Vanatoarea de ponei roz nu e in spiritul legilor

Am urmarit fascinat reprezentatia dom­nu­lui Valentin Stan din 11 august de la An­tena 3, cand in studio au fost invitati re­prezentantii Institutului Cultural Ro­man din New York, in urma scandalului de­clansat de expozitia Freedom for Lazy People. Marturisesc cu invidie ca, daca as avea catusi de putina iscusinta reto­ri­ca, as intra in jocul lui bogat in cuvinte si mic in idei. A continuat sa declame ca afi­sa­rea, in cadrul unei expozitii artistice, a unui ponei roz stampilat cu zvastica este imo­rala si dubioasa legal. Din afara jo­cu­lui, ma multumesc sa constat, insa, ca ade­varul slujeste chiar cand e nerostit. Sa spun, deci, ca exista doua argumente care au risipit spectacolul infam si ca au reu­sit sa-l risipeasca, in conditiile in care niciunul dintre ele nu a fost formulat pu­blic. Argumentele au forta si daca nu sunt intelese clar, pentru ca subzista cumva, in constiinta fiecaruia. Au reusit s-o faca nu doar pentru ca au stat la baza intuitiilor apa­ratorilor lui Cristian Neagoe, ai ICR si ai civilizatiei discernamantului. Ci si pen­tru ca acele doua justificari sunt presu­pu­se, in mod implicit, in legile privind afisa­rea simbolurilor cu caracter fascist. Ele de­limiteaza sensul si domeniul de actiune al prohibirii zvasticii si in Romania, si in sta­tul New York.

Capitolul 49/2006 al legilor statului New York precizeaza doar ca o persoana se face vinovata de hartuire daca sculp­tea­za, picteaza, deseneaza sau asaza o zvas­tica, in mod obisnuit expusa ca em­ble­ma a Germaniei naziste, pe o cladire sau proprietate imobiliara, publica sau pri­vata, aflata in posesia unei persoane, firme sau corporatii sau a oricarei agentii sau oficiu, fara permisiunea expresa a pro­prietarului sau a administratorului pro­prie­tatii respective.

Iar conform Ordonantei Guvernamen­ta­le nr. 31/2002 emise de guvernul Ro­ma­niei, raspandirea, vanzarea sau con­fec­tionarea de simboluri fasciste nu con­stituie contraventie daca este savarsita in interesul artei sau stiintei, cercetarii ori edu­catiei.

Nu e de mirare ca absolut toate auto­ri­ta­tile relevante, presedintele Muzeului Ho­­locaustului de la Washington, coor­do­na­torul Oficiului pentru problemele Ho­lo­caustului, referentul de spatiu pentru Romania si presedintele Anti-Defamation League au consemnat alarma falsa. Pur si simplu, expozitia de ponei roz cu zvas­tici pe crupa nu intra sub incidenta legii. De ce?

Doua aparari principale au fost instru­men­tate in media, ca urmare a sapta­ma­ni­lor de framantare roz. Una arata plura­li­ta­tea semnificatiilor simbolului zvasticii. Daca interpretarile culturale alternative ale insemnului sunt inofensive, atunci ex­po­natul e inofensiv. A doua aparare insis­­ta pe valentele artistice. Daca ele exista, atunci expunerea e in interesul artei si educatiei si, conform legii, e inofensiva.

Ce se intampla, insa, daca zvastica de pe ponei este zvastica nazista fara doar si poate? Si daca, in plus, exponatul e un kitsch infernal? Din fericire nu se in­­tampla nimic penal, pentru ca resorturile celor doua legi sunt suficient de robuste in­­cat sa apere expozitia si esecul artistic si intr-o lume in care Irina Loghin, Fuego si Paunescu devin pilonii culturii universale. Aceste resorturi sau argumente imuni­zea­­za expunerea poneilor roz stampilati cu zvas­­tica in colectii de orice fel, in fata ori­ca­ror indoieli de legalitate si mora­li­ta­te.

Ele tin de teoria semnificatiei. Un obiect compus din mai multe parti devine unitate semantica noua. Desigur, vorbim de zvas­tica nazista. Dar ea apare doar in com­bi­na­tia cu un ponei roz si semnificatia ca­pa­ta­ta de intreg e diferita, indiferent ce prin­ci­piu de interpretare adopti. Putem adop­ta un principiu al "compozabilitatii": noua unitate semantica e o functie a elemen­te­lor din compozitie. Sau putem lua intregul ca pe o unitate semantica sui generis sau determinata altfel. In orice caz, noua uni­ta­te semantica e inofensiva: avem de-a face cu un ponei roz de plastic care isi priveste mirat propria crupa infierata cu zvastica. De ce se pierde caracterul ofen­siv al zvasticii in acest proces? Pentru ca simbolul nu mai e indreptat catre recep­tor, ci i se da o alta functie.

Ce se intampla, insa, daca un artist ex­pu­ne simbolul zvasticii ca atare, fara sa-l combine cu altceva? Din fericire, conform legilor citate, nimic. Teoria semnificatiei ne da si alt instrument cu care toti operam in mod curent, chiar daca fara sa ne dam seama: distinctia dintre discurs si meta­dis­curs. Una e sa transmit un mesaj ofen­siv, alta e sa vorbesc despre transmiterea unui mesaj ofensiv. In primul caz, indrept discursul ofensiv catre receptor. In al doilea, ma plasez la un metanivel si in­­chid mesajul ofensiv "intre ghilimele". Daca cineva imi pune in brate o zvastica voi fi ofensat, intrucat mesajul simbolului imi este adresat direct. La fel daca mi-l agata de . Daca, insa, zvastica este ex­pusa in cadrul unei colectii, mesajul nu este cel al simbolului, ci e un mesaj de­spre mesajul simbolului. Discursul zvas­ti­cii este incadrat in contextul expozitiei, con­text care functioneaza ca un meta­dis­curs adresat vizitatorilor: "Iata, priviti si ju­decati acest simbol". Caracterul ofen­siv e din nou neutralizat pentru ca, in loc sa fie directionata, ofensa e inchisa si su­pu­sa unui nou discurs. Ceea ce adresez receptorului nu e ofensa, ci discursul de­spre ea. Aici sta resortul justificarii legii hartuirii din statul New York.

Si Ordonanta 31/2002 presupune dis­tinctia discurs-metadiscurs. Tocmai din acest motiv, legea poate dezincrimina si un kitsch fara valente artistice si o zvas­tica simpla expusa intr-un cadru chiar fara caracter artistic. Atata vreme cat ex­pu­nerea nu constituie actiune indreptata catre cineva, ci doar "supune cercetarii".

M-as bucura sa pot da mai multe exemple din legea romana care incu­ra­jea­za o civilizatie a discernamantului si li­bertatii. Din pacate, astfel de exemple sunt putine. Insa emisiunea de lunea tre­cuta, populata de Mihai Gadea si Valentin Stan, ilustreaza ca legile proaste nu fac atat de mult rau Romaniei ca oamenii care aleg sa ignore putinele legi bune.