Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


: Sunt gata să-mi asum o candidatură la Bucureşti
Cristian Preda
2012-01-04
Interviu
4

Care credeţi că va fi viitorul acordului interguvernamental, având în vedere că pieţele reacţionează prost, existând în plus o serie de chestiuni politice şi juridice rămase nerezolvate?
Sunt două lucruri aici. Primul este relaţia politicului cu pieţele: ceea ce observăm de la declanşarea crizei în Statele Unite, acum patru ani, este faptul că politicienii au intrat într-un soi de război cu bursele, cu pieţele, cu agenţiile de rating - pe scurt: cu capitalismul în forma în care există el în acest moment, la capătul mai multor secole de evoluţie. Cred că actuala criză nu va fi depăşită până când politicienii nu vor redescoperi convieţuirea cu pieţele. Or, asta presupune o reacţie de calmare de ambele părţi. Nu doar pieţele trebuie să recapete încredere în politicieni, ci şi politicienii în mecanismele capitalismului. A doua chestiune pe care o ridicaţi priveşte acordul şefilor de stat şi de guvern din 9 decembrie, care ar trebui să fie tradus în principiu într-un tratat interguvernamental. De fapt, acest acord politic nu e decât un episod dintr-o istorie care va duce, până la urmă, la altceva. În interpretarea mea, deciziile luate la nivelul Consiliului European în ultimele luni evită deocamdată alegerea fundamentală între două tipuri de Uniune Europeană. Una este ceea ce am putea numi „vechea Europă“, cea de dinainte de euro: ar fi vorba de o Uniune cu mai multe state membre decât în 2002, când s-a creat euro, dar fără monedă comună. Celălalt tip e o Uniune în care toate statele membre participă şi la zona euro. Nu cu derogare – în sensul că pentru un timp ele sunt membre ale Uniunii fără a fi în zona euro, pentru ca apoi să adere la moneda comună. Ar fi vorba de o Uniune în care suprapunerea e perfectă, în care statele membre sunt fără excepţie şi state ale zonei euro.

Vreţi să spuneţi că după această etapă de parcurs urmează obligatoriu o regândire, într-un fel sau altul, a întregii construcţii politice.
Da, deocamdată nu se taie nodul gordian, ci se improvizează soluţii care răspund pe moment unor presiuni brutale şi unor solicitări urgente. De pildă, imediat după ce Grecia a ţinut luni bune capul de afiş, s-au speculat datoriile Italiei. De fiecare dată, s-au găsit soluţii pentru a calma pieţele. Dar numai pentru o vreme şi în principiu doar pentru cazul cel mai grav. Mijloacele folosite ţin fie de vechea Europă de dinainte de euro, care e, de altfel, foarte atrăgătoare pentru unele state precum Marea Britanie, fie de ideea unei noi arhitecturi politice, în care state membre UE care nu au trecut la moneda comună pot participa, dacă vor, la salvarea zonei euro.

 

Prezidenţiabilii PSD

Cred că e imposibil ca PSD să nu aibă un candidat propriu la prezidenţialele din 2014. Nu s-a întâmplat niciodată până acum şi nu văd PSD intrând cu un candidat de la un alt partid în cursă. Ambiţia politică maximă în PSD este legată de Adrian Năstase. Ponta vrea să fie premier. Jocurile din PSD şi din USL vor fi complicate dacă Ponta nu va fi în 2012 prim-ministru. Iar şansele lui sunt minime cu Traian Băsescu la Cotroceni.

