Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Taxa pe stâlp plătită de Hidroelectrica și Nuclearelectrica se va regăsi din iulie în factura populației - Marian Cernat, director în cadrul ANRE
D.G. - - - -
2014-06-23
Actualitate Interna
0

Ads by google

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va recunoaste în tarifele plătite de populație, de la 1 iulie, jumătate din taxa pe construcțiile speciale pe care o vor plăti în acest an Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Declaratia a fost facuta luni de  Marian Cernat, director în cadrul ANRE, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014.

'Vom recunoaște în tarife jumătate din taxa pe construcțiile speciale pe care o vor plăti în acest an cei doi producători de energie care livrează electricitate populației, respectiv Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Nu s-au finalizat încă calculele privind prețul final de la 1 iulie', a spus Cernat, citat de Agerpres..

El a menționat că, în cazul Hidroelectrica, este vorba de o majorare de 10,5 lei pe MWh, iar, la Nuclearelectrica, de 8,3 lei pe MWh.

Întrebat dacă se ia în calcul și o reducere a facturii, ca urmare a faptului că, în acest an, consumatorii trebuie să recupereze o parte din contribuția cu certificatele verzi, plătită de două ori în perioada 2012-2013, oficialul ANRE a răspuns negativ.

Potrivit unor surse din ANRE, taxa pe stâlp care urmează să fie recunoscută în preț ar avea o influență în tariful final între 1,4% și 2,4%.

Hidroelectrica are de plătit 150 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica, de 90 de milioane de lei în acest an în contul taxei pe construcțiile speciale.

Săptămâna trecută, vicepreședintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că prețul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, timp de șase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali.

"Pe zona pe care o coordonez, va veni o economie în factură', a spus Calotă, care gestionează sectorul energiilor regenerabile.

Întrebat dacă va fi o ieftinire semnificativă, el a precizat că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în ședința Comitetului de Reglementare din perioada următoare.

"Autoritatea face o evaluare și o regularizare de două ori pe an. Din nefericire, anul 2012 a fost unul special, precum bine știți, când Autoritatea s-a reorganizat. Eu nu caut scuze și nu scuz. Este, până la urmă, o greșeală — în primul rând una de comunicare și mai ales în urmărirea mai atentă a operatorilor de distribuție și furnizare în relația cu consumatorul final', a adăugat oficialul ANRE.

Întrebat cine este vinovat de situația creată, el nu a răspuns.

Calotă a mai spus că au fost mai multe cifre vehiculate, întrucât, simultan cu regularizarea impactului certificatelor verzi, trebuia făcută și o regularizare pe costul de energie reglementată pe care furnizorii au fost nevoiți să o cumpere din surse mai scumpe, în momentele când Hidroelectrica era în situație de forță majoră.

În opinia sa, facturile ar trebui simplificate, astfel încât să conțină informații relevante pentru consumatori.

Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se așteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.

''Deși costul cu certificatele verzi a fost evidențiat separat în factura de energie electrică, pentru motive de transparență, încă din septembrie 2012, ANRE nu a redus corespunzător tariful reglementat de furnizare. Acest fapt a determinat suportarea de către consumatori de costuri duble cu certificatele verzi (prin includerea acestor costuri în tariful reglementat și prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi) pentru perioada septembrie 2012 — iulie 2013'', se arată în document.

Ca urmare, ANRE a decis că aceste venituri suplimentare să fie returnate consumatorilor prin reducerea tarifelor de furnizare, de-a lungul timpului, potrivit prospectului de listare.

''Conducerea (Electrica — n. r.) consideră că suma suplimentară încasată, respectiv expunerea totală este de aproximativ 50 milioane lei. Începând cu iulie 2013, conform tarifelor aprobate de ANRE, prețul fără valoarea certificatelor verzi la care Electrica Furnizare furnizează energie electrică către consumatorii casnici pe piață reglementată a scăzut cu 1,3%. Conducerea consideră că această reducere a tarifelor la nivel de industrie în perioada reglementată iulie 2013 — iulie 2014 a determinat economii la nivelul consumatorilor Electrica Furnizare de aproximativ 20 milioane lei'', mai spun autorii prospectului.

Potrivit documentului, Electrica se așteaptă în continuare ca tarifele să scadă, astfel încât consumatorii să recupereze toate plățile suplimentare suportate în perioada în care certificatele verzi au fost încasate de două ori.

''Electrica Furnizare se așteaptă la reduceri ale tarifelor de furnizare aferente perioadei de reglementare care va începe în iulie 2014, cu scopul de a despăgubi consumatorii pentru costurile suplimentare suportate'', se precizează în prospect.

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
299
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22