Pe aceeași temă
Ucraina va construi un un gazoduct nou pentru a putea primi gaz european prin Polonia. Gazoductul va costa 245 de milioane de dolari si va avea o lungime de 110 kilometri, o capacitate de opt miliarde de metri cubi pe an, a declarat Radoslaw Dudzinski, un reprezentant al companiei Polenergia, care participă la realizarea proiectului, relateaza Romania Libera.
"Cred că gazoductul ar putea deveni operaţional în 2019-2020", a declarat Dudzinski.
El a spus că gazoductul urmează să fie construit între complexul de stocare a gazelor Bilce-Voliţa şi punctul de transfer de la graniţa ucraineano-poloneză Drozdovice.
CITITI SI: Profitul net al gigantului rus Gazprom A SCAZUT in prima jumatate din 2014
Reprezentantul Polenergia, care a participat la Baltic Business Forum, a spus că, prin noul gazoduct, Ucraina va primi atât gaz din Germania, cât şi GPL, furnizat de la terminalul polonez Swinoujscie, care va deveni operaţional în 2015, mai scrie Mediafax.
Ucraina consumă anual aproximativ 40-45 miliarde de metri cubi de gaze naturale, jumătate din această cantitate fiind cumpărată anterior de la compania rusă Gazprom, care, în iunie, a oprit complet livrările de gaze către teritoriul ucrainean din cauza unor dispute legate de preţ şi datoriile Ucrainei.