Vedeţi posibilă salvarea zonei euro prin ceea ce s-a stabilit la Bruxelles, prin acest acord?
Nu. Moneda comună nu poate fi salvată dacă liderii politici nu vor decide o integrare completă, adică o suprapunere perfectă între state membre şi zona euro. Dacă nu se va lua această decizie, mă tem că vom fi împinşi cu toţii către demantelarea zonei euro. Unele societăţi presează deja în această direcţie. Costurile sunt mari. Dar mari sunt şi costurile menţinerii Europei actuale, care e o struţo-cămilă, cu state în zona euro şi altele în afara ei, cu state în Schengen şi altele în afara Schengen, cu state care preferă metoda comunitară şi altele care preferă soluţii interguvernamentale, cu o Uniune în care concurează 27 de politici fiscale şi bugetare etc. Pieţele, adică până la urmă societăţile, aşteaptă o geografie politico-economică mai clară: vom avea o Uniune fără euro sau, dimpotrivă, o Uniune cu o monedă puternică, adică o monedă comună pentru toţi membrii? Acestea sunt răspunsurile pe care le aşteaptă pieţele. Un răspuns în termeni juridici – modificăm cutare anexă la cutare tratat sau cutare directivă acceptată de o parte din statele membre şi doar cu derogare de altele – aşa ceva nu satisface pe nimeni.

Urmează elaborarea la nivel juridic a tratatului interguvernamental. Credeţi că această formulă de introducere în Constituţie sau într-un act similar ca putere va fi până la urmă viabilă în întreaga Uniune? Şi care ar fi riscurile?
Nu sunt convins că până la termenul la care s-a stabilit adoptarea acestui proiect lucrurile nu se vor fi mişcat deja în altă direcţie. Mă aştept ca în ianuarie-februarie 2012 criza monedei comune să repornească în forţă dintr-o altă ţară decât cele despre care s-a vorbit până acum şi să dea astfel naştere unor solicitări imediate diferite, dar poate şi unor soluţii proiectate într-un fel pe care nu-l întrevăd acum prea mulţi. La Bucureşti, s-a făcut o lectură radicală a acordului din 9 decembrie, el fiind interpretat ca o ocazie care trebuie să conducă, în fine, la o revizuire constituţională mult aşteptată. Şi s-a reluat imediat vechea dispută româno-română: revizuim sau blocăm? În celelalte state membre, sunt dezbateri pe alte teme, legate de dinamica europeană: trebuie să mergem în această direcţie interguvernamentală impusă de refuzul britanic? E o soluţie durabilă? Dacă nu e o soluţie durabilă, de ce să facem o modificare a Constituţiei? Dezbaterea nu e încheiată şi acordul şefilor de stat şi de guvern din Consiliu e departe de a fi creat solidaritate în societăţile europene. Riscul e, de fapt, ca până la viitorul Consiliu opiniile referitoare la pactul fiscal să creeze mai multă teamă, nu mai multă încredere în euro.

 

UDMR blochează
Reforma administrativă e blocată de UDMR, trecerea la un parlament cu 300 de membri e blocată de UDMR, discuţia despre un parlament unicameral e blocată de UDMR, discuţia despre ANI e blocată de UDMR. PDL şi Traian Băsescu şi-au asumat aceste proiecte în 2008 şi 2009. UDMR ar fi trebuit să refuze intrarea într-un guvern cu PDL, dacă le vedea cu un ochi critic. Ce coaliţie mai e şi asta care o săptămână merge, iar următoarea nu?

Avea România alternativă? Putea să nu meargă în direcţia asta?
Nu, pentru că România, în primul rând, era destul de serios ameninţată de spectrul divizării Uniunii în „Europa celor 17“ (din zona euro) şi „Europa celorlalţi 10“. A existat un risc major după întâlnirea din vară dintre Sarkozy şi Merkel, ca Europa cu două viteze să devină o realitate. Ar fi fost dramatic pentru noi. E soluţia britanică impusă ca regulă generală, nu ca excepţie. Era penibil să se ajungă la aşa ceva. Şi politic, şi economic ar fi fost dezastruos pentru noi.

