Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
Cultura | Editie scrisa
28.04.2009

Statui de suflet (I)

de Tania Radu 

551 afisari din 21.02.2013 | 1 comentariu

Până nu demult, sertarul memorialistic din care s-a hrănit viaţa editorială românească după ’90 părea închis. Înţesat de jurnalele şi amintirile de închisoare publicate în deceniul zece, stratificat de receptarea entuziastă a unor titluri (de la jurnalele lui N. Steinhardt şi Mihail Sebastian la cartea Adrianei Georgescu, La început a fost sfârşitul, de la Evadarea tăcută a Lenei Constante la Amintiri din viaţă de Aniţa Nandriş-Cudla şi trecând prin Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid), primul interval de reconstrucţie a memoriei colective a României a acumulat, în primul rând, fapte, a recuperat informaţia blocată sau fatal distorsionată în comunism. Semnalul că un volet, primul, s-a închis a fost o anume reacţie de saţietate la tipul de discurs din această literatură, inclusiv la varianta ei pe suport mediatic din serialul Memorialul Durerii, datorat Luciei Hossu-Longin.

Era însă momentul să intre în scenă istoricii, căci al doilea volet le aparţine cu siguranţă. Trei structuri cu misiune de cercetare, fără profil academic însă, s-au dovedit fermenţi bineveniţi, aruncaţi târziu şi căznit, din motive asupra cărora nu e locul să insistăm, în aluatul prezentului: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, care au făcut să apară un corpus deja important de documente şi mărturii despre stalinism şi ceauşism. Paralel însă se dezvoltă, de ceva vreme, şi un al treilea volet, al reconstituirilor indirecte, documentar-afective. Mijlocite de cele mai multe ori de urmaşi, ele recheamă figuri ale unei Românii dezintegrate.

Aleg doar câteva: Ecaterina Bălăcioiu, soţia lui E. Lovinescu şi mama Monicăi Lovinescu, evocată de Doina Jela în Această dragoste care ne leagă, Anton Golopenţia, Ultima carte, un dosar al procesului lotului Pătrăşcanu, reconstituit pe baza documentelor din arhiva SRI de fiica folcloristului, Sanda Golopenţia-Eretescu, sau selecţia de scrisori semnate de Nelli Pillat, soţia scriitorului Dinu Pillat şi nora poetului Ion Pillat, adunate şi adnotate în 2008 de Monica Pillat.

De curând, Editura Humanitas a făcut să apară un al doilea volum* referitor la familia Pillat, având-o de această dată în centru pe Pia Pillat (născută în 1916), sora lui Dinu. Figură excepţională, fiica poetului este autoarea uneia dintre cele mai spectaculoase operaţiuni de evadare din România comunistă, în beneficiul soţului ei de atunci, liderul tinerilor liberali, Mihail Fărcăşanu. Istoria fugii lor în 1946, la bordul unui mic avion militar, fix pe sub nasul Securităţii comuniste, e deja cunoscută dintr-o carte a lui Ivor Porter.

O reconstituire a făcut şi Pia şi a publicat-o în Marea Britanie, dar cartea a rămas în umbră, de teamă să nu agraveze prin publicitate represaliile împotriva familiei rămase în ţară: fratele, arestat în procesul Noica; tatăl cumnatei (Gheorghe Ene-Filipescu, social-democrat convins), arestat şi mort în închisoare; mama, în domiciliu forţat; fraţii fostului soţ, Nicolae Fărcăşanu şi Paul Zotta-Fărcăşanu, arestaţi, cel de-al doilea mort în închisoare. Ceilalţi au fost, la rândul lor, scoşi cu metodă din matcă. Li s-a luat chiar modul de viaţă moştenit prin educaţie, prin averea adunată de generaţii, prin valoarea personală. Au pierdut poziţii profesionale, locuinţe, pământuri, apoi şi-au risipit de nevoie bunurile. „Mai avem încă lucruri de vânzare“ – îi scrie vitejeşte Maria Brateş-Pillat fiicei ei, la 7 decembrie 1947. Prea mult chiar şi pentru firea luminoasă, puternică şi generoasă, de Brătiancă pur-sânge, a Piei.

