Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


In memoriam Stefan Augustin Doinas si Irinel Liciu
- - - -
2002-06-10
Cultura
1

NORMAN MANEA

Doinas

“In mijlocul declinului lumesc/eu stau si-astept cu sfiiciune ceasul”, scria Poetul.
Ceasul a venit mai devreme decat am fi dorit, adaugand declinului lumesc ai carui martori tot mai dezolati suntem o particulara, personala amaraciune. Vestea a ajuns pe ocolite, dar repede la New York, adaugand o amara povara zilei care se stingea.

Cu Stefan Augustin Doinas - poetul interogatiilor selenare, cosmopolit de elevata traditie europeana, democrat nestramutat - dispare, fara a disparea, un exemplar exponent apolinic al culturii romane. Existenta sa ma incuraja, de departe, din nou si din nou, confirmand si reconfirmand tot ce a fost si este mai bun in locurile de care biografia inca ezita sa ma desparta.

Stiu mai curand opera, decat omul, dar mai stiu si acele cateva fapte memorabile ale omului care confera amplei sale opere o invidiabila coerenta si legitimitate.

Nu se va vorbi niciodata destul in Romania despre curajoasa actiune, in plina teroare antonesciana, a tinerilor Cercului Literar de la Sibiu, nu doar in favoarea culturii autentice, ci si a democratiei, nu doar pentru libertatea spiritului, ci si pentru libertatea semenilor. Cultul formei, extazul pitagoreic al creatiei, ordinea superioara la care aspira demersul noilor argonauti se opuneau nu doar fortei barbare a tiraniei, ci si atator viclene capcane ale irationalismului intelectual, insetat de Absolut, dar complicitand, in cotidian, cu mastile vulgare ale “totalitatii” devenita totalitarism. Esteticul isi avea pentru Doinas, ca si pentru Negoitescu, ca si pentru marele nostru Eugen Ionescu, o implicita si superioara valoare etica, inainte de a deveni scut si arma, in negrele vremuri in care destui confrati aveau sa se lase atrasi de stihia si sloganele dictaturii.

Nu se va vorbi niciodata prea mult in Romania despre curajul cu care acesti vulnerabili si inflexibili “esteti” au infruntat, fiecare in felul sau, dupa oroarea nazista, minciuna si crima comunista.

Salvarea prin spirit nu a insemnat pentru nici unul dintre ei o condescenta punere in paranteza a imediatului. Frivolitatea elitara cu care atatia artisti si carturari se refereau la “teroarea istoriei”, dupa ce complicitasera cu aberatiile acesteia, le-a fost straina.

Romania se poate mandri, in momente de cumpana, ca si in cele de triumf, cu aceste si alte mari nume ale convulsivei ei istorii. “Exilul trufas in care traiesc marile opere”, cum spune Doinas, isi potenteaza statura in declinul lumesc la care asistam. Numele sau infrunta ceasul turmentat al prezentului, nu cu sfiiciune, ci cu legitima seninatate.

New York, 28 mai 2002

 

SORIN VIERU

A fost un om deplin

A disparut un om deplin al culturii romanesti. Imprumut aici sintagma noiciana - aplicata candva lui Eminescu - pentru a vorbi despre Stefan Augustin Doinas . Nu vad cum ar putea fi caracterizata intr-un fel mai potrivit prezenta poetului recent disparut. Necunoscandu-l indeaproape, intalnindu-l numai in cateva prilejuri, admirandu-l de la o respectuoasa distanta - atata as putea spune despre el: a fost un om deplin!

In contrast cu atatia poeti era intruchiparea disciplinei, sobrietatii, ordinii in ganduri. Era de o regala politete. Pasiuni puternice, interiorizate. Dupa anii de incercare ai inchisorii a iesit mai puternic, spre lumina, dragoste si adevar. A fost un spirit academic. Un spirit obiectiv. Un spirit goethean.

