Tismaneanu si Preda ii raspund lui Oprea

Fara Autor 14.02.2010

De același autor

Vladimir Tismaneanu: "Sa discutam idei, nu persoane, proiecte, nu fixatii, valori, nu interese individuale"

Am urmarit cu tristete modul in care dl Marius Oprea a decis sa distorsioneze in ultimele saptamani realitatea relatiilor dintre IICCR (actualmente Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si al Memoriei Exilului Romanesc–IICCRMER) si Comisia Consultativa Prezidentiala. Cu deosebire deprimant este ca oameni pe care ii respect au intrat intr-un joc in care calomnia, insinuarea si insulta brutala se intersecteaza cu mania persecutiei dusa la extrem. Unii au compus, altii au semnat tot felul de texte fara a le trece o secunda prin minte sa ma intrebe si pe mine ce cred. S-a nascut ideea unei sinistre cabale in spatele careia, omnipotent, perfid si vindicativ, m-as afla eu. Mi se trimit somatii, avertismente severe, mustrari, se scrie despre “relatia speciala” dintre mine si presedintele Basescu, despre influenta oculta pe care, pasamite, o exercit. O personalizare absurda a unui domeniu care ar trebui sa fie unul al conlucrarii sincere.

Pot spune aici, deocamdata, atat: ca am incercat supraomenescul pentru a colabora cu institutul condus de M. Oprea, Stejarel Olaru si Lucia Hossu-Longin.  Niciodata, sub nicio forma, nu am cerut sa devin presedinte de onoare al acelui institut. In luna martie 2009, s-a discutat, intr-o teleconferinta (exista stenograma) posibilitatea unificarii IICCR si a Comisiei Consultative infiintata in aprilie 2007 prezidata de mine si avandu-i coordonatori pe domnii Dorin Dobrincu si Cristian Vasile. Nu intru in detalii, sa spun doar ca dl Oprea era in Germania, a participat telefonic, IICCR a fost reprezentat de dl Stejarel Olaru, au fost prezenti trei consilieri de stat din Administratia Prezidentiala si dl Dorin Dobrincu (daca nu ma insel).  Am venit special la Bucuresti pentru acea teleconferinta (eram in drum spre Viena).  Discutia a fost precedata de numeroase e-mailuri si telefoane schimbate intre dl Marius Oprea si dl Cristian Preda, la vremea aceea consiler prezidential. Premisele unificarii au fost expuse limpede de dl Preda, iar dl Oprea a spus ca este de acord cu ele. Plecam de la convingerea ca acele doua institutii aveau valori si finalitati convergente. Era exact ceea ce declarasem public in repetate randuri cand m-am opus speculatiilor malitioase privind concurenta, ori chiar incompatibilitatea, dintre IICCR si Comisia Prezidentiala.  Adaug aici, cat se poate de categoric, ca sunt profesor la Universitatea Maryland, ca nu am intentionat si nu intentionez sa devin director al vreunui institut din Romania.  Dar am dreptul, ca om de stiinta care s-a ocupat de comunism vreme de trei decenii, cu publicatii recunoscute in comunitatea epistemica internationala, sa fiu implicat (pro bono)  in orientarea intelectuala si metodologica a unui asemenea demers.  Sa discutam idei, nu persoane, proiecte, nu fixatii, valori, nu interese individuale.

