"Viata mea nu a fost, de fapt, traita… "

Nimic mai firesc decat truda copiilor fata de mostenirea parinteasca. Mai ales in literatura. Cu Biruinta unei mari iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondenta*, Monica Pillat implineste insa mult mai mult. Reconstituirea ei aduce, desigur, material istoriei literare, si anume in legatura cu un scriitor mai respectat decat cunoscut: Dinu Pillat. Ce trece de acest nivel este o extraordinara forta a pietatii, care face din aceste scrisori o marturie muta in fata lui Dumnezeu despre cum a fost posibila destructurarea sistematica, piesa cu piesa, madular cu madular, suflet cu suflet, a unei intregi generatii de intelectuali - sarea pamantului care s-a numit candva Romania.

Peste romanul epistolar compus de Monica Pillat din scrisorile parintilor ei, pluteste de la bun inceput umbra nenorocului. Curati, credinciosi, cei doi se fac ca n-o vad, nu se plang, dimpotriva, cauta mereu in ei insisi greselile care ar trebui indreptate.

Scrisorile incep in vremea studentiei si ajung pana aproape de zilele noastre, mai precis pana la moartea lui Nelli, in 2005, treizeci de ani dupa Dinu. Fiul poetului Ion Pillat a murit la 54 de ani, dupa ce facuse cinci ani si jumatate de inchisoare politica. Cartile ii tradeaza natura discreta, fragila, framantata moral si insetata spiritual. O viata scurta, care oferea sistemului comunist satisfactia unei victime tacute. Asa ar fi fost, daca n-ar fi existat Nelli Pillat, adevarata purtatoare a destinului lui Dinu, cea care depune marturie pentru el. Viata ei a fost de la bun inceput si constient inchinata lui, iar tot ce s-a intamplat a facut mai mult decat necesar sacrificiul, nu lipsit de frustrare: "Viata mea nu a fost, de fapt, traita…" - scrie Nelli Pillat spre sfarsitul vietii.

O viata atat de lunga si netraita? Cu siguranta, da. Tineri alesi, nascuti in familii stralucite, in confort si respect pentru educatie, viitorul lor fusese altfel desenat. Se masura de timpuriu pe verticala lecturilor, a aspiratiilor, a imensei ambitii de autoedificare interioara. Nicio traire, cat de involburata de tinerete, nu ramanea mai mult de-un gand in zona pulsiunii. Obisnuinta reflectiei, a meditatiei chiar, scoala corespondentei asidue formasera deja la 20 de ani doua fiinte exceptionale in firescul lor. "Stii ca suntem in ceasul cel mai splendid al tineretii, cand iti simti viitorul ca pe un soim pe umar?" - scrie Dinu Pillat la 21 de ani. Se pregateau pentru o viata in cautarea frumusetii si implinirii launtrice. Ce au primit in schimb?

Nelli si Dinu Pillat se logodesc in vreme de razboi, se casatoresc in decembrie 1944. In 1947 cele doua familii (a ei - Ene-Filipescu, fruntas social-democrat, a lui - Maria si Ion Pillat) pierdusera toata averea: celebra mosie de la Miorcani, a familiei Pillat, via de la Isvorani, casa familiei Filipescu, din Predeal, casele din Bucuresti etc. In ’47 Ion Pillat murise deja de doi ani. Sora lui Dinu, Pia, reusise sa fuga din tara in 1946 impreuna cu sotul ei, Mihai Farcasanu, tanar politician liberal urmarit de Securitatea comunista. Tatal lui Nelli, arestat in 1949, moare in inchisoarea de la Targu-Ocna, trei ani mai tarziu. Mormant necunoscut. Mama lui Dinu, Maria Pillat-Brates, e si ea arestata in 1949 si trimisa apoi in domiciliu fortat. In ‘47 Dinu Pillat fusese dat afara din Universitate. Toamna lui ’48 il gaseste la Miorcani, infruntand deprimarea de a vinde ce mai ramasese din locul copilariei sale: ultimii copaci, cateva gramezi de paie de pe fosta proprietate a poetului. Luni tragice, in care scrisorile sunt impietrite, pline de detalii concrete, umilitoare: cu ultima recolta, vor avea cartofi, branza, oua si miere pe sase luni. Dupa care fiul lui Ion Pillat, deja scriitor si el, va fi pontator si casier la o cooperativa din Bucuresti. In rastimpuri, va sta in sanatorii TBC. Din fericire, in 1956 G. Calinescu il aduce la Institutul de Istorie si Teorie Literara, pe care tocmai il infiintase. Fericirea nu dureaza prea mult. Trei ani mai tarziu va fi arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, odata cu "lotul intelectualilor", din procesul Noica. Intors acasa, e reprimit la Institutul Calinescu, de unde insa va fi din nou dat afara in 1975 - epurare pe motive de dosar. Va muri cinci luni mai tarziu, la 54 de ani.

Nelli si Dinu Pillat si-au dorit toata viata o casa numai a lor. E poate cel mai sfasietor laitmotiv al acestor scrisori. Nu au apucat sa locuiasca singuri, ca familie de sine statatoare, decat in cele cinci luni ale agoniei lui, adica dupa moartea Mariei Pillat-Brates, cu care au locuit impreuna 31 de ani si pe care au inconjurat-o cu o dragoste fara fisura. Iar "casa lor" a fost, abia in anii ‘70, un biet apartament la bloc, in Drumul Taberei, iubit ca un veritabil palat.

