Trei observatii

Dragos Paul Aligica 07.07.2006

De același autor

Dintre numeroasele observatii provocate de recentul demers de politica externa anuntat de conducerea PNL, trei - una la nivelul principiilor, cea de a doua de natura strategica si o a treia privind nivelul tactic - necesita o scurta discutie.

 

O problema de principiu

 

Prima observatie vizeaza principiul construirii relatiei dintre politica externa si mecanismele de decizie colectiva la nivel national. Cunoscuta si drept "problema accesului publicului la decizia de politica externa", ea ocupa un loc special in literatura si studiile de specialitate. Ideea centrala este ca mecanismele de decizie democratica in politica externa sunt necesarmente diferite de cele din politica interna. De obicei statele lumii evita angajarea unor proceduri plebiscitare, adica a democratiei directe in acest sector de decizie. Acesta este motivul pentru care putem observa cum chiar si in tarile cele mai democratice sunt construite aranjamente institutionale complexe, organizate pe mai multe nivele ce filtreaza si administreaza informatia, analiza si decizia privind relatiile internationale. Aceste aranjamente constau dintr-o combinatie de institutii de stat, organizatii partinice, segmente ale societatii civile, precum si retele transpartinice si transsectoriale (asa-numitul "establishment de politica externa"). Structura, transparenta sau functionarea lor variaza de la caz la caz. Indiferent insa de forma, peste tot in lume se incearca protejarea zonei deciziei de politica externa in fata fluctuatiilor opiniei publice, a volatilitatii emotiilor colective sau a instabilitatii preferintelor si disputelor politice interne. De asemenea, se incearca constituirea in aceasta zona a unui spatiu procedural al stabilitatii, predictibilitatii si al dezbaterii informate si echilibrate.

In acest context, formele de decizie colectiva plebiscitare de tipul referendumului sunt cu totul exceptionale. Nu este vorba despre elitism sau neincredere in popor, ci de simplul fapt ca sistemele de agregare a preferintelor colective de tip referendum sunt functionale in anumite domenii, si nu in altele. Iar atat teoria, cat si istoria spun ca politica externa este unul dintre domeniile unde acestea nu sunt nici functionale, nici dezirabile. Evident ca acest status special ce eludeaza democratia directa, introducand forme decizionale indirecte si de multe ori tehnocratice, expune sfera politicii externe unui continuu asalt al populistilor, demagogilor sau al asa-numitilor "experti academici" care imagineaza modele mai mult sau mai putin fanteziste de democratie directa. Dar acesta este un cost asumant si acceptat de cei ce inteleg problema si implicatiile ei.

Intelegand costurile si implicatiile, se intelege mai clar de ce ideea de a crea precedente plebiscitare in politica externa romaneasca trebuie privita cu rezerve. Apelul la referendum are sens doar in cazuri cu totul exceptionale. In cazul Romaniei, de exemplu, este o evidenta diferenta de magnitudine si de semnificatie politica intre, pe de o parte, deciziile de importanta istorica si geostrategica exceptionala, precum cele privind apartenenta la NATO, UE sau parteneriatele strategice majore, si pe de alta parte, o decizie punctuala - retragerea unor trupe dintr-un anume teatru de operatii. Procesul decizional de politica externa romaneasca va capata accente oarecum excentrice daca se ajunge ca decizii din acest registru punctual sa fie luate prin referendum. Aceasta nu inseamna ca Romania nu poate avea o dezbatere publica pe aceasta tema si desigur nu inseamna ca Romania nu poate experimenta plebiscitar cu relatiile si angajamentele sale internationale. Numai ca implicatiile directe si de precedent create trebuie cantarite cu cea mai mare seriozitate. Cei ce fac astfel de propuneri trebuie sa fie constienti ca in joc este mai mult decat o decizie punctuala privind retragerea unor trupe.

 

O chestiune strategica

 

Cea de a doua observatie este de natura strategica. Se spune ca razboiul antiterorist a creat doua tabere in lume: cei pro si cei contra. Aceasta polarizare nu se identifica doar la nivel de state, ci si in interiorul statelor. De pilda, partidele de centru-dreapta tind (cu cateva exceptii) sa fie pentru interventii armate si pentru o politica mai agresiva, in vreme ce partidele de stanga si centru-stanga (cu cateva exceptii notabile) inclina sa fie contra interventiilor militare. Mai mult, atunci cand nu afirma ca terorismul este o falsa problema sau doar problema SUA, ele tind sa considere lupta impotriva terorismului doar o operatie politieneasca. Realitatea este insa ca razboiul antiterorist a creat nu doua grupari, ci trei: cei pro, cei contra si oportunistii care incearca sa profite de situatie, fie pentru a specula intre cele doua tabere, fie pentru a pescui in ape tulburi. Pana acum Romania s-a aflat constant si ferm in prima tabara - adica printre cei care si-au asumat angajarea fara rezerve in razboiul antiterorist. In paralel, in plan intern, intre partidele romanesti a existat un relativ consens tacit in aceasta privinta. Acest consens a fost rupt de PNL. Conform propriilor declaratii, liderii liberali se repozitioneaza ca retorica si abordare alaturi de partidele de stanga din Bulgaria, Spania si Italia. Si aici apare o intrebare evidenta: este aceasta realiniere un semn al mult asteptatei clarificari doctrinare menite sa puna PNL in consonanta ideologica cu alianta de centru-stanga de care este atasat in Europa?