Ideea fost intarirea a ceea ce multi consideram extrem de important, anume abordarea sistematica si comparativa a institutiilor comunismului romanesc (inclusiv a dimensiunilor economica, ideologica, organizationala, propagandistica, represiva, legal-juridica, societala, viata cotidiana, opozitia, rezistenta, disidenta, memorie, nostalgii etc)  In plus, cum am insistat in Raportul Final, cred ca abordarea trebuie sa includa minoritatile nationale si cultele in anii comunismului.  Este un lucru ce trebuie rostit raspicat: dictatura comunista nu i-a afectat doar pe etnicii romani. In spiritul Raportului Final, mi se pare cat se poate de firesc ca in cadrul unui institut al memoriei regimului comunist sa se examineze represiunea comunista din Basarabia si Bucovina de Nord.  Tot astfel, asemeni unui centru precum Institut d’Histoire du Temps Present din Paris, ar fi importanta formarea unui grup de studiu al intelectualitatii sub comunism.  Dorim sa continuam punerea in aplicare  a recomandarilor din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale: pe plan stiintific, juridic, educational si prin memorializare. Este necesara conceperea unui program competitiv de burse pentru tinerii cercetatori interesati de aceste probleme (o recomandare din Raportul Final).  Dorim un proiect deschis colaborarii constante cu Memorialul Sighet, cu CNSAS, cu Arhivele Nationale, cu institutele Academiei, cu toti cei care lucreaza in spiritul a ceea ce Monica Lovinescu a inteles prin etica neuitarii. Un demers lipsit de sectarisme resentimentare  si ostil oricarui amatorism demagogic.  In acest spirit, invit pe cei care au sugestii in acest sens sa scrie pe acest blog cum vad ei demersul investigarii comunismului, pornind de la ce s-a facut si sugerand pasii urmatori.

Revin, asadar. Cu acel prilej, i s-a propus lui Marius Oprea sa ramana presedintele (titlul nu a fost subiect de disputa, putea fi si acela de director general ori director executiv) IICCR unificat si regandit strategic, cu un nou Consiliu Stiintific, prezidat (coordonat)  de Vladimir Tismaneanu, care va cuprinde toti membrii vechiului Consiliu IICCR si o serie de noi membri (cercetatori din Comisia Consultativa Prezidentiala, fosti membri ai Comisiei Prezidentiale, alti istorici, politologi, sociologi din Romania si din strainatate).  Repet, niciodata, sub nici o forma, nu am cerut sa fiu presedinte de onoare al vreunei institutii. Este o completa fabulatie.  Una este sa prezidezi un Consiliu Stiintific, alta sa fii presedinte de onoare etc Prima pozitie implica munca (scrieri de carti recunoscute international, editare de volume, elaborarea de propuneri, organizarea de conferinte, conceperea de programe educative, integrarea in programele doctorale internationale cu care ai de-acum relatii demonstrate, contacte cu marile universitati), a doua, horribile dictu, onoruri.  Deci adevarul factual este ca de-a lungul intregului an 2009 am sustinut mentinerea lui Marius Oprea in fruntea Institutului ca parte a unui proces de reconstructie prin colaborare colegiala.  Un an in care, direct sau indirect, conducatorii IICCR au participat activ la campania politica a unui partid aflat in opozitie.

Domnii Oprea si Olaru au declarat ca nu pot merge inainte fara acordul membrilor Consiliului IICCR cu care insa, ni s-a spus, exista dificultati de comunicare. S-a amanat decizia pentru luna iunie 2009. Urma ca domnii Oprea si Olaru sa conceapa proiectul unei hotarari de guvern.  Nu s-a intamplat insa nimic.  Nu am mai primit nici o informatie pana in noiembrie cand am fost contactat (via e-mail) de dl Stejarel Olaru care a vrut sa stie ce inseamna decizia de unificare IICCR-INMER. I-am spus, cu deplina sinceritate, ca am aflat de la el despre decizie.  Orice ar crede unii si altii, mai misca rauri si ramuri in Romania fara ca eu sa fiu la curent.  Am aflat apoi ca era vorba, pur si simplu, de reducerea numarului de agentii guvernamentale.  IICCR si INMER erau ambele asemenea entitati. Cum este si actualul IICCRMER, iar dl Oprea ca presedinte al acestui institut (nu al Consiliului) este functionar public remunerat bugetar numit prin decizia primului ministru. A fost numit politic de premierul Tariceanu. Nu inteleg de ce i se pare anormal ca premierul Boc sa actioneze in virtutea prerogativelor sale si sa decida o restructurare a unei entitati aflata, prin decizia de infiintare, in subordinea Primului Ministru.

