Turkmenistan fara Turkmenbasi

Armand Gosu | 05.01.2007

Pe aceeași temă

Turkmenistanul a fost ultimul teritoriu din Asia Centrala cucerit de Rusia la sfarsitul secolului al XIX-lea. Prin tratatul anglo-rus din 1895 s-a fixat actuala granita dintre Turkmenistan, Iran si Afganistan. insa frontiera trasata lasa o numeroasa populatie turkmena in afara granitelor, pe teritoriul Iranului si Afganistanului.

Turkmenia (Turkmenistan) a fost proclamata republica a URSS in octombrie 1924, cand Asia Centrala a fost impartita administrativ, cu totul arbitrar, de la Moscova. Inainte de crearea Republicii Sovietice Socialiste, bolsevicii au supus represiunii fortele nationaliste si burgheze din Turkmenistan si clerul musulman. Toate miscarile de opozitie din perioada 1928-1932 au fost curmate cu brutalitate, in 1929 a fost interzis alfabetul arab si inlocuit cu unul latin, pentru ca, in 1940, sa fie inlocuit cu cel chirilic.

In ciuda celor peste 70 de ani de regim comunist, fortele dominante din Turkmenistan au ramas tribul, clanul, familia si islamul. Pana si institutiile sovietice au fost acaparate de diferite clanuri si mancate de coruptie, spre dezamagirea CC al PCUS. De altfel, numirea lui Saparmurat Niazov in fruntea Partidului Comunist din Turkmenistan s-a datorat in buna masura faptului ca el nu mai avea rude apropiate pe care sa le promoveze in functii de conducere. Tatal sau murise in razboi, iar mama si cei doi frati in timpul cutremurului din 1948.

 

La ora 1 si 10 minute, in noaptea de 20 spre 21 decembrie 2006, inima presedintelui Saparmurat Niazov, parintele tuturor turkmenilor, s-a oprit. Niazov tocmai implinea 21 de ani de cand se afla la conducerea Turkmenistanului. La 21 decembrie 1985, ii luase locul in functia de prim-secretar al Partidului Comunist din Turkmenistan lui Muhammednazar Gapurov, in contextul primei mari rotiri de cadre initiata de Mihail Gorbaciov. Niazov, care nu implinise 67 de ani, era cel mai longeviv lider din intregul spatiu ex-sovietic. A pus bazele unui regim dictatorial in Asia Centrala, cunoscut nu atat pentru duritatea sa, cat mai ales pentru excentricitatile liderului suprem, Turkmenbasi, seful tuturor turkmenilor.

 Nimeni nu se indoia ca doar moartea poate sa puna punct lungii domnii a lui Niazov, desemnat in doua randuri de parlamentul de la Ashabad presedinte pe viata al Turkmenistanului. Si asta in ciuda faptului ca, sub impactul alungarii lui Askar Akaev de la conducerea Kirgistanului, Niazov a anuntat intentia de a organiza alegeri prezidentiale in 2009. Saparmurat Niazov a murit intr-un moment nepotrivit. Rezervele de gaz au facut, in ultimul an, din Turkmenistan o destinatie favorita pentru emisarii Moscovei, Bruxellesului, Beijingului si Washingtonului. Turkmenbasi purta negocierile, el semna contractele, si tot el garanta ducerea lor la indeplinire. Foamea de resurse energetice a facut din succesiunea lui Niazov o problema cu o miza care a depasit cu mult granitele Asiei Centrale. Marile cancelarii au uitat de faptul ca Niazov suferise o operatie complicata pe cord in 1997. Si n-au bagat de seama ca, din 2 octombrie, cand Niazov s-a intalnit cu cadrele  Ministerului Securitatii Nationale, pentru a le felicita cu ocazia implinirii a 15 ani de la infiintarea institutiei, liderul turkmen s-a simtit tot mai rau, unii doctori, sub acoperirea anonimatului, declarand ca nu va supravietui pana la sfarsitul anului.

