Scrisoarea lui Traian Basescu catre Ion Iliescu revine in atentie

Traian Basescu 01.09.2003

De același autor

Pe 27 august 2003, orele 18.00, in str. G-ral. Berthelot, nr. 27 (sediul PD), vor avea loc dezbaterile seminarului cu tema Scrisoarea deschisa a presedintelui Traian Basescu. Adevarul despre regimul Ion Iliescu.
La seminarul care se doreste un eveniment important vor participa: membri marcanti ai Partidului Democrat, activisti, membri in conducerile BPJ; societatea civila, sindicate, ONG-uri; partidele din opozitia democratica; reprezentanti mass-media; personalitati ale vietii publice. Vor participa de asemenea membri ai BPN.
Tematica pe larg a seminarului este urmatoarea:

1. Mineriadele;
2. Scandalul "Costea" - afise electorale;
3. Compromiterea reformei economice in Romania. Cazurile Bancorex si Banca Agricola;
4. Justitie, casele nationalizate, proprietatea ca "moft". Gratierea lui Cozma;
5. Pozitia presedintelui Iliescu in problema Holocaustului. Iliescu "critic al coruptiei" pana la revenirea in PSD;
6. Revigorarea de catre Ion Iliescu a fostei nomenclaturi comuniste de rang 2;
7. Saracia, Sanatatea, Invatamant;
8. Pozitia in problema Kosovo si Milosevici. Integrarea in Uniunea Europeana si in NATO;
9. Coruptia (inclusiv cea de la nivel local).
Publicam in continuare scrisoarea deschisa a liderului PD Traian Basescu catre presedintele Ion Iliescu.

Domnule Presedinte Ion Iliescu,

M-am convins pe propria piele de un lucru care nu va face cinste, ca om de stat: sunteti gata sa distrugeti oameni pentru a va garanta perpetuarea puterii.
Eu sunt unul dintre aceia pe care, daca nu l-ati putut inrola in partidul dumneavoastra pentru realizarea "idealurilor" social-democratiei romanesti, ati crezut ca il puteti distruge folosind falsul si minciuna create si potentate de institutiile statului, institutii viciate de oportunisti si de oamenii dumneavoastra.
Fiti convins, domnule Ion Iliescu, de trei lucruri care, din punctul meu de vedere, sunt fundamentale in relatia mea cu dumneavoastra, cu institutiile statului dumneavoastra si cu partidul dumneavoastra:
1) Aveti in mine un adversar politic intolerant, cu care nici dumneavoastra, nici Adrian Nastase nu veti putea negocia niciodata.
2) Nu exista om politic in Romania mai convins decat mine de faptul ca partidul pe care l-ati construit si fortificat continuu trebuie indepartat de la putere pentru ca in tara sa fie restabilita dreptatea, demnitatea oamenilor si respectul pentru lege si institutiile statului.
3) Nu exista nici o incalcare a legilor in ordinele pe care le-am emis si in actiunea mea ca ministru in perioada 1991-1992. Nu exista nici un om sau societate, in tara sau in strainatate care sa poata afirma ca mi-a dat un singur dolar ca mita, recompensa, cadou sau sub orice alta forma.

Domnule Ion Iliescu,

Mi-ati amarat viata in perioada 1993-1996 cu cele mai grave acuzatii legate de flota.
In octombrie 1992, cand am plecat din functia de ministru al transporturilor, am lasat o flota de 248 de nave intr-o stare tehnica proasta, dar macar pentru parte din nave cu finantarea necesara supravietuirii, asigurata.
Incepand cu 1993, politicienii si "managerii" partidului dumneavoastra s-au repezit asupra ei cu incompetenta si lacomie, facand ca cea mai mare parte a creditelor angajate in 1992 sa fie prost si fraudulos utilizate si sa nu-si atinga performantele pentru care au fost contractate.
Astazi, stergeti cu nonsalanta perioada 1993-1996 si dati gir unei inscenari politice "demna" de dumneavoastra.
Daca nu reusiti sa ma distrugeti ca om politic, incercati sa ma distrugeti ca om.
Daca nu sunt corupt cum sunt oamenii dumneavoastra, trebuie sa faceti sa par la fel ca ei.

Domnule Ion Iliescu,

Erati un "critic al coruptiei" din guvernul PSD, pana cand ati primit garantii ca va veti relua locul in fruntea partidului cand nu veti mai fi Presedinte. Apoi, peste noapte, ca un adevarat vrajitor, ati facut ca acest flagel sa devina transpartinic si nicidecum cantonat, in principal, in partidul de guvernamant. Cu alte cuvinte, ati sters de povara coruptiei PSD-ul, partidul-fiu pe care il slujiti cu prioritate.
Va "preocupa" problema incapacitatii poporului de a mai suporta procesul de restituire, dar priviti cu intelegere si detasare furtul de terenuri din proprietatea administratiilor locale si trecerea a sute de hectare de terenuri in proprietatea clientilor politici ai partidului dumneavoastra.
Va "doboara" grija pentru lupta anticoruptie, dar stati cot la cot in partid cu cei care au devalizat banci, precum BANCOREX sau BANCA AGRICOLц╔, sau cu cei care isi duc acasa banii nerambursati ai Uniunii Europene.
Vreti sa pareti un om bun si cinstit, cu intelegere pentru problemele oamenilor. In realitate singura ratiune de a exista a celor pe care ii protejati si cocolositi este detinerea puterii si utilizarea ei pentru satisfacerea nevoilor de lux, bani si privilegii personale si de grup.
Plangeti pe umerii pensionarilor si a celor care nu-si mai pot plati facturile la incalzire si energie electrica. In schimb, tolerati furtul a sute de milioane de dolari de catre camarazii dumneavoastra de lupta politica, impanziti in Guvern sau in administratia locala, ca o ciuma politica peste tara.
Va "preocupa" drama din sistemul de sanatate unde practic s-a inchis accesul la asistenta medicala pentru cei saraci. In acelasi timp, priviti cu "intelegere" cum clientela politica a partidului pe care l-ati creat, detinatoare de importante societati din industria chimica, rafinarii sau vaste suprafete agricole nici macar nu concepe sa plateasca taxele catre bugetul de stat.
Va "macina" planul de conservare si protejare a mediului inconjurator, dar priviti cu detasare cum demnitari si clienti ai partidului dumneavoastra distrug cu salbaticie mii de hectare de padure.
De 13 ani, ati incercat sa pareti pentru romani altceva decat ceea ce sunteti.
Eu va vad asa cum sunteti si nu ma tem sa o spun.
La fel de corupt ca cei care fura direct este si cel care, constient, isi face campaniile electorale din bani furati. Iar dumneavoastra nu v-ati facut campanie electorala din banii de senator.

Niciodata al dumneavoastra,
Traian Basescu,
04.08.2003

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22