Ce ar trebui să facă acum România, cum ar trebui să se poziţioneze?
România a anunţat, prin vocea preşedintelui, că ar dori Statele Unite ale Europei. Nu e suficient. Ar trebui să tragem toate consecinţele din acest proiect, care ar putea însemna, de pildă, o intrare mult mai rapidă în zona euro decât cea proiectată iniţial. E o interpretare radicală, care afirmă că Statele Unite ale Europei nu pot fi doar o pălărie politică. Acesta nu e, desigur, unicul punct de vedere ce poate fi susţinut. Ar trebui, de fapt, să avem o mare dezbatere naţională, cu toate scenariile pe masă: cel al revenirii la Europa de dinainte de moneda comună, cel al integrării moderate de acum, cel al Statelor Unite ale Europei etc. Incertitudinea actuală ne obligă să luăm în seamă scenarii politice diverse. Ele ar trebui dezbătute pentru a configura în mod clar opţiunile pe care le avem şi, pe de altă parte, paşii ce ar trebui făcuţi. Trebuie să fim conştienţi de consecinţele deciziilor de azi. Pe de altă parte, am putea afla lucruri noi despre societatea românească. Poate că unii nu vor în euro. Poate că alţii vor ca moneda comună să dispară. Poate ca există mulţi suporteri ai variantei prezentate de preşedinte. Poate că avem ceva de spus în dezbaterea de la scară europeană.

Deocamdată, dezbaterea la noi se reduce la chestiunea trecerii sau nu în Constituţie a deficitului structural...
Da, pentru că mulţi adoptă încă atitudinea pe care am întâlnit-o şi în perioda negocierilor cu UE, când dezbaterea despre Europa era purtată în termeni simbolici, culturali, geografici şi aproape niciodată în termeni politici. De-asta nici n-a existat o tabără antieuropeană şi de-asta nici n-au existat alternative la alinierea cuminte. Cred că a fost o greşeală să acceptăm orice ni s-a pus în faţă. Trebuie să renunţăm la mentalitatea potrivit căreia noi ne aliniem unei direcţii care e decisă de alţii. Avem nevoie de coerenţă, dar avem nevoie şi de imaginaţie şi de contribuţie proprie. N-ar trebui să fim inhibaţi de faptul că am intrat, alături de bulgari, ultimii în Uniune.

Pare a veni mânuşă României în momentul de faţă o supraveghere strictă şi severă, prin constrângerile presupuse de acord. Ce credeţi?
Ştiu că există lectura aceasta. Supravegherea nu e esenţa acordului. Discuţia trebuie să pornească din alt punct. Scenariul alternativ este să nu ne raliem tratatului şi să ne alăturăm britanicilor, construind astfel o Europă de tipul 25+2. Cred că puţini ar fi dispuşi, inclusiv din opoziţie, să meargă în această direcţie, deşi acum câteva luni Antonescu spunea că se simte mai aproape de conservatorii britanici decât de liberalii continentali. Opoziţia se teme de fapt ca, deschizând dezbaterea constituţională, să n-o poată opri la timp. E evident că USL nu vrea o schimbare constituţională care să privească în vreun fel sau altul amenajarea regimului. Preşedintele şi PDL spun: mergem în direcţia revizuirii şi, evident, dacă tot facem o schimbare constituţională pentru a introduce...

 

Candidatura în Bucureşti
Mi-am exprimat deja disponibilitatea de a participa la campanie, deşi mai am doi ani şi jumătate de mandat la PE. Nu pot sta însă liniştit în faţa pericolului ca USL să ajungă la o majoritate de mandate. Sunt gata să îmi asum şi o candidatură în Bucureşti împotriva radicalilor din tabăra opoziţiei. Sper ca vocea mea să fie auzită, dar nu exclud ca ea să fie tratată chiar în PDL cu condescendenţă neghioabă, cum s-a mai întâmplat.