 

Lovitura de stat rezolva problema succesiunii

 

 Temerea ca moartea lui Niazov, garantul unei stabilitati de otel, ar putea face loc haosului politic, data fiind absenta unui mecanism de transfer al puterii, era indreptatita. Insa luptele politice din cadrul elitei au fost evitate pentru moment de rapiditatea si fermitatea cu care au operat sefii institutiilor militarizate. Problema succesiunii lui Niazov s-a rezolvat la doar cateva ore dupa moartea sa, intr-o sedinta extraordinara a  Consiliului de Securitate. Acolo s-a consumat o veritabila lovitura de stat prin desemnarea ca presedinte interimar a vicepremierului si ministrului Sanatatii, Gurbanguli Berdimuhammedov. Potrivit articolului 60 din Constitutia Turkmenistanului, interimatul la conducerea statului urma sa fie asigurat, timp de doua luni, de presedintele parlamentului, Ovezgheldi Ataev. Presa de la Ashabad chiar apucase sa anunte preluarea functiei de catre Ataev. Insa, la primele ore ale diminetii de 21 decembrie, procuratura a inceput cercetarea penala impotriva lui Ataev, care a fost arestat, in ciuda faptului ca se bucura de imunitate parlamentara. Ataev este invinuit ca a propagat ura fata de alte clanuri, impiedicand casatoria fiului sau cu o tanara dintr-un alt clan. Disperata, tanara a incercat sa se sinucida. Numai ca in Turkmenistan acesta nu e un motiv de ancheta penala. Intr-un exces de imaginatie, complotistii au utilizat o problema de familie drept pretext pentru a-l indeparta pe Ataev de fotoliul prezidential.

Succesiunea lui Niazov a fost decisa de serviciile secrete, armata si seful Internelor. Cei mai multi observatori vad in Akmurat Redjepov, seful serviciului de paza al presedintelui Niazov, adevaratul arhitect al transferului de putere. Personaj misterios, Redjepov a stat alaturi de Niazov timp de 20 de ani. Serviciul de paza a asigurat rezerva de cadre a presedintelui, fostii ofiteri ocupand cele mai inalte functii in stat, cum ar fi cea de ministru de Interne, al Apararii sau de ministru al Securitatii Nationale. De aici si influenta foarte mare pe care Redjepov o exercita asupra celor mai importante structuri de putere din Turkmenistan.

 Berdimuhammedov este o figura de compromis, despre care observatorii afirma ca nu ar fi mai mult decat o marioneta in mana serviciilor secrete. Acest neajuns ar putea fi insa remediat de Berdimuhammedov indata ce-si va consolida puterea. Cu ocazia intrunirii din 26 decembrie a  Consiliului Poporului, el a facut deja proba abilitatilor politice. Consiliul Poporului, cea mai inalta institutie in stat, un fel de Soviet Suprem al URSS, garnisit cu traditii turkmene, a fixat data alegerilor prezidentiale la 11 februarie 2007 si a aprobat 6 candidaturi pentru cea mai inalta functie in stat. in afara de Berdimuhammedov, a carui candidatura a fost aprobata in unanimitate de cei peste 2.500 de delegati, ceilalti contracandidati sunt niste functionari anonimi, de rang inferior. Consiliul Poporului a aprobat si legea pentru alegerile prezidentiale si a modificat legislatia pentru a legaliza lovitura de stat. Practic, toate jocurile sunt facute pentru ca Berdimuhammedov sa preia functia de presedinte al Turkmenistanului.

 De altfel, Berdimuhammedov este creatia lui Niazov. Biografia noului lider de la Ashabad, fie el si interimar, deocamdata, este secreta. De profesie dentist, a facut cariera administrativa sustinut de Niazov, mai intai ca director al unui centru de stomatologie, apoi ca rector al  Institutului de Medicina, iar din 1999 ca ministru al Sanatatii. A circulat zvonul, preluat si de presa internationala, ca ar fi copilul din flori al lui Niazov. E greu de crezut ca Niazov ar fi avut un copil, fie si din flori, la 16 ani.

 

Opozitia

 

 Dintre cei 6 candidati aprobati de  Consiliul Poporului, nici unul nu apartine opozitiei. Pentru a impiedica orice surpriza, prin legea pentru organizarea alegerilor prezidentiale se interzice inregistrarea candidatilor care in ultimii 10 ani nu au locuit in Turkmenistan. Candidatul unic al opozitiei intrunite la Kiev, la 24 decembrie, Hudaiberdi Orazov, liderul miscarii Vatan, nu poate participa la scrutin de vreme ce traieste in exil in Suedia de multi ani. El a amenintat ca va face o revolutie care-l va aduce la putere. Amenintare luata in serios doar de serviciile de securitate din Turkmenistan, care au blocat toate intrarile in tara.