Conducerea IICCR a decis asadar sa tergiverseze ceea ce initial acceptase.  Nu voi insista asupra motivatiilor. Poate ca se asteptau alegerile din noiembrie-decembrie (lasa pe maine ce poti face azi, ca poate nu va mai fi nevoie). Rezultatul se cunoaste. A fost asadar vorba de o amanare dictata de considerente politice. Ma voi abtine sa le comentez, a spus ce era de spus profesorul Cristian Preda.  Ultimele iesiri publice ale lui d-lui Marius Oprea sunt dezolante si fac greu de imaginat un dialog.  Niciodata, sub nici o forma, nu m-am exprimat despre un coleg de profesie in termenii utilizati de el in interviul din Academia Catavencu.  Nu mai vorbesc despre lexicul greu calificabil la adresa guvernului caruia, totusi, ii este subordonat institutional. Isi ajuta el oare colegii operand cu asemenea termeni?  Poate ca nu toti considera ca guvernul este asa cum il descrie dl Oprea.  Ori ca, dincolo de opiniile lor particulare, sunt civil servants si datoria lor este sa se abtina de la comentarii injurioase la adresa oricui se afla la guvernare.  Vrem depolitizare dar peroram nonsalant despre la merde aflata la guvernare?  Ar fi spus aceleasi lucru dl Oprea despre, sa spunem, un guvern Johannis ori Crin Antonescu? Ce cred ilustrii semnatari ai Apelului despre acest lucru?  Cat priveste mobilizarea unor nume faimoase din tara sau din strainatate, mi-e teama ca intram pe un teritoriu extrem de alunecator.

Ma intreb sincer cati din semnatarii Apelului lansat de dl Caius Dobrescu si amicii sai (inclusiv cativa oameni de care ma simteam aproape) continua sa sustina ceea ce este scris acolo dupa ce-au citit declaratiile patimase ale d-lui Marius Oprea?  Nici eu, nici prietenii mei de idei si valori, nu dorim capul, gatul sau maruntaiele cuiva. Nu contrapunem mortii cartilor, o dichotomie menita sa dea frisoane.  Nu cerem nimanui sa semneze apeluri pentru noi (dar o facem, cand e nevoie, pentru Declaratia de la Praga, pentru Liu Xiaobo ori pentru Doru Maries). Singurul lucru care ma si ne intereseaza este continuarea consecventa a demersulul de investigare onesta a dictaturii comuniste din Romania si a consecintelor sale. Sunt lucruri excelente care au fost realizate de cercetatorii din cadrul IICCRMER.  Am fost, de la bun inceput membru al Consiliului de Onoare al INMER.  Am subliniat fara ezitare meritele IICCR.  Centrul de cercetare rezutat din unificarea lor, regandit in directia amintita mai sus, trebuie sa-si continue activitatea in spiritul unei viziuni stiintifice moderne asupra comunismului romanesc si a consecintelor sale (inclusiv crimele din perioada Revolutiei ori mineriadele), cu o fundamentare deopotriva empirica si teoretica, conectata la marile dezbateri din comunitatea intelectuala internationala.

PS (13 februarie 2010) Inteleg ca la emisiunea d-lui Stelian Tanase (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) de la Realitatea TV,  dl Marius Oprea (fost membru al Comisiei Prezidentiale si co-autor al Raportului Final) s-a plans ca as fi facut presiuni asupra sa pentru achizitionarea si distribuirea gratuita spre biblioteci a Raportului Final (Ed. Humanitas, 2007).  Sa amintesc ca acest lucru s-ar fi facut din fonduri bugetare, ca volumul a fost achiztionat, de pilda, de Administratia Prezidentiala si difuzat in cateva sute de biblioteci scolare. Orice beneficiu ar rezulta din vanzari, este scris negru pe alb in volum, va fi donat catre AFDPR si Memorialul Sighet. La ora cand scriu aceste randuri, habar nu am daca IICCR a cumparat si distibuit acele volume. Daca acest lucru s-ar fi intamplat, probabil ca as fi auzit.  Nu e un repros, ci o constatare.  A evoca si a invoca un lucru care nu a avut loc este un artificiu retoric indoielnic. In pofida constrangerilor bugetare, IICCR a subventionat numeroase publicatii, evident meritorii.

