Viata lui Mircea Eliade (III)

Prins in plasele si capcanele cotidianului tot mai violent si confuz de la sfarsitul anilor '30, ce se va preface intr-o Istorie sangeroasa si tragica de a carei amintire si ale carei consecinte traumatice lumea nu s-a eliberat nici pana astazi, Mircea Eliade vadeste o miraculoasa capacitate de rezistenta si resurectie prin creatie. Desi Florin Turcanu pare sa fi adoptat ori chiar sa nutreasca, asemenea eroului monografiei sale*, o rezerva totala fata de expunerile si justificarile metodologice, principiul de baza al cartii, niciodata insa enuntat ca atare, este restitutio in integrum. Asa se explica, probabil, curajoasa renuntare la conturarea tabloului vietii politice românesti din anii '30 prin folosirea coordonatelor uzuale dreapta-stanga si a inselatoarelor opozitii generate de aceasta (un efect pervers fiind, spre exemplu, atribuirea reflexa, automata de calitati democratice miscarilor de stanga, comunismului in primul rand, prin "democratie" intelegandu-se apoi mai mult ceea ce va insemna aceasta in societatile occidentale de dupa al doilea razboi mondial, nicidecum ceea ce se intelegea in epoca). Un principiu care este aplicat si in cazul altor personaje ale monografiei decat eroul ei central; transformarea lui Nae Ionescu, de exemplu, dintr-un sustinator fervent al lui Carol al II-lea, intr-un adversar feroce al acestuia si intr-un sprijinitor al lui Corneliu Zelea Codreanu este pusa in relatie atat cu funciara lui ostilitate ideologica fata de liberali (si liberalism, regim parlamentar etc.), cat si cu mai terestre frustrari si ranchiune, chiar si cu foarte oportuniste calcule politice, incat imaginea rezultata este mai putin a unui fanatic doctrinar al Garzii de Fier, cat a unui pisicher Rasputin de Braila, cu pretentii de "calauza spirituala" si ambitii de sfetnic de prea-puternici.

In spiritul aceluiasi admirabil si constant refuz de rescriere a istoriei dupa canoanele, judecatile, prejudecatile, conventiile si cliseele, chiar interesele ulterioare, Florin Turcanu evita sistematic scoaterea din context si izolarea faptelor in functie de o anume linie demonstrativa dinainte stabilita. Nimic din ceea ce tine de inregimentarea politica legionara a lui Mircea Eliade nu este omis ori minimalizat, dar aceasta inregimentare este mereu pusa in cadru, situata, in datele epocii ca si in cele ale biografiei lui. Biograful reconstituie intregul, nu extrapoleaza si nu privilegiaza, amplificandu-le cu lupa, cutare fragment sau detaliu in detrimentul altora.

Devenit publicist legionar dupa aproape un deceniu de la infiintarea Legiunii, Mircea Eliade apare astfel ca un "convertit" tardiv si suspectat, chiar criticat public, pentru intelectualism si indecizie, de unii dintre cei carora li se alaturase, acestia vechi militanti gardisti. Ramane insa pentru viitor de reconstituit, analizat si evaluat ce anume pondere au avut articolele legionare ale lui Mircea Eliade in ansamblul publicisticii românesti de acest tip din 1937-'38, evitandu-se astfel riscul eventual de a le supradimensiona prin extragere din context si prin adaugarea coeficientului de notorietate mondiala dobandita ulterior. Adeziunea lui Eliade la legionarism este, apoi, certa, incontestabila, dar locul angajamentului politic in existenta lui din acea perioada nu pare sa fi devenit si unul de prim ordin, precumpanitor, absorbant, fiindca dominante raman preocuparile stiintifice si literare, in aceasta privinta cartea lui Florin Turcanu nu lasa loc de indoieli. A fost marginala aceasta inregimentare, a fost o "ratacire", a fost o iluzionare, o automistificare?! Sau, dimpotriva, aici, in aderarea la legionarism, se afla "adevaratul" Eliade?! Sigur e ca nu a fost o "eroare", fiindca toate datele indica absenta oricarui calcul. Optiunea lui Eliade pentru Garda de Fier ca forta motrice a unei "revolutii spirituale" care sa schimbe radical România acelei vremi a fost, neindoielnic, sincera, el chiar a crezut in aceasta fantasma, si a crezut cu tarie si fara rezerve, oricat pare astazi de neverosimil.

