TURISM ELECTORAL, INCIDENTE si NEREGULI la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE si locale partiale

P.c. | 25.05.2014

Pe aceeași temă

Primele ore ale alegerilor europarlamentare si locale care se desfasoara astazi, duminica, 25 mai 2014, nu au fost lipsite de nereguli.  Conform MAI, la 10 ore de la deschiderea urnelor, au fost inregistrate 148 de posibile situații de încălcare a legii iar în urma verificării lor 55 nu au fost confirmate (37%), informeaza Agerpres.

 

"Cele mai multe evenimente au fost sesizate în București — 26, Dâmbovița — 16 , Mehedinți — 9, Dolj și Teleorman — câte 8. Până la această oră nu au fost înregistrate incidente majore, care să afecteze ordinea publică", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

 

"Cele mai multe sesizări au fost primite prin 112 de la partidele politice și prin constatarea proprie a angajaților MAI. Până la această oră, au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, dintre care 101 privesc încălcarea legislației electorale. În alte 40 de situații sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea unor posibile infracțiuni. În cele mai multe cazuri este vorba de votarea de două sau mai multe ori", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

 

Președinții a patru secții de votare din Sectorul 1 din București au întrerupt votul pentru euroalegeri, după ce au descoperit mai multe autocare din Dâmbovița care aduceau persoane la vot, a transmis B1 TV


Activitatea a fost întreruptă în secțiile 103, 104, 105 și 106 după ce au existat suspiciuni de turism electoral. Autocarele transportând mai multe persoane din Dâmbovița au parcat în fața secțiilor respective de vot, însă persoanelor aduse nu li se va permite să voteze până când nu le vor fi inspectate buletinele. 

 

CITITI SIALEGERI ROMANIA. Cine candideaza, cum si unde se voteaza. Atentie la infractiuni

 

Poliţiştii Secţiei 16 din Capitală verifică un incident care a avut loc într-o secţie de votare din Şcoala nr. 99, în Sectorul 4, unde membri ai altei secţii au vrut să voteze pentru europarlamentare pe listele suplimentare, dar au primit buletine de vot pentru parlamentarele din Colegiul 8, conform ziarului Romania Libera.

 

Potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei, membrii unei secţiei de votare de la Şcoala nr. 99 au mers într-o altă secţie de votare din aceeaşi unitate de învăţământ şi au cerut să voteze pe listele suplimentare pentru alegerile eurparlamentare. Aceştia au constatat însă că au primit buletine de vot pentru alegerile parlamentare parţiale care au loc în Colegiul 8 pentru un mandat de senator.

 

Comisia de votare de la Şcoala nr. 99, din Sectorul 4 al Capitalei, a sesizat incidentul la Secţia 16 Poliţie, care face verificări în acest caz, pentru a se stabili dacă s-a comis o infracţiune, au precizat sursele citate. Un alt incident ar fi avut loc la o secţie de votare din Şcoala nr. 169, din Sectorul 6, unde o persoană ar fi introdus în urnă mai multe buletine de vot. Sesizarea este vertificată de poliţiştii Secţiei 20.

 

La Școala 168 din Sectorul 6, un alegător din București a sesizat, în timp ce se afla la vot în cadrul scrutinului pentru Parlamentul European, că președintele secției de votare a introdus mai multe voturi în urnă, relateaza B1 TvTotuși, procedura de vot de la secția de votare 1.207,  nu a fost întreruptă deocamdată, scrie Agerpres. Potrivit unor surse din MAI, a fost sesizată Secția 20 Poliție și un echipaj al poliției a fost trimis la fața locului pentru a face cercetări. 

 

Persoane domiciliate in județe apropiate Capitalei votează pe liste SUPLIMENTARE în secții din Sectorul 1, deși sunt locuitorii unor județe apropiate de Capitală și ar putea vota pe listele de care aparțin, relateaza B1 Tv. In intervalul 12:30 și 13:15 s-au înregistrat 40 de persoane din Prahova votând la secția 40 din Sectorul 1 din București și 32 de persoane votând la secția 39 din același sector.  Voturile pe listele suplimentare este permis în cadrul alegerilor europarlamentare, însă aceste voturi în serie ale unor persoane aparținând de alte județe ridică semne de întrebare. 

 

In judeţul Arad cinci bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti, după ce patru dintre ei ar fi votat în altă localitate decat cea de domiciliu, unde au fost transportaţi de al cincilea, sub promisiunea că primesc bani în schimbul votului, conform Romania Libera. Sesizarea a fost făcută la 112 după ce mai mulţi localnici din comuna Drauţ au observat că patru bărbaţi care nu erau localnici ar fi fost aduşi în sat cu o maşină, pentru a vota. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, după ce suspecţii ar fi votat, maşina a fost oprită în trafic, iar cei cinci au fost duşi la audieri. Pe numele lor au fost deschise dosare de cercetare penală pentru infracţiunea de corupere de alegători.