Nu stiu ce credea, dar spunea putine despre sine; in loc sa-si puna in evidenta cu tot dinadinsul in contexte extrapoetice geniul propriu, prefera sa caute cu rabdare scanteia de har poetic din versurile altora; i-a ajutat pe mai tinerii confrati, plapanzi debutanti, sa iasa la lumina. Si, tot asa, a gasit timp vibrant si implinitor pentru toate: timp pentru prietenie, admiratie si solidaritate, timp pentru eruditie, timp pentru munca de daltuitor in atelierul poetic propriu, timp pentru a traduce Faust, pentru a edita reviste, a scrie despre literatura universala, despre filozofia germana, despre micile si marile mizerii ale vietii publice romanesti. Dinauntrul societatii civile a gasit timp si pentru politica propriu-zisa.

Rasfirate intre atatea preocupari, si totusi adunate, ca lamele unui evantai, razele vietii lui Doinas vor continua sa lumineze.
A fost un om implinit.

 

MIRIAM RADUCANU

Irinel Liciu - o mare sensibilitate si fragilitatea ei

Cu uimita emotie mi se oprise privirea pe o fetita foarte slaba, cu brate si picioare subtiri si lungi, care in sala de balet, la bara, isi desfasura exercitiile cu o concentrare de artist matur. Modul in care isi conducea corpul pierduse orice urma de efort si, intr-o nemaipomenita libertate interioara, descria sensuri numai de ea stiute. Ochii ei mari si tristi acompaniau gesturile in dezvoltarea lor, iar muzica lui Chopin o conducea simplu si sigur spre adancurile sufletului. Este prima mea imagine despre Irinel Liciu. S-a petrecut cu multi ani in urma in “Studioul”-scoala al cunoscutei profesoare de dans Elena Penescu-Liciu, iar mie mi se ingaduise sa asist la curs.

Fetita de atunci nu a incetat sa ma emotioneze ori de cate ori mi-a mai fost dat s-o intalnesc. Astazi, cand Irinel Liciu nu mai este, in sufletul meu se redeschide o lume in care prezenta ei capata, din nou, contur, iar incercarea de a-mi aseza imaginile intr-o ordine inteligibila pentru altii nu este deloc usoara.

Intalnirile esentiale din viata mea au caracter atemporal; de aceea, poate, datele concrete despre anul nasterii lui Irinel sau alte informatii exacte despre ea imi sunt tot atat de straine ca si amanuntele disparitiei ei. Dimensiunea dragostei pe care o traia alaturi de Doinas imi da, doar ea, mai concret dimensiunea dragostei ei pentru dans, amandoua incheindu-se la fel de tragic. Stiu doar atat. A parasit viata, asa cum a parasit scena, din iubire prea mare, cum a spus-o chiar ea. Incerc sa o inteleg si nu uit niciodata ca marea ei sensibilitate si fragilitatea care o insotea faceau parte impreuna din fiinta ei.

Mi-aduc aminte cat de nenorocita am gasit-o candva in cabina Operei, inainte de intrarea ei in scena la Lacul lebedelor, ea fiind interpreta rolului principal. Ura obsesia tehnicii in sine si se temea ca cea mai mica imperfectiune ar putea ucide sau denatura sensul emotional al rolului. Nu era vorba doar de o fireasca emotie, ci de o suferinta a intregii ei fiinte. Odata intrata in scena se calma, isi transforma spaima in traire artistica si cu transfigurare ne emotiona pana la lacrimi purtandu-ne in lumea ei de vis. O strabatea un tremur interior pe scena ca si in viata. Corpul ei devenea un seismograf care se incarca fara oprire pentru a vibra la maximum in momente culminante.

As evoca acum o perioada anterioara venirii ei la Opera. A fost un timp partenera lui Trixy Checais. Pentru cei ce nu stiu cine a fost ma rezum a-l caracteriza ca pe un artist complex, cu o larga deschidere in variate genuri ale dansului, un om de o deosebita cultura. (Am avut fericirea sa-mi fie profesor si partener.) In coregrafiile lui Trixy, Irinel si-a valorificat valente noi ale talentului abordand teme diferite, modalitati si tehnici noi.

Mai tarziu la Opera, prim balerinul Trixy a compus duo-ul coregrafic de neuitat: “Noaptea Walpurgiei” din Faust-ul lui Gounod. Publicul astepta cu sufletul la gura acest moment dansat devenit memorabil. Cuplul Irinel-Trixy se caracteriza printr-o impresionanta asemanare a trupurilor lor, a expresiei dramatice a fetelor lor, a unei sensualitati de o rara finete.