Opozitie exista, dar nu in Turkmenistan. Opozantii turkmeni, atunci cand nu sunt inchisi si obligati sa se caiasca, publicand carti in care povestesc cum au organizat comploturi impotriva lui Niazov, traiesc in Rusia, Suedia, Belgia, Germania.

 Opozitia din Turkmenistan s-a nascut in anii perestroikai. Cea mai cunoscuta organizatie,  Agzibirlik (Solidaritatea), a fost infiintata in 1989. Reunea oameni de cultura si arta care criticau, firav, politica lui Niazov, pe atunci prim-secretar, cerand reforme democratice si renastere culturala. Dupa castigarea alegerilor prezidentiale din 27 octombrie 1990, cu un scor categoric de 98,3%, Niazov a declansat prima campanie impotriva opozitiei, soldata cu arestari si interzicerea unor publicatii. Cea mai mare parte a opozantilor a fugit in strainatate, astfel ca, la inceputul anului 2003, in Turkmenistan nu mai exista opozitie politica. Inca din 1994, centrul opozitiei se mutase la Moscova, unde functiona sub conducerea fostului ministru de Externe Kuliev. Toate tentativele opozitiei de a-si trimite emisari in Turkmenistan au fost curmate de serviciile secrete.

A doua campanie impotriva opozitiei a avut loc in 2001-2002. Boris Sihmuradov, ambasadorul Turkmenistanului in China, a acuzat regimul Niazov de comert ilegal cu arme, contrabanda si trafic de droguri. Dupa care, Sihmuradov a fugit in Rusia. A fost acuzat ca ar fi pus la cale atentatul asupra presedintelui Niazov, din 25 noiembrie 2002, cand s-au tras focuri de arma asupra coloanei prezidentiale. A fost santajat sa se intoarca in Turkmenistan cu arestarea rudelor sale. Revenit la Ashabad, Sihmuradov a fost condamnat la inchisoare pe viata.

La 30 decembrie 2002, parlamentul a interzis prin lege orice contestare a politicii interne si externe a lui Niazov. Conform legislatiei in vigoare, in Turkmenistan nu poate exista opozitie politica. Opozantii care traiesc in exil doresc sa obtina fie sprijinul Occidentului, fie pe cel al Rusiei, in incercarea de a se intoarce in Turkmenistan si a participa la viata politica de la Ashabad. Liderii opozitiei s-au grabit sa dea asigurari marilor cancelarii ca vor veghea pentru ca acordurile de livrare a gazului incheiate de Niazov sa fie respectate intocmai. insa asigurarile lor nu cantaresc atat de mult precum cele date de presedintele interimar Berdimuhammedov, care in primul discurs televizat a anuntat ca Ashabadul va respecta toate intelegerile incheiate.

 

Gazul dauneaza democratiei?

 

 UE , SUA, Rusia, China, Ucraina si Iranul concureaza pentru gazul turkmen. Miza rezervelor de gaz a crescut spectaculos in ultimul an, dupa criza din relatiile ruso-ucrainene, de la inceputul anului.

 Cu un deceniu in urma, Niazov, dezamagit de pretul mic pe care-l obtine pe gaz, a oprit exporturile si a betonat unele guri de exploatare. Apoi, Ashabad a colaborat cu diversi intermediari, care-i vindeau gazul pe pietele est-europene. La inceput cu  Itera, care cumpara cu 10 dolari mia de metri cubi, apoi cu Eural Trans Gas, firma ungureasca care livra gaz pentru Ucraina, iar din 2004 cu RosUkrEnergo, controlat de Gazprombank, care platea 40 de dolari. Razboiul gazului dintre Kiev si Moscova a fost speculat de Niazov, care a crescut pretul gazului exportat.

