De același autor
.jpg)
Realitatea este mult mai prozaica si mult mai putin situata in zona teoriei si principiilor. Presedintele francez si cancelarul german s-au gasit pe acelasi aliniament intr-o problema cruciala pentru cele doua tari. De la 1 iulie, a fost lansata pe ansamblul UE asa-numita liberalizare integrala a pietei energiei, pe care presedintele Comisiei de la Bruxelles, d-l Barroso, s-ar parea ca intentioneaza chiar sa o ia in serios. D-l Barroso vizeaza o inaintare catre o unificare a pietelor nationale, acum separate, in domeniul energetic, ca o conditie a dezvoltarii unei politici comune in materie, care acum lipseste. Domnia sa considera aceasta ca o necesitate, in conditiile dependentei crescande de aprovizionarile cu petrol si gaze din exterior (indeosebi cu gaz rusesc) si o vede realizandu-se printr-o liberalizare pronuntata a pietei. Vectorul ar urma sa-l constituie separarea activitatilor de productie de activitatile de transport si distributie, ceea ce ar permite o mai mare deschidere a fiecarei piete nationale pentru furnizorii de pe alte piete, precum si o formare a preturilor in regim concurential.
Aceste reforme ar insemna insa o dezmembrare a actualelor mari companii din sectorul energetic al principalelor tari UE, care sunt toate organizate pe principiul integrarii verticale, reprezentand practic niste monopoluri nationale puternice, cu decizie exclusiva in stabilirea preturilor pentru consumatori, caci ele detin si productia, si importul, si transportul, si, practic, si distributia energiei.
Natural, marii oponenti la intentiile presedintelui Barroso sunt chiar aceste monopoluri: gigantii germani E.ON si RWE, colosii francezi EDF si Gaz de France, dar si companiile "surori" de prin Belgia sau Marea Britanie, care argumenteaza, nu fara temei, ca, tocmai prin forta lor actuala si caracterul integrat al structurii lor - ce ar fi puse in pericol de o dezmembrare decisa prin reglementari -, ele reusesc sa fie parteneri cu un cuvant de spus ai unor furnizori externi care constituie monopoluri get-beget, cum sunt companiile controlate de statele lor de bastina, ca Sonatrach-ul algerian sau Gazprom-ul rusesc, care, in plus, n-au absolut nici o intentie sa se "dezintegreze" pentru o prezumtiva si presupus benefica liberalizare. Cel mai probabil deznodamant, dincolo de declaratii comune de intentii, va fi ca reglementari vor fi acceptate pentru a permite furnizorilor straini sa patrunda mai lesne pe pietele dominate de colosii cu pricina, dar nu mai mult, pentru ca tari precum Germania sau Franta nu vor consimti niciodata la cedarea controlului lor national asupra propriilor sisteme energetice, a caror cheie o constituie companiile nationale integrate, indiferent daca avand capital public sau privat autohton. E ca si cum ar renunta la campionii lor, pe care ii cocolosesc, precum Siemens, VW sau Renault.
Este insa de remarcat ca, in timp ce mai marii Europei se infrunta aprig in chestiune, proiectele Comisiei de la Bruxelles sunt experimentate, prin impunere directa, ca pe cobai, in Romania. La presiune externa, sistemul integrat de sub egida fostului RENEL a fost dezmembrat si ceea ce a rezultat mai rentabil din separare (respectiv distributia) a fost vandut la straini. Piata a fost liberalizata. Si liberalizarea se rezuma la faptul ca intermediari preiau energia produsa ieftin (hidro si nucleara), vanzand-o scump la consumatori mari, in timp ce consumatorilor mici, indeosebi celor casnici, nu le ramane decat a cumpara energia produsa scump in termocentralele neperformante.
Daca la acest lucru duce libera concurenta, atunci este bine ca referirea la aceasta a fost scoasa din proiectul noului tratat. Vive Monsieur Sarkozy! Desi nu stim daca acest lucru va mai putea aduce ceva deja jefuitilor consumatori casnici romani!
