VIDEO Congresul PNL: LIBERALII se intalnesc vineri si sambata pentru a aproba STATUTUL partidului si a alegere o noua CONDUCERE

P.c. | 27.06.2014

Pe aceeași temă

Liberalii se reunesc vineri, la Palatul Parlamentului, in Congres extraordinar pentru aprobarea modificarilor la statutul partidului. Sambata ei se vor intalni intr-un Congres ordinar pentru alegerea noii conducerii, pentru functia de presedinte fiind sustinut de cea mai mare parte a organizatiilor Klaus Iohannis. Alegerea noii conduceri a partidului, validarea trecerii la PPE și fuziunea cu PDL sunt principalele teme ale Congresului PNL, Hotnews.


Potrivit senatorului liberal Catalin Boboc, noul statut al liberalilor prevede ca cei 31 de vicepresedinti ai PNL vor fi alesi uninominal in congresul partidului, urmand ca atributiile acestora sa fie propuse ulterior in Biroul Politic National si aprobate de Delegatia Permanenta.
 

De asemenea, el a aratat ca noul statut stipuleaza ca secretarul general al partidului va fi propus de presedintele PNL si validat de Biroul Politic National, in care membri de drept vor fi liderii de filiale ai partidului, liderii si viceliderii grupurilor parlamentare, primarii de municipii resedinta de judet si presedintii de consilii judetene si liderul delegatiei de europarlamentari PNL.

 

Senatorul liberal a precizat ca noul statut prevede ca si pana acum faptul ca PNL isi asuma istoria si traditia sa. Vineri, Comisia de statut a liberalilor se va reuni pentru a da un vot final asupra statutului PNL. Congresul extraordinar al PNL va convoca pentru sambata Congresul ordinar in care va fi aleasa noua conducere a liberalilor. 


 

Klaus Iohannis si Ioan Ghise candideaza pentru sefia partidului

 

Potrivit unor surse liberale, sunt 57 de candidaturi pentru functiile de vicepresedinti ai PNL, iar pentru sefia partidului candideaza Klaus Iohannis si Ioan Ghise. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, nu are emoții pentru a câștiga postul de președinte, contracandidatul său fiind senatorul Ioan Ghișe. Noul sta­tut al PNL întărește puterea liderului partidului, în comparație cu perioada în care liberalii erau conduși de Crin Antonescu. Astfel, documentul prevede desființarea funcției de prim-vicepreședinte, deținut de Klaus Iohannis de la intrarea în partid, în 2013. Mai mult, secretarul general nu va fi ales de către Congres, ci desemnat, ulterior, de Biroul Politic la propunerea președintelui. Favoriți pentru acest post sunt Marian Petrache, fostul șef al campaniei electorale a PNL, și Eduard Hellvig, care a mai ocupat această poziție. Postul mai este dorit și de primarul sectorului 6, Rareș Mănescu, iar o serie de liberali l-au propus pe Dan Motreanu.

 

Cea mai mare parte a organizatiilor judetene ale PNL au anuntat in ultimele zile ca delegatii pe care ii vor trimite la congresul formatiunii vor adopta preponderent pozitii de sustinere pentru alegerea lui Klaus Iohannis la sefia partidului, precum si pentru candidatura acestuia la Presedintia Romaniei. 

 

În aceste condiții, discuțiile de culise anterioare congresului s-au ­concentrat pe negocieri pentru cele 31 de posturi de vicepreședinți, pentru care vor candida 57 de liberali. O serie de lideri au șanse mari să fie aleși în aceste posturi, în urma întâlnirilor zonale care au precedat congresul. Printre aceștia se numără deputatul Ludovic Orban, care, în acest fel, ar reveni în conducerea PNL după patru ani de zile. În 2010, Orban era prim-vicepreședinte al partidului, dar și-a pierdut această funcție în urma neînțelegerilor cu Crin Antonescu. Potrivit unor surse din partid, ­printre cei care beneficiază de șanse pentru a fi aleși vicepreședinți se numără Sorin Frunzăverde, Aristotel Căncescu, Nini Săpunaru, Teodor Atanasiu, Cristian Adomniței, Victor Paul Dobre, Mihai Voicu, Ilie ­Bolojan, Alina Gorghiu, Eduard ­Hellvig, Răducu Filipescu sau Dan Motreanu, relateaza Romania Libera.
 

CITITI SIVIDEO Fuziunea PNL-PDL: Proiectele privind statutul, programele economic si politic, finalizate pana la 30 iunie

 

Liberalii vor discuta si problema aderarii la PPE si cea a fuziunii cu PDL 

 

Liberalii încearcă să lămurească o parte dintre problemele apărute după euroalegeri. Printre acestea se numără ratificarea aderării la Partidul Popular European (PPE), discutarea fuziunii cu PDL și alegerea președintelui și a vicepreședinților, după demisia vechii conduceri, în frunte cu Crin Antonescu. Multi dintre liderii organizatiilor judetene s-au exprimat favorabil si in privinta aprobarii trecerii PNL de la ALDE la Partidul Popular European (PPE), fiind de asteptat ca acest pas sa fie validat de majoritatea delegatilor la congresul liberalilor.


Congresul ar urma să discute și o rezoluție privind fuziunea cu PDL, urmând ca negocierile să fie purtate de viitoarea conducere a partidului. Unii dintre liderii PNL vor adoptarea unui articol în statut prin care să nu se schimbe numele și identitatea partidului, chiar în cazul unei fuziuni. Alți lideri PNL consideră însă că adoptarea unui astfel de articol ar fi de natură să tensioneze relațiile cu PDL. In structurile de decizie ale organizatiile judetene PNL s-a votat, in general, si favorabil pentru fuziunea prin absorbtie cu PDL, dar unele dintre vocile importante din teritoriu ale formatiunii au aratat ca vor lua pozitie in congres cu privire la necesitatea pastrarii identitatii PNL si a denumirii istorice a partidului. Vineri, inainte de Congresul extraordinar, liberalii se vor reuni in Biroul Politic National si in Delegatia Permanenta.

 

CITITI SIPNL si PDL vor organiza o intalnire 5+1 pentru a finaliza STATUTUL și REGULAMENTUL pe baza cărora va funcționa NOUL PARTID rezultat in urma FUZIUNII

 

Printre cei cotați cu șanse la bursa informațiilor neoficiale de a deveni vicepreședinți se numără și primarul Bacăului, Romeo Stavarache. În acest caz, rămâne de văzut cum va fi afectată candidatura lui de recentele probleme pe care le are cu justiția.

 

În paralel, gruparea Tăriceanu a pregătit o contralovitură de imagine, intenționând să convoace o dezbatere despre valorile liberalismului, astăzi, la aceeași oră cu discuțiile din PNL despre trecerea la PPE. La această reuniune, desfășurată în paralel cu Congresul, este invitat și liderul ­ALDE, Guy Verhofstad. Susținătorii lui Tăriceanu vor părăsi sala congresului PNL. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22