De același autor
Cineva a spus candva ca politicul este in toate - pana si in cresterea unei flori. Cum ar fi putut el sa lipseasca tocmai din repatrierea romanilor aflati in Liban exact atunci cand au izbucnit ostilitatile dintre Israel si gruparea islamista Hezbollah? Ar fi fost imposibil, pe de alta parte, ca in climatul hiperpolitizat al vietii noastre publice aceasta operatiune sa nu fie speculata politic si sa nu dea nastere la randul ei unor speculatii politice. Toate acestea s-au intamplat, de altfel, ca la carte.
De la bun inceput trebuie spus ca soarta romanilor din Liban a fost o preocupare pentru televiziuni inainte sa devina o operatiune a autoritatilor. Primele incercari ale misiunilor diplomatice romanesti la Beirut si Damasc au fost, dupa unele relatari, haotice; in tot cazul, ineficiente. Scoaterea populatiei dintr-o zona de razboi necesita coordonarea mai multor compartimente guvernamentale si nu poate fi lasata doar pe seama ambasadelor. Franta, de pilda, avea pregatite cateva nave ale marinei militare pentru a-si evacua cetatenii. Operatiunea era, asadar, complexa si complicata si nu putea fi rezolvata pe plan local, mai ales in conditiile financiare modeste ale misiunilor noastre diplomatice.
Cum spuneam insa, in afara televiziunilor, in primele zile ale conflictului nu a fost perceputa nici o miscare semnificativa in vederea accelerarii repatrierii. Guvernul a fost absent total, nu s-a creat un grup de lucru care sa coordoneze toate operatiunile necesare. Preocupate de disensiunile dintre ele si de vacanta de vara, partidele politice din coalitie nu au simtit gravitatea situatiei si nu si-au instruit ministrii sa intre in actiune.
Pe acest fond de acalmie si ineficienta a intrat in actiune presedintele Traian Basescu, aflat in concediu la mare. Dupa doua sedinte maraton la Cotroceni impreuna cu ministrii de resort si conducatorii companiilor aeriene, au fost anuntate si primele zboruri care aveau sa-i aduca in tara pe romanii din Liban. Noaptea, la aeroport au fost prezenti nu numai reporterii televiziunilor, ci, pentru scurta vreme, insusi presedintele, sosit la volanul masinii personale. Trei zile la rand, fetele ravasite ale romanilor repatriati au ocupat ecranele televizoarelor. Bucurosi ca au ajuns acasa si au scapat de bombardamente, nu s-au mai gandit la caracterul haotic al operatiunii. Putini au fost cei dispusi sa le evoce in fata unei camere de luat vederi.
Revenind insa la politicul omniprezent, trebuie sa spunem ca PSD a tinut sa critice incapacitatea autoritatilor de a rezolva rapid o situatie dificila. Momentul declaratiei facute de Cristian Diaconescu a fost insa unul nefericit pentru partid: factorii responsabili fusesera deja convocati la Cotroceni si chiar in ziua conferintei de presa a PSD Presedintia anunta sosirea primelor avioane cu repatriati.
In ochii tuturor, meritul repatrierii cu final fericit i-a revenit lui Traian Basescu, singurul personaj politic care a intrat, de altfel, in actiune. Criticii sai ii vor fi reprosat ca a incercat din nou o operatiune de imagine. Tacerea mormantala a guvernului in toata aceasta perioada ne face sa credem ca interventia sefului statului i-a deranjat cel putin pe liberali. Totusi, ne intrebam ce s-ar fi intamplat cu romanii din Liban fara interventia presedintelui, care a fortat coordonarea operatiunilor. Este clar ca sistemul nu functioneaza si are tot timpul nevoie de impulsuri externe. Nu ne putem plange ca presedintele este pregatit sa dea aceste impulsuri si sa intervina in momente de criza, dar putem sa-i cerem si lui, asa cum trebuie sa cerem guvernului, sa regleze sistemul administrativ si decizional in asa fel incat el sa devina eficient si functional. Timp de 16 ani, acest sistem a fost subordonat intereselor clasei politice si grupurilor de interese asociate cu aceasta, iar cetateanul a ajuns pe ultimul plan. Este un sistem minat de coruptie si ineficienta de sus pana jos si populat cu politruci si clienti politici. Sarcina celor care conduc tara este sa reformeze acest sistem din temelii, nu sa-i dea un ghiont providential cand mecanismele se gripeaza. Ca sa incheiem pe o nota optimista, ar trebui sa speram ca lectia repatrierii a fost invatata si va produce o serie de schimbari. Nu suntem insa politicieni si nu ne putem amagi cititorii cu vorbe goale. In consecinta, finalul optimist se amana.
