta eram gravida cu al cincilea copil. Si cand stateam la rand si-mi ajungea randul sa-mi ieu painea veneau romancele si ma scoteau cu bataie din rand, «iesi ca esti jidanca si nu e ora jidanilor», si m-am rugat de ei ca sunt gravida si am copii mici acasa, mai rau au inceput sa ma ghionteasca si sa tipe «te trimete la Bug si nu mai faci jidani», si asa am suferit mai multe suferinti pe timpul legionarilor."

 

"Oamenii mureau ca mustele"

Isac Rotman, nascut in 1918, strada Stefan cel Mare, lucrator

 

"In ziua pogromului, am fost ridicat de acasa in drum spre adapost de catre soldati inarmati. (...) Soldatii vazandu-ma cu servieta, ma credeau spion pentru care motiv am fost batut si apoi fotografiat cu servieta, am fost apoi dus la Chestura unde am fost iar batut cu patul armei. Apoi am fost dusi la gara. (...) Cand am fost bagati in vagoane si oamenii mureau ca mustele in primele zile, cand trenul era oprit la Tg. Frumos, pentru a grabi moartea m-am aruncat afara din vagon crezand ca soldatii ma vor impusca. Dar cand si-au dat seama ca vreau sa mor impuscat au inceput sa ma tortureze, lovindu-ma cu paturile armelor si calcandu-ma in picioare pana m-au crezut mort, dupa care mi-au scos portmoneul cu banii, bijuteriile si actele, totul la valoarea de atunci de 100.000 lei. Am suferit atat pana am lesinat.

M-am trezit cand 2 oameni m-au apucat de maini si picioare, m-au tras intr-un colt, m-au dezbracat, m-au tras peste o mlastina si m-au aruncat intr-un camion cu cadavre. (Ar trebui sa scriu destul de mult ca sa arat cat am suferit in camion numai in drum spre cimitir, unde s-a gasit si acolo cineva care sa vrea sa ma omoare si m-a lovit cu o cheie de masina in ceafa.) La intrarea in cimitir o stiva cu cadavre acoperite cu paie arse precum si o groapa cat toata lungimea cimitirului in care erau aruncate cadavrele si printre ei si unii care mai miscau sau tremurau, dar care nu mai puteau opune vreo rezistenta erau aruncati claie care cum cadeau si erau aruncati de-a dreptul din camion, asa cum se arunca lemnele intr-un loc fara ordine. Apoi am fost biciuit de un comisar pentru ca m-am asezat langa o pusca mitraliera. Am fost dus inapoi spre vagoane si silit sa calc peste un morman de cadavre care erau aruncate afara din vagon si care morman era peste pragul usii vagonului. Iar ce era mai rau este ca au refuzat sa scoata toate cadavrele din vagon, lasandu-ne pe noi cei cativa supravietuitori o zi si o noapte cu o jumatate de vagon de cadavre care fierbeau din cauza caldurii insuportabile, fara apa si fara aer, facand sa se inmulteasca numarul cadavrelor pana la golirea vagonului."

 

"Pana si dintii de aur din gura i-am vandut"

Iosep Tipra Ovici, nascuta in 1902, strada Cucu, casnica

 

"In 29 iunie 1941, am fost scosi din casa eu cu sotul meu si cu un copil de un an, am fost batuti de 3 soldati romani si dusi la Chestura. La poarta Chesturii, sotul meu a fost lovit in cap cu arma de un soldat. Atunci copilul a inceput sa tipe si am fost alungati eu cu copil, iar scumpul si nevinovatul meu sot a fost dus la Chestura si de acolo pus in vagon si ucis la statia din Tg. Frumos de unde mi-a si trimis actul de moarte. Si asa am ramas cu copilul meu pe drumuri, cat mi s-a furat, cat am vandut, pana si dintii de aur din gura i-am scos si i-am vandut ca sa-mi pot intretine copilul."

