Un proiect pentru Romania

La inceputul anului electoral 2004, viitorul Romaniei se vedea clar si nu arata deloc roz. PSD se instalase con­fortabil in punctele nodale ale societatii si nicio ame­nin­tare serioasa la adresa puterii sale discretionare nu se intrezarea la orizont. Putinii ziaristi care aveau curajul sa puna la indoiala integritatea premierului Adrian Nas­ta­se erau invitati cu generozitate sa-i numere demnitarului ouale. Baronii locali guvernau precum fostii conquis­ta­dori, convinsi ca si-au castigat dragostea eterna a bas­ti­na­silor cu mici, bere si lautari. Parlamentul se transfor­ma­se intr-o performanta masina de votat orice, iar jus­ti­tia functiona in functie de "listele de cumparaturi" pe care gospodina Rodica Stanoiu le primea la sedintele de par­tid. O dictatura matura, asezata, vegheata cu intelep­ciu­ne de Ion Iliescu din dealul Cotrocenilor, ai carei stalpi de competenta, integritate si viziune politica nu trebuie ui­tati: Adrian Nastase, Nicolae Vacaroiu, Dan Ioan Po­pes­cu, Serban Mihailescu (Miki Spaga, pour les connais­­seurs), Octav Cozmanca, Miron Mitrea, Marian Oprisan, Du­mitru Sechelariu, Nicolae Mischie. Si astazi, dupa patru ani, simpla rememorare a perioadei de final a gu­ver­narii PSD starneste fiori de groaza pe maduva sirei spinarii. Dincolo de gluma, celebra zicere cu emigrarea in Congo, in cazul in care Adrian Nastase ar fi castigat ale­ge­rile prezidentiale din anul 2004, indica destul de pre­cis starea de exasperare la care ajunsese populatia.

Si totusi, alegerile din anul 2004 au adus o neastep­ta­ta schimbare de putere. Niciun analist politic serios nu si-ar fi riscat, la vremea respectiva, averea pariind pe un ase­menea deznodamant. Silviu Brucan, de pilda, spera cel mult la o coabitare intre un presedinte de o anumita cu­loare politica si un Executiv alcatuit de rivalii sai poli­tici. Spre surprinderea generala, in urma alegerilor din anul 2004, dreapta a castigat (aproape) totul. Iar cartea cas­tigatoare s-a numit Alianta D.A.

Unificarea dreptei este un proiect la care Valeriu Stoi­ca trudeste cu tenacitate inca din anul 2000. In numele aces­tui proiect fundamental pentru structura scenei poli­ti­ce romanesti pe termen mediu si lung, se poate spune ca si-a sacrificat propria cariera politica, a infrant orgo­lii­le identitare ale unor oameni incapabili sa simta mizele cu adevarat importante, a adus in aceeasi barca poli­ti­cieni intre care comunicarea parea imposibila, adepti ai unor doctrine politice ireconciliabile.

Proiectul Aliantei D.A. a pornit de la constatarea deze­chilibrului major in care ajunsese scena politica ro­ma­neasca dupa alegerile din anul 2000. In conditiile in care Conventia Democratica ramasese in afara parla­men­tului, scena politica era compusa dintr-o stanga supradimensionata, avand ca opozitie o dreapta mai degraba anemica, alcatuita din Partidul National Liberal si Partidul Democrat. Alianta D.A. a aparut ca urmare a ne­cesitatii construirii unei contraponderi a dreptei la ceea ce reprezenta PSD pe stanga esichierului politic si este meritul presedintilor PNL si PD din perioada 2003-2004 (Theodor Stolojan si Traian Basescu) ca au inteles miza jocului si au sprijinit acest proiect, care in final s-a do­vedit a fi castigator. Din pacate, dupa castigarea ale­ge­rilor prezidentiale si parlamentare si alcatuirea unui guvern DA-UDMR-PC, in loc de o consolidare a struc­tu­rilor Aliantei, s-a produs o escaladare a tensiunilor intre reprezentantii PNL si cei ai PD. Aceste tensiuni au cul­mi­nat cu excluderea reprezentantilor PD din Executiv si sus­tinerea de catre PNL a procedurii de suspendare a pre­sedintelui tarii, in pofida avizului negativ al Curtii Con­stitutionale. Pentru a se putea mentine la guvernare, PNL a fost nevoit sa faca tot mai multe concesii PSD si alia­tilor oficiali sau din umbra ai acestui partid (PRM si PC). Cei care nu au sustinut aceasta linie politica (anun­tata de Dinu Patriciu inca din timpul alegerilor din anul 2004 si confirmata prin finantarea masiva a PSD - la vre­mea respectiva adversarul oficial al PNL - in timpul res­pec­tivei campanii electorale) au fost exclusi din partid sau au plecat singuri, alcatuind Partidul Liberal Demo­crat (PLD) care, dupa alegerile europene de la sfarsitul anului 2007, a fuzionat cu Partidul Democrat, alcatuind Par­tidul Democrat-Liberal (PD-L).

