Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ioan Petru Culianu: „Cel mai bun prieten al meu, Dorin Liviu Zaharia”
Andrei Oisteanu - - - -
2014-09-16
Cultura
5

Publicăm în continuare un capitol din volumul în curs de apariţie al lui Andrei Oişteanu Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi I.P. Culianu, ediţia a doua revăzută, adăugită şi ilustrată, Polirom, Iaşi, 2014. Cartea va fi lansată la târgul de carte Gaudeamus din Bucureşti în luna noiembrie a acestui an.

Acum, când scriu aceste rânduri (sep­tem­brie 2014), se împlinesc 70 de ani de la naş­­terea prietenului Dorin Liviu Zaharia (25 septembrie 1944 – 3 decembrie 1987) şi vreo 27 de ani de la trecerea sa în ne­fiinţă. Un personaj straniu din mitologia Bu­cu­reş­tilor, complet inclasabil. Muzician, com­pozitor, rocker & folksinger, poet, ese­­ist, fi­lozof, un creator de surprinzătoare is­prăvi culturale. În toate autodidact, cu vagi stu­dii universitare (vreo doi ani de Filologie, vreo doi ani de Filozofie), niciunele în­che­iate. Îl numeam uneori Zacharias, după cu­noscutul personaj al lui Matei Călinescu (Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, 1969), dar era greu de detronat porecla lui din adolescenţă, Chubby. Îi fusese atri­bui­tă de găştile din cartierul Popa Nan pentru modul în care îl imita pe Chubby Checker, un cunoscut rocker american de la în­ce­pu­tul anilor ‘60.

Savantul şi şamanul

Chubby Zaharia a fost un reper important al culturii underground bucureştene. Iată ce îi scria Ioan Petru Culianu unui prieten comun (Şerban Anghelescu) în octombrie 1973 - asta după ce Culianu, refugiat po­litic în Italia din vara anului 1972, pe­tre­cuse câteva luni într-un sordid lagăr de re­fugiați (Latina), traversase o severă stare depresivă şi avusese o tentativă de si­nu­ci­dere în august 1973, la Roma:

„Ce mai face Chubby? E singurul care n-a dat niciun semn şi nu-l înţeleg. S-a rupt de voi, considerând că nu mai are ce vă da? Pentru că, aşa cum ştii, el dădea to­tul într-un sacrificiu etern. Ultima oară când l-am văzut predica într-un bar – mi­nunată incongruenţă! Dar se de­păr­tase de înţelegerea omului obişnuit. Mi-e dor de el şi de toţi, dar el îmi lipseşte cu precădere – mi-a dat tărie vreme de doi ani. Dintre toţi, el singur se va pierde în lumină. Poate şi eu voi obţine liniştea pe care o râvnesc, dar nu merit lumina. El va dispărea liniştit, firesc, aşa cum a apă­rut – şi cred că nimeni n-o să-şi dea sea­ma de absenţa lui, fiindcă nu-şi «cân­ta» prezenţa (...). Nu există nicio vic­to­rie, decât în afara istoriei, a iluziei şi a timpului. În taină, ca Chubby...“.

Din acest fragment de scrisoare rezultă re­laţia specială dintre I.P. Culianu şi D.L. Za­haria. Ultimul, fiind cu vreo şase ani mai în vârstă, pare să fi fost un maestru spi­ritual al primului. În „grupul celor şapte“ (Ioan Petru Culianu, Dorin Liviu Zaharia, Şerban Anghelescu, Dumitru Radu Popa, Vic­tor Ivanovici, Silviu Angelescu şi Paul Dro­geanu) - grup central, înconjurat de câteva cercuri concentrice de prieteni -, Culianu era liderul intelectual in­con­tes­ta­bil al grupării studenţeşti1. Iar Zaharia era liderul ei spiritual - „şamanul“ micii co­mu­nităţi. Faptul este confirmat şi de rolul în care Culianu l-a distribuit pe Zaharia în nuvelele sale de tinereţe (1967-1972), fă­cu­te pierdute de cenzura comunistă (în 1971) şi apărute postum în volumul Arta fugii (Polirom, 2002). În două povestiri bor­ge­siene, Oglinda ovală (13 decembrie 1970) şi Istoria III (23 mai 1971), în care pro­ta­gonistul este autorul însuşi (Ioan), Zaharia apare fie cu prenumele sale - Dorin Liviu, fie cu iniţiala poreclei - C[hubby]. În am­bele povestiri, Dorin Liviu (Chubby) îi ofe­ră protagonistului sugestii ezoterico-mi­to­logice, care îl fac pe Ioan să acţioneze „cu un zel de neofit“.