 

"Intr-un an am fost evacuata de trei ori"

Ghitta Leib, nascuta in 1909, strada Lapusneanu, casnica

 

 "In dimineata zilei de 29 iunie am fost scosi din adapost in batai si batjocura, incolonati in convoi si impinsi la Chestura Politiei. Aici, dupa cateva ora de asteptare in amenintari si batjocura, au trimis femeile si copiii acasa, iar barbatii nu i-am mai vazut caci au fost inchisi in vagoane si trimisi pe linia mortii, 140 de oameni intr-un vagon, asa ca sotul meu a murit inabusit in vagon si eu am ramas vaduva cu 2 copii mici. In noiembrie 1942 am fost evacuata din pravalie si scoasa din painea zilnica caci nu aveam cum sa-mi castig existenta. In aprilie m-a evacuat din locuinta tot prin C(entrul) N(ational) de R(omanizare) si in noiembrie 1943  sam fostt inca o data evacuata prin CNR din locuinta. Asa ca in decurs de un an am fost evacuata de 3 ori si de atunci mi-e distrusa gospodaria si cu greu pot castiga existenta (...)."

 

"Am fost pradat de catre un fost vecin"

Mendel Moscovici, nascut in 1891, strada Palat, brutar

 

"(...) In ziua de 29 iunie, a tragicului pogrom savarsit aici, am fost pradat de majoritatea imbracamintei si a putinelor bijuterii aflate in casa chiar de catre un fost vecin, legionar, de meserie cizmar. De asemenea, la un denunt facut de un necunoscut s-a facut o descindere la fiul meu Leib Moscovici, in anul 1942, unde dupa ce s-a rascolit s-a gasit corespondenta din America de la rudele noastre, corespondenta care a fost declarata subversiva si dansul inchis pe timp de 1 an la inchisoare, iar tot ce era de pret, ca aur, bijuterii si bani, s-a confiscat in favoarea Statului roman. (...)"

 

"Ne anunta ca nu mai este mult si ne va taia si pe noi"

Avram Bercu, nascut in 1884, strada Arapu, tamplar

 

"Nu mai era chip de iesit in strada, in special pentru ca ne recunosteau de la km distanta, purtand semne distinctive. Cum ieseam in strada eram scuipat, lovit pe la spate de cel mai mic copil, iar daca spuneam un cuvant sareau parintii copiilor cu un ciomag la bataie, eram nevoit sa ma inchid in casa pe un timp pana batausul uita.

 Regimul asta era inainte de pogrom. Dupa pogrom era si mai rau. Eu cu familia mea am fost crutati in timpul pogromului de a fi dus la moarte, ca prin minune uitasera de straduta noastra, dar cu toate astea nu au uitat sa ne tie sub amenintari, in fiecare ora venea alt vecin crestin si ne anunta  scat nu mai este mult si ne va taia si pe noi ca pe méi. Eu si toti ai mei ne-am ascuns si doua zile n-am iesit din ascunzatoare. Dupa pogrom insa veni ordine ca evreii nu au voie de a iesi pe strada inainte de ora 8, iar in piata nu aveam voie inainte de ora 10 si de a-ti cumpara painea tot nu puteai pana la 10 si daca veneam la 10 ne punea in randuri separate, aparte pe evrei si aparte pe crestini. Dupa ce sa impartia la toti crestinii, incepea sa se deie la evrei de-abia pe jumatate partia cat trebuia de exemplu la crestini. (...)"

 

"Am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata"

Iosif Sclear, nascut in 1917, strada Nicolina, vanzator

 

 "In ziua de 29 iunie 1941, am fost luat de acasa cu forta si batut tot timpul pana ce am ajuns la Chestura si la Chestura am fost jefuit de suma de 50.000 lei, un ceas de mana si un stilou, si am fost lovit cu rangi de fier la corp si ranit grav la cap dupa ce ne-a bagat in vagoane si am mers 8 zile pe cea mai mare caldura fara nici un pic de apa sau mancare. In lagar  sla Calarasit am fost intrebuintat la munca foarte grea si fara sa avem hrana indestulata, am facut munca obligatorie in detasament fara a avea concediu si am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata.

