Pe aceeași temă
Ministrul de Externe Titus Corlatean, vicepresedinte al PSD, a declarat ca Traian Basescu compromite imaginea serviciilor secrete romanesti doar pentru a o sustine in cursa electoral ape Elena Udrea. Corlatean considera ca actiunile lui Basescu desfigureaza Romania in fata partenerilor europeni si transatlantici, relateaza ziare.com
Corlatean apreciaza ca "extrem de negativ" modul in care presedintele Basescu, aflat la finalul a doua mandate "cu rezultate mai mult decat mediocre", intelege sa iasa din scena.
"Este nu numai imoral, dar si ilegal ce face astazi. Lansand tema artificiala a ofiterului acoperit, compromite imaginea unor institutii cu rol fundamental in protejarea securitatii, democratiei si independentei tarii. Dupa ani dificili de reforma si credibilizare a SRI si SIE, un presedinte care s-a ascuns sistematic in spatele acestor institutii demareaza, la sfarsit de mandat, un scenariu menit sa compromita cele doua servicii si sa-i diabolizeze pe cei ce, in interiorul acestora, cu discretie si sacrificiu slujesc interesul national", afirma social-democratul, intr-o declaratie de presa.
Corlatean il acuza pe seful statului ca nu respecta "cu obstinatie" regulile privind independenta Justitiei, "apostrofeaza magistratii, dicteaza verdicte, ameninta institutii":"Iesirile sale publice devin grotesti, dar, mai cu seama, devin toxice pentru viitorul acestei tari. Este revoltator cum, prin tot ce intreprinde in aceste ultime zile de mandat, ne face sa credem ca singura sa filosofie politica este: 'dupa mine, potopul'. Nu mai are nicio limita, nu mai are respect pentru prevederile constitutionale, nu mai are respect pentru normele specifice unei societati democratice, nu mai are buna cuviinta si nici macar nu se mai fereste de penibil", a afirmat social-democratul.
Vicepresedintele PSD mai afirma ca seful statului intervine direct in campania electorala pentru a o sustine, "de o maniera care te face sa rosesti, pe una dintre doamnele candidat la presedintie". In opinia lui Titus Corlatean este vorba de o sustinere care trece dincolo de politic, una "viscerala" si inacceptabila unui om de stat.
Acesta considera ca actiunile lui Basescu risca sa "desfigureze" Romania in fata partenerilor europeni si transatlantici. "Este nevoie sa explicam ca acest comportament deviant este doar o forma a depresiei politice de care sufera persoana dubioasa care aproape ca uzurpa astazi demnitatea de presedinte. Este timpul sa-l intrebam foarte raspicat: Cine esti dumneata, domnule Basescu? Si mai ales, cine ai fost dumneata, tovarase Basescu? Este poate timpul sa cautam si sa citim mai atent informarile nevinovate ale comandatului Basescu. Stilul, domnule aproape fost presedinte, nu s-a schimbat, tot a politie politica mirositi si dupa 25 de ani de democratie", conchide Corlatean, conform sursei citate.