Primarului din Baltesti, Prahova, i s-a facut dosar penal pentru frauda electorala. Presedintele Biroului Electoral Judetean (BEJ) Prahova, Corneliu Sologon, a declarat ca la BEJ a fost primita o sesizare din partea PRM in care se arata ca un cetatean a mers la vot in comuna Baltesti si a intrebat, in sectie, in mod public, cum se voteaza. Conform sesizarii, primarul comunei, Radu Ion, care se afla in respectiva sectie, a luat buletinul de vot si stampila din mana alegatorului, votand in locul acestuia. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Georgian Dragan, a precizat ca pe numele primarului Radu Ion a fost intocmit dosar penal pentru frauda electorala. De asemenea, sunt efectuate cercetari si cu privire la o sesizare in care se arata faptul ca, la Podenii Noi, trei masini ale Politiei Locale transporta alegatorii la vot.

 

Partidului Democrat Liberal a anuntat faptul ca in comuna Zemes, Bacau, primarul Costel Dudau (PSD) aduce oamenii la vot folosind microbuzul primariei si astfel face turism electoral. Edilul spune ca aduce toti satenii la vot, indiferent de culoarea politica, deoarece sectia de votare se afla la 8 km distanta si sunt oameni bolnavi si batrani care nu pot strabate acest drum, relateaza HotNews.


"La Zemes se face turism electoral cu masina Primariei. Microbuzul echipei de fotbal din localitate, care apartine Primariei, cara oamenii de dimineata la vot. Am sunat la 112, apoi la seful de post din comuna, care mi-a zis ca existasi o hotarare de Consiliul Local ca masina sa fie folosita in acest scop. Am sesizat Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau si Biroul Electoral Judetean",  a declarat Tudorita Lungu, presedintele PDL Bacau, citata de Ziarul de Bacau. Aceasta a precizat ca IPJ face cercetari in acest caz.

 

În județul Teleorman au existat informații conform cărora s-ar practica turismul electoral. La Ciuperceni, primarul le-a spus cetățenilor cu cine să voteze. La o secție de votare din Alexandria, membrii unei secții de votare s-au luat la bătaie, relateaza Romania Libera.

 

Reprezentanţii PSD Dâmbovița au sesizat Poliția și Biroul Electoral Județean că în noaptea de sâmbătă spre duminică pe mai multe mașini au fost lipite autocolante greu de dezlipit cu mesaje denigratoare la adresa liderilor partidului, informează Mediafax. Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat că organizația pe care o conduce a formulat o plângere penală către Poliția Judeţeană Dâmbovița, și una către Biroul Electoral Județean după ce în cursul nopții de sâmbătă spre duminică mai multe mașini au fost vandalizate în mai multe localități, pe acestea fiind lipite autocolante greu de dezlipit, care conțin mesaje denigratoare la adresa lui Victor Ponta și a PSD.

 

Țuțuianu a declarat că este vorba despre mașini parcate pe domeniul public, la Târgoviște, Moreni, Găești și Răcari, şi aparținând unor persoane "care nu au nicio legătură cu campania electorală". El a acuzat că în spatele acestei acţiuni s-ar afla PNL. Informațiile și datele din acest moment oferă certitudinea că în spatele acestor acțiuni reprobabile se află Partidul Național Liberal Dâmbovița și președintele Mihail Volintiru. Astfel, în orașul Găești au fost identificate patru persoane cunoscute drept membri ai Partidului Național Liberal, iar la Răcari au fost identificate două persoane care au declarat, la momentul prinderii în flagrant, că au fost trimise de Mihail Volintiru să lipească aceste autocolante", se arată într-un comunicat de presă.

 

Tot in judetul Teleorman, presedintele organizatiei locale a Tineretului Social-Democrat si un membru PDL, s-au luat la bataie in fata unei sectii de votare din Alexandria, conform HotNews. In jurul orei 9:00, democrat-liberalul Vali Grigorescu si liderul local TSD Balaban Claudiu s-au luat la bataie in fata Sectiei 14 din Alexandria, pe motiv ca Grigorescu ar fi incercat sa-l fotografieze pe social-democrat. Potrivit Ziarului Teleorman, a fost depusa o plangere pentru ultraj la sectia de Politie arondata sectiei de votare pentru ultraj. La Biroul Electoral Judetean nu s-a facut insa nici o plangere, pe motiv ca nu este vorba despre o infractiune electorala.