Mi se pare semnificativ pentru a descrie valoarea artistica a lui Irinel Liciu sa amintesc aprecierea competenta a unui mare maestru de balet rus (Kurilov) care o considera “un unicat care nu sufera comparatie”. Asa se explica numeroasele roluri principale compuse de acesta pentru ea. In baletele in care a aparut, Irinel a avut drept parteneri talentati balerini ai Operei dintre care amintesc doar cativa: Cotovelea, Stefanschi, Ciortea, Gabriel Popescu. In mintea spectatorilor de atunci s-a impus cu deosebire cuplul Irinel-Gabriel.

Aparitiile lor in afara repertoriului obisnuit al Operei impresionau prin varietatea temelor abordate, o stralucitoare si neobisnuita modalitate tehnica, o curgere expresiva ca o improvizatie continua fara urma de efort. Recitalurile lor sunt de neuitat, un cuplu ideal.

O intamplare, frecventa in acele timpuri, a incheiat dramatic aceasta secventa: Gabriel Popescu a ramas in strainatate. Si in loc de ajutor si intelegere, cum adesea din nefericire se intampla, vorbe critice iresponsabile, aruncate in timpul unei repetitii, au determinat-o pe Irinel Liciu sa paraseasca scena. Mai tarziu, o scurta revenire nu i-a putut schimba hotararea, care ne-a indoliat pe toti. Invitata o data in juriul concursului de dans de la Varna, la intoarcere mi-a povestit fericita: “Elevul tau Gigi Caciuleanu a avut un mare succes. A luat premiul I cu o coregrafie proprie pe muzica de jazz”. Ne-am bucurat impreuna.

Am petrecut cu Irinel si Doinas vacante la mare. Cei din preajma lor aveau sa-i cunoasca acolo relaxati, fericiti. Imi suna si azi in urechi rasul copilaros de-atunci al lui Irinel, ras in cascade scurte. Chiar si in acele momente de destindere, personalitatea ei ma cucerea.
Ne adunam seara artisti de tot felul ca la sezatori: poezia se cupla cu dansul, discutiile despre literatura si muzica se purtau degajat, fara fast, fara decor elaborat.
Iar noi cu totii aflati in acel satuc “2 Mai” priveam fascinati mersul plutit, ca un dans abia schitat al superbei Irinel Liciu.

Mi-e dor de Irinel, de deschiderea fara prejudecati pentru DANS, de colegialitatea si sinceritatea ei, de arta ei sublima. Este meritul Silviei Ciurascu de a fi reusit pentru televiziune o scurta evocare din prea putinul material filmat, o pretioasa mostra din arta dansatoarei. Irinel Liciu a plecat din dans si s-a refugiat in dragostea pentru Doinas. Pierzandu-l pe Doinas nu a mai avut unde fugi.

Ma intreb acum, ca si atunci, daca plecarea ei din dans, ca si plecarea ei din viata inseamna slabiciune sau, dimpotriva, mare curaj. Incerc doar sa inteleg. Esential ramane faptul ca un mare artist nu are voie sa moara niciodata in memoria noastra.

TAGS :
Warning: mysql_fetch_object(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/rev22/public_html/system/functions/query_function.php on line 24
Comentarii
ada 2012-03-05
PACAT CA NUMAI DUPA CE NE PARASESC,MARILE VALORI,NE ADUCEM AMINTE DE ELE .DACA DESPRE SOTUL EI ,POETUL STEFAN AUGUSTIN DOINAS,S-A MAI SPUS CATE CEVA...DESPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI BALERINE A TARII NOASTRE NU S-A SCRIS SAU SPUS NIMIC. PACAT CA SISTEMUL DE VALORI DE LA NOI DIN TARA S-A SCHIMBAT IN ASA HALbINA CA MAI EXISTA PRIETENII CARE POT VORBI DESPRE EA,DAR CAND SI EI VOR PLECA,CE SE VA INTAMPLA??? VOR MURI AMINTIRILE??
Total 1 comments.
Mai multe din Cultura
4045
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22