Tot dl Oprea imi face o culpa ca as fi cerut ca pe site-ul IICCR sa fie anuntata/recomandata biografia scrisa de mine si istoricul Cr. Vasile a satrapului ideologic, calaul culturii romane in anii stalinismului radical, Leonte Rautu (Perfectul acrobat, Humanitas, 2008). Eu credeam ca intra in regulile comunitatii stiintifice sa semnalam lucrarile importante ale colegilor. Cine citeste ce scriu in romaneste ori engleza, stie ca nu ezit sa sustin cartile care mi se par semnificative. Practic cu bucurie critica de intampinare, impartasesc cu cei care ma citesc reactiile mele la carti ce mi se par actuale, pertinente, semnificative.  Daca cineva pe care il stimez imi semnaleaza o carte si imi spune ca ar merita sa o citesc si sa scriu despre ea, vad acest lucru drept ceva firesc, nicidecum drept un abuz ori o “inadmisibila presiune”.  Iar pentru un Institut care investigheaza crimele comunismului, biografia monstrului (spre a relua formularea despre Rautu a unor Gh. Grigurcu, Mircea Mihaies, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Steliu Lambru, Ovidiu Pecican) ar trebui sa fie sa fie instrument de lucru, un reper bibliografic normal. Tot asa cum ar trebui sa fie o prioritate scrierea biografiilor pe baza documentelor azi accesibile ale celorlalti magnati comunisti, de la Dej, Pauker, Luca, Teohari Georgescu la Chisinevschi,  Ceausescu, Draghici, Bodnaras, Borila, Coliu, Chivu Stoica, Maurer, Miron Constantinescu, D. Popescu, Stefan Voitec, Leontin Salajan, Manea Manescu, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Ion Ionita,  Ion Iliescu.

In concluzie, as aminti doar cuvintele d-lui Adrian Cioroianu scrise la aparitia traducerii romanesti a cartii mele Stalinism pentru eternitate (Polirom, 2005): “Vladimir Tismaneanu a fost, intr-un fel, chiar din 1990, profesorul nostru al tuturor. Nimeni nu stia mai bine decat el arhitectura sistemului de care ne desparteam, nimeni nu era atat de avizat asupra marilor si micilor detalii”.  Tot Adrian Cioroianu scria in Dilema Veche: “În termeni dostoievskieni — de sub mantaua lui Vladimir Tismăneanu ne tragem cam mulţi din câmpul analizei istorico-sociale din această ţară: Stelian Tănase, Mircea Mihăieş sau subsemnatul, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Dragoş Petrescu, Dan Pavel şi alţii, cu toţii am receptat, de-a lungul anilor ‘90, cărţile şi articolele lui, cu plăcerea şi beneficiul cu care, de regulă, se primeşte luminarea generică.”  Reproduc aici aceste cuvinte precise si clare in speranta, probabil naiva, ca ii vor pune pe ganduri pe cei care, din cine stie ce motive, prefera sa creada ca istoria analizei comunismului romanesc nu are ea insasi o istorie.

Cristian Preda: Interpretarea şi instituţiile

Scandalul stârnit de Marius Oprea în ultimele zile nu priveşte interpretarea comunismului, ci poziţia instituţională ocupată de istoricul de la Braşov într-o structură guvernamentală. Marius Oprea nu apără o viziune despre critica totalitarismului, ci eternizarea sa într-un post creat de PNL pentru el. Dincolo de aspectele personale, pe care le voi ignora, sunt două lucruri aici - interpretarea comunismului şi instituţiile care o produc - şi m-aş bucura ca ambele să fie lămurite.

