Stanculescu si Chitac: un cuplu sinistru

Pronuntata tarziu, cand lumea aproape uitase de ei, sen­tinta definitiva pronuntata, saptamana trecuta, de ICCJ impotriva generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac a avut, mai intai, darul de a surprinde. Publicul se resemnase sa-i vada pe generali liberi si prosperi - chiar foarte prosperi, cum sunt o multime de alti raufacatori pro­dusi de regimul postcomunist. Abia dupa ce ne-am dez­meticit, am putut sa ne dam seama si de sem­ni­fi­ca­tii­le profunde si absolut sinistre ale acestei sentinte tarzii.

Asadar, avem acum dovada ca, in primii ani dupa schimbarea de regim din decembrie 1989, Romania a avut doi ministri vinovati de omor, adica de-a dreptul cri­mi­nali, ceea ce demonstreaza ca Romania postco­mu­nis­ta s-a intemeiat pe crimele Romaniei comuniste. Fap­tul este cu atat mai grav cu cat cei doi au condus minis­te­re-cheie pentru orice putere: Industria, Apararea si In­ter­ne­le. Sterilizarea scenei publice, prin transferarea ulte­rioa­­ra a generalilor in sfera privata, nu poate fi echi­va­len­ta cu absolvirea lor, si mai ales a complicilor lor, de orice raspundere pentru mortii de la Timisoara si pentru var­sarea de sange pe care s-a intemeiat puterea post­de­cem­brista. Sentinta ICCJ ne aminteste, asadar, de pa­catul originar care defineste regimul postcomunist din Ro­mania si care, prin multiplele sale consecinte, face ca tara noastra sa arate asa cum arata astazi - adica sa fie, in fond, incompatibila cu standardele europene. Jus­ti­ficarea generalului Stanculescu, care a sustinut de cand a inceput procesul ca o revolutie nu poate fi ju­de­ca­ta de instantele judecatoresti, nu sta in picioare, pen­tru ca nu revolta populara a fost judecata, nici macar lovi­tu­ra de stat din spatele acestei revolte, ci crimele comise in slujba lui Ceausescu impotriva celor care protestau im­­potriva dictaturii. Definindu-se, insa, ca participant la re­vo­lutie, generalul Stanculescu sugereaza o realitate sinis­tra, suspectata de altfel de multi, desi nu poate fi do­ve­dita, si anume ca gruparea care a preluat puterea in decembrie 1989 avea nevoie de victime care s-o legi­ti­me­ze, s-o proiecteze in mentalul colectiv ca salvatoare a natiunii, iar generalii au fost cei care au “livrat” aceste vic­time. Rolul generalului Stanculescu in fuga familiei Ceau­sescu si apoi in procesul fostului cuplu prezidential tinde sa justifice o astfel de interpretare. De altfel, gene­ra­lul a amenintat ca detine casete pe care ar fi inregis­trate o serie de fapte necunoscute publicului si ar proba im­plicarea unor personaje importante in evenimente gra­ve. Aceste casete se afla, insa, in safé-ul unei banci din El­vetia si nu vor fi facute publice decat dupa moartea pro­prietarului, ceea ce transforma marturia generalului in­­­tr-o amenintare la adresa celor implicati impreuna cu el in treburile murdare ale preluarii puterii. Altfel, de ce nu face generalul Stanculescu public tot ce stie? Vom afla cu­rand daca amenintarea sa a avut succes: pe 21 octombrie, exact cand apare revista 22, se judeca ce­re­rea avocatei domnului Stanculescu privind suspendarea executarii pedepsei pe motive medicale (pleurezia ge­ne­ra­lului ne aminteste de piciorul pus in ghips in decem­brie 1989), iar pe 17 noiembrie ICCJ va judeca admisi­bi­li­tatea contestatiei in anulare a sentintei de condamnare pro­nuntate impotriva generalilor.

De altfel, cei doi generali aveau toate motivele sa creada ca aveau sa scape de inchisoare: prestatia lor in slujba puterii instalate in 1989 a fost fara cusur. Sa ne amintim de rolul lui Mihai Chitac in reprimarea tuturor ma­nifestatiilor publice impotriva FSN de la inceputul anilor 1990, de seninatatea cu care Victor Stanculescu, mi­nistru al Apararii in guvernul Roman, a acceptat mine­ria­dele. Iar Ion Iliescu a avut grija de ei: daca generalii au fost liberi pana la 16 octombrie 2008, acest fapt se da­toreaza, in primul rand, recursului in anulare, pro­mo­vat in 2001 de fostul procuror general Tanase Joita im­­po­triva sentintei de condamnare definitiva a celor doi la 15 ani inchisoare. Astfel “suspendarea executarii pe­dep­sei in vederea promovarii recursului”, dispusa de doua ori la rand, i-a permis domnului Stanculescu sa se plimbe prin lume pentru a-si derula afacerile fara a se teme ca va fi arestat la intoarcerea in tara. Si pentru ca am ajuns la afaceri, merita sa ne amintim in acest con­text de afacerile spectaculoase ale generalului Stan­cu­lescu.

Astfel, in primavara lui 2002, fostul ministru al Apa­ra­rii scapa de condamnarea pentru rolul sau in afacerea Mo­torola, prin care statul a fost pagubit de aproape 6 mi­lioa­ne de dolari, deoarece, in loc sa fie cumparate direct de la sursa, telefoanele mobile au fost achizitionate prin­tr-o serie de intermediari, unii exotici, cum ar fi Intre­prin­de­rea de Pescuit Oceanic! Dosarul era, se pare, be­ton, dar procesul a fost tergiversat exact cat a trebuit pen­tru ca sa intervina termenul de prescriere a faptelor. Alt scandal de rasunet s-a legat de capusarea combi­na­tu­lui Sidex, inainte de privatizarea sa mult intarziata, prin compania Balli. Tot Balli, consiliata de Stanculescu, pri­mise de la FPS clauze de preemptiune pentru privati­za­rea Sidex si Alro Slatina. Vanzarea acestor drepturi i-a adus zeci de milioane de dolari, ca si exploatarea com­bi­na­tului BBC Alum Tulcea, obtinut tot pe vremea regi­mu­lui Iliescu. La fel de generos cu generalul a fost si re­gi­mul Constantinescu, pe vremea caruia s-a petrecut ca­pu­sarea Sidex, preluarea operatorului portuar Comvex si desemnarea firmei Balli ca reprezentant al FPS in Marea Britanie.

Afacerile derulate de generalul Stanculescu in re­zer­va, inclusiv pe perioada suspendarii executarii sentin­tei, demonstreaza ca a fost un pion economic al struc­tu­ri­lor politico-economice oculte care au constituit osatura regimului Iliescu. In ciuda alternantei la putere, am putut constata, de-a lungul anilor, ca regimul Iliescu este inca pu­ternic si castiga periodic adepti in randul politicienilor, ultimii recruti fiind liberalii lui Calin Popescu Tariceanu. Ar fi, asadar, o mare surpriza ca generalii sa petreaca prea mult in inchisoare. Daca o vor face, inseamna ca lu­crurile au inceput sa se schimbe cu adevarat in Ro­ma­nia. Deocamdata niciun observator lucid nu indrazneste sa spere ca o astfel de schimbare a avut loc.