Andrei Oişteanu, cu fotografia lui D.L. Zaharia participînd la Festivalul de muzică rock de la Bucureşti, Sala Palatului, mai 1971.

În prefaţa volumului, Dan C. Mihăilescu ob­servă faptul că în nuvelele de tinereţe ale lui Culianu se amestecă toate in­gre­di­entele culturale caracteristice acelui Zeit­geist, spiritul unei generaţii foarte spe­ciale, cea de la sfârşitul anilor ’60 şi în­ce­putul anilor ’70. Una dintre componentele culturale ale epocii – decelează Dan C. – a fost „creaţia acelui teribil artist pe nume Dorin Liviu Zaharia“.

„Personaj aproape fabulos – continuă Dan C. Mihăilescu –, bun prieten pe atunci cu Ioan Petru Culianu, fatalmente supus au­todistrucţiei (şi, desigur, marginalizării so­ciale), Dorin Liviu Zaharia este o ener­gie emblematică pentru epoca prozelor din [volumul] Arta fugii. (...) Legăturile de taină dintre universul himerico-sa­vant al studentului Culianu şi boema su­prarealistă, oniro-etnică a lui Dorin Li­viu Zaharia, cel care-şi «vopsise sufletul în blond» pentru a «unge cu dulceaţă de brad nins» felia de pâine a «ultimului vagabond», rămân un mister dulce de des­coperit pentru istoria literară a vii­torului.

Prin anii 1969-1970, Chubby Zaharia şi Néné Culianu (însoţiţi poate şi de alţi pri­eteni) plecau uneori în Munţii Bucegi. Chubby mi-a povestit nu o dată despre pe­regrinările lor prin Bucegi, dar nu pe Va­lea Prahovei, în partea hiperturistică a mun­ţilor, ci pe tainice cărări, în „Bucegii sa­cri“, cum îi numeau ei, plini de grote şi schi­turi cu sihaştri. Ei refăceau într-un fel că­lă­toriile pe aceleaşi trasee făcute de Elia­de, Sebastian & Co. la începutul anilor ’30.

L-am cunoscut pe Chubby în plină „con­tracultură“ hippie, la un concert rock, la Sala Palatului din Bucureşti. Era al doilea fes­tival naţional de muzică rock, organizat de Clubul Arhitecturii în perioada 10-17 mai 1971. El cânta, cu trupa Olympic ’64, o operă rock intitulată Karma Kaliyuga („Karma, Karma, priveşte-te: cerul co­boară!/ Karma, Karma, poţi fi şi fecior şi fecioară?“). Pentru toţi cei care l-au vă­zut şi auzit a fost o apariţie de neuitat. Un sihastru desculţ, cu o siluetă fragilă, pur­tând o cămeşoaie ţărănească albă, lungă pâ­nă la glezne, cu barba şi părul vâlvoi. Sco­tea sunete neverosimile, înalte, inten­se, pătrunzătoare, cu o frecvenţă acută, ca­re ar fi disturbat probabil zborul lili­e­ci­lor. În pauzele dintre cântecele care com­puneau opera rock, actorul Gelu Colceag re­cita poeme de Rabindranath Tagore. Chubby a cântat, printre altele, un soi de ba­ladă pă­gână, compusă de el, intitulată A po­go­rât din cer o cerşetoare. Cânta şi arăta ca un ascet, el însuşi pogorât cu hâr­zobul din cer. Un spectacol halucinant pen­tru spec­tatori şi scandalos pentru re­pre­zen­tan­ţii cenzurii comuniste, activişti UASCR şi se­curişti în civil, care se agitau prin culise şi prin sală. Prestaţia lui Chubby a fost per­ce­­pută de „ei“ ca fiind un sacrilegiu ritual pe­trecut chiar în „templul“ congreselor PCR.

