Victor Ponta: Demisionez de la Cotroceni, daca in 2016 propunerea de premier este Traian Basescu

T.d. | 31.10.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a afirmat ca isi va prezenta demisia din functia de presedinte al Romaniei, in cazul in care Alianta Crestin Liberala (ACL) va castiga alegerile parlamentare din 2016 si il va propune pe Traian Basescu pentru functia de premier, potrivit Gandul.

Dacă în 2016 mai rămâne alianţa asta între domnii Blaga şi Iohannis şi ei sunt pe primul loc şi aici nu vorbesc de majoritate absolută, cel care trebuie să aibă mandat de prim-ministru şi să formeze Guvernul este reprezentantul lor. Singura variantă pe care mi-am asumat-o este aceea în care alianţa PDL-PNL îl va avea în frunte şi în propunerea de prim ministru pe domnul Băsescu. Nici atunci nu voi spune că nu îl desemnez, ci voi spune: 'Eu, ca preşedinte, demisionez, vine preşedintele Senatului şi îl numeşte pe domnul Băsescu'', a spus premierul într-un interviu.

Victor Ponta a explicat că, în opinia sa, Traian Băsescu reprezintă „un pericol” şi că a fost „cel mai prost prim ministru pe care l-a avut România”.

Dacă propunerea coaliţiei care câştigă alegerile este Traian Băsescu, voi demisiona, pentru că nu mă pot opune voinţei exprimate de oameni la alegerile parlamentare, dar pot avea o decizie personală. Nu am ceva cu persoana Traian Băsescu, dar eu cred că Traian Băsescu (...) este un pericol şi cel mai prost prim-ministru pe care l-a avut România din '89 încoace”, a precizat el.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22