Uniunea Scriitorilor in comunism

Ionela Baluta | 24.01.2008

Pe aceeași temă

 Raportul dintre regimurile comuniste si intelectuali este un subiect sensibil, pe cat de interesant si important, pe atat de alunecos si deseori tratat cu parti-pris-uri evidente; observatia este cu atat mai pertinenta in cazul scriitorilor, figuri importante pentru democratiile populare, care transforma literatura intr-o veritabila arma ideologica. De asemenea, proximitatea temporala, avand drept consecinta prelungirea in actualitate a unor traiectorii incepute in perioada respectiva, putand deci afecta pozitiile si ierarhiile prezente, face si mai dificila o analiza obiectiva a jocurilor de putere si a diferitelor strategii (de adaptare sau de rezistenta) dezvoltate in spatiul literar sub comunism. L’Union des Écrivains. Une institution transnationale à l’Est* este o carte care reuseste sa surprinda toata complexitatea raporturilor dintre spatiul politic si cel literar, precum si luptele interne ale acestuia din urma, printr-o analiza captivanta si excelent documentata, respectand toata rigoarea demersului stiintific. Lucia Dragomir este asistent la Universitatea Bucuresti si doctor in sociologie la L’École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, teza ei de doctorat1 fiind de altfel la baza prezentei lucrari.

 Uniunile de scriitori, create in tarile comuniste dupa modelul sovietic, ca unica forma legitima de organizare a oamenilor de litere, ofera o ocazie privilegiata de studiere a raporturilor de putere dintre sfera politica si spatiul literar, a statutului scriitorului in democratiile populare, a gradului si formelor de autonomie si de heteronomie al practicilor literare intr-un context de constrangere politica puternica (pp. 12-13). Daca analizele focalizate pe comportamentul intelectualilor si scriitorilor est-europeni in perioada comunista sunt mai numeroase, mult mai putine sunt cele care se concentreaza asupra uniunilor de scriitori din aceste tari si niciuna nu face o comparatie a evolutiei acestora (p. 42). Lucia Dragomir propune o abordare care combina analiza constrangerilor si strategiilor folosite de puterea politica pentru a-i tine pe scriitori sub control cu analiza optiunilor literare si politice ale scriitorilor, a strategiilor pe care acestia le dezvolta fata de regimul comunist si a luptelor interne ale spatiului literar (p. 43). Studiul de caz este efectuat pe Uniunea Scriitorilor din Romania, dar referintele la uniunile de scriitori din celelalte tari comuniste sunt abundente, facilitand o mai buna intelegere a locurilor comune, dar si a specificitatii fiecarei tari, precum si o punere in perspectiva a unor actiuni si evenimente care sunt astfel obiectivate (ca, de exemplu, momentul 1968).

