Un context si evenimentul sau revelator

Intr-un interviu din ziarul Adevarul din 16 iunie 2008, dupa ce evoca bunele sale relatii cu intelectualii si ti­tlu­ri­le de Doctor Honoris Causa, conferite de doua pres­ti­gioa­se universitati clujene, IPS Bartolomeu Anania e in­­tre­bat de reporter (George Radulescu), in ce orizont de timp situeaza reunificarea crestinilor in aceeasi Biserica. Ras­punsul e dat in doi timpi, pe care ii voi evoca pe rand. In prima parte a raspunsului sau, inaltul prelat afir­­ma: "Refacerea unitatii bisericesti a primului mileniu e un deziderat legitim al tuturor confesiunilor cres­ti­ne clasice. O dorim, o visam, ne rugam, dar ea va fi candva opera Sfantului Duh. Pana atunci e reco­man­dabil sa-si pastreze fiecare credinta lui, in deplin res­pect fata de a celuilalt". As fi fost convinsa ca IPS Ana­nia crede sincer in ce spune in ultima fraza, daca ea nu ar fi fost urmata de o completare: "In orice caz, uni­rea cu catolicii nu poate fi anticipata emblematic prin exhibitionismul unui mitropolit ortodox, care, la adanci batraneti, a ajuns sa creada ca Euharistia este egala, primavara, cu borsul de urzici". O nota a re­dactiei precizeaza ca cel tratat, dupa opinia mea, in ter­­meni atat de putini reverentiosi, socanti pentru un laic, care isi poate cu greu imagina formularea unei jude­cati asupra unui coleg de Sinod in asemenea fel, nu e altul decat IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care, la sfintirea unei biserici greco-catolice nou infiin­ta­te la Timisoara, in timpul slujbei la care fusese invitat, a ac­ceptat sa se impartaseasca, alaturi de preotii greco-ca­tolici si catolici prezenti acolo, gest aproape imposibil de evitat fara a-i leza pe cei de fata sau a comite o im­po­li­tete. Tin sa mentionez ca in conformitate cu o traditie, de lunga durata in Banat, constituita in cel putin doua se­co­le de convietuire, in numeroasele localitati in care au locuit oameni de mai multe confesiuni, Pastele sau ruga (hramul bisericii, respectiv nedeea sau chirvaiul, pentru ger­mani) erau sarbatori la care participa intreaga comu­ni­tate, in ciuda decalajelor calendaristice intre catolici, or­todocsi romani sau ortodocsi sarbi etc. Familiile mixte, din punct de vedere etnic si religios, au fost de ase­me­nea frecvente si participarea unui membru al familiei la ritualurile religioase din Biserica celuilalt au fost prac­tici curente. Exista familii care, din respect pentru confe­siu­nea celuilalt, primesc de Boboteaza atat pe preotul or­to­dox, cat si pe cel greco-catolic. In momentele impor­tan­te din viata orasului, la Timisoara s-au facut in Catedrala mi­tropolitana slujbe ecumenice, la care, atat timp cat a trait, a participat si excelenta sa rabinul dr. Ernst Neu­mann. Si la inaugurarea bisericii greco-catolice, la care a participat IPS Nicolae, au fost prezenti si credinciosi or­to­docsi. Am evocat mai precis contextul, pentru a ex­pli­ci­ta ce vrea sa spuna ambigua formulare a redactiei ("mi­tro­politul... care s-a impartasit recent impreuna cu gre­co-catolicii"), dar si pentru a reaminti ca aceste lu­cruri s-au petrecut in Banat, unde traditia ecumenica nu a fost niciodata o vorba fara continut, de simpla cir­cum­stan­ta, menita sa arunce praf in ochi autoritatilor euro­pe­ne, sa se conformeze corectitudinii politice sau, mai grav, sa mascheze gestul aproprierii bunurilor celorlati, scoa­terea lor din scena, prin inglobare (restituirea inca din anii ‘90 a bisericilor greco-catolicilor, prin incuviin­ta­rea Mitropolitului Nicolae, a dus la prevenirea unor con­flic­te penibile, cum au fost, din pacate, la Cluj). Consider asa­dar ca IPS Nicolae a procedat in deplin respect fata de religia celuilalt, de altfel, in cazul de fata, frate crestin, iar cele doua parti ale raspunsului dat de IPS Barto­lo­meu contin o grava contradictie.