Preşedintele n-a spus asta. A spus că orice lucru colateral revizuirii Constituţiei pe acord el nu-l ia în calcul.
Pentru că vrea să concentreze acum atenţia asupra acordului. Dar nu cred că, în condiţiile în care PDL va insista asupra celorlalte teme, preşedintele va zice nu. Cu atât mai mult cu cât el a spus partidelor: nu vă grăbiţi să produceţi schimbarea cerută în Consiliul European în câteva săptămâni, pentru că e timp. Paşii pot fi diferiţi. În interpretarea mea, ar fi păcat ca, dacă o revizuire începe acum, să se întâmple ca în 2003, şi anume să avem o revizuire care să nu privească şi regimul politic. Ar fi stupid. Pentru că în 2003 s-a întâmplat chiar aşa ceva. Principala raţiune care a fost avansată atunci pentru a revizui textul din 1991 a fost aceea că ne-o cere Europa înainte de integrare. De fapt, s-a ratat tocmai o reamenajare a regimului, de care era mare nevoie. S-a introdus un singur lucru, şi anume interdicţia explicită ca un preşedinte să-l poată demite pe primul ministru, plecând de la experienţa Radu Vasile. Nu s-au avut deloc în vedere relaţiile dintre premier şi Legislativ, care cunoscuseră complicaţii de-a lungul timpului şi ar fi meritat o privire mai atentă, nici relaţiile dintre preşedinte şi parlament. Paradoxal, un deceniu mai târziu, e posibil ca totul să se reia: adică revizuirea să fie pornită la incitaţia europeană şi să se ajungă, la fel ca în 2003, la o revizuire foarte limitată, care să privească numai pactul fiscal, chiar dacă problemele regimului nostru politic sunt la fel de grave ca şi criza euro.

Dar pare a fi imposibilă o revizuire mai largă în actualul context politic, nefiind asigurate cele două treimi. Deci lucrurile sunt blocate.
Da, sunt blocate şi nu e exclus ca acest blocaj să dureze şi în 2012. E posibil ca principala temă a campaniei electorale viitoare să fie tocmai de ce s-au blocat lucrurile, când toată lumea a afirmat nevoia de a reforma Constituţia. Ceea ce separă forţele politice în acest moment este calendarul. Opoziţia nu spune că nu ar vrea niciodată schimbarea Constituţiei, ci că trebuie ca schimbarea să fie făcută doar după noi alegeri. USL se aşteaptă să aibă o majoritate la fel de puternică în viitorul mandat ca şi Orban în Ungaria, pentru a introduce modificări în Constituţie fără nicio dezbatere.

 

Băsescu şi DNA
DNA nu e perfectă, iar preşedintele nu poate apăra o instituţie indiferent de ce face aceasta. Înţeleg declaraţia şefului statului nu ca pe o abandonare a luptei anticorupţie, ci ca o asumare a mandatului prezidenţial. Traian Băsescu nu s-a sfiit să spună ce nu merge în educaţie, sănătate, poliţie şi aşa mai departe. Nu văd de ce ar trebui să tacă dacă află că unii procurori îşi fac treaba de mântuială sau cu rea-credinţă.

Nu credeţi că vor fi două treimi nici măcar pentru această chestie punctuală a acordului?
Orice negociere e imposibilă, fiindcă toţi actorii politici se tem de ceilalţi. Nici PDL nu are încredere în USL, nici invers. Mai sunt şi frici „specifice“. UDMR se teme să nu piardă şansa de a intra în guvern după 2012. La USL, în schimb, există temerea ca Traian Băsescu sau PDL să bifeze o schimbare constituţională din care să facă principalul argument electoral. Printre pedelişti sunt şi unii care se tem că trecerea de la bi- la monocameralism ar însemna pierderea locului de parlamentar. E, deci, posibil ca, dincolo de discursuri, temerile să blocheze totul.

Blocaje sunt chiar în interiorul coaliţiei...
Da, sunt, deşi existau soluţii raţionale pentru temerile UDMR. Eu am spus, de pildă, că atât timp cât noi susţinem în principiu o variantă de scrutin majoritar în colegii cu un loc, am putea foarte bine să propunem eliminarea pragului electoral. Asta i-ar calma, cred eu, pe maghiari, care se tem că introducerea votului prin corespondenţă măreşte participarea şi ridică prea mult pragul de 5%. Nu văd de ce am lăsa de o parte românii din afara ţării pentru maghiarii din interior. Soluţia pe care o propun eu – eliminarea pragului – ţine seama şi de unii, şi de ceilalţi.

