Pe aceeași temă
Raed Arafat este singura persoană de care, în 22 de ani, poţi lega ceea ce se cheamă o politică publică, adică un lucru bun, făcut în beneficiul oamenilor, SMURD. Mulţi nici nu ştiu ce înseamnă iniţialele astea, dar ştiu că la graniţa dintre viaţă şi moarte, fie că e un accident teribil sau o catastrofă, apare SMURD, maşina roşie sau elicopterul, din care debarcă în grabă echipajele salvatoare. Încrederea populaţiei în SMURD depăşeşte 80%, aşa încât 2% din impozitul multora pe venitul global merge, de ani de zile, spre SMURD.
Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în episodul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, din 2010, fără SMURD dirijat şi coordonat de Raed Arafat. „Arabul“ a răzbit prin straturile câlţoase ale suspiciunilor de tot felul: ba că e spion (Vatra Românească ş.a.), ba că e interesat material (colegii din sistem, obişnuiţi să ridice din umeri că Salvările vin pentru pacient întotdeauna prea târziu). Când în 2005 Arafat era decorat de Preşedinţie, Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă a socotit gestul de-a dreptul o jignire.
Dar cum nicio faptă bună nu scapă nepedepsită şi cum niciun lucru bun nu merită altceva decât să fie dărâmat, iată-l pe preşedintele Băsescu, din înălţimea funcţiei sale, atacându-l pe Arafat, ca pe „cel mai mare duşman al unui sistem privat de sănătate“. Mai exact, Arafat se opune ca, prin actuala Lege a sănătăţii aflată în dezbatere, serviciul integrat SMURD să fie spart în mai multe echipaje „private“, concurente, „tip SMURD“. Raed Arafat are dreptate: nu e greu să ne închipuim nişte băieţi deştepţi (precum cei care s-au făcut ciobani ca să încaseze subvenţii UE) cu câteva maşini de pripas care, contra şpagă, „autorizează“ la minut „echipaje tip SMURD“ ca să se căpătuiască pe spinarea statului, iar pacienţii să împărtăşească soarta nefericitului domn Lăzărescu.