 

O femeie care a mers la o sectie din Alexandria sa voteze a constatat ca altcineva votase in locul ei. Cazul a ajuns în atenția poliției, după ce femeia a sunat la 112, relateaza HotNews. Alegătoarea a făcut o cerere către președintele secției de votare și și-a exercitat până la urmă dreptul de vot. "S-a întocmit dosar penal pentru săvârsirea înfracțiunii de împiedicare a exercitării dreptului de vot" a declarat purtătorul de cuvând al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.

 

CITITI SI: ALEGERI ROMANIA: Ce oameni politici au VOTAT si DECLARATIILE acestora

 

In judetul Gorj,  PSD, a fost reclamat la politie pentru coruperea alegatorilor din Baia de Fier, carora le-au dat papuci si bere in schimbul votului. Politistii gorjeni au intocmit astazi dosar penal intr-un caz de corupere a alegatorilor, dupa ce presedintele PDL Gorj a depus o plangere cu privire la faptul ca in comuna Baia de Fier oamenii primesc papuci si bere de la reprezentantii unui partid politic, scrie HotNews.


Presedintele PDL Gorj, Dan Valceanu, a afirmat pentru Agerpres ca pe langa plangerea pe care a depus-o, le-a prezentat politistilor si imagini filmate la fata locului. "Am fost sesizat de catre un localnic din Baia de Fier de faptul ca intr-o zona a comunei unde locuieste populatie de etnie roma un cetatean din acea zona imparte bere si papuci oamenilor pe care ii duce si ii aduce de la vot. M-am prezentat acolo, mi s-au prezentat imagini video pe care le-am luat si le-am prezentat politiei, moment in care am depus si plangere penala asupra celor sesizate in comuna Baia de Fier", a spus Valceanu, potrivit agentiei de presa citate.

 

La Vaslui prefectura a cerut înlocuirea președinților celor cinci secții de votare de pe raza localității Dimitrie Cantemir, unde au loc și alegeri pentru desemnarea primarului comunei, din cauza faptului că aceștia ar fi plecat, sâmbătă seara, cu ștampilele acasă, conform ziarului Romania Libera.


”Am primit o solicitare pentru înlocuirea șefilor secțiilor de vot, care urmează să fie analizată și soluționată potrivit legii”, a declarat președintele BEJ Vaslui, Diana Elena Sârghi. 

 

La Cluj, PSD a sesizat IPJ și BEJ pentru mai multe NEREGULI în procesul de votare. PSD Cluj a constatat mai multe fapte care, din punctul de vedere al social-democraților, încălca normele legale privind alegerile și a făcut sesizări la BEJ și IPJ, conform Agerpres.

 

Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că membri ai organizației pe care o conduce au descoperit o mașină plină cu afișe ale unei formațiuni politice. El a spus că ar exista și alte încălcări pentru care a sesizat forurile abilitate.  PSD a reclamat la BEJ Cluj că PDL trimite mesaje prin care îi îndeamnă pe oameni să voteze cu Daniel BUDA. PSD Cluj a depus, duminică, o sesizare la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, reclamând că reprezentanţi ai PDL trimit oamenilor SMS-uri prin care îi îndeamnă să voteze la europarlamentare cu liderul filialei judeţe, Daniel Buda, relateaza B1 Tv.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Cluj, Dan Tegzeşiu, sesizarea PSD va fi analizată şi se va da o soluţie.

 

Premierul Victor Ponta s-a declarat convins că nu vor fi probleme în organizarea europarlamentarelor şi parţialelor de duminică, arătând că are încredere totală în ministrul Gabriel Oprea, care este un profesionist şi ştie să gestioneze acest proces, relateaza agentia Mediafax.

 

"În ceea ce priveşte organizarea alegerilor, am încredere totală în domnul Oprea şi cred că toată lumea are încredere în domnul Oprea că e un profesionist şi ştie să gestioneze asemenea probleme. A mai organizat acest Guvern alegeri şi niciodată nu a fost niciun fel de problemă, nu vor fi nici astăzi, sunt convins", a spus Ponta despre europarlamentare şi parţiale.

 

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, că legislaţia electorală, dar şi noul Cod penal reglementează foarte clar contravenţiile şi faptele penale care privesc procesul electoral, relateaza ziarul Romania Libera.

 

"Vreau să cred că nimeni nu este dispus să încalce aceste prevederi, riscând astfel închisoarea. Şi mă refer aici la oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul votării unui anumit candidat, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, introducerea în urnă a mai multor buletine de vot sau utilizarea unui act de identitate fals ori a unui buletin de vot fals", a precizat Gabriel Oprea.

 

"Verificaţi şi dacă autovehiculele respective nu cumva sunt folosite în scop electoral", i-a atenţionat ministrul Gabriel Oprea pe şefii din Poliţie.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22