E de neînţeles poziţia Uniunii?
E de neînţeles. UDMR pare să fie în acest moment complet lipsită de curaj. Vorbesc din postura cuiva care a susţinut întotdeauna nevoia ca UDMR să fie un partener de dialog al partidelor nonetnice şi să fie asociat la guvernare. Nu am un discurs critic la adresa UDMR, pentru că aş asuma vreo perspectivă etnicist-naţionalistă. Dar e vorba în acest moment despre blocarea tuturor proiectelor politice de anvergură. Reforma administrativă e blocată de UDMR, trecerea la un parlament cu 300 de membri e blocată de UDMR, discuţia despre un parlament unicameral e blocată de UDMR, discuţia despre ANI e blocată de UDMR etc. PDL şi Traian Băsescu şi-au asumat aceste proiecte în 2008 şi 2009. UDMR ar fi trebuit să refuze intrarea într-un guvern cu PDL dacă le vedea cu un ochi critic. Ce coaliţie mai e şi asta care o săptămână merge, iar următoarea nu mai merge?

E o coaliţie în care fiecare îşi vede propria agendă electorală.
Da, dar mă tem că singurele lucruri bifate sunt în dreptul UDMR. Mi-e greu să văd mari câştiguri politice ale PDL în ultimul an.

Comasarea alegerilor...
Asta nu e o victorie politică. E o victorie a tuturor celor care, indiferent de partid, vor să simplifice peisajul politic. Toate partidele parlamentare sunt de acord cu această comasare. Opoziţia exprimată de USL este una de operetă. Unii pesedişti au şi spus că sunt de acord cu comasarea, dacă ea se face repede. Altfel spus: dacă alegerile pentru locale şi pentru parlament au loc în primăvară, USL le vrea comasate. E, din nou, o diferenţă doar de calendar, nu de filosofie politică.

Ce filosofie politică?
Toate partidele îşi doresc comasarea pentru că toate se bazează pe forţa aleşilor locali. Atât şi nimic mai mult. S-au bazat deja pe primari şi pe ceilalţi aleşi locali în 2008. Campania din acel an a fost făcută în următorul mod: mai întâi au fost localele, după care - pe baza rezultatelor - s-au trasat colegiile electorale, iar campania pentru generale s-a derulat ca o a doua campanie pentru locale. Deputaţii au devenit astfel nişte primari, mai mici sau mai mari, în funcţie de cum pică limitele colegiului, în urban sau în rural. Faptul că unele alegeri au fost în iunie şi altele în noiembrie 2008 a fost secundar. Dacă avem în vedere trasarea colegiilor sau strategia electorală pentru parlamentare, putem constata că dimensiunea naţională a politicii a fost deja destituită în 2008. Comasarea de acum nu este decât urmarea logică a viziunii potrivit căreia trebuie să eliminăm orice dimensiune naţională a dezbaterii politice şi să ne concentrăm asupra unui fief, dacă se poate cât mai mic. Acum, opoziţia a spus „vrem alegeri decalate“ nu pentru că ar îmbrăţisa o altă filosofie (am văzut că le-ar fi acceptat comasate dacă erau în primăvară), ci pentru că ea s-a învăţat să spună nu oricărei idei venite de la Emil Boc şi Traian Băsescu.

Susţineţi sau nu alegerile comasate?
Nu alegerile comasate sunt problema. Au mai existat alegeri comasate. Până în 2004, alegerile prezidenţiale şi legislative s-au ţinut în aceeaşi zi şi nimeni n-a spus că e un derapaj de la democraţie.

