Un an de la moartea Monicăi Lovinescu

Pentru o memorie a libertăţii

Mai mult decât oricând, într-o Românie sufocată de linşaj mediatic şi de expansiunea vulgarităţii, recursul la exemplaritate şi invocarea modelelor se impune, ca parte dintr-o terapie intelectuală şi etică destinată să restaureze normalitatea. Monica Lovinescu apare, pe acest fundal al derivei spiritului public, ca una dintre figurile contemporane în jurul căreia se poate imagina un proces de regenerare/revitalizare a civismului democratic. Invocarea sa, la un an de la dispariţie, nu este o manieră de a celebra o imagine de panteon, ci convocarea unei prezenţe ce continuă să modeleze acţiunea celor care rămân fideli unui spirit al libertăţii.

Destinul Monicăi Lovinescu ilustrează, dincolo de orice ambiguitate şi relativism etic, încrederea în capacitatea demnităţii umane de a rezista unui asalt al statului, violenţei şi uitării. Tragedia exilului democratic, aceea de a fi o voce care rosteşte adevărul într–o lume ce preferă coexistenţa radicalismului liberator, este parte din traseul biografic al Monicăi Lovinescu. Încercarea exilului o va ajuta să gândească, alături de ruşi şi de central-europeni, o solidaritate cimentată de valoarea libertăţii: afinităţile elective au stat la baza naşterii unei unităţi care a sfidat vechile uri şi patimi.

De la Revoluţia din Ungaria până la Solidaritatea şi disidenţa sovietică, Monica Lovinescu a participat la un efort de constituire a unei identităţi care a hrănit Europa postcomunistă. Exilul şi rezistenţa au fost cărămizile pe care s-a fondat un discurs asupra Europei ca spaţiu al libertăţii. Speranţa a supravieţuit, în pofida istoriei.

Mai mult decât un luptător, Monica Lovinescu se cere reţinută, astăzi, ca un gânditor politic dedicat cultivării unei linii a moderaţiei şi libertăţii. Editarea antologiei lui Vladimir Tismăneanu închinate teoriei politice a Monicăi Lovinescu, Etica neuitării, revelă publicului continuitatea ideatică a unor campanii care se întindeau pe jumătate de veac.

Rezistenţa Monicăi Lovinescu nu a fost un simplu gest de patriotism ultragiat, ci a tradus asumarea unor premise intelectuale afine cu cele care au marcat liberalismul şi gândirea demo-creştină postbelică. Totalitarismul devine, în această lectură a Monicăi Lovinescu, o ocazie pentru intelectuali de a onora o misiune încredinţată de istorie: aceea de a apăra memoria şi demnitatea, în contra uitării şi morţii. Devotamentul faţă de România pierdută este şi devotamentul faţă de o Europă supusă asediului comunismului.

Cariera publică a Monicăi Lovinescu propune o unitate fără fisură între angajamentul etic şi discursul intelectual. Contrastul cu o tradiţie a tiranofiliei autohtone nu poate fi mai dramatic: salvarea operei prin macularea biografiei nu a fost, niciodată, un argument pe care reflecţia Monicăi Lovinescu să îl accepte ca valid. Cedarea cărturarului vine cu un preţ, acela al pierderii autenticităţii şi aservirii voluntare.

Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste este marcat de acest legat intelectual şi moral asociabil Monicăi Lovinescu. Prezenţa Monicăi Lovinescu în Comisia prezidată de Vladimir Tismăneanu închidea un cerc, după jumătate de secol. Traversarea exilului avea, la capătul ei, momentul în care statul român îşi exorciza demonii totalitari. Datoria de memorie era asumată, odată cu acest Raport, de către România oficială, ca o formă de expiere. Pedagogia duratei lungi, pedagogie pe care mizase acţiunea publică a Monicăi Lovinescu, modela, în fine, conduita statului postcomunist.

Sagacitatea, temeritatea, luciditatea şi moderaţia triumfau în faţa amneziei şi negării. A invoca memoria Monicăi Lovinescu înseamnă a invoca această putere a spiritului liber de a confrunta şi învinge tirania. Solitudinea se transformă, odată cu Monica Lovinescu, în solidaritate, curaj şi speranţă.

Zilele „Monica Lovinescu“

La Fălticeni şi Suceava, în zilele de 20 şi 21 aprilie, vor avea loc manifestări dedicate Zilelor „Monica Lovinescu“, ediţia a II-a.
Astfel, pe 20 aprilie, când se împlineşte un an de la moartea Monicăi Lovinescu, se va organiza o comemorare la Cimitirul Grădini-Tâmpeşti din Fălticeni, la cripta Lovineştilor, unde odihnesc, începând cu luna mai 2008, soţii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

De asemenea, va avea loc decernarea Premiului Naţional „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca“, acordat în urma analizei unui juriu naţional format din acad. Basarab Nicolescu, Vladimir Tismăneanu, Valeriu Stoica, Corin Braga, Ion Pop, Gheorghe Flutur. Laureatul pe anul 2009 al acestui premiu este Gheorghe Grigurcu.

Zilele „Monica Lovinescu“ sunt organizate de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera“, Suceava, Primăria Fălticeni, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ din Suceava.

Pe toată durata evenimentelor, invitaţii se vor putea bucura şi de importante puncte de turism cultural oferite de Programul Consiliului Judeţean Suceava intitulat „Paştele în Bucovina“ 2009.