VIDEO Proiectul de Cod Fiscal a fost adoptat in Senat. Liberalii acuza un copy-paste prost

T.d. | 27.04.2015

Pe aceeași temă

Proiectul legislativ privind Codul Fiscal a fost adoptat luni in Plenul Senatului, urmand sa mearga in dezbatere la Camera Deputatilor, camera decizionala in acest caz. Votul dat de senatori a fost de 90 de voturi “pentru”, 36 “impotriva” si 4 abtineri.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal se refera la reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat de Senat precizeaza ca aceasta cota redusa se aplica alimentelor, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal. Potrivit unui amendament adoptat de Senat, cota de 9% se va aplica si serviciilor de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice.

Ministrul de Finante Eugen Teodorovici a precizat ca actuala legislatie fiscala este perceputa in mediul economic si social ca fiind "dificil de aplicat", iar actualul Cod fiscal a fost construit astfel incat sa conduca la simplificarea fiscalitatii si la predictibilitate, potrivit HotNews.
 

Liberalii acuza un “copy-paste prost”

In cadrul dezbaterilor din plen, proiectul promovat de Guvernul Ponta a fost criticat de liberali, Opozitia acuzand PSD ca majoreaza taxele si impozitele si cauzeaza o gaura bugetara de cinci miliarde de lei.

Senatorul liberal Dinca Marinica, membru in Comisia de Buget-Finante, a acuzat guvernul condus de Victor Ponta de un “copy-paste prost”. Potrivit liberalului, noul Cod Fiscal este “impotriva romanilor”.

Codul Fiscal este impotriva romanilor. Va creste numarul de taxe, va inchide si mai multe societati. Este un copy-paste prost. Nici la capitolul asta, Ponta nu a fost in stare sa copieze corect, a facut-o pe bucatele. Sper sa duca plagiatul pana la capat, dacar ar copia toata politica fiscala propusa de PNL. Este un Cod Fiscal mincinos”, a declarat Dinca Marinica in plen, potrivit Gandul.

Codul a fost aparat de presedintele Senatului. Calin Popescu Tariceanu a spus ca va vota proiectul legislativ.

Acest Cod Fiscal poarta cea mai frumoasa amprenta pe care mi-as fi dorit-o vreodata, un cod Fiscal liberal”, a declarat Tariceanu.

Si senatorul PSD Georgica Severin a luat cuvantul in fata colegilor sai, aratand ca “acest proiect de Cod Fiscal nu este altceva decat ce a convenit USL”.

Proiectul va merge in Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22