De același autor
Pare un basm! Cine ar fi crezut cu numai o zi înainte că Victor Ponta nu doar că va pierde președinția României, dar o va pierde la scor, cu circa 9 procente diferență? Că nu-i va folosi nimic, nici campania otrăvită și șovină împotriva lui Klaus Iohannis, nici adunarea sub același acoperiș al unei caricaturi de USL a unor ratați politic precum Tăriceanu, Meleșcanu, Vadim sau Dan Diaconescu? Că degeaba a racolat sute de primari, degeaba s-a bazat pe turismul electoral, degeaba a limitat votul în străinătate, degeaba a s-a fălit că „e român“, încercând să preia și Biserica Ortodoxă în campania electorală împotriva neamțului și a luteranului? Totul părea aranjat, pregătit, organizat pentru ca noul chiriaș al Cotrocenilor să se numească Victor Ponta. Și iată că într-o zi totul a fost dat peste cap cu forța ineluctabilă a unui fenomen natural, care, precum o viitură, a măturat toate ambițiile lui Ponta și ale PSD, iar „neamțul“ a devenit președintele României într-o manieră atât de decisivă, încât Ponta s-a recunoscut învins încă înainte de a apărea primele rezultate oficiale.
Viitura aceasta au fost cei peste un milion de votanți noi, imprevizibili, care s-au adăugat între turul întâi și turul doi și care în mare majoritate au votat cu Iohannis. De ce? Ce i-a scos din case pe acești oameni, relativ tineri, care probabil că nu au mai votat niciodată? Farmecul lui Iohannis? Puțin probabil, deși caracterul lui atipic pentru politica bucureșteană cred că a favorizat cristalizarea intenției de vot. Programul său electoral? Mai că acesta nu s-a văzut deloc. Transferul voturilor dreptei între cele două tururi? Toate calculele arătau că, fie și un bun transfer asupra lui Iohannis, nu ar putea conduce la victorie. De altfel, toate sondajele preelectorale îl dădeau pe Ponta câștigător, dar, firește, niciunul nu anticipa milionul de noi votanți. Ce s-a întâmplat? Ce a scos electoratul din matcă?
Au fost aroganța și suficiența puterii, a lui Ponta în mod special. Ura față de un impostor și un plagiator, față de un mincinos patologic. Teama că țara va încăpea pe mâna unei găști de penali, că pușcăriașii vor fi grațiați și amnistiați, că o putere de monolit va sugruma libertatea. Dar lipsea elementul decisiv, declanșator, scânteia care să aprindă incendiul care să ardă ambițiile lui Ponta și ale baronilor săi. El a venit atunci când lumea și-a dat seama, după numirea lui Meleșcanu la Externe, nu numai că puterea nu vrea să facă nimic pentru a permite să voteze tuturor celor din străinătate doritori, dar refuză sub pretexte stupide să adopte prin ordonanță de urgență măsuri care să ușureze votarea (noi secții, prelungirea orarului de vot). Televiziunile au transmis materiale cu cozi enorme dinaintea reprezentanțelor României. Oamenii au telefonat indignați, furioși, rudelor și prietenilor din țară. Facebook-ul a funcționat fără întrerupere. Emoția a crescut la cote înalte. Mesajul a fost clar: puterea vrea să limiteze dreptul de vot al celor care nu o agreează. Puterea își bate joc de cetățeni. A urmat potopul.
Ce va face acum Iohannis? Va ști el să capitalizeze imensul capital pe care l-a câștigat fără efort într-o singură zi? Se va pregăti temeinic pentru preluarea mandatului peste o lună? Ce va face Ponta, rămas deocamdată prim-ministru? Probabil că va trebui să-l demită de urgență pe Meleșcanu. Dar nu cred că va scăpa atât de ușor. Politicienii vor adulmeca sângele învinsului și vor începe să sfâșie coaliția. E plauzibil că liberalii vor încerca să profite, primind transfugi, numai pentru a doborî Guvernul Ponta.
Istoria se schimba cu repeziciune în timp ce scriem aceste rânduri. Un singur lucru e clar: cerneala cu care se scrie e alta decât era ieri.
