Spectacol politic cu iepurași supradimensionați

Instituțiile României arată precum locuințele sociale construite de primarul Mazăre: se pot prăbuși la prima pală de vânt. Iar din Est pare că suflă din nou, în aprilie, crivățul...

Politica românească e suprarealistă. Pe de o parte, știrile care vin din Est sunt din ce în ce mai preocupante. Se intensifică zborurile de supraveghere NATO deasupra României, se mo­difică planurile de apărare pentru Europa de Est. Pentru prima dată în mulți ani, NATO pare să se reactiveze în vo­cația sa fondatoare. La gra­ni­ța estică a României, Trans­nis­tria vrea să își declare in­dependența și să adere la Ru­sia. Ucraina e în război civil.

La București, pe de altă par­te, primul ministru anunță pe canalele obișnuite de co­mu­nicare utilizate de preaputernicii zilei - adică te­leviziunile - că intenționează să-și mute bi­roul la Ministerul Apărării, pentru că la Palatul Victoria nu este suficient de apărat împotriva propriilor demoni (lectura ne aparține). De­co­rul guvernamental nu e, ce-i drept, foarte con­fortabil pentru liderul PSD: se vorbește în dosarele Procuraturii de trafic de influență ve­nit direct din biroul șefului Cabinetului. La 12 ore distanță, marți, 15 aprilie, în Camera De­pu­taților se adoptă o propunere de modificare a Legii 346/2006 privind organizarea şi func­ţionarea MApN, care prevede ca şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei să fie numit de primul ministru, la propunerea ministrului Apărării. (În prezent, şeful Direcţiei de Informaţii a Ar­matei este numit de ministrul Apărării.) O bi­nevenită fuziune pers­on­a­li­za­tă a unor ins­ti­tu­ții oricum ne­funcționale: pri­mul ministru transmite im­pli­cit un mesaj privind inca­pa­ci­tatea statului de a asuma gu­vernarea în ter­menii cons­ti­tuționali.

Președintele amenință în di­rect un senator, substituindu-se de fapt unei justiții și așa fragile, iar senatorul în cauză se iden­tifică, într-un demers me^­sia­nic, cu instituția din ca­re vremelnic fa­ce par­te (îl iartă pe președinte, „în calitate de om, pentru că este Săptămâna Mare“, dar „are da­to­ria să apere onoarea Par­lamentului Ro­mâ­niei“, deci depune plângere); primul mi­nis­tru abdică de la rolul acordat - la fel de vre­mel­nic - de parlament și instituie un soi de sta­re de ase­diu pentru propriul Ca­binet, che­mând în ajutor protecția militarizată oferită de Ar­ma­tă; în sfâr­șit, liderul grupului PSD din Se­nat, de pro­fe­sie economist, dă diag­nostice psi­­hiatrice șe­fu­lui statului și re­co­man­dă... exor­cizare, în bu­na tradiție a terapiilor al­ternative omologate la Tanacu. Terapii co­lec­ti­ve pline de imaginație propun și autoritățile lo­cale din Ca­pitală și de-aiurea, care chel­tu­iesc sume sem­nificative pentru împodobirea pie­țelor cen­tra­le din Bu­cu­rești, Iași sau Tecuci cu decorații kitsch or­to­doxisto-consumeriste (ouă co­lo­ra­te uriașe, cu imagini de mânăstiri, strânse în brațe de ie­purași gigantici). Nu e o piesă ine­dită de Eu­gen Ionescu, este rezu­ma­tul ul­ti­me­lor zile de activitate pe scena politică ro­mâ­neas­că. Totul, pe fondul unor an­chete care reu­șesc, se pare - la câtă agitație provoacă -, să neliniștească ba^­­ronetul trans­partinic, cufu­n­dat până mai ieri într-o dulce fraternitate cu poliția și justiția.

Nu este prima dată când coaliția aflată la gu­vernare (USL, indiferent de compoziția de cir­cumstanță...) dă semnale de neaderență la con­cepte străine neamului nostru mioritic, cum ar fi buna guvernare, democrația, statul de drept. Singurele stele călăuzitoare ale gu­vernărilor românești - aproape indiferent de ori­entare, de titulatură sau de o din ce în ce mai îndoielnică și aleatorie înscriere la dreap­ta sau la stânga - au fost, cu puține excepții, Biserica și Armata. Și ele, din ce în ce mai go­lite, de fapt, de conținut. Dacă există, g­e­ne­ralizând, o identitate a politicii românești, în­că de la primele semne ale modernității, la ju­mătatea secolului al XIX-lea, ea s-a bazat, în mare măsură, pe două concepte inter­de­pen­dente: patriotismul eroic și credința, ambele instituționalizate și traduse identitar în va­loarea atemporală a celor două instituții mai sus pomenite. E dificil, chiar în condițiile com­petenței și ale unor bune intenții mai presus de orice îndoială, să construiești și să con­so­li­dezi, mai apoi, buna guvernare, pornind de la această bază incompletă și șubredă. Etosul na­ționalist-mesianic a fost un bun instrument pentru o perioadă istoric vorbind strict cir­cum­scrisă; a fost haină de vreme rea pentru câteva generații, mereu cârpită, peticită și ri­dicată la rangul de veșmânt oficial.

Din lipsă de imaginație, din incompetență, din rea-voință, din corupție, din inerție, gu­ver­nările postcomuniste au preluat și au integrat elementele acestui adăpost temporar devenit rezidență permanentă. Parlamentul, instituția fundamentală a statului modern, a devenit ac­cesoriul derizoriu al unui regim politic clădit pe nisipuri mișcătoare, la discreția unei clase politice corupte și inculte, ale cărei unice repere de reușită sunt discursul populist, spri­jinit de rețele de tip mafiotic. Instituțiile Ro­mâniei arată precum locuințele sociale cons­truite de primarul Mazăre: se pot prăbuși la pr­ima pală de vânt. Iar din Est pare că suflă din nou, în aprilie, crivățul... //