Probabil că I.P. Culianu a fost şi el în sală în seara aceea de mai 1971. Îşi va aduce aminte ulterior de „C[hubby], acel tragic cân­tăreţ de muzică rock“, de la care a pri­mit „o fotografie de la spectacolul lui“, o poză reprezentând „rugăciunea [lui Za­ha­ria] din faţa microfoanelor nichelate“. Ca folksinger şi „cel mai bun prieten“ al pro­tagonistului (alter ego al autorului), Chubby Zaharia apare şi într-un roman inedit, Râ­ul Selenei, scris de Néné Culianu în Italia prin 1975:

„Cel mai bun prieten al meu era un cân­tăreţ de muzică folk. Era un om foar­te serios, folosea muzica folk ca pe un ins­tru­ment de rugăciune (...). O rugăciune as­pră, care să-i pătrundă pe ceilalţi şi să-i zgâlţâie din temelii. Numai că nu prea avea succes cu regimul politic. De obicei, însă, îi trăgea pe sfoară, adică le prezenta la cenzură nişte texte absurde, apoi la spectacol el îşi cânta cântecele în întregime.“2

În toamna anului 1984 m-am întors de la Universitatea din Groningen (Olanda) cu un preţios dialog cu Ioan Petru Culianu în­registrat pe o casetă audio3. Primul cu ca­re l-am ascultat şi comentat în Bucureşti a fost Chubby Zaharia. Imediat după ace­ea, în decembrie 1984, stârnit de în­tâl­ni­rea mea cu Néné Culianu, Chubby a reuşit să plece în Germania. A stat la Mettmann, lângă Düsseldorf, la un prieten comun, graficianul Anton Petraşincu. Îşi luase cu sine un manuscris cu gândul să-l publice în Occident cu ajutorul prietenului Cu­lia­nu. Însă la graniţă a fost sever per­che­zi­ţionat şi manuscrisul i-a fost confiscat. Se află probabil undeva în arhivele fostei Se­curităţi, la CNSAS.

În primăvara anului 1988, după trecerea lui Chubby în nefiinţă, i-am scris lui Néné Cu­lianu o scrisoare. Iată un scurt paragraf :

„Dragă Ioan Culianu, (...) Aud cu bucurie că ai fost numit ti­tu­lar la catedra de istorie a religiilor la Uni­versity of Chicago. Dacă este aşa (şi sper să fie), te felicit din toată inima şi-ţi doresc succes. O astfel de veste este în mă­sură să atenueze multele veşti proas­te, cum este de exemplu aceea a morţii premature a prietenului comun Dorin Li­viu Zaharia (la 43 ani !). Un om care n-a ştiut, din păcate, să-şi fructifice dis­po­ni­bilităţile intelectuale de excepţie, iar cele fizice s-au dovedit precare. Îţi doresc să­nătate şi spor la lucru. Cu gânduri prie­teneşti de preţuire, Andrei Oişteanu Bucureşti, 2 aprilie 1988“.

Amândoi au murit prematur: Chubby Za­ha­ria la 43 de ani (în 1987 la Bucureşti), Né­né Culianu la 41 de ani (în 1991 la Chi­ca­go). „Cei pe care zeii îi iubesc mor ti­neri“, scria Vladimir Tismăneanu după asa­sinarea lui Culianu (revista 22, 31 mai 1991).

Antropologie versus andropologie

Prin anii ‘80 Chubby mă vizita adesea aca­să. Venea seara târziu şi pleca dimineaţa devreme. Într-o epocă sinistră, în care – în loc de cafea – se bea „nechezol“ (su­ro­gat de cafea, făcut din ovăz), Zaharia adu­cea câteva linguriţe de cafea naturală, în­velite într-un şerveţel. Îl desfăcea cu grijă, de parcă înăuntru era haşiş. Totul era pe atunci contrafăcut, de la cafea la politică, istorie şi cultură. Ascultam muzică (Ravi Shankar, John McLaughlin, Peter Gabriel, Bob Dylan, Miles Davis), scriam poeme su­prarealiste, genul Cadavre exquis, la pa­tru mâini (sau la şase mâini, când ni se ală­tura şi compozitorul Mircea Florian), dar cel mai adesea compuneam împreună ce­ea ce noi numeam „o carte vorbită de an­tropologie culturală“.

Fiind mai pragmatic, eu îl rugam să în­registrăm discuţiile pentru ca ideile noas­tre să nu se piardă în vânt. El se amuza, spunându-mi că discuţiile noastre sunt ori­cum înregistrate de „ei“. „Cartea noastră vorbită – îmi spunea – va rămâne sto­ca­tă în fonoteca de aur a Securităţii.“ Nu­mai că în dosarul meu de la CNSAS – în afa­ră de câteva menţiuni – nu am găsit ni­mic important referitor la Chubby. În do­sarul lui Culianu se păstrează însă câteva scrisori transcrise din corespondenţa lor.