Unificarea dreptei este o istorie a perioadei cu­prin­se intre inceputul anului 2000 si sfarsitul anului 2007, scrisa de Valeriu Stoica din perspectiva acestui proiect esential pentru configurararea sistemului democratic ro­ma­nesc pe termen mediu si lung. Au fost opt ani in care, printr-o munca adesea discreta, dar perseverenta, stra­te­gul politic Valeriu Stoica nu a obosit in eforturile de a risipi mefienta unora, de a trece senin peste ostilitatea altora, de a aduce argumente si de a da replici acide celor care se straduiau sa compromita proiectul prin zvo­nuri si dezinformari. Mintea sa este una cat se poate de lim­pede si ea desfiinteaza senin toate cliseele de gan­dire care domina viata politica. In societatea roma­neas­­ca se face inca foarte mult caz de trecutul comunist al unora sau altora dintre actorii politici. Pornind de la ide­ea ca toti cei care au trait o parte din viata in regimul co­mu­nist au fost atinsi intr-o proportie sau alta de virusul aces­tuia, Valeriu Stoica propune un alt criteriu de deli­mi­ta­re intre alb si negru: "Problema este: s-au eliberat, au reusit sa inlature inertiile mentalitatii sistemului tre­­cut? Reusesc sa se adapteze unui joc politic nou? Asta e marea provocare. Tarile din jur n-au avut ambitia puritatii si acolo, practic, partidele co­mu­niste sau sistemul s-au desfacut in doua, unii s-au dus pe o parte, altii pe alta. Si unii dintre ei au reu­sit, incet-incet, sa inlature inertiile sistemului trecut. Din pacate, Romania este astazi intr-o intarziere de 17 ani fata de tarile foste comuniste vecine, care au avut curajul sa spuna: nu suntem unii puri si altii impuri si facem democratie cu astia care sun­tem. Problema e de ce parte te situezi de-acum. Pen­tru ca, degeaba iti inventezi un pedigree ex­tra­or­di­nar, daca esti in tabara cu Voiculescu, daca esti in tabara cu Vadim Tudor" (p. 224). Fie ca este vorba de ana­lize propriu-zise, interviuri, discursuri la evenimente de partid sau documente programatice, gandirea lui Va­leriu Stoica este intotdeauna setata pe acordul fin. El ia in permanenta in calcul posibilele beneficii, dar si pier­de­ri­le, atuurile si vulnerabilitatile. Mereu lucid, nu se imbata niciodata cu apa rece, o rezerva de prudenta ramane la ve­dere chiar si in momentele de maxima euforie.

Cu siguranta, o carte precum Unificarea dreptei nu are cum sa fie pe placul actualei conduceri a PNL. Ter­menii in care sunt descrise performantele politice ale lui Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu, Dinu Patriciu si ale altor lideri ai PNL nu sunt din cale afara de ma­gu­litori. Foarte interesanta si nuantata este imaginea pe care autorul o are despre presedintele Traian Basescu. Ea este cu atat mai demna de interes, cu cat explica si motivele pentru care o serie de intelectuali de mare au­dienta publica sustin astazi proiectele politice ale pre­se­din­telui. Scrie Valeriu Stoica: "Nu am pretins niciodata ca Traian Basescu este un om politic fara repros. De altfel, de-a lungul timpului, au fost cateva pe­rioa­de in care legaturile dintre noi au fost tensionate sau chiar conflictuale. Trebuie sa recunosc insa ca, dupa ce a devenit presedintele Romaniei, pozitiile lui Tra­ian Basescu in chestiunile de principiu de ma­xi­ma importanta au fost corecte. Putini ar fi avut cu­ra­jul sa se pronunte cu atata hotarare impotriva oli­gar­hiei transpartinice si sa sustina cu fermitate lupta impotriva coruptiei si actiunile pentru condamnarea cri­melor comunismului si deconspirarea structurilor fos­tei Securitati. Aceste pozitii explica faptul ca multi in­telectuali publici au intervenit in momente de criza cu declaratii nu in favoarea presedintelui, ci in fa­voa­rea valorilor sustinute de acesta, chiar daca au fost supusi, dupa aceea, unor atacuri murdare" (p. 71).

Unificarea dreptei, de Valeriu Stoica, este o carte scri­sa cu buna-credinta, care explica, din perspectiva unuia dintre principalii sai promotori, logica si pasii ne­ce­sari pentru infaptuirea celui mai important proiect politic din ultimul deceniu de democratie romaneasca. Un pro­iect care, in urma cu patru ani, a schimbat cursul istoriei si care ar putea juca un rol major in viata politica ro­ma­neas­ca multe decenii de acum inainte. O carte de ma­xim interes, obligatorie pentru toti cei care doresc sa in­­te­leaga resorturile vizibile si mai putin vizibile ale bata­liilor politice pe care le urmarim cu sufletul la gura in paginile ziarelor si in emisiunile posturilor de televiziune.

Valeriu Stoica, Unificarea dreptei, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008, 310 pag.