Onestitatea acestui angajament nu-i modifica, desigur, gravitatea, Garda de Fier era, in momentul adeziunii lui Eliade, conturata deplin ca miscare violenta si radicala, avea deja o "istorie", iar aceasta istorie era suficient de presarata cu asasinate si crime atroce (I. G. Duca, Mihail Stelescu) pentru a nu ingadui iluzii asupra adevaratei sale naturi. Lucrurile sunt clare astazi, dar nu erau si in epoca, dovada peremptorie fiind exorbitantul, azi, numar de voturi obtinut de Garda, sub denumirea "Totul pentru tara", la alegerile din decembrie 1937 (15,58%), paradoxal, singurele alegeri corecte din perioada ce avea sa devina si sa fie numita "interbelica". Oricare ar fi insa optica din care se cauta explicatiile si motivatiile acestei funeste ascensiuni a extremei drepte, una trebuie cu desavarsire exclusa: criminalizarea colectiva. La fel cum e nevoie de spus limpede ca antisemitismul din articolele legionare ale lui Eliade nu este unul care sa duca ori indemne la pogrom si exterminare in masa, si ca nici optiunea lui dechis exprimata pentru Garda de Fier nu ia vreodata forma incitarii la crima sau a recomandarii asasinatului ca procedeu de lupta politica. Este, pentru a-i parafraza un titlu, optiunea unui "pilot orb". Sau orbit?! Ori, mai degraba, auto-orbit?! Florin Turcanu foloseste el insusi termenul de automistificare, dar pentru a descrie modul in care Eliade va evacua, ulterior, "problema propriei responsabilitati", facand distinctie intre o Garda de Fier buna si una rea, cea "buna" fiind cea "distrusa in septembrie 1939", cum va scrie in 1951 in jurnal.

Era, aceasta intenabila distinctie, o forma de orgolioasa consecventa cu sine in ciuda tuturor evidentelor, era o solutie de evitare a confruntarii critice cu un trecut care, dupa razboi si cu viziunea infiorata de descoperirea tragediei colective din lagarele naziste de exterminare in masa, il condamna fara drept de apel?! Iar mai tarziu, pe masura ce se petrecea lentul proces de constituire si impunere a memoriei Shoah-ului (istoricii de profesie considera ca prinderea si judecarea lui Eichmann, la inceputul anilor '60, a reprezentat un moment decisiv in acest proces), va fi avut Eliade sentimentul ca nu are ce sa-si reproseze, chiar daca apartinuse unei miscari visceral antisemite si o sustinuse deschis, fie si fara a i se alinia in rasism?!

Fapt este ca angajamentul politic legionar al lui Mircea Eliade reprezinta concomitent un episod, o experienta modificatoare de destin, un stigmat si o povara sub amenintarea careia se va afla toata viata. In prefata cartii lui Florin Turcanu, reputatul politolog si eseist Jacques Julliard noteaza de altfel ca ar insemna sa se dea "o imagine falsa" a figurii lui Mircea Eliade prezentandu-l ca "intelectual angajat" de-a lungul intregii lui vieti si ca, de fapt, este adevarat contrariul. Se poate formula chiar ipoteza unui Eliade care face din experienta angajarii legionare de la sfarsitul anilor '30 un fel de perpetuu reper negativ, un rau neincetat pentru invingerea caruia isi mobilizeaza toate energiile in directia opusa, a realizarii ca om de stiinta, ganditor si scriitor. Iata un moment-cheie. In iulie 1938, Eliade este arestat si dus la prefectura de politie, unde este inchis intr-un birou pazit de o santinela. Sta aici 17 zile, doarme pe jos, sub lumina puternica a unei lampi aprinse tot timpul, este supus unor interogatorii. Si mai face ceva: aici, in biroul prefacut in celula, scrie, redacteaza versiunea amplificata, in limba engleza, a studiului despre cosmologia si alchimia babiloniana! "O capacitate iesita din comun de a se sustrage chiar si celei mai deprimante ambiante", observa Florin Turcanu. Iar Eliade e un abonat la ambiante "deprimante" - in România anilor '30 traieste in precaritate, la Paris, unde se exileaza dupa razboi, o duce foarte greu, chiar in aproape mizerie, vreme de multi ani. In 1946 este la un pas de a primi un contract pe trei ani la Sorbona, dar ambasada româna il denunta Ministerului francez al Educatiei ca pe un "doctrinar al fascismului" .

In 1947 i se respinge o bursa la CNRS din acelasi motiv. In 1949, ambasada româna din Roma reuseste sa impiedice publicarea la marea editura italiana Einaudi a trei carti aparute mai intai la Paris, tot denuntandu-i trecutul. In România, la sfarsitul anilor '50, prieteni si cunoscuti ii sunt arestati, judecati si condamnati pentru ca ii citisera romanul Noaptea de Sanziene, acestia vor fi acuzati de legaturi cu "fugarul legionar Eliade Mircea". Abia cand, in 1956, printr-un extraordinar concurs de imprejurari, ajunge in America, la Chicago, va gasi un liman. Unul totusi temporar, pentru ca ultimii ani de viata si posteritatea imediata se vor afla sub semnul resurectiei vechilor acuzatii, unele vor merge pana la a i se pune intreaga opera sub semnul legionarismului. Monografia lui Florin Turcanu, care contine si o impecabila "biografie a operei" lui Eliade, restabileste si aici adevarul, cu precizie si eleganta, mereu ferm, dar fara sa intre in inutile polemici cu diversii demascatori si procurori mai mult sau mai putin improvizati. Cine, la urma urmelor, poate pretinde ca nu este, intr-un fel ori in altul, un "prizonier al istoriei"?!

*Florin Turcanu - Mircea Eliade, Le prisonnier de l'histoire, Préface de Jacques Julliard , Editions La Découverte, Paris, 2003.