 Nu voi face o prezentare detaliata a continutului cartii, de altfel greu de rezumat fara a pica in formule simpliste; o sa prezint mai degraba structura sa si apoi punctele pe care eu le consider ca fiind cele mai importante atuuri ale acestei cercetari. Prima parte (L’Union des écrivains de Roumanie et son rôle dans la promotion du réalisme socialiste) analizeaza transformarile culturale si institutionale din Romania postbelica (nationalizarea si controlarea de catre stat a tipografiilor si editurilor, a fabricilor de hartie si a scolilor, restructurarea institutiilor culturale dupa modelul sovietic etc.), implantarea realismului socialist (definirea "temelor" ce trebuiau abordate, aparitia "artistului de partid", infiintarea scolii de literatura ca pepiniera de scriitori devotati "cauzei socialismului" etc.) si apoi declinul realismului socialist, dupa moartea lui Stalin (afirmarea progresiva a unor pozitii care se detaseaza sau chiar se opun realismului socialist, cu o prelungire paradoxala pana spre 1965 a folosirii conceptului in spatiul romanesc, desi practica literara pare sa il abandoneze mai devreme - p. 125 -, cautarea unor noi formule teoretice, o reconfigurare a spatiului literar etc.). Partea a doua (L’Union des Écrivains de Roumanie à la conquête de son autonomie) este consacrata recastigarii unei relative autonomii a campului literar, caracterizata, printre altele, prin faptul ca ierarhiile si criteriile de consacrare depind mai mult de "luptele literare" decat de comanda politica, fara ca aceasta sa dispara sau sa isi piarda total importanta. Relativa "liberalizare" de la jumatatea anilor 1960 conduce la o reconfigurare a spatiului literar si la dezbateri animate asupra perioadei realismului socialist; conflictele se acutizeaza, in interiorul spatiului literar se contureaza grupuri adverse, iar schimbarea liniei politice de dupa "tezele din 1971" nu face decat sa sublinieze diferenta de pozitie a scriitorilor fata de impunerea unor noi restrictii politice (in acest sens, traiectoriile comparate ale lui Paul Goma si Alexandru Ivasiuc sunt foarte interesante). In sfarsit, partea a treia (Le déclin de l’Union des Écrivains) prezinta declinul Uniunii Scriitorilor, provocat in principal de multiplicarea constrangerilor politice asupra institutiei, pe de o parte, si de acutizarea revendicarilor scriitorilor la adresa aceleiasi institutii, pe de alta parte. "Abolirea cenzurii" (29 iunie 1977) nu face decat sa deplaseze intreaga responsabilitate spre institutiile literare si organismele partidului responsabile de sectorul ideologic si cultural-educativ (pp. 222-223), exacerband tensiunile mai ales in lumea editorilor (p. 234) si sporind importanta "retelelor literare" in interiorul strategiilor de publicare. Reuniunea Uniunii Scriitorilor din 1981 marcheaza momentul culminant al conflictului dintre o parte a scriitorilor si puterea politica: Uniunea se dovedeste incapabila de a mai indeplini rolul sau de mediator intre cele doua tabere; noul presedinte (Dumitru Radu Popescu) este numit de partid, iar dupa aceasta data controlul politic este tot mai mare, ducand in cele din urma la blocarea aproape completa a activitatii sale (pp. 284-285). Protestele se multiplica, dar si actiunile represive, iar Uniunea Scriitorilor sfarseste existenta sa comunista in "imposibilitatea de a-si exercita activitatea, condusa de un presedinte si un Birou supuse integral ingerintelor politice" (p. 297).

Cum reuseste Lucia Dragomir sa pastreze un ton obiectiv si sa redea complexitatea unor pozitii si pozitionari tratate prea adesea unilateral (privilegiind, de exemplu, interpretarile care pun totul pe seama controlului politic)? Cateva elemente mi se par fundamentale si ele constituie tot atatea atuuri ale acestei cercetari.

 In primul rand, multiplicarea si confruntarea permanenta a surselor este un demers indispensabil atunci cand este cercetata o epoca dominata de "dezinformare, zvonuri si chiar falsificarea documentelor" (p. 42). Analiza este bazata pe un numar impresionant de surse imprimate: operele literare din epoca; critica literara din epoca si de dupa 1989; zeci de articole din presa vremii, dar si din presa de dupa 1989; principalele reviste implicate in dezbaterea din jurul protocronismului (Luceafarul, Romania literara, Saptamana si Viata Romaneasca), culegeri de documente, reportaje si articole de presa, monografii si antologii, instrumente de lucru, dar si scrieri autobiografice (jurnale intime si memorii), al caror statut este foarte bine comentat metodologic in introducere (pp. 45-46). De asemenea, Lucia Dragomir a realizat interviuri cu scriitori si critici literari (pe principiul diversificarii esantionului calitativ), foarte utile in confruntarea celorlalte surse (desi nu intotdeauna usor de realizat, dupa cum arata consideratiile metodologice de la paginile 46-48). In sfarsit, poate sursa cea mai importanta o constituie, prin caracterul inedit, arhivele Uniunii Scriitorilor. Datoram tenacitatii autoarei prima prezentare si analiza a acestui fond de arhiva "uitat" intr-un hangar fara incalzire si electricitate de catre autoritati, neinventariat, prezentat adesea ca "niste hartii contabile", dar "pazit" in acelasi timp temeinic (Lucia Dragomir "a sapat" mai bine de doi ani pana sa obtina permisiunea de a-l consulta). Destramand zvonurile construite in jurul acestui fond, autoarea subliniaza ca lectura lui a fost mai placuta decat a altor materiale, mai ales datorita exprimarii unor pozitii mult mai libere; pe de alta parte, dezbaterile transcrise in stenograme sunt foarte utile pentru o mai buna descifrare a luptelor pentru obtinerea unor pozitii dominante in Uniune si in general in spatiul literar, aspecte greu de surprins doar din presa literara sau din celelalte surse edite. In plus, ea a completat acest fond cu dosarele la care a avut acces din arhivele fostei Securitati de stat si ale Comitetului Central ale Partidului Comunist Roman, precum si cu cele din fondul Ministerului Artelor si Informatiilor.

