Valeriu Zgonea vorbeste despre dinamizarea activitatii Parlamentului

T.d. | 30.01.2015

Pe aceeași temă

Valeriu Zgonea vorbeste despre “o dinamizare” a activitatii Parlamentului. Presedintele Camerei Deputatilor a subliniat, vineri, dupa sedinta grupurilor parlamentare ale PSD, ca Legislativul nu se bucura de cea mai buna perceptie publica, potrivit Agerpres.

Ambele grupuri parlamentare, prin consens, în unanimitate, au susținut modificarea proiectului de regulament și la Cameră și la Senat, astfel încât să existe ora primului ministru, ora miniștrilor, iar activitatea parlamentarilor să revină clar și concis la cele patru zile pe care le aveam cu foarte mulți ani în urmă, când eram în procesul de pre-aderare la Uniunea Europeană. (...) Dorim o dinamizare a activității Parlamentului României, pentru că este clar că el nu se află în cea mai bună situație ca percepție publică și, fiind principalul partid din România, dorim să schimbăm această percepție”, a afirmat Zgonea.

De altfel, una dintre tintele propuse pentru 2015 vizeaza reducerea numarului Ordonantelor de Urgenta, mai spune Zgonea.

Am discutat despre (...) dorința președintelui PSD de a reduce numărul de ordonanțe, astfel încât grupurile parlamentare vor crea celule de dezbatere și de analiză a unor inițiative sau obligații pe care le are Guvernul României, astfel încât să nu se mai vină cu ordonanțe de urgență, ci cu un proiect de lege inițiat de către parlamentari. (...) Avem speranța ca, luând acest model de cooperare între actul guvernamental și Guvern, numărul ordonanțelor de urgență se va reduce semnificativ în cele două sesiuni parlamentare din 2015', a incheiat presedintele Camerei Deputatilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22