Categorii

Site-uri recomandate

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Camere supraveghere

Poker Online

Anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Politica | Editie scrisa

13.07.2010

Statistici

de Andrei Cornea

7 comentarii

Îmi pun uneori o întrebare care nu e chiar filosofică, deşi, mă tem, nici nu e foarte departe. (Asta dacă acceptăm ideea subtilă că întrebările care nu pot fi închise printr-un răspuns univoc sunt mai curând filosofice.) Aşadar, ce se ascunde în spatele unor statistici de tipul: „în anul cutare, numărul furturilor din locuri publice a crescut cu 10%“? A crescut într-adevăr numărul furturilor sau s-au raportat mai multe furturi, deoarece a crescut încrederea în poliţie, iar autorităţile au fost mai conştiincioase să înregistreze delictele? Cu alte cuvinte, să ne bucurăm sau să ne îngrijorăm mai mult? Sau ce înseamnă când aflăm că „în anul cutare numărul bolnavilor de diabet a crescut cu 6%“?

Oare mai mulţi oameni s-au îmbolnăvit sau mai mulţi oameni au fost înregistraţi şi trataţi ca bolnavi de diabet? Şi când statisticile afirmă că mai mulţi indivizi au fost trimişi în judecată pentru corupţie, oare e cazul ca spiritul civic din noi să tresalte încântat? De fapt, sfânta statistică, precum o veritabilă Pythia a timpurilor noastre, ne dă oracole echivoce, ceea ce face deliciul politicienilor, jurnaliştilor şi, în general, chibiţilor de toate felurile.

Mă gândeam la această dilemă, când s-a anunţat că numărul absolvenţilor de liceu care şi-au luat bacul în vara aceasta a scăzut dramatic, la un cocoşat 69%, de unde anul trecut stătea la un falnic 81,5%. Şi tot la fel, ba chiar mai înalt fusese procentul fericiţilor bacalaureaţi din totalul celor prezentaţi la examen, în toţi ultimii 10 ani, sub diferiţi miniştri ai Educaţiei – Andronescu, Hărdău, Adomniţei şi care or mai fi fost. Să spunem că e de bine, precum declară actualul ministru, d-l Funeriu, care crede că a sporit exigenţa anul acesta, de exemplu, că nu s-au mai publicat subiectele înainte de examen, pe site-ul ministerului? Sau că e de rău, că se duce ţara de râpă şi în privinţa educaţiei, că e haos în educaţie, că de vină este scăderea salariilor profesorilor ori greva de acum două luni etc.

Orbecăiala noastră printre statistici tinde să devină şi mai haotică când aflăm că unele judeţe, precum Suceava sau Bihor, au scos procentaje admirabile de reuşită la bac, de 85-87%, în vreme ce altele, precum Ialomiţa şi Braşov, vin cu cifre jalnice de trecere a bacului, între 45-55%. Un lucru e sigur: că judeţele fruntaşe „pe ramura bac“ nu se suprapun peste cele dominate de guvernamentalii lui Boc. Nici măcar Realitatea TV nu a avut aici ceva de comentat. Dar mai departe, ce să spunem? A fost mai bine organizată şpaga la Suceava şi mai rău la Ialomiţa şi Braşov, aşa cum insinuează veninos unii? Oare nici de şpagă nu mai sunt buni cei din Călăraşi? Bieţii de ei! Sunt mai buni şi mai motivaţi profesorii din Bihor, deşi sunt la fel de rău plătiţi ca tot restul, ori le sunt copiii mai ageri la minte? Sunt unii profi mai conştiincioşi când corectează şi dau notele meritate, în timp ce alţii se gândesc la grade şi la „întrecerea socialistă pe judeţe“? Totuşi, cum se explică această repartiţie neuniformă fie a conştiinţei, fie a şpăgii? Sau, pur şi simplu, e o corelaţie cu clima, cu relieful sau cu alimentaţia?

Şi ce să spunem de unele licee, în care niciunul sau numai câţiva absolvenţi şi-au luat bacul, iar restul au sfeclit-o? Licee de derbedei, decişi să vină la şcoală ca să se distreze şi încurajaţi de părinţi că „totul se rezolvă“, dar cărora, în fine, li s-a înfundat? Brusc a crescut ameţitor nivelul de conştiinţă al profesorilor, în fine, exasperaţi şi decişi să nu mai facă rabat? Dacă e aşa, ar trebui să aplaudăm. Dar este? Sau cumva derbedeii din bancă nu s-au mai înţeles în ultimul moment la cuantumul şpăgii cu scursurile de la catedră? Sau dascălii au prins frică, în sfârşit, de DNA (după ce l-au văzut pe Dan Diaconescu şi clarvăzătorul Pârv legaţi „în direct“)?

E interesant de văzut ce se va întâmpla la toamnă, la a doua sesiune a bacului. Oare vor trece aproape toţi cei care au picat acum? Şi dacă, într-adevăr, vor trece, ce va însemna asta? Că în loc de cluburi, tinerii au ales, străluminaţi, biblioteca? Sau că dezastrul din vară a fost un semnal subtil dat părinţilor că, având în vedere scăderea veniturilor profesorilor şi creşterea TVA, preţul bacului a crescut şi că se „negociază“ de la alt nivel? Iar bieţii părinţi n-au ştiut şi au mers pe preţul vechi, dar acum sunt gata să remedieze situaţia, spre binele progeniturilor şi întru fericirea generală!

Mistere statistice se întâlnesc, desigur, şi în universitar. De pildă, dacă din numărul de studenţi admişi la un program de masterat în primul an rămân jumătate în anul al doilea e de bine sau de rău? E de rău, urlă funcţionarii de la minister şi rectoratele. Înseamnă că masterul nu e atrăgător, nu e deci rentabil şi trebuie desfiinţat! E de bine, spunem noi, profesorii: au rămas cei interesaţi şi doritori să înveţe. Cine are dreptate?

În general, numărul absolvenţilor de master e mult mai mic decât acela al absolvenţilor cu diplomă de trei ani (sistemul Bologna). Asta e mai bine sau e mai rău decât în vechiul sistem de patru ani? Dacă masterul este serios şi luat în serios de studenţi e mai bine. Dacă studenţii absentează masiv, lucrează în timpul zilei, dacă profesorii repetă cursurile de la licenţă e mai rău.

Tot statisticile arată că mulţi absolvenţi de facultate rămân fără serviciu în aceste luni sau ani de criză. „Universităţile sunt rupte de viaţă“, urlă unii. Din păcate, statisticile nu spun (deşi ar putea să o facă) ce procent din numărul şomerilor cu studii universitare recente şi-au luat diploma la „Spiru Haret“ şi câţi la Universitatea Bucureşti sau la „Babeş-Bolyai“.

Revenind la problema de la care am plecat: cu toţii suntem de acord că un bacalaureat relativ exigent, egal pentru toţi, corect apreciat este cheia pentru un progres notabil în învăţământul universitar şi preuniversitar. Datele statistice din acest an arată că s-a întâmplat ceva neobişnuit în raport cu anii trecuţi. Dar ce anume – dacă suntem, în fine, pe drumul cel bun sau dacă
ne-am afundat brusc în noroi – statisticile singure nu ne spun. Cum şi când o vom afla? Şi cine ne-o va spune? Oricum, sper că nu o va face printr-o altă statistică. //

Comentarii (7)

Adauga comentariu