Cu puţin timp înainte de a muri, Chubby mi-a adus cadou o carte veche, spu­nân­du-mi „Tu ai să ştii s-o foloseşti!“. De atâta utilizare, volumul era făcut ferfeniţă, paginile fiind ţinute într-o cutie gri-ar­gin­tie pe care Chubby scrisese, cu litere mari, negre, acronimul titlului: D.D.&D. Era vor­ba de Dictionnaire du Diable et de la Dé­monologie. Plină de sublinieri şi de ad­no­tări făcute de Chubby, cartea avea pe pri­ma pagină o dedicaţie scrisă de un prieten comun, regizor spaniol cu studii bu­cu­reş­tene, cu nume de mag biblic şi de in­ch­i­zi­tor medieval, Melchior:

„Pentru Ciabi [sic!], Cu toate că nu mi-a mai scris nici un rând, dar cum mă gân­desc că numele lui ar trebui explicat în această carte, îl iert; ne vom întâlni amân­doi în iad, eu ca client, el ca oaspete, Georges Melchior 13 XII 1969“.

Melchior se plângea în 1969, ca şi Culianu în 1973, că Chubby nu răspunde la scri­sori. Într-adevăr, nu era un bun epis­to­li­er. Cu toate astea, a participat la expoziţia Mail Art, organizată în 1984 de Mircea Flo­rian, Dan Mihălţianu şi de mine.

Într-o seară călduroasă din vara anului 1983, Chubby a venit ca de obicei la mine acasă şi mi s-a adresat ironic ex cathedra, ca un profesor discipolului său: „Astăzi nu vom face antropologie, ci an­dro­po­lo­gie“. A început să-mi spună surescitat că, du­pă moartea lui Brejnev şi decenii de „stag­nare“, a fost ales la preşedinţia Sovietului Suprem fostul şef al KGB-ului, Iuri An­dro­pov. Misiunea acestuia ar fi să reformeze co­munismul sovietic. Din fruntea te­mu­tului serviciu secret el ştia foarte bine ca­re sunt viciile sistemului. Numai că, ceea ce nu ştiu „ei“ – îmi spunea agitat Chubby –, comunismul este un regim inflexibil, ri­gid, care nu suportă reforma. Cu alte cuvinte, orice încercare de „liberalizare“ este un vi­rus care afectează sistemul imuno-de­fi­citar al organismului dictaturii. În câţiva ani – a conchis Chubby – blocul comunist se va nărui ca un castel de cărţi de joc.

Eu urmăream stupefiat ceea ce credeam că este un delir de imaginaţie. Era stilul lui Chubby ca, plecând de la etimologia unui cuvânt sau de la o idee aparent mi­noră, să construiască o întreagă teorie cul­turală, antropologică sau politică. Eram obiş­nuit cu acest stil de abordare. Aşa că am tratat ca pe un exerciţiu intelectual teoria lui politico-fantastică, fără să-i dau o mare importanţă în planul realităţii.

Ioan Petru Culianu la Arezzo (Italia), în primăvara 1990, cu un an înainte de a fi asasinat. Fotografie de Emanuela Guano.

După mai puţin de un an Andropov a m­urit (se spune că a fost otrăvit). Din 1985, reformele începute de el au fost con­ti­nua­te (după o foarte scurtă domnie a lui Kons­tantin Cernenko) de Mihail Gorbaciov, protejatul lui Andropov. Din fericire, fe­no­menul s-a desfăşurat cam cum l-a pre­vă­zut Chubby în 1983 – comunismul est-eu­ropean prăbuşindu-se la sfârşitul anilor ’80. Din păcate, Chubby a murit în 1987, într-o zi geroasă de decembrie şi de dictatură, fă­ră să afle că a avut dreptate.4 După doi ani, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, aflându-mă în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi scandând împreună cu al­ţii „Jos comunismul!“, mi-am întors o cli­pă privirea spre cer şi, exaltat, am strigat tare, cât m-a ţinut gura: „Chubby, ai avut dreptate!“.

Căderea comunismului

O teorie similară referitoare la Andropov am regăsit şi la Ioan Petru Culianu, într-un text publicat în 1990 (Lumea liberă, New York, nr. 100, 1 septembrie 1990). Fo­lo­sindu-se de „supercomputere“, KGB-ul a putut să ruleze rapid, simulând realitatea, „diverse scenarii politice posibile“.

