Pe aceeași temă
Ma numar printre cei care considera ca declararea de catre ziaristi a averilor si mai cu seama a intereselor ar fi fost o masura buna, dar, din pacate, insuficienta pentru rezolvarea problemelor de credibilitate care afecteaza breasla.
Presa a ajuns sa se degradeze constant, incepand cu anul 2001, cand s-a alaturat manipularii la nivel de opinie si manipularea prin intermediul stirilor. Pana la acea data, comentariile erau monopolizate de un grup restrans de editorialisti, in marea lor parte si directori de gazete, care si-au format si consolidat prestigiul si apoi influenta prin atitudinea pro sau contra unor grupari politice. Anul 2001 este cel in care presa a acceptat sa-i fie cumparata opinia de catre Guvernul Nastase, iar apoi a renuntat pe rand la genuri jurnalistice; comentariul politic sau investigatia, chiar si reportajul disparand din paginile presei scrise si din grilele de programe ale televiziunilor si radiourilor.
Ce a urmat, poate va amintiti – presa mogulizata care a trecut la schimbarea peisajului jurnalistic. Incepand cu 2003-2005, au aparut noi patronaje in industria media care au produs in prima instanta alti comentatori, mai cu seama ai politicii. Asa s-a ajuns ca oameni care din perioada anterioara isi vandusera opinia in schimbul unor castiguri colosale de bani, prin intermediul unor firme pe care le gestionau, au devenit modele. Cazul Chireac, jurnalistul care a refuzat functia de secretar de stat in MAE de la Guvernul Nastase, dar care a castigat de la aceeasi guvernare milioane de euro prin intermediul firmei sale, a devenit un etalon pentru presa anilor 2005. Asemenea lui sunt multi “comentatori” care se perinda pe la televiziuni si radiouri si care isi incaseaza, pe langa salariul din redactie si contracte de consultanta, PR, branding s.a.m.d. Culmea mi se pare ca unii dintre oamenii care apar in astfel de posturi nici macar nu figureaza ca angajati in redactii, nu au macar vreun articol semnat de-a lungul timpului pe undeva (vezi cazul trubadurului Chilian, care recent se declara ziarist la o televiziune mogulizata sau al activistului civic Cumpanasu, fost lider de tineret pe la PNL).
O presa in care stirile sunt lansate de catre patroni si in cateva ore se dovedesc a fi minciuni, o presa care accepta sa “analizeze”, sa “dezbata” aceste fantasme de catre “politologi”, “comentatori” sau “lideri ONG” cu firme finantate de partide sau de stat nu poate invoca nici cenzura urmarita de propunerea lui Iulian Urban si nici criza economica, vezi Doamne, care le topeste veniturile. Asta nu e presa, iar cei care o practica, nu sunt ziaristi!
Acuzatiile din ultimii ani, care au macinat temeinic fibra profesiei sunt in mare masura indreptatite, cata vreme nici unul dintre instrumentele profesionale ale breslei nu a fost pus in functiune pentru a opri degradarea nu doar morala, dar in primul rand profesionala. Nu sunt la curent cu nici o dezbatere temeinica a vreuneia dintre asociatiile profesionale pe marginea acestei boli care a adus la abandonarea abecedarului jurnalistic in multe cazuri, a caror insiruire ar fi lipsita de elocventa, din pricina faptului ca au devenit o practica obisnuita.
In cazul in care ar fi fost acceptata propunerea parlamentarului PDL, declaratia de avere si mai cu seama cea de interese ar fi fost cea care ne dadea masura “traficarii opiniei” – adica, am fi aflat poate cati dintre cei care conduc editorial redactii, dintre manageri si dintre cei care fabrica pareri, atitudini sunt oameni liberi si cati sunt simbriasi de partid. Cei care lucreaza intr-o redactie stiu deja proportiile.
In acelasi timp insa, aplicarea propunerii Urban ar fi fost irelevanta daca nu era asociata cu sanctiuni din partea breslei, cu mecanisme impuse de asociatiile profesionale care sa interzica astfel de practici.