Dincolo de elementele jignitoare care transpar din echi­valarea fara reticente a Euharistiei primite intr-o bi­se­rica greco-catolica cu un bors cu urzici, m-a socat to­nul superior, lipsa totala de smerenie cu care IPS Nico­lae e apostrofat ca un novice in cele bisericesti, desi toata lu­mea stie ca are un doctorat in teologie luat in vremuri in care acest lucru nu era la indemana oricui, ca e cunos­ca­tor al limbii ebraice si autorul mai multor erudite carti si editii care il fac respectat, drept un distins carturar. In ce priveste aluzia nedelicata la varsta Mitropolitului Ba­na­tului, ea e la fel de surprinzatoare din partea unui mi­tro­polit care il depaseste in varsta cu doi ani (IPS Nico­lae e nascut in 1923, IPS Bartolomeu in 1921). Nu voi incerca sa aprofundez patimile, cat se poate de lumesti, care par a anima unele interventii de acelasi tip cu cea pe care tocmai am evocat-o sau dedesubturile campaniei, cu aer de inchizitie, care s-a declansat in ultimele sap­ta­mani impotriva unui gest pe care unii il considera nor­mal, altii o erezie. Excelenta sa, ambasadorul nostru la Paris, Teodor Baconschi, a explicat, intr-o interventie in pre­sa, luptele subterane care anima Biserica noastra, in care componenta politica, in ciuda declaratiilor de non­im­plicare, ocupa un loc important. Sa nu uitam ca IPS Nicolae l-a primit si onorat cum se cuvine pe Majestatea Sa Regele, intr-o vreme cand oficialii pedeseristi il ur­ma­reau cu masinile prin tara, scotocindu-i portbagajul si in­si­nuand ca pune la cale actiuni subversive. S-a expus, atunci, unor atacuri virulente in presa si un deputat local a sarit gardul la Mitropolie pentru a-l injuria. La un trata­ment asemanator s-a expus atunci cand a marturisit sin­gur, si singurul pana in ziua de azi, printre inaltii prelati, in­­­tr-o vreme cand nimeni nu i-o cerea, colaborarea sa cu Se­curitatea. A fost un gest de curaj si o forma de ispa­si­re si de smerenie atat de rara, din pacate. Sunt doar une­le din motivele pentru care societatea civila timisoreana, pe care a sprijinit-o fara ezitare in numeroase randuri, i-a sarit in aparare.

Voi prefera sa ma intorc, insa, la contextul in care lu­cru­rile s-au petrecut.

Pura intamplare a vrut ca sa citesc, in perioada in care subiectul evocat mai sus a tinut prima pagina a actua­li­ta­ti­lor, memoriile avocatului Horia Musta (in curs de publi­ca­re), care provine dintr-o familie cu traditie preoteasca ce a dat mai multe figuri marcante in Banat. Tatal d-lui Horia Musta, Virgil Musta, era nepotul arhiereului Filaret Musta si fiul protopopului Virgil Musta, cu studii teologice la Cernauti, la fel ca Avram Imbroane sau Cornel Cor­nea­nu, toti liberali, devotati locului din care proveneau, ini­tiatori ai unor faptuiri culturale, sociale si religioase, care le-au adus o binemeritata faima.

