De același autor
Atacul lui Adrian Severin împotriva Monicăi Macovei şi acuzele de corupţie aduse comisarului pe Justiţiei arată cum poate fi relansată o campanie stupidă şi goală de conţinut. Electoratul ar trebui să-i fie recunoscător talentatului domn Severin, care demonstrează că ura şi sforăriile nasc monştri chiar şi la Bruxelles.
Tot răul, spre bine. Lipsa temelor europene, a proiectelor, programelor şi a dezbaterilor serioase i-au arătat pe politicieni în toată splendoarea demagogiei, a formei fără fond puse pe pilotul automat al limbuţiei agresive şi agramate. Cu mitocănia afişată în prime-time şi misoginismul scos din adâncurile psihanalizabile ale frustrărilor, politicianul-candidat este răspunsul la întrebarea de ce nu votează românii. Discursul vidat de orice idee al vânătorului de „pipiţe“ fără „serviciuri“, Crin Antonescu, playback-urile lui Geoană pe scenele din Caracal şi Alexandria vestind victoria socialismului pe mapamond sau cuplul de „patrioţi“ Becali–Vadim promiţând că vor face „o miuţă, aşa ca în Ghencea“ pe culoarele Parlamentului European sunt doar ultimele argumente în favoarea unui week-end cât mai departe de urna de vot.
Singurul viciu de procedură în această strategie a fost neputinţa de a stăpâni ura împotriva Monicăi Macovei, lucru ce s-a dovedit benefic, pentru că astfel a repus în dezbatere problema justiţiei, a luptei anticorupţie şi a antireformismului PSD şi PNL.
Mulţumită lui Adrian Severin, coautorul din umbră al textului de pe lista întocmită de socialiştii europeni, menită s-o discrediteze pe Macovei în scopul de a fi numit comisar; datorită Noricăi Nicolai, care nu uită şi nu iartă competenţa şi lipsa de slugărnicie, a lui Adrian Năstase, căruia i s-au dereglat iremediabil mecanismele corupţiei, dar mai ales prin cei doi prezidenţiabili, Antonescu şi Geoană, al căror unic „patriotism“ e trădarea adevărului, populaţia începe să se trezească. Renaşterea coaliţiei împotriva Monicăi Macovei, cu arsenalul din dotare nealterat de trecerea timpului, aceleaşi minciuni şi acuze, aceleaşi fraze umflate periculos sub stratul gros de fard al duplicităţii, constituie o binevenită resuscitare a memoriei publice.
Strategia îngropării oricăror teme majore, interne sau europene, s-a poticnit stângaci în manevrele dâmboviţene pe care Adrian Severin şi tovarăşii săi de arme au reuşit să le exporte la Bruxelles în grupul socialiştilor europeni. Nu doar că Macovei, acuzată că îşi denigrează ţara, este pusă la grămadă alături de personaje ca Berlusconi şi Nick Griffin, care neagă Holocaustul, dar din contribuţia românească la top lipsesc Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali, apreciaţi în schimb la adevărata lor valoare extremistă şi antisemită de presa occidentală, care, e adevărat, nu scrie după bileţelele primite de la PSD.
Gestul spune multe nu doar despre reflexele lui Adrian Severin, care amintesc de celebra listă cu securişti pentru care a fost demis în 1997, dar ridică serioase întrebări referitoare la corecta înţelegere a alianţelor din Parlamentul European şi la modul în care este parte a jocului făcut de socialiştii europeni. Preşedintele PES, danezul Rasmussen, vrea să-i ia locul lui Barroso, motiv pentru care şi-a dat acordul pentru listă în scopul de a da o lovitură mediatică înainte de euroalegeri. Cu toate acestea, socialiştii nu au şanse reale la preşedinţia PE, Barroso fiind sprijinit atât de dreapta europeană, cât şi de guvernele de centru-stânga, ca cele ale lui Zapatero sau Brown, ba chiar şi de liderul socialiştilor germani, Franz Müntefering, sau de Martin Schulz, liderul grupului PES din PE. În acest context, şansele ca Adrian Severin să devină comisar, cu Barroso la conducerea PE, sunt minime, motiv al disperării. Cum altfel poate fi interpretată ultima declaraţie a acestuia prin care acuză Comisia Europeană şi pe comisarul pe justiţie, Jacques Barrot? Cât de îngust poţi să fii să nu înţelegi că te pui într-o situaţie jenantă, împroşcând astfel de calomnii, dovadă că acum i se cere să aducă scuze publice şi este acuzat că el şi grupul socialiştilor nu au făcut „toate eforturile de a lupta eficient împotriva corupţiei din propria ţară“.
Aşa cum spuneam, ura împotriva Monicăi Macovei nu a făcut decât să dea o oarecare consistenţă campaniei. Electoratul ar trebui să le fie recunoscător. //