Mai important insa decat cautarile si incoerentele doctrinare ale PNL este faptul ca initiativa conducerii sale pare a implica - cel putin prin modul in care a fost anuntata si pusa in practica - o realiniere a intregii politici externe a Romaniei. Dar aici neclaritatile abunda. Vrea conducerea PNL ca Romania sa-si schimbe radical pozitia fata de razboiul antiterorist sau este vorba doar de o recalibrare? Datele oferite pana acum sunt contradictorii. Declaratiile tind insa sa indice mai degraba intentia de a pune Romania in categoria oportunistilor. Or, tocmai aceasta este zona de care trebuie sa ne ferim cel mai mult, spun cei ce stiu ce a insemnat in lumea relatiilor internationale in secolul XX eticheta de "Romania, stat curva". Efectul realipirii de numele tarii nostre a etichetei de stat ce joaca in mod patologic la mai multe capete, jongland oportunist intre puterile lumii, ar trebui reconsiderat si serios analizat.

Aici ar fi necesara o nota. Avem in Romania o scoala de gandire care, ori de cate ori diplomatia romaneasca se vede nevoita sa manevreze in zona unei falii intre SUA si alte puteri, avanseaza imediat solutia jocului la doua capete. Aceste argumente iau de obicei forma unor peroratii impotriva "negocierii in genunchi", a "servilismului" si in favoarea "interesului national" si "demnitatii nationale". Apelul lor se intemeiaza aproape invariabil pe argumentul unui calcul de oportunitate si pe o interpretare deficitara a istoriei politicii externe a Romaniei moderne. Necesitatea pozitionarii sistematice a Romaniei in zona oportunismului manevrarii intre doua puteri competitoare pare alfa si omega imaginatiei lor diplomatice. De cele mai multe ori, aceasta fixatie pe unul dintre principiile elementare de tactica a negocierii ridicat insa la rangul de "mare strategie" este marca unei profunde impresii lasate de mitologia diplomatiei ceausiste asupra unor minti putin familiare cu teoria relatiilor internationale si fara lecturi serioase de istorie diplomatica. Faptul ca Ceausescu a incercat sa manevreze intre SUA si URSS a devenit pentru multi modelul sau intruparea esentei paradigmatice a strategiei de politica externa romaneasca. (Faptul ca "modelul" a avut bine-cunoscutul "succes" nu pare sa produca asupra lor vreun efect). Din motive obscure, adeptii doctrinei in cauza se afla sub impresia ca sunt posesorii unici ai unor profunde adevaruri strategice sau ca, prin aplicarea acestei elementare logici a triadelor sau a manevrelor intre doua puteri, au acces direct si privilegiat la contemplarea si intelegerea "interesului national". Pe scurt, acesti nostalgici ai "realismului diplomatic ceausist" par sa nu fi inteles ca jocul in triade este o exceptie, si nu o regula, ca jocurile consumatoare de reputatie sunt jocuri cu termen scurt si perdante in interactii repetate si ca in nici un caz nu poti face din ele un principiu de mare strategie nationala. Sau, daca o faci, o faci doar rar si conjunctural si trebuie sa fii pregatit sa accepti si costurile - nu mici. In ce masura liderii liberali au in minte astfel de idei este neclar. Dar in masura in care vor cu adevarat o dezbatere publica, probabil ca cele de mai sus ar trebui sa fie cateva dintre lucrurile pe care ar trebui sa le clarifice prioritar.

 

O vulnerabilizare tactica

 

In sfarsit, este vorba de o importanta problema tactica. Semnalarea in plan international ca in Romania exista o disputa privind participarea la razboiul antiterorist face sa creasca probabilitatea ca Romania sa fie tinta unui atac. Practic, tara noastra s-a autoidentificat ca un obiectiv de interes sporit. Ea pare acum una dintre verigile slabe ale Coalitiei si teroristii pot crede ca o lovitura data ei poate aduce un maxim de de rezultate. Ei stiu ce impact are un atentat executat asupra unui popor prins in emotia dezbaterii participarii la razboi. Directia efectului avut asupra strangerii de semnaturi pentru un referendum de tipul propus de PNL este evident. Cu cat disputa este mai stridenta, cu atat tentatia creste. Cazul atentatului de la Madrid este exemplar in acest sens. Lectia este clara: stridenta in dezbaterea publica dublata de un demers electoral sau plebiscitar poate deveni o invitatie deschisa. Astfel, prin demersul de joi, 28 iunie, si prin declaratiile ulterioare, liderii PNL si-au asumat o grea responsabilitate. Daca in perioada urmatoare Romania sau romanii din Irak vor fi victimele unui atentat, nu vom putea sti niciodata in ce masura acesta nu reprezinta una dintre nenumaratele consecinte neanticipate si indezirabile ale demersului liderilor PNL.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22