Din aceleasi memorii, pe care le voi cita in conti­nua­re, aflam ca, la instalarea sa, in mai 1923, ca protopop al Tractului Oravita (care la data respectiva era format din douazeci si cinci de parohii comunale), Virgil Musta, "dupa ce le-a multumit pentru participare si pentru pri­mire, le-a prezentat delegatilor din parohii con­cep­tia lui despre comportarea in activitatea preoteasca". Niste notatii de jurnal ale protopopului, reluate in me­mo­rii de fiul sau, ne dau o imagine destul de concludenta asu­pra felului in care, dupa Unirea din 1918, era con­ceputa in Banat misiunea preotului. Printre cerintele men­tionate, o parte se referau la dificila sarcina pe care preotii o au de indeplinit "ca alesi de Domnul sa-i pro­po­vaduiasca cuvantul", recomadarea fiind ca "preotii sa savarseasca serviciile religioase ortodoxe cu da­rui­re, potrivit tipicului, si nu cu superficialitate" si "sa pre­dice circa douazeci de minute la fiecare liturghie du­minicala sau de sarbatorile religioase, explicand Sfan­ta Evanghelie a duminicii si insemnatatea zilei re­ligioase". Alaturi de sfaturile ce privesc "tinerea Bi­se­ri­cii si a avutului parohiei in bune conditiuni" sau rela­tii­le cu credinciosii, predatul religiei in scoala sau tinerea evidentei de stare civila si contabile la zi, ne atrage aten­tia urmatoarea recomandare adresata de protopop cole­gi­lor sai: "sa traiasca in buna armonie cu preotii din co­muna de alte confesiuni si sa faca anual servicii re­ligioase in comun. Continuand pe aceasta idee, i-a sfatuit pe preoti sa nu ia o atitudine dusmanoasa fata de cultele neoprotestante, ale caror aparitie si dez­voltare se datoreaza comportamentului necores­pun­­zator al preotului. Daca preotul are o atitudine de adevarat duhovnic, demna de urmat, si este sti­mat, credinciosii nu vor trece la alt cult".

Protopopul recomanda preotului "sa aiba un con­tact permanent cu enoriasii, ca un adevarat parinte, cer­cetandu-i acasa, nu numai cand se merge cu Sfan­­ta Cruce de Boboteaza, ci cel putin de doua ori pe an si ori de cate ori un enorias este in ne­voi si necesita sprijin, sa-l ajute cu donatii daca este in criza financiara sau sa-l duca la medic daca este bolnav". Relatia sa cu enoriasii nu se limiteaza la una personala, ci e privita intr-un context mai larg, social si cultural, recomandarea fiind de "a lua parte activ la viata comunei, mai ales in ce priveste culturalizarea, prin infiintarea de formatii corale sau orchestrale, in mod special a unui cor religios, pentru a da fast Sfin­tei Liturghii". Nu mica mi-a fost uimirea, de altfel, sa descopar intr-o monografie a corurilor din Oravita, ca, la un moment dat, prin anii 1945-1946, din corul bisericii ortodoxe faceau parte oameni de mai multe confesiuni, inclusiv de religie mozaica, corul, participant si castigator a numeroase concursuri, fiind mandria comunitatii ora­se­lu­lui din sudul Banatului.

Aceasta evocare a regulilor de buna conduita, pro­pu­se de un protopop preotilor sai la inceput de secol XX, cu­prinde si alte sfaturi, care, cum se vede, dincolo de ele­mentele conjuncturale, contin multe recomandari de bun simt, cu o valabilitate generala, care vizeaza misiu­nea preotului in latura sa umana si sociala. Nicio indar­ji­re sau o sentinta acuzatoare la adresa altor culte cres­ti­ne sau nu, nicio pornire patimasa, ci doar indemnul de a urma calea binelui, adica pe cea a lui Dumnezeu. Cei care se abat de la ea il vor avea judecator, indiferent de lo­cul pe care il ocupa intr-o ierarhie sau alta. Iubirea si ier­tarea aproapelui sunt precepte crestine si cu totii am as­tepta ca Biserica din care facem parte sa le respecte con­secvent.

Am facut aceasta paranteza pentru a sublinia faptul ca IPS Nicolae, el insusi nascut intr-o familie cu reputata tra­ditie ortodoxa, se inscrie intr-o continuitate pe care o onoreaza.

In nenumarate imprejurari ne-a aratat ca rolul Bi­se­ri­cii in viata cetatii trebuie sa fie unul care sa ne adune im­­­preu­na, si nu sa ne dezbine. Intamplarea care l-a propul­sat pe Mitropolitul Nicolae pe scena actualitatilor a func­tio­nat ca un eveniment revelator: deznodamantul lui va arata in ce masura cei care conduc Biserica noastra sunt sau nu in consens cu misiunea pe care noi, ca par­te a acestei Biserici, ne imaginam ca ar trebui sa o aiba.