Tinerii cred că sunt invitați să-și părăsească țara

România pare să fi făcut din exportul forței de muncă o prioritate a politicii sale de stat, care concentrează eforturi dintre cele mai diverse.
 
Președintele Traian Băsescu a reluat joi în cadrul întâlnirii cu șefii misiunilor diplomatice subiectul ridicării restricțiilor de pe piața muncii. "Consider ca fiind pe deplin nejustificată menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii pentru lucrătorii români în nouă state membre ale Uniunii Europene", a declarat preşedintele Băsescu, care a adresat în context mulţumiri Guvernului Republicii Italiene pentru ridicarea restricţiilor pentru lucrătorii români, începând cu 1 ianuarie 2012.

Nouă state ale UE au hotărât să prelungească cu încă doi ani perioada de tranziție în care pot limita circulația forței de muncă, dar în 2014 Tratatul de aderare le va obliga, oricum, să ridice toate restricțiile. Indiferent de motivele fiecărui stat în parte este firesc ca diplomația română să-și continuie demersurile, dar insistența și tonul agresiv cu care o face ridică anumite semne de întrebare. De ce dorește atât de mult administrația românească ca exodul forței de muncă să ia o și mai mare amploare?
 

Din date oficiale și neoficiale au plecat din țară după anul 2000 aproximativ 3 milioane de cetățeni români, bărbați și femei majoritatea cu vîrste cuprinse între 20 și 40 de ani. Efectele imediate au provocat entuziasm în rândurile celor care administrau echilibrele macroeconomice. În perioada 2007-2008 s-au înregistrat remiteri ale lucrătorilor români din străinătate de aproape 6 miliarde euro/an. După izbucnirea crizei sumele au scăzut considerabil, dar chiar și așa în ultimul an au intrat în țară 2,5 miliarde euro. Efectul acestor bani nu a fost însă de durată căci au mers pereponderent în consum și nu au reușit să antreneze o reală creștere economică. Toate analizele economice competente au pus în evidență faptul că integrarea europeană, pe lângă efectele pozitive remarcabile, a avut și un revers mai puțin plăcut. De exemplu, exportul masiv al forței de muncă a creat mari dezechilibre interne care au redus potențialul ei de creștere ca să nu mai amintim de golul creat în sistemul asigurărilor de stat. Modelul economic bazat pe investiții străine în domenii care nu produc exporturi și în remiteri ale lucrătorilor expatriați nu mai poate fi continuat în primul rând din cauza crizei, dar el nu ar fi fost capabil nici în perioade mai fericite să creeze o creștere economică sănătoasă (vezi analize recente semnate de Daniel Dăianu și Valentin Lazea pe publicaţia online ”cursdeguvernare”) Desigur se pot adăuga aici rapoartele pe teme demografice (inclusiv raportul privind riscurile sociale redactat de o comisie investită de președintele Traian Băsescu) care au formulat avertismente cât se poate de grave asupra riscurilor care decurg din exodul masiv al tinerilor. Statistica arată că nici un nou stat al UE nu a exportat forța sa de muncă într-o proporție atât de mare și într-un timp atât de scurt.

În aceste împrejurări insistența pe care o pune diplomația românească pe ridicarea restricțiilor este puțin exagerată. România pare să fi făcut din exportul forței de muncă o prioritate a politicii sale de stat, care concentrează eforturi dintre cele mai diverse. Însăși propunerea legată de votul prin corespondență pare menită, prin efectele sale psihologice, să încurajeze migrația. Prezența protectoare a statului român este o datorie constituțională și un act necesar de solidaritate, dar atunci când își propune să faciliteze exodul tinerilor apți de muncă devine o politică discutabilă. Așa cum s-a văzut în ultimile zile, tinerii care protestează astăzi pe străzile României au ajuns să creadă că sunt, pur și simplu, invitați să-și părăsească țara.

Articol publicat de Deutsche Welle