Bibliografia teoretica este la fel de bogata si asta nu din vreo intentie de parada de eruditie, ci dintr-o necesitate practica; a fost singurul mod de a construi un model de analiza riguros, singurul mod de a dezvolta acea dimensiune comparativa despre care am vorbit deja si care constituie o noutate in literatura de specialitate, un punct de plecare extrem de util pentru o viitoare analiza comparativa (mai ampla) a tuturor uniunilor de scriitori din spatiul comunist.

In sfarsit, analiza se remarca prin subtilitatea si complexitatea sa, care sunt datorate unei preocupari permanente de a surprinde toate fortele si interesele care sunt in joc, de a obiectiva parerile si pozitiile printr-o confruntare permanenta a surselor si a punctelor de vedere, ca si de a trasa traiectorii sociale extrem de interesante si foarte utile demersului sociologic. De asemenea, Lucia Dragomir nu pierde niciun moment din vedere importanta constrangerii politice asupra productiei literare (dimpotriva, ea pune in evidenta diversitatea tehnicilor si mijloacelor folosite, care merg de la masuri directe, de supraveghere a activitatii literare de catre ideologi ai partidului sau de interzicerea de semnatura, pana la masuri simbolice, ca, de exemplu, recompensarea materiala a scriitorilor "fideli" etc.), dar, prin reconstituirea pluralitatii de voci si de pozitii, prin prezentarea strategiilor de conturnare, precum si a celor de opozitie mascata sau directa la adresa imixtiunii politice, autoarea inlatura imaginea reductiva a unui spatiu literar actionat doar de constrangerea politica, dar si pe aceea a imposibilitatii scriitorilor de a adopta alte pozitii.

In multe privinte cartea Luciei Dragomir este, deci, o premiera in spatiul stiintific romanesc. In opinia mea, ea reprezinta un reper inconturnabil in literatura pe acest subiect si un prilej excelent pentru o dezbatere serioasa asupra felului in care cercetam acest tip de teren, asupra dificultatilor specifice, dar si asupra intrebarilor pe care trebuie sa ni le punem, asupra pertinentei sau nu a folosirii unor concepte elaborate de sociologia occidentala.

Last but not least, aceasta prezentare se doreste o invitatie calduroasa la lectura si, de ce nu, o invitatie catre editurile romanesti de a traduce o lucrare atat de importanta, pentru a o face astfel accesibila unui public mai larg.

 

1. Lucia Dragomir, Une institution littéraire entre exigences artistiques et commande politique. L’Union des Ecrivains de Roumanie à l’époque communiste, teza de doctorat in sociologie, sub conducerea lui Anne Marie Thiesse si Nicolae Manolescu, EHESS, Paris, 2005.

 

 Lucia Dragomir, L’Union des Écrivains. Une institution transnationale à l’Est, coll. Europes Centrales, ed. Belin, Paris, 2007, 375 p.

 

 (Titlul apartine redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22