Parintii mi-au fost omorati in Basarabia si Transnistria, impreuna cu doi frati si o sora de care nu mai stiu nici macar locul unde sunt inmormantati. Am avut o casa ramasa de la parinti si dupa ce a fost trecuta la CNR a fost daramata, pe motivul ca a fost avariata, iar materialul a fost dat unui legionar. (...)"

 

Dosarul familiei Finchelstein

 

 In august 2006, am prezentat in revista  22 marturia lui Leizer Finchelstein, supravietuitor al celui de-al doilea tren al mortii, care s-a oprit la Podu Iloaiei. Printre dosarele gasite in fondul CME se afla si dosarul familiei Finchelstein, unde este cuprinsa si scurta marturie a lui Leizer. Dosarul lamureste, printre altele, soarta unui frate, Iosub Finchelstein, despre care Leizer stia ca a disparut in timpul pogromului, dar nu stia unde a murit. Astfel, tatal, David Finchelstein, povesteste ca acest fiu a fost impreuna cu el in trenul care a mers la Calarasi, dar a murit pe drum. In dosar se afla si marturia altui frate, Smil Finchelstein, despre care Leizer a povestit ca, fiind in trenul spre Calarasi, i-a intrat piciorul in putrefactie dupa ce i-au cazut cadavre peste picior si nu s-a mai putut misca.

