De același autor
Colaborarea lui Ivanciuc n-a fost apreciata de unii colegi din GDS
In primavara lui 1995, Cornel Ivanciuc a inceput sa colaboreze la 22, la invitatia mea, dupa ce ii citisem texte din Academia Catavencu despre Mineriada din iunie ‘90, despre SRI si directorul sau, Virgil Magureanu - teme curente in revista GDS. Colaborarea lui n-a fost prea apreciata de unii dintre colegii mei de la GDS care sustineau ca stilul articolelor lui nu se potriveste cu stilul revistei. Imi amintesc un articol in care Ivanciuc sustinea ca Mineriadele au fost pregatite de sociologi in timpul comunismului, pe care Pavel Campeanu l-a calificat drept fantezist.
Eu am continuat sa public insa articolele lui Ivanciuc, unele dintre ele tratand subiectul, la ora aceea fierbinte, al dosarului de rezident al directorului SRI. In 22 apareau permanent critici la adresa SRI si a lui Virgil Magureanu, dar Ivanciuc parea sa detina informatii la care comentatorii nostri politici nu aveau acces. Mi-amintesc ca l-am intrebat la un moment dat ce surse are si el mi-a dat un raspuns neconvingator, ca si-a facut pe calculator un fisier cu informatiile din presa, asa ca n-am mai insistat.
Intr-o zi, in biroul unde lucram cu adjuncta mea, Rodica Palade, a intrat Vasile Popovici, unul dintre cei patru autori ai Proclamatiei de la Timisoara, parlamentar PAC in comisia de politica externa, ulterior diplomat la Marsilia si Paris. Faceam parte cu totii din acel front anti-Iliescu, eram, daca nu prieteni, macar amici. "Ce aveti cu bietul Magureanu?", a aruncat, glumet, din usa. Si dupa mai multe glume reciproce, m-a intrebat daca vreau sa stau de vorba si cu Magureanu, pe care il atacam continuu, dar nu l-am ascultat niciodata.
N-am fost deloc speriata de vizita lui Magureanu la redactia 22
Despre Magureanu am aflat atunci ca ar fi fost santajat de Voican Voiculescu, care, in timpul Revolutiei, ar fi pus mana pe dosarul de informator/rezident la Securitate al directorului SRI.
Nu mai sunt acum sigura daca informatia despre Voican Voiculescu am primit-o atunci de la Vasile Popovici, de la Ivanciuc, de la altcineva sau direct din presa si nici nu stiu daca era adevarata.
Vasile Popovici l-a sunat pe Virgil Magureanu de la telefonul din biroul nostru (cazusera probabil de acord dinainte), iar acesta mi-a cerut o intrevedere. Am refuzat sa merg "la el, intre Otopeni si Baneasa", unde multa "lume buna" stia drumul (mi-a spus-o Magureanu, mi-au spus-o si altii), si l-am invitat la redactie.
Este total neadevarata afirmatia lui Cornel Ivanciuc ca as fi fost speriata, si inca foarte tare, de vizita lui Magureanu la 22. Nu aveam de ce, am tinut 22 independenta atat financiar, cat si fata de puterea politica si ne consideram cu totii adversari pe fata ai regimului Iliescu . Cel putin cu acest sentiment se scriau articolele si se facea revista.
Iar ziua cand a venit Magureanu la 22 a fost una dintre cele mai vesele zile petrecute in redactie. Am stat de vorba cu Magureanu cateva ore, noi cu intrebarile noastre despre misterele primilor ani ‘90, el cu raspunsurile lui ocolite. Ne-am amuzat copios, eu si colega mea, Rodica Palade, care a auzit toata convorbirea noastra de la telefonul din secretariat si pe urma a luat parte la discutia din biroul nostru. Ceva din ce s-a petrecut atunci stie si Horatiu Pepine, care ne era coleg.
Ivanciuc a recunoscut in fata mea ca a facut informari la Securitate
E posibil ca, inainte de vizita lui Magureanu, Vasile Popovici sa ne fi atras atentia ca Ivanciuc nu poate fi luat in serios cu afirmatiile din articolele lui, pentru ca a fost informator al Securitatii. Nu imi mai amintesc exact momentul acesta, dar nu am alta explicatie pentru faptul ca, inainte de sosirea lui Magureanu, l-am invitat pe Cornel Ivanciuc in barul de la subsol (actualul Green Hours) la o cafea, i-am spus ca Magureanu a vrut sa ma intalneasca si l-am rugat, daca exista ceva ce nu stiu despre el, Ivanciuc, sa imi spuna inainte de sosirea lui Magureanu, ca sa nu fiu surprinsa.
Si atunci, Cornel Ivanciuc mi-a povestit faptele relatate in prima parte a interviului Mirelei Corlatean, aparut in Cotidianul din 26 octombrie: armata la Securitate, santajul pentru ca facea parte dintr-o secta, notele informative, expulzarea baptistului olandez etc.
Doar atat, dar destul ca sa fiu surprinsa. L-am rugat sa scrie despre acest lucru in 22, pentru ca este dator cititorilor revistei si mie, care am asumat colaborarea lui in revista GDS.
Magureanu nu a adus dosarul lui Ivanciuc in redactia 22
Este neadevarata si afirmatia lui Ivanciuc ca Magureanu ar fi venit la noi cu dosarul lui. Magureanu a venit doar cu niste gladiole si a declarat ca mi le ofera in calitate de admirator al Diminetii pierdute. La un moment dat, a vorbit si despre Cornel Ivanciuc, spunandu-ne ca a fost informator al Securitatii, ceea ce deja stiam - si eu, si Rodica Palade, careia, atata vreme cat am lucrat la 22, i-am impartasit toate informatiile mele.
Descopar acum, din nota lui Doru Buscu, atasata interviului luat de Mirela Corlatean, ca acel articol din 22, cerut de mine, prin care Ivanciuc si-a marturisit colaborarea sa cu Securitatea, i-ar fi socat pe catavenci, dar ei l-au asumat. Noi, nu. Cornel Ivanciuc n-a mai publicat de atunci la 22, dar cred ca a fost o decizie reciproca.
Dupa un timp, cand ma intalnea, Cornel Ivanciuc parea sa nu ma mai recunoasca. Dar nu uitase incidentul, de vreme ce l-a povestit si in Cotidianul, si in 7 plus, numai ca l-a memorat un pic altfel decat l-am memorat eu si Rodica Palade.
Si-a amintit de mine cand a aparut in 2003 romanul meu Intalnirea, pentru care a facut o cronica distrugatoare, desi nu ii observasem pana atunci calitatile de critic literar. Intamplator sau nu, unele dintre vocile romanului sunt ale unor ofiteri de Securitate sau informatori.
Prefer sa cred insa ca nu i-a placut cartea, ceea ce oricarui autor i se poate intampla cu cititorii sai, critici literari sau nu.