A fi pentru ceilalţi

Sufletul nu cunoaşte distanţele pune laolaltă (prin strădania aceleiaşi Monica Pillat) pagini de corespondenţă a Piei cu familia: cu mama, pictoriţa Maria Pillat-Brateş, cu cumnata (Nelli), cu Dinu, mai târziu cu fiica lui, Monica. Jumătate din carte recompune din scrisori datate intervalul cel mai greu, din 1947 până în anii ‘80 (mai precis până în 1988, dar ultimii zece ani sunt mai degrabă glose epistolare la moartea lui Dinu Pillat, în 1975). Cealaltă jumătate e un colaj tematic din scrisorile Piei, care lasă deoparte firul logic al întâmplărilor de dragul portretului celei care scrie: energia ei formidabilă, vocaţia uluitoare de a-i sprijini, consola şi explica lor înşile pe ceilalţi, exaltările ei de la sfârşit, întinzând antene incandescente în căutarea unui reazem spiritual, cu timpul aproape spiritualist. Rebelă din dragoste de ceilalţi, puternică din neputinţa de a se locui doar pe sine, Pia Pillat a rămas întreaga ei viaţă cu faţa întoarsă spre ţară, spre ai săi, zidindu-i parcă în statui de suflet, inatacabile, nemuritoare.

Cel mai frapant lucru rămâne însă amestecul de omogenitate şi diversitate din familia Pillat. Naturi modeste şi mândre în rigoarea lor morală, toţi par preocupaţi, în primul rând, de ceilalţi, de mai binele pe care l-ar putea da. Şi totuşi, între fragilitatea exigentă până la automortificare a lui Dinu şi energia afectivă electrizantă a Piei, între înţelepciunea lucidă a Mariei Pillat-Brateş şi epicureismul neinvaziv al soţului ei, Ion Pillat, apoi între ei toţi şi rafinat-modesta Nelli Pillat, până la timpuria râvnă culturală a Monicăi, sunt continente de frumuseţe sufletească. Cartea are tensiunea creatoare a unei stranii şedinţe de portrete încrucişate, în care fiecare îşi alege drept model pe celălalt, slujind nuanţele şi vibrând înalt, ca să prindă lumina cea mai clară.

Un dar al ocrotirii reciproce, în vremuri crâncene şi nu lipsite de alegeri nefericite (cum a fost, până la urmă, chiar fuga cuplului Pia–Mihail Fărcăşanu) cheamă la introspecţie. Dintr-un astfel de unghi, Sufletul nu cunoaşte distanţele este o lecţie morală implicită, venită pe calea dreaptă a credinţei şi în care intră din plin şi speranţa iertării.

Natura cuceritoare a Piei Pillat fusese o mare revelaţie chiar din volumul anterior, Biruinţa unei iubiri, prin doar două scrisori aşezate în subsol. Acum – deşi cartea e plină de ea, deşi e foarte greu de stabilit o ierarhie între toate aceste personalităţi mustoase – rămân în prim-plan alte două figuri: a lui Dinu Pillat şi a mamei sale. Cel dintâi, prin mărturisirile drămuite, extrem de discrete, dar neputând comprima la infinit o mare frământare interioară agravată de sentimentul sfârşitului. Cea din urmă, prin mărturia celorlalţi despre ea.

Dinu – tânăr, nehotărât şi apoi absent în volumul anterior – este aici prezent cu anii de după puşcărie, tot mai grei, lespezi cărora de la un punct încolo nu le mai poate opune rezistenţă. Sinistra paranteză de 5 ani, despre care scrisorile nu conţin nici măcar o vorbă, a continuat să-l roadă pe dinăuntru până la capăt. „Îmi fac bilanţul existenţei (avea 49 de ani – n.m.) cu un sentiment de gol, tristeţe şi urât. N-am izbutit să mă justific faţă de Dumnezeu cu nimic, deşi prilejuri mi s-au dat din plin.“

Răspunde Pia: „Cred că faţă de Dumnezeu, de soartă păcătuieşti adânc când te socoteşti fără rost şi inutil. (...) Mă doare pentru că nu e nevoie de «acţiuni» ca să ai o justificare“. Nu e decât unul dintre contextele în care sora caută să neutralizeze nefericirea fratelui şi îl îndeamnă să-şi depăşească hiperexigenţa. Dar deosebirile dintre ei le apar amândurora cu claritate, fără urmă de tensiune. Pia: „Într-un sens, poate, mi-am ratat viaţa, ratând în viaţa mea atâtea căi, cu atâtea dureri pe drum, ca să ajung tot la ceva imperfect. Dar imperfect din pricina mea, căci în mine e elementul destrămărilor, în mare măsură“ (22 octombrie 1971).

