Washingtonul sporeste masurile de securitate in bazele si instalatiile militare din Europa

T.d. | 23.01.2015

Pe aceeași temă

SUA iau masuri suplimentare de siguranta in Europa. Comandamentul militar american a sporit masurile de protectie pentru toate bazele si instalatiile sale de pe continent, potrivit unui comunicat transmit joi. Decizia vine in contextul informatiilor privind cresterea riscului privind posibile noi atacuri teroriste, dupa cel din Franta.

Purtătorul de cuvânt militar Greg Hicks a refuzat să enumere măsurile luate şi să detalieze ameninţările care planează asupra trupelor americane mobilizate în Europa. "Evaluăm constant, împreună cu ţările gazdă, ameninţările la adresa forţelor noastre şi vom lua măsurile adecvate", a declarat el, potrivit Mediafax.

La Washington, secretarul american al Apararii a spus ca nu are informatii exacte privind existenta unor amenintari asupra militarilor americani stationati in Europa.

Dar militanţii organizaţiei Stat Islamic (SI) reîntorşi în Europa din Siria şi din Irak sunt "o ameninţare", o "realitate", a recunoscut oficialul american într-o conferinţă de presă.

Acum câteva săptămâni, înainte de atentatele sângeroase de la Paris, Comandamentul american în Europa le-a recomandat militarilor săi să evite ieşirile în uniformă în afara bazelor.

Aproape 67.000 de militari americani sunt mobilizaţi în Europa.
 

Centru de comanda american, piratat

Masurile de precautie sunt justificate, in conditiile contextului international marcat de tensiuni. In 12 ianuarie, pe fluxurile de stiri a aparut o informatie privind un atac cibernetic efectuat asupra unui important centru militar american.

Este vorba despre Comandamentul militar american in Orientul Mijlociu (Centcom), acesta fiind piratat. O grupare care se revendica de la grupul terorist Stat Islamic (SI) a intrat pe conturile de YouTube si Twitter ale Centcom, unde au fost postate ceea ce hackerii au pretins a fi documente secrete ale armatei SUA, printre care si adrese personale ale ofiterilor.

Pe acest cont se putea citi "SI este deja aici, suntem in computerele voastre, in fiecare baza militara".

Centcom a confirmat informatia si a anuntat suspendarea contului.

Oficiali americani citati de Reuters au afirmat ca imaginile publicate pe contul de Twitter al Centcom nu par sa reprezinte o problema de securitate sau sa contina informatii clasificate.

Anuntul piratarii conturilor a venit in acelasi timp in care presedintele Obama sustinea la Washington un discurs privind criminalitatea cibernetica.

Un banner alb si negru, cu imaginea combatantilor mascati si cu cuvintele "CyberCaliphate" si "I love you Isis", aparea pe aceste conturi, in locul siglei obisnuite a Centcom.

La Pentagon, oficiali americani au precizat ca, aparent, niciun document clasificat nu a fost publicat de hackeri.

Comandamentul militar pentru Orientul Mijlociu, care supervizeaza toate operatiunile militare din Irak, Siria si Afganistan, este situat in Tampa (Florida).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22