TAGS :
Warning: mysql_fetch_object(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/rev22/public_html/system/functions/query_function.php on line 24
Comentarii
Radu 2014-01-30
Lazar Rosen, nascut in 1927, strada Stefan cel Mare, elev “Am fost transportati apoi in aceleasi vagoane la Roman, unde am fost siliti sa facem o baie fierbinte in timpul careia si haina ce-mi ramasese fusese arsa”-----poti sa fierbi o haina toata ziua, nu va arde niciodata. Miriam Solomon, nascuta in 1905, strada Lozonschi, casnica, maritata cu rabinul Iancu Solomon, mort in al doilea tren al mortii “Mi-asut dat un bocanc in burta zicand ca sa nu mai fac jidani, am cazut lesinata si cei patru copii au cazut pe mine si au fost batuti.”------deci doamna lesinata putea vedea tot ce se intampla. Interesant... Nu mai citesc mai departe ca mi-e scarba de mincinosi...
Num 2014-02-27
Cautati pe youtube "Istoria Romaniei partea 15 - Holocaust" ca sa vedeti minciunile propagandei anti-romanesti despre Iasi-1941 demascate.
cezar 2011-08-07
romania este o tara binecuvantata cu tot ce are nevoie ,pacat ca este populata de oameni ca sorina ,dar sper ca viata sa rezerve cativa ani de inchisoare pe nedrept sa vada si ea cum e sa fi pedepsit degeaba.
Ady 2011-01-29
Evreu, roman, turc, ungur, neamt, rus, ...ce conteaza? Diferenta nu o face ordinea literelor in cuvinte pentru a reda ganduri, expresii, fapte, intr-o anumita limba, ci incarcatura ce o are fiecare cuvant rostit: bunatate sau rautate, amabilitate sau dispret, credinciosie sau tradare, altruism sau egoism, empatie sau ura, ... si lista ar putea continua! Dragi cititori, ati pierdut vreodata ceva sau pe cineva pe nedrept? Ati pierdut demnitate, onoare sau adevar intr-un moment? Cate mii de momente erau necesare pentru a le redobandi? ...si atunci ce sa mai vorbim de cei care a trebuit sa piarda tot, inclusiv viata! ...iar noi cum reactionam??? Unii nu mai pot recupera nimic, poate doar niste pereti, care azi se numesc cladiri, sau poate pamant, care le numim proprietati, dar cine le va da viata? ...macar ar trebui sa spunem "sincere condoleante" si sa punem mana si sufletul sa reparam ceea ce putem! Ignoranta e si mai grava decat rautatea! e ca si cum ar muri vreun membru drag al familiei si nimeni sa nu mearga la inmormantare! Daca nu pentru cei morti, dar macar pentru cei vii trebuie sa aratam compasiune! Roata se invarte, iar istoria se repeta: uitati-va cum sunt tratati romanii de peste hotare: va place? Ne simtim bine stigmatizati cand spunem ca suntem romani, dar trebuie sa dam explicatii : ca noi nu suntem ca acei romani din mass-media......ei, Sorina, si multi alti, ce repedem stim sa judecam si sa aratam cu degetul, iar asta ne condamna si mai mult...avem ocazia sa demonstram ca suntem umani, in primul rand, apoi ca suntem crestini, (ca asa ne laudam) si mai apoi ca avem o natiune, care a trecut prin multe suferinti, si chiar noi ar trebui sa ii intelegem pe cei care au fost umiliti si batjocoriti, chinuiti si stersi de pe fata pamantului, fara sa se stie macar unde zac! ce ati zice daca s-ar intampla azi aceste lucruri, cum ati reactiona?
radu 2011-01-25
Sorina, esti doar o reprezentanta a oamenilor care azi ar comite aceste orori fara remuscari, ba chiar cu bucurie . Datorita oamenilor ca tine toata aceasta tara este blestemata in intuneric si minciuna . Problema voastra,a celor care ganditi asa este ca nu va e rusine de oameni si nici nu va e frica de Dumnezeu . Lasa ghicitul in cafea si teme-te de Dumnezeu, poate ca te va ierta .
Emil 2011-01-17
Sorina, esti batuta in cap rau de tot daca te gandesti la restituiri si altele de genul. Altceva mult mai grav s-a intamplat! Imi cer iertare de la evreii din Iasi care au suferit in numele tuturor iesenilor!
Vali 2011-01-16
Sorina, sa-ti fie rusine...In fata unor asemenea nenoriciri ar trebui sa taci si sa plangi....Rusine! Candva va trebui sa ne infatisam cu toti inaintea lui Dumnezeu, si atunci vom da socoteala de orice cuvant rostiti aiurea si de toata rautatea si mizeriile pe care le-am facut altora. Nu incerca sa insinuezi ca faptele povestite de acesti oameni sunt inventii...Pentru ca nu e adevarat. Cunosc si eu, care sunt roman, marturii de prima mana cu privire la astfel de grozavii...Si sunt o multime de carti scrise de istorici romani foarte seriosi pe aceasta tema. A nu te informa si a baga capul in nisip incercand sa negi realitatea este o lasitate si o rautate pentru care nu exista scuze...
Sorina 2010-11-16
pot declara si eu ca a venit vecinul si mi-a furat gaina ... sau altele... pot declara si eu ca am inghetat de frig sau mi-a fost sete pe canicula ca doar avem dreptul la libera exprimare de vreo 20 de ani nu? de ce timp de 50 de ani nu s-a vorbit nimic despre asta avand in vedere ca, comunistii nu au fost cei care au comis aceste asa-zise atrocitati ba din contra au fost cei care l-au impuscat pe Antonescu. Unde sunt santurile astea cu cadavre....nu ne amintim nu? Dar casele si averile dobandite pe seama romanului care a stiut sa fie cinstit va aduceti aminte sa le cereti in instanta nu? va aduceti aminte si cati dinti de aur aveati in gura si cati pumni ati primit cand erati lesinati ca acu tre sa cereti rascumparare si retrocedari nu? au trecut 60 de ani de atunci cred ca trebuie sa prezentati si alte dovezi nu numai acelea privind proprietatea.
Fereagus 2010-11-16
Ce poti sa mai spui, citind atatea grozavii, pe care o minte normala nu le poate intelege, indiferent de "scuzele" gasite? Oare acel sant lung din cimitir ( care cimitir?) nu poate fi gasit si nu pot fi cinstite osemintele celor de acolo?De ce nu se incearca macar descoperirea lor si astfel si dovedirea atrocitatilor, inclusiv cinstirea memoriei celor ucisi? Am citit ca si sapaturile din Vulturi-Iasi, care se desfasoara acum, au mai fost interzise odata de catre comunitatea evreiasca? De ce? Este ceva de ascuns?
gby Iasi 2009-03-09
greu...foarte greu. Multe din locurile indicate exista si acum. Ar trebui sa se marcheze locurile ca lumea sa stie prin ce au trecut acei OAMENI
Total 10 comments.
Mai multe din Istorie
3958
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22