Potrivit datelor oficiale, asupra carora planeaza indoieli datorita faptului ca Ashabadul refuza sa faca publice rezultatele auditului international din 2004, rezervele de gaz se cifreaza la 22,5 trilioane de metri cubi, ceea ce situeaza Turkmenistanul pe locul 5 in lume.

 Gazpromul  este principalul importator al gazului turkmen. in 2006, gigantul rusesc a contractat 12 miliarde de metri cubi. Prin acordul semnat in septembrie de Aleksei Miller si Saparmurat Niazov, in urmatorii trei ani Turkmenistanul va livra Gazpromului 50 de miliarde de metri cubi pe an. In schimb, Moscova a fost obligata sa accepte pretul de 100 de dolari cerut de Niazov pentru mia de metri cubi.

 in ciuda faptului ca Niazov a declarat, cu ocazia semnarii acordului, ca Ashabadul nu e pregatit sa ia in considerare construirea unor gazoducte prin Marea Caspica spre Turcia si Europa, Turkmenbasi a continuat sa negocieze cu Bruxellesul. De altfel, la 18 decembrie, la Ashabad a sosit reprezentantul special al  UE in Asia Centrala, presa turkmena anuntand pregatirea unui acord. De un gazoduct care sa lege Turkmenistanul de Europa, ocolind Rusia, s-a vorbit si cu ocazia vizitei ministrului de Externe al Germanei, Frank Walter Steinmeier, la Ashabad. insa punerea in opera a proiectului Nabucco este intarziata de refuzul Kazahstanului de a participa si de disputele dintre Turkmenistan si Azerbaidjan asupra unor rezerve de hidrocarburi din Marea Caspica.

Turkmenistanul ramane deocamdata prizonierul retelelor rusesti de tranzit al gazului. Dar isi pregateste si trasee alternative. in aprilie 2006, Niazov a semnat un contract cu China pentru constructia unui gazoduct, prin care sa exporte anual 30 de miliarde de metri cubi, incepand cu 2009. Turkmenistanul negociaza constructia unei magistrale care sa treaca prin Afganistan catre Pakistan, proiect care are sustinerea SUA. Iar pentru 2007, Ashabadul a promis cresterea exportului de gaz catre Iran, la 14 miliarde de metri cubi, de la 7 miliarde, cat este in prezent.

Uriasele rezerve de gaz au facut ca Saparmurat Niazov sa fie unul dintre cei mai curtati lideri politici ai lumii. Si asta in ciuda faptului ca era nu doar un dictator excentric, ci si sangeros. Toate marile cancelarii isi trimiteau emisari la Ashabad, in speranta ca vor izbuti sa obtina incheierea unor contracte. Niazov stia sa negocieze cu toti odata. intotdeauna, insa, loialitatea fata de Moscova era mai presus de orice alte aranjamente. Asta nu-l impiedica sa faca reverente si spre Washington, permitand stabilirea in Turkmenistan a bazei militare americane evacuate din Uzbekistan.

Mirajul gazului turkmen i-a facut pe liderii lumii sa treaca cu vederea incalcarile drepturilor omului din Turkmenistan, sa uite ca au de-a face cu o tara fara institutii democratice, unde opozitia politica este interzisa prin lege, iar regimul practica un cult al personalitatii care l-ar face invidios pana si pe Stalin.

 Tot rezervele de gaz turkmen vor face ca Occidentul sa inchida ochii la viitoarele evolutii nedemocratice de la Ashabad. In fond, atat SUA, cat si tarile  UE sunt mai ingrijorate de perspectiva cresterii pretului la gaz, in conditiile instabilitatii politice din Turkmenistan.

Continuarea politicii lui Turkmenbasi, insa fara excesele ei pe plan intern, este varianta optima pentru toti actorii din Asia Centrala. Rusia e prima interesata in mentinerea statu quo-ului, beneficiind pana in 2010 de cea mai mare parte a gazului turkmen. Moscova e dispusa la compromisuri pentru a pastra monopolul tranzitului spre pietele europene. China vrea sa inceapa constructia gazoductului care s-o lege de Turkmenistan. Teheranul nu doreste un regim prooccidental la Ashabad. Iar SUA sunt prea ocupate in Irak si Afganistan ca sa-si dispute cu Rusia influenta asupra Turkmenistanului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22