Dinu răspunde: „Îmi pare atât de rău că n-am structura ta de nabab al dragostei, că sunt atât de redus şi de plat în răspunsurile mele, datorate în ultimă instanţă unei firi cam sterpe (de ce să n-o recunosc?) sub raportul afectivităţii“ (20 noiembrie 1971). În chestiunea credinţei, din nou Pia, cu inteligenţa ei sufletească: „Eu nu am, din păcate, credinţa adânc creştinească pe care tu şi mama o aveţi şi care a supravieţuit nezdruncinată şi de o mie de ori împuternicită încercărilor ce poate ar fi nimicit-o în făpturi de o altă esenţă sufletească decât a voastră. (...) Asta pentru că n-am în mine elanul necesar, nici umilinţa, nici încrederea de a acorda intermediarilor umani părticica de Dumnezeire...“

Cei doi fraţi se raportează diferit la părinţi, iar în cazul lui Dinu Pillat avem de-a face cu câteva din rarissimele lui ieşiri „din cochilie“. Despre Ion Pillat: „receptivitatea mea faţă de structura lui intimă, de fin epicureu împăcat cu destinul, neagitat problematic în ideaţia sa, mai degrabă plană şi lineară, este limitată de incongruenţa modului meu opus de a fi. Sentimentul final pe care-l am pentru el rămâne unul de compasiune înduioşată, deşi aparent tata a fost un om fericit, care s-a realizat pe deplin, în limitele sale, în viaţă, ca nimeni din familia noastră“. Pe versantul celălat, Pia îşi evocă părintele fără judecăţi: „Îmi pare rău, şi-mi va părea rău cât voi trăi, că atunci când a murit tata eu încă nu străbătusem drumul spiritual pe care l-am străbătut de atunci şi că nu simţeam – adică nu eram pe acele lungimi de undă – când aş fi putut capta, oricât de obscur, de confuz, emanaţiile venite de la spiritul lui eliberat de încătuşările trupului“.

Dacă preferinţa tuturor pentru sfiosul, vulnerabilul Dinu nu a incomodat-o niciodată, fiica cea mare a cuplului Ion şi Maria Pillat nu ezită însă să ia distanţă faţă de autoritatea de tip coercitiv a familiei, în sens larg. Repudiată preţ de doi ani pentru relaţia încă neoficializată cu Mihail Fărcăşanu, Pia formulează, 20 de ani mai târziu, o revanşă neveninoasă: „Brătienii puteau fi aprigi şi cruzi într-un fel tribal, căci ei nu erau o familie, ci un trib şi, ca trib, tăiau nemilos crengile care-i jenau şi le aruncau, fără imaginaţie, în flăcările lumii din afară (…)“.

(Va urma)

* Pia Pillat, Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pagini de corespondenţă cu familia Pillat, ediţie de Monica Pillat, Editura Humanitas, 2009.

 

Comentarii (1)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 21.12.2009 | DRON SILVIU a scris:
    CONSIDER CA ARTICOLUL ESTE DEOSEBIT DE PROFUND.DIN PACATE ESTE O GREA PIERDERE CA NU MAI APARE LITERE ARTE IDEI A SOTULUI DUMNEAVOASTRA DUPA O REAPARITIE DUPA INCETAREA DIN ANII 94

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
1

De acelasi autor

Frânghia scăpată din cupolă

Regăsesc cu emoție micul volum de debut al Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, ...


Privind din foișorul literaturii

Așa cum se citește în Anii romantici, atitudinea Gabrielei Adameșteanu reabilitează adevărul ...


Florina Ilis. Roboţii din lada de zestre

Florina Ilis este de felul ei lucidă și lipsită de emfază. Are natură reflexivă, nu inspirată. ...


Intelectualitate și „intelighenția“ (II)

Jurnal inedit este, probabil, ultimul bilanț făcut în scris de Monica Lovinescu. Consună perfect ...


Intelectualitate și `intelighenția` (I)

În fiecare cuvânt, Jurnal inedit este un decoct de Monica Lovinescu, unul „servit“ în stare ...


Toate articolele (114)

Cultura

Editie scrisa | Codrut Constantinescu

Diaspora poloneză

„Voi, exilaţi, a căror rătăcire prin lume nu are sfârşit/Când veţi gasi ...


Editie scrisa | Erwin Kessler

Eroi în dodii

// ALFREDO JAAR - Tonight No Poetry Will Serve (Kiasma, Helsinki, aprilie-septembrie 2014) // HILMA AF KLINT - A Pioneer ...


Editie scrisa | Tania Radu

Frânghia scăpată din cupolă

Regăsesc cu emoție micul volum de debut al Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, ...


Editie scrisa | Doina Papp

Gala HOP 2014, flux și reflux

Între 9 şi 12 septembrie, la Costineşti a avut loc cea de-a XVII-a ediţie a Galei Tânărului ...


Editie scrisa | Norman Manea

Alaltăieri și azi

Ne aflăm într-o altă cotitură a Istoriei și a destinului uman, mai complicată decât ...

Recomandarea editorilor

Subiectele zilei