 

Comasarea alegerilor
Comasarea nu este decât urmarea logică a viziunii potrivit căreia trebuie să eliminăm orice dimensiune naţională a dezbaterii politice şi să ne concentrăm asupra unui fief, dacă se poate cât mai mic. Acum, opoziţia a spus „vrem alegeri decalate“ nu pentru că ar îmbrăţisa o altă filosofie (le-ar fi acceptat comasate dacă erau în primăvară), ci pentru că ea spune nu oricărei idei venite de la Emil Boc şi Traian Băsescu.

E totuşi o diferenţă între a comasa parlamentarele cu localele.
Sunt absolut de acord. Mai mult: nu uit că, de la un punct încolo, în România s-a dorit separarea alegerilor prezidenţiale şi legislative şi de aceea s-a şi modificat durata mandatului şefului statului. Dar care a fost efectul? În 2008 am avut legislative, iar un an mai târziu prezidenţiale, fără ca elitele politice, în intervalul respectiv, să asume această diferenţiere. Într-adevar, vă reamintesc că în 2008-2009 am trăit într-o permanentă criză politică, atunci înregistrându-se şi unica răsturnare – din 1990 încoace - a unui guvern în parlament. Toată lumea aştepta, de fapt, rezultatul din 2009. Toţi voiau să afle deznodământul de la prezidenţiale. Toate partidele judecau potrivit logicii comasării.

Proiectul Igaş prevede că guvernul singur va fi cel care va desena colegiile electorale, cum vi se pare acest lucru? E un derapaj?
Asta se întâmplă din secolul XIX până astăzi. Nu e o surpriză că un guvern trasează conturul geografic al colegiului. De altfel, şi în 2008 s-a întâmplat la fel: s-a făcut o înţelegere între PNL, PSD şi PC care privea atât modul de transformare a voturilor în mandate, cât şi geografia fiecărui colegiu. Aşa s-a ajuns, de altfel, şi la bizareriile care au făcut ca unii candidaţi aflaţi pe locul 3 să fie aleşi. Era o formulă electorală convenită, aşa cum am spus, după alegerile primarilor şi tocmai ţinând seama de forţa factorului local. Am criticat şi în 2008 această situaţie. Cred că trebuia găsită o formulă mult mai echilibrată şi mai justă. Faptul că în acest fel în 2008 unul dintre partide - şi anume PNL - a capătat un avantaj important nu ne dă dreptul să facem în 2012 orice.

Aţi spus că nu veţi face campanie în Bucureşti sub portretul lui Piedone. Asocierea cu UNPR e bună sau nu pentru PDL?
Înţeleg constrângerile unei majorităţi fragile. Dar una este sprijinul venit din partea unor deputaţi, inclusiv cooptarea în guvern a unor UNPR-işti, pentru că despre ei este vorba, şi alta este planul de a te asocia electoral cu un asemenea partid, care e la 1% în sondaje. Cred că nu câştigi simpatie atunci când te asociezi cu cineva atât de slab şi din care – mai mult - vrei să faci un vector esenţial. Lumea va fi derutată dacă îi vei spune că 1% te conduce spre 30%. E ceva de neînţeles. În privinţa lui Piedone, e şi mai grav: el e încă membru al PC şi nu pleacă de la Voiculescu decât pentru că astfel şi-ar pierde mandatul de primar.

 

Dezbaterea europeană
În perioda negocierilor cu UE, dezbaterea despre Europa era purtată în termeni simbolici, culturali, geografici şi aproape niciodată în termeni politici. De-asta nici n-a existat o tabără antieuropeană şi de-asta nici n-au existat alternative la alinierea cuminte. A fost o greşeală să acceptăm orice ni s-a pus în faţă. Trebuie să renunţăm la mentalitatea potrivit căreia noi ne aliniem unei direcţii care e decisă de alţii.