În primul rând, cred că ar fi foarte utilă o dezbatere asupra metodelor de investigare a comunismului. Oprea a preferat publicarea documentelor producerii unor interpretări, respectiv a iniţiat o inedită arheologie a istoriei recente, făcând săpături pentru a descoperi cadavrele celor ucişi de Securitate şi partidul comunist. Aceste instrumente sunt necesare, dar nu pot exclude interpretarea, şi cu atât mai puţin canonul occidental al criticii totalitarismului. Faptul că Marius Oprea face ceea ce nu a vrut să facă procuratura postcomunistă nu îi dă dreptul să se uite de sus la Vladimir Tismăneanu, care e parte a canonului academic al interpretării comunismului. Or, din motive pur politice, mai precis pentru a putea menţine baricada penelistă împotriva lui Traian Băsescu, Oprea cultivă - inclusiv prin campanii de presă bine ţintite - ideea că el trebuie să fie singurul care poate spune ceva despre comunismul românesc. E regretabil că s-a ajuns aici, cu atât mai mult cu cât Marius Oprea a ajuns să vorbească public, într-un recent interviu dat Academiei Caţavencu, într-un limbaj inacceptabil.

A doua chestiune priveşte instituţiile. Cel pe care l-a condus Marius Oprea nu e singurul care se ocupă de comunism. La Academie exista deja unul, condus de R.Ciuceanu; în polemică deschisă cu acesta, a fost creat în 2001 Institutul Român de Istorie Recentă, sub impulsul lui Coen Stork, în colaborare cu o echipă din care am făcut parte la un moment dat şi eu, alături de Marius Oprea şi Florin Ţurcanu, un institut care are azi, dacă nu mă înşel, cam aceiaşi echipă ca şi cea dusă de Marius Oprea la institutul guvernamental; la Institutele de istorie Iorga sau Sud-Est sunt de asemenea specialişti în comunism, ca să nu mai amintesc de cei care predau în catedrele de ştiinţe politice sau istorie de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Amintesc aici de asemenea Institutul Revoluţiei creat pentru clientela lui Ion Iliescu, tot pe bani publici. Ar fi bine ca acest peisaj instituţional să fie clarificat. Ar fi bine să vedem ce au scris toţi cei care au norme de cercetare legate de interpretarea totalitarismului. Pe Marius Oprea l-am invitat, în calitatea mea de decan al Facultăţii de ştiinţe politice de la Universitate, să predea un curs despre comunism şi a făcut-o vreme de mai mulţi ani cu succes. A refuzat să dea un concurs, preferând să meargă la concursul organizat la Facultatea de istorie, unde a fost din nefericire respins. Marius Oprea e oricând binevenit la Ştiinţe Politice.

Disputele politice şi campaniile mediatice nu vor facilita clarificarea peisajului instituţional, nici nu vor încuraja dialogul în jurul comunismului. În aceste condiţii, există riscul ca memoria comunismului să devină irelevantă pentru societate. E posibil, altfel spus, ca în câţiva ani comunismul să nu mai aibă nici un sens. Dacă e redusă la o temă de scandal, critica regimului totalitar va fi la fel de perisabilă ca şi un scandal monden.

Marius Oprea a făcut foarte multe pentru ca memoria comunismului să fie pe agenda publică. Ar fi păcat ca, dintr-un calcul politic, să devină unul dintre artizanii uitării comunismului.Studenţii în faţa cărora vorbea Marius Oprea sunt, o ştie şi el foarte bine, de două feluri. Unii ignoră cu totul comunismul. Între ei, sunt chiar unii care cred că Marx s-a născut prin 1950 sau că regimul comunist a început imediat după cel fanariot. Alţi tineri sunt, dimpotrivă, foarte informaţi şi curioşi. Între aceştia sunt unii capabili chiar să facă arheologia istoriei recente, aducând la lumină crimele odioase ale comuniştilor. Diferenţa dintre cele două atitudini e uriaşă. Pentru unii, comunismul e o ficţiune. Pentru alţii, e o realitate pe care trebuie s-o asumăm. E oare posibilă o memorie relevantă social în aceste condiţii?

Eu cred că memoria comunismului nu va fi articulată dacă pe cadavrele Ceauşeştilor sau ale eroilor anticomunişti aşezăm disputa dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Suntem datori, dragă Marius Oprea, să facem ceva mai mult.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22