„Cineva [din KGB] – continuă Culianu –, un creier diabolic şi singuratic, a avut î­ntr-o zi ideea de a introduce în com­puter un scenariu neobişnuit, complet ere­tic: dărâmarea zidului Berlinului, pe­restroika, glasnost, reforma economică. (...) Cum orice idee e concepută în capul cuiva, n-aş vrea să nedreptăţesc pe ni­meni afirmând că autorul ei probabil a fost Iuri Andropov, şeful KGB. Evident, poa­te nu chiar el personal, dar în tot ca­zul o minte diabolică de şahist rus din preajma lui. (...) Ca universuri paralele, An­dropov a utilizat ţările satelit: Ro­mâ­nia, Ungaria, Polonia. (...) Când [în 1985] Gorbaciov şi-a primit rolul – conchide Culianu –, îi fusese deja distribuit de su­percomputerul lui Andropov.“

Culianu prevăzuse iminenţa căderii re­gi­mului comunist în România (şi în Imperiul Sovietic) încă din ianuarie 1986, când a scris nuvela politico-fantastică Intervenţia zorabilor în Jormania. Povestirea a fost pu­blicată în martie 1989 – cu zece luni îna­inte de Revoluţia română –, într-un vo­lum de nuvele din Italia.5 Este o parabolă politică sarcastică, privind căderea în Ro­mânia (în nuvelă, Jormania), cu ajutorul KGB (în nuvelă, BDKR) şi al Securităţii (în nuvelă, Secan), a dictaturii lui Ceauşescu (în nuvelă, Gologan). Previziunile au­to­ru­lui merg până la cele mai mici detalii. De exemplu, majoritatea numelor per­so­na­je­lor care populează nuvela „se termină în -an“, la fel ca în realitatea viitoare, din decembrie 1989, neprevăzută de nimeni (Brucan, Roman, Voican etc.).

Cum se explică şocantele previziuni pri­vind căderea comunismului avute de Chubby Za­­haria şi Néné Culianu în anii ’80?! Cu­noscând foarte bine modul cum func­ţio­nează structurile mentale mitice, atât D.L. Zaharia, cât şi I.P. Culianu aveau darul să intuiască şi funcţionarea structurilor so­cio-politice şi a mecanismelor puterii des­potice. În 1990, Culianu – admirator en­tu­ziast al computerelor şi al jocului de şah – a încercat el însuşi să-şi explice inex­pli­cabilul:

„Operaţiunile mele mentale rezolvaseră o problemă de şah pe care o rezolvase şi KGB-ul. Şi ea nu admitea decât o singură soluţie: căderea lui Ceauşescu“6.

Reconstituire din cioburi

Chubby Zaharia n-a ştiut sau n-a vrut să-şi gestioneze cum se cuvine geniul. Faţă de noi, ceilalţi, care scriem mai mult de­cât gândim şi publicăm mai mult decât scri­em, Chubby îşi risipea nepăsător ta­lentele şi ideile. S-au păstrat câteva opere rock, scrise de el pentru trupa Olympic ‘64 (Dodecameronul focului alb, 1969; Karma Kaliyuga, 1971), câteva texte de cântece folk-rock (Popa Nan, Vinovaţii fă­ră vină ş.a.) şi muzica pe care a compus-o pentru filme regizate de Dan Piţa şi Mir­cea Veroiu (Nunta de piatră, Duhul au­ru­lui, Filip cel bun, Tănase Scatiul) sau de Ioan Cărmăzan (Ţapinarii, Lişca).

Cu câţiva ani în urmă, redactorul TV Doru Ionescu a realizat un documentar despre Do­rin Liviu Zaharia, difuzat la TVR Cul­tu­ral, folosind toate imaginile cu Chubby care au supravieţuit timpului şi interviuri cu prietenii lui. Chubby Zaharia nu a avut nici pe departe norocul lui Néné Culianu de a avea o rudă (cum este sora istoricului religiilor, Tereza Culianu-Petrescu) care să se îngrijească cu profesionalism şi dă­ruire să-i publice toate operele. Totuşi, re­cent, soţia lui Chubby, arhitecta Magda Soa­re-Hofmann, a promis că va publica o carte cu scrierile rămase de la el. M-aş bu­cu­ra să fie publicate eseurile şi poemele lui Chubby, care au rămas deocamdată ine­dite. Sper să apară măcar o parte din cei „doi metri cubi“ de manuscrise, pe ca­re mi le-a arătat odată Chubby la el acasă.