Elena Udrea a spus că vă va convinge că are dreptate.
N-are cum să mă convingă. Nu trebuie să uităm cine ne sunt adversarii. Iar cei care mizează totdeauna pe un populism deşănţat nu pot fi în tabăra noastră. Piedone s-a manifestat aşa inclusiv în campania „Să apărăm Bucureştiul de Elena Udrea“...

Veţi fi prezent în campania din 2012?
Mi-am exprimat deja disponibilitatea de a participa la campanie, deşi mai am doi ani şi jumătate de mandat la Parlamentul European. Nu pot sta însă liniştit în faţa pericolului ca USL să ajungă la o majoritate de mandate. Sunt gata să îmi asum şi o candidatură în Bucureşti împotriva radicalilor din tabăra opoziţiei. E nevoie, mai mult decât oricând, de moderaţie. Sper ca vocea mea să fie auzită, dar nu exclud ca ea să fie tratată chiar în PDL cu condescendenţă neghioabă. Mi s-a mai întâmplat...

Propun să încheiem cu o temă diferită. Declaraţiile preşedintelui despre DNA au contrariat multă lume. S-a separat el de lupta anticorupţie?
Nu cred. Preşedintele a susţinut mereu DNA şi a cerut actorilor politici să sprijine activitatea acestei instituţii. Nu s-a dezis de această opţiune fundamentală. DNA nu e însă perfectă, iar preşedintele nu poate apăra o instituţie indiferent de ce face aceasta. El e obligat, prin Constituţie, să vegheze la buna funcţionare a oricărei instituţii a statului. Aşa înţeleg eu declaraţia şefului statului. Nu ca pe o abandonare a luptei anticorupţie, ci ca o asumare a mandatului prezidenţial. Traian Băsescu nu s-a sfiit să spună ce nu merge în educaţie, sănătate, poliţie şi aşa mai departe. Nu văd de ce ar trebui să tacă dacă află că unii procurori îşi fac treaba de mântuială sau cu rea-credinţă.

Interviu cu europarlamentarul CRISTIAN PREDA, realizat de ANDREEA PORA

TAGS :
Mai multe din Interviu
Comentarii
Sean 2012-01-10
Prin eventuala sa candidatura la primarie, dl. Preda s-ar apropia periculos de limita sa de incompetenta. Nu cred ca exista capitala sau oras mare pe glob,cred ca nici mai mic, unde primarul sa fie un om ale carei venituri sa provina din salariu "la stat"!
tibi 2012-01-10
Nu e vorba de unde provin veniturile sale, ci de competente in materie de administratie publica. Am mai spus-o, Preda e un univeersitar apreciat, specialist in politologie,dar a administra o primarie de talia Bucurestiului e o palarie cam mare pentru dansul. Asteptam de la domnia sa carti noi, in domeniu sau dar ne ne frica de experimentele sale in materie de administratie. Avem si alte exemple triste...Ciorbea, Lis,etc,etc ...
Sean 2012-01-10
Prin eventuala sa candidatura la primarie, dl. Preda s-ar apropia periculos de limita sa de incompetenta. Nu cred ca exista capitala sau oras mare pe glob,cred ca nici mai mic, unde primarul sa fie un om ale carei venituri sa provina din salariu "la stat"!
rizoaicad.arges 2012-01-07
Dle Cristian Preda! Va rog ca in calitatea dvs. de profesor de politologie, sa ne spuneti transant, care sistem de vot este pentru dvs. mai "politic", mai democratic si mai reprezrntativ? 1. Votul uninominal (de tip Miss sau Eurovizion, unde se voteaza un individ), sau 2. Votul proportional pe lista de partid, in care comunitatile sociale sau etnice isi aleg reprezentanti in parlament??? Daca intr-un colegiu, un parlamentar este ales cu 25 sau 45%, cine reprezinta interesele celorlalti 75 sau 55%? Va rog sa ma iertati, dar mie mi se pare absolut infantila acea "gandire politica", care intre votul politic proportional si votul uninominal, alege votul uninominal, fie el pur sau "compus"!
Total 4 comments.
877
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.