Social-democratie si Constitutie

Ca si in alte ocazii, tema revizuirii Constitutiei revine in actualitate ori de cate actorii politici realizeaza po­ten­tia­lul ei simbolic. Dincolo de materialitatea textului se si­tueaza un nivel de semnificatie pe care lupta cotidiana, in fata camerelor de luat vederi, nu il poate ignora.

Din acest punct de vedere, dosarul initiativei de re­for­ma constitutionala social-democrata este unul care indica pana la ce punct reflectia constitutionala este ma­nipulabila partizan. Reactia presedintelui Mircea Geoa­­na la votul rusinos al Camerei Deputatilor a fost aceea de a deschide un nou front de lupta. Finalitatea gestului este transparenta: departe de a fi partidul care blo­chea­­za urmariri penale, grupul domniei sale este protago­nis­tul cel mai ferm in lupta pentru asanarea morala si lichi­da­rea coruptiei. Singura nota falsa in acest efort de con­cer­tare social-democrat a venit din partea lui Ion Iliescu: fostul presedinte al republicii a refuzat sa valideze, prin semnatura sa, initiativa lui Mircea Geoana.

Diferenta de abordare si de ton devenea evidenta. Ceea ce apara, acum, Ion Iliescu este, deloc paradoxal, un stindard al integritatii constitutionale. Descoperind, cu entuziasm, valorile democratiei liberale, domnia sa aver­­tizeaza impotriva riscului unei derive autoritare. Ca si in cursul campaniei din mai 2007, adversarul com­ba­tut este tirania si principalul ei artizan, Traian Basescu. In cele din urma, loialitatea fata de Constitutia actuala este motivata de ostilitatea fata de seful de stat.

Caci una dintre cheile de interpretare ale diferendului din PSD este insasi raportarea la pozitia detinuta de ac­tua­lul presedinte al republicii. Initiativa de limitare a imu­ni­tatii, imaginata de Mircea Geoana, are avantajul, in aceasta lectura, de a oferi PSD cateva castiguri de na­tu­ra strategica. Este vorba, in primul rand, de ca­paci­ta­tea de a impinge in plan secund comportamentul proprii­lor sai deputati, in momentul respingerii solicitarilor in ca­zu­rile Nastase si Mitrea. In al doilea rand, proiectul de lege are darul de a confisca una dintre temele in jurul ca­ro­ra seful de stat si-a construit legitimitatea. Eliminarea imu­nitatii de natura penala pare sa sugereze elec­to­ra­tu­lui ca autenticul partid anticoruptie este insusi PSD, uni­cul pregatit sa treaca Rubiconul si sa propuna o solutie comprehensiva in acest domeniu. Contrastul dintre demagogia presedintelui jucator si precizia intelectuala/legala a PSD ar fi evident.

Pe acest fundal, dezbaterea initiata de Mircea Geoa­­na are ca efect secundar si situarea reflectiei consti­tu­tio­na­le intr-un domeniu limitat, cel al imunitatii. Sugestia este usor de decodat: odata cu rezolvarea acestei pro­ble­me in sensul dorit de PSD, ratiunea unui efort de re­no­vare a statului ar inceta sa mai existe. Imunitatea este, in viziunea presedintelui PSD, un panaceu. Dupa cum nu poate fi scoasa din calcul nici inclinatia politica a dom­niei sale pentru gesturile susceptibile de a atrage aco­perire mediatica maxima.

Tensiunea dintre Mircea Geoana si Ion Iliescu a fost exa­­cerbata de acest ultim demers al presedintelui PSD. Si aceasta cu atat mai mult cu cat invocarea integritatii Con­stitutiei este una dintre marcile ce definesc conduita re­cen­ta a lui Ion Iliescu. Opozitia fata de eliminarea imu­ni­­ta­­tii in materie penala nu este un gest izolat, ci traduce re­­­pli­e­rea omului politic pe un anume aliniament insti­tu­tio­nal.

Distinctia dintre viziuni este si una care isi are ori­gi­nile in rolurile istorice asumate. Daca, in cazul lui Mircea Geoana, relatia cu Constitutia din 1991 ocupa o pozitie de plan secund, pentru Ion Iliescu Legea fundamentala de­semneaza, in cele din urma, propria sa mostenire legala si simbolica. In ceea ce are mai profund, politica lui Ion Iliescu este una de continuitate si prudenta. Argu­men­tul domniei sale poate fi rezumat fara dificultate: Constitutia in vigoare este una care a dat acele solutii in baza carora se poate imagina un guvernamant solid. Orice tentativa de a gandi o alternativa este o forma de a submina un echilibru aproape ideal.

Solidaritatea lui Ion Iliescu cu Constitutia de la 1991 este o maniera de a reafirma vitalitatea unui ideal socie­tal. Adoptarea Legii fundamentale, sub directa sa in­­dru­ma­re, este citita ca momentul de intemeiere a unei na­tiuni. Prevederile constitutionale sunt cele care au pre­ve­nit, dupa caz, dezmembarea Romaniei sau triumful rapa­ci­tatii mosieresti. In fine, nu este un detaliu faptul ca toa­te institutiile ce guverneaza spatiul legal, de la Curtea Constitutionala la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sunt dominate de un spirit care este cel al lui Ion Iliescu in­­­susi. Nasterea statului postcomunist s-a realizat in ter­menii si in conditiile dictate de Ion Iliescu. Iar acest tem­plu nu poate fi afectat de nici o modificare punctuala. Par­cursul revizuirii din 2003 este important de retinut: in acel moment, presedintele republicii a blocat orice tenta­tiva care ar fi indicat o ruptura cu canonul constitutional de la 1991. In numele aceleiasi Constitutii, Ion Iliescu a de­venit unul dintre actorii esentiali ai coagulari coalitiei an­tiprezidentiale din 2007.

Reforma constitutionala nu poate fi conceputa decat in sensul detasarii de un model de stat imaginat si ame­najat, simbolic, de Ion Iliescu. In acest context, inovatia este unica modalitate de a conferi europenitatii o accep­tiu­ne autentica. Regandirea imunitatii parlamentare nu poa­te fi separata de un context istoric. Reintemeierea re­pu­bli­cana are nevoie de un nou inceput.