Pe aceeași temă
Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM, a declarat, in urma unui pact pe care l-a semnat cu UNPR, marti, pentru sustinerea lui Victor Ponta in turul doi al alegerilor prezidentiale, ca trebuie "sa se termine cu arestarile abuzive", de genul arestarilor lui Nastase si Hrebenciuc si sa se dea o lege a amnistiei deoarece exista multi oameni inchisi pe nedrept, relateaza ziare.com
Fostul europarlamentar il avertizeaza pe presedintele Traian Basescu "sa nu atraga mania si razbunarea celor napastuiti de el".
"Sa-l ajutam pe Victor Ponta sa terminam acest cosmar, acest vis urat numit Basescu. Sunt 10 ani pierduti pentru Romania. (...) Sa zica bogdaproste daca va ajunge la inchisoare, dar mi-e teama ca el, calcand pe atatea cadavre si facand atatea nenorociri in multe familii, sa nu atraga mania si razbunarea unor oameni care au fost napastuiti de el", a spus Vadim Tudor, marti.
Acesta a subliniat ca au fost arestari "abuzive", facand referire la cazurile Adrian Nastase si Viorel Hrebenciuc. Despre al doilea, presedintele PRM sustine ca "treaba cu padurile" este "o comicarie".
"Noi dorim sa se respecte legea si sa se termine cu arestarile astea abuzive, sunt arestari abuzive, o rusine. Arestezi un fost prim-ministru al Romaniei, arestezi un vicepresedinte al Camerei Deputatilor, pe Viorel Hrebenciuc. Are pacatele lui, dar a avut si merite.
CITITI SI: Vadim Tudor il sustine pe Victor Ponta in turul II al prezidentialelor
Cat despre treaba cu padurile, asta este o comicarie. Si a negociat cu tanarul Dan Sova sa se dea o lege a amnistiei, pai asta am vorbit si eu cu toata lumea. Sigur, sa se dea, ca sunt multi oameni inchisi pe nedrept! Cati mai urma sa mai aresteze? Si cine imi vorbeste mie? Cel care a praduit flota Romaniei", a mai spus Corneliu Vadim Tudor.
Presedintele PRM si vicepremierul Gabriel Oprea au semnat, marti, un protocol de colaborare, prin care PRM il va sustine pe Victor Ponta sa ajunga la Cotroceni.
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, pe 29 octombrie, intr-un dosar conexat din cel al retrocedarilor ilegale si cel in care este acuzat de trafic de influenta exercitat asupra lui Dan Sova.
Viorel Hrebenciuc i-a cerut senatorului PSD Dan Sova sa il convinga pe ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, sa modifice legea care incrimina un lider de partid pentru anumite infractiuni si sa promoveze legea amnistiei si gratierii, pentru a fi exonerat de raspundere. La schimb, Hrebenciuc i-a promis lui Sova ca ii va oferi intreaga sustinere pentru a ajunge presedinte PSD dupa ce Victor Ponta va ajunge presedinte al Romaniei, ca rezultat al alegerilor din 16 noiembrie.