Udrea sustine pastrarea MCV: Responsabilii de la Bruxelles trebuie sa vada ca justitia este sub controlul SRI

M. B. | 18.04.2015

Pe aceeași temă

Elena Udrea, aflată în arest preventiv, scrie pe contul său de Facebook despre necesitatea menținerii Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), mecanism ce va permite autorităților de la Bruxelles să sesizeze abuzurile justiției ajunse sub controlul SRI.

 

“România are nevoie mai mult ca niciodată de MCV! Să se verifice abuzurile din Justiţia patronată de Coldea şi Koveşi!

MCV-ul era important în 2007, când am intrat în Uniunea Europeană, pentru că Justiţia era sub controlul politicienilor, abia atunci se elibera. MCV-ul este important acum pentru că Justiţia este sub control SRI-ului – o situaţie la fel de toxică şi de periculoasă.

Statul de drept riscă să fie deturnat de serviciile secrete. De aceea, avem nevoie ca Justiţia şi statul de drept să fie monitorizate de instituţii internaţionale, mai ales de Comisia Europeană şi Parlamentul European.

Ar fi bine ca instituţiile europene să verifice mai îndeaproape cum se înfăptuieşte Justiţia în România – dacă pericolul politicienilor a trecut, cel adus de controlul exercitat de servicii este uriaş.

Trebuie ca responsabilii de la Bruxelles să audă tot adevărul despre ce se întâmplă în România, nu doar ceea ce le spun Koveşi şi „acoperiţii” din presă, politică şi societatea civilă. Şi anume că sistemul de justiţie este uzurpat de oamenii impuşi de Coldea. Aceştia acţionează la comandă astfel:

• se prioritizează dosare în funcţie de interesele acestuia;

• sunt vizaţi de arestări şi dosare cei care îl încurcă sau adversarii săi şi ai lui Koveşi;

• se amestecă în jocul politic influenţând majorităţile de guvernare;

• s-au amestecat în campania electorală etc.

Arestările preventive nu sunt doar pentru imaginea lui Koveşi. Ele au rolul de a facilita exercitarea Puterii prin teroare. Dacă oamenii ar fi arestaţi abia după ce sunt judecaţi, adică după ani de zile, puterea lor ar fi mult mai mică astăzi. Or, ei au nevoie de control acum asupra politicului, oamenilor de afaceri, presei, societăţii civile etc. Cine ar vrea astăzi să spună adevărul?

De aceea, responsabilii de la Bruxelles ar trebui să se investigheze „spectacolul cătuşelor” din România, cu atât mai mult cu cât nicio altă ţară din UE nu a mai trecut printr-un asemenea proces” scrie Elena Udrea, pe contul său de Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22