Note:

1. Poziţia specială pe care o ocupa Culianu în grupul său de prieteni a fost marcată de o colegă de facultate, Dana Şişmanian: „Cine (...) dintre studenţii de atunci ar putea spune că fără Ioan Culianu am fi fost aceiaşi – sau că tot ce a fost ar fi fost, fără el, cum a fost? Ne era coleg, dar erudiţia lui – la leghe distanţă faţă de eforturile noastre cele mai zeloase –, cât şi aura de spiritualitate ascetică pe care o degaja apariţia sa, totuşi prin nimic spectaculară, pe culoarele facultăţii, îl singularizau în mod absolut. Puţini, în ciuda profundei sale amenităţi şi a unei modestii îndelung educate (aş zice a unui exerciţiu spiritual al umilinţei în sensul monastic), îi erau prieteni; mulţi însă, direct sau indirect, gravitau în jurul siluetei sale intelectuale ce părea, cu discreţie dar cu insistenţă, să indice o «cale»“. (Dana Şişmanian, Cum se măsoară o crimă?, Lupta, Paris, iunie 1991).

2. Ioan Petru Culianu, Râul Selenei, roman inedit, scris în Italia prin 1975, aflat în arhiva familiei Culianu.

3. Am publicat o formă restrânsă (cenzurată!) a acestui dialog cu I.P. Culianu în Revista de Istorie şi Teorie Literară, nr. 3, 1985, pp. 89-93. Forma completă a dialogului e publicată în vol. A. Oişteanu - Religie, politică şi mit. Texte despre M. Eliade şi I.P. Culianu, Polirom, 2007.

4. Cu prilejul morţii „şamanului“,am compus poemul Morţii cu morţii şi viii cu morţii, pe care l-am recitat„La mormântul lui Chubby Zaharia“, după ce i-am purtat pe umăr coşciugul uşor, împreună cu Florian Pittiş şi alţi prieteni: „E strâmt mormântul nou de taur/ Pe trupul tău chircit de maur,/ Un gând ştampilă-ţi schimbă retina/ Pe care melci de apă-şi plimbă rutina// În lumea celor purtători de trup/ Mascaţi în cerbi coyoţii plâng în grup,/ Îţi e de cretă ficatul astrofag/ Molii şi limacşi zbucnesc din esofag// Purtându-ţi solzul de sidef şi cornul/ Unde atoatevăzător e Orbul/ Şi unde te botezi cu sânge de cornut/ Primind însemnul mov de Mare Mut// Acolo unde flacăra de ambră/ Îţi schimbă trupu-n salamandră,/ În pântecul cu semnul porţii/ Când morţii cu morţii şi viii cu morţii“.

5. Ioan Petru Culianu, La collezione di smeraldi (racconti), Jaca Book, Milano, martie 1989. Vezi nuvela Intervenţia zorabilor în Jormania în I.P. Culianu, Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, ed. cit., pp. 16-31.

6. Ioan Petru Culianu, Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, ed. cit., p. 128.

TAGS :
Comentarii
Nick 2017-01-19
Am scris un email redactiei revistei 22 in care rog sa mi se trimita, daca este posibil, articolul Gabrielei Adamesteanu cu I.P. Culianu. Asa cum se practica in România, nciun raspuns...nici da, nici ba. Vorbiti de inregistrari sonore cu Culianu, unde sunt? De ce nu avem acces la asa ceva? Ar trebui sa raspundeti la cererile cititorilor revistei dumneavoastra in semn de respect si pretuire. Daca nu o faceti, nu mai lasati o adresa email a redactiei. Aveam un sentimentul ca aceasta revista cu istorie si cu o pozitie anti comunista este diferita...M-am inselat. Cred ca daca as scrie revistei Romania Mare, as primi un raspuns. L'ambalage semble être différent, mais le contenu reste le même.
marius 2014-10-05
Dar de ce spuneti ca 'a trecut in nefiinta' ? Ca nu cred ca sunteti atei...
marius 2014-10-05
Interesant...Multumim pentru informatii...
Laura 2014-09-16
De-abia astept cartea! Cutremurator...
Lazarescu Darie 2014-09-16
Formidabil! L-am cunoscut pe Culianu la Iasi, articolul acesta completeaza o biografie pentru mine neterminata...
Total 5 comments.
Mai multe din Cultura
7991
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22