Cine citeste scrisorile atinse de o stranie puritate nu va rata frisonul in fata unor premonitii ale lui Nelli, la 20-22 de ani: "Era reinnoirea fagaduielii ca te voi astepta pana cand vom putea fi impreuna in fiecare clipa. Fagaduiala ca tot acest timp cat vom fi intr-un fel departe unul de altul voi cauta sa te inteleg mai bine si sa ma perfectionez pentru anii dragostei noastre". "Nu-mi va fi teama de involburarile vietii ce vor veni peste mine - oricare va fi sfarsitul" (1943). "Nu stiu ce se va intampla cu noi in viitor, poate nu ne vom putea vedea foarte mult timp" (1944). Lucida, puternica, luminoasa, de un devotament asumat ca ax al propriei existente, Nelli Pillat stie, de la bun inceput, ca va fi reazemul delicatului Dinu, iar puterea ii e hranita de admiratia neconditionata pe care i-o poarta: "Incep sa simt din nou acel gust al zadarniciei si dezamagirii, cu care intampin toate realizarile absurdei mele persoane (...) Atat in lumea de la Bucuresti, cat si in insula din pom de aici (Miorcani, n. tr.), ma misc mereu in aceeasi ceata interioara. Nu stiu ce este in mine si ce este in afara de mine. Presimt totul deformat si mereu altfel, stapanit de acele stranii nelinisti care isi gasesc numai in scris o purgare iluzorie" - scrie Dinu in 1942. "Sa nu-ti fie teama nici de tine, nici de ceilalti, caci fiecare isi are viata lui. Uita ca esti inchis, salbatec si timid..." - il indeamna Nelli. Nu oboseste sa-i repete, de-a lungul anilor: "Te rog un singur lucru: sa ai incredere in tine. Tu nu-ti poti da seama de ceea ce esti si de ceea ce ai putea insemna, daca nu te-ai gandi niciodata la infrangeri posibile. Eu nu cer vietii altceva decat sa ma lase sa stau langa tine..." (1943).

Veghea lui Nelli Pillat a continuat inca treizeci de ani dupa moartea lui Dinu. Cu o tarie linistita, ea a continuat sa vasleasca spre el, cel trecut Dincolo, fara urma de morbid sau obsesie, raspandind in jur, spre ceilalti (Pia si Monica indeosebi) o extraordinara intelegere altfel a vietii, in centrul careia il plasase pe Dinu, recuperand astfel o ierarhie indestructibila. In Cuvant inainte, Horia-Roman Patapievici se opreste indelung la intelesul catorva cuvinte: "Toata viata, inca de cand l-am cunoscut, mi-am dorit sa-l nasc pe Dinu din nou..." (1983), iar rostul lor razbate dintr-o reconsiderare patetica a profundei lor consubstantialitati: "Am realizat aici, parca ieri, ce am insemnat pentru el cand m-a intalnit, poate si datorita varstei mele de acum, caci varsta iti estompeaza gustul vietii, al fericirii, al revelatiilor directe, si poate si pentru ca stiu acum poezia de sfarsit a tatalui sau, o mare poezie, care oglindeste cu eleganta si discretie aristocratica impietrirea in timp, vestejirea pana la un anumit punct, nemiscarea, intr-un interior saturat de o frumusete care a fost traita, pentru ei, cei care-l locuiau de ani, /un interior/ ramas fara aer, dar pentru mine, care veneam din afara, inviat de propriul meu oxigen. Acum inteleg abia marasmul tineretii lui Dinu si disperata lui dragoste pentru mine, atractia si, in acelasi timp, reticenta mea" (scrisoare catre Monica, 1986).

Dincolo de document, Nelli Pillat izbucneste din volumul de corespondenta alcatuit de fiica ei ca un mare personaj feminin al literaturii romane, fara de care nu se va mai putea intregi nicio insiruire de acum incolo. Un arbore de spirite roditoare pare sa creasca in jurul ei (Mami, Monica, prietenii, dar mai ales sora lui Dinu, Pia). Relatia cu aceasta din urma, sustinuta de dragostea imensa a amandurora pentru Dinu, sugereaza ea insasi existenta unui alt posibil "roman epistolar": Nelli - involburata, exigenta, strunindu-si lucid firea ("Eu sunt o razvratita cuminte", se defineste singura); Pia - inteligenta pana la fibra inteligentei afective, puternica, generoasa, cu vocatia de a-i sustine pe ceilalti. Printre cele mai frumoase texte din Biruinta unei mari iubiri se numara doua scrisori ale Piei, asezate in subsolul paginii - una de tinerete, in care o convinge pe Nelli ca renuntarea la Dinu nu va face decat sa-l distruga, cealalta, dupa moartea lui Dinu, rememorandu-i agonia iluminata, la care asistase.

Dar unde e Dinu Pillat in aceasta carte? Fara indoiala, mai ales in "vocile" celor doua femei care l-au iubit (sotie si sora), recompus din magma cuvintelor si trairilor lor: "Ziua de astazi semana cu tine: soare si vant mult" - scrie tanara Nelli Filipescu, fara sa stie ca portretul iubitului ei va pastra pentru totdeauna aceasta evanescenta, ca forma a smereniei.

* Dinu & Nelli Pillat, Biruinta unei iubiri. Pagini de corespondenta, Humanitas, 2008, 373 pag.