Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
| Editie scrisa
14.05.2008

Scriitorii romani si narcoticele (3)De la Emil Botta la Ion Barbu

de ANDREI OISTEANU 

1761 afisari din 21.02.2013 | 1 comentariu

Emil Botta si “lectia de opium”

 

Este greu de facut o documentare completa referitoare la relatia poetilor interbelici cu stupefiantele, si asta tocmai pentru ca subiectul a fost si, din pacate, a ramas tabu. Un subiect care, atunci cand nu este ignorat (cel mai adesea), este tratat dintr-o perspectiva morala, si nu dintr-una istorico-literara. Cateva exemple pot fi totusi date: Emil Botta, Ion Barbu, Ion Vinea, Tristan Tzara s.a.

Morfinofilia poetului Emil Botta tine de folclorul istoriei literaturii romane. Se stie si se vorbeste despre acest narav al poetului, dar nimeni nu scrie despre el. Unii comentatori par sa fi intuit narcofilia poetului. Comentandu-i volumul de debut Intunecatul april (care a primit Premiul Fundatiilor Regale in 1937), G. Calinescu foloseste expresii precum “mari halucinatii romantice”, “automatismul alienatilor” sau “divagatia dementiala” 1. La randul sau, recenzand acelasi volum, Mihail Sebastian reduce universul poetic al lui Emil Botta nu numai la “o lume de artificii, de mistere”, dar chiar si la “o lume de «paradis artificial»“. Nu cred ca este intamplator faptul ca Sebastian il compara pe Emil Botta cu alti poeti narcomani: Charles Baudelaire, A.E. Poe, Arthur Rimbaud (Rampa, 11 iulie 1937).

Unul dintre poemele lui Emil Botta, din volumul Pe-o gura de rai (1943), poarta titlul Coleridge, dupa numele opiomanului poet romantic englez Samuel Taylor Coleridge. O alta poezie se intituleaza chiar Lectia de opium (vol. Intunecatul april, 1937, p. 28). Simptomatic este faptul ca acest poem a fost exclus din toate reeditarile volumului din perioada comunista. In Lectia de opium, poetul - aflat printre “visatorii cu barbi colilii” - pare ca se “autodenunta” ca fumator de opiu: “Garbovit eram de maririle codrului, / pomul abuliei imi soptea numele: / Emil, fumatorule salbatec, tacut, / spune adio taramului acesta. (...) / Mainile opiomanilor cauta prin eter, / locul aventurilor diafane, / Vietile cari inca nu s-au nascut, / cersesc halucinate un sarut”.

Cateva elemente interesante privind starile depresive ale poetului oniroman rezulta dintr-un jurnal tinut in epoca de o prietena, regizoarea de teatru Jeni Acterian. “E[mil] B[otta] imi spunea trist - nota Jeni Acterian pe 3 ianuarie 1939 - ca s-a convins de zadarnicia si goliciunea chiar a «himerelor» pentru care mai traia. Zicea astea stand pe spate cu ochii in vid si uitand complet [de] toata lumea din jur.” Sau un alt pasaj de jurnal, datat 21 decembrie 1938, si mai interesant, mai ales din perspectiva unei regizoare: “E[mil Botta] a baut cam mult si l-a napadit disperarea. A inceput sa recite versuri. Intai Eminescu, apoi, nu chiar din senin, disperarea i-a atins un fel de dementa si a recitat clocotitor, nebun, cu ochi durerosi si gesturi grele tot ce i-a trecut prin minte. De la Joc secund pana la Duhovniceasca si la [Jules] Supervielle, versurile au umplut orele de noapte. Era beat, dar foarte lucid” 2. Chiar daca bause “cam mult”, “betia lucida” din acea noapte a tanarului poet pare sa indice anume o alta substanta psihotropa decat vinul (sau asociata cu acesta). “In timp ce vinul tulbura facultatile mintale - nota poetul narcoman Thomas de Quincey in 1821 -, opiul dimpotriva (daca este luat cum trebuie) creeaza o ordine si o armonie mintala desavarsita.” 3

 

Ion Barbu in Germania: cocaina si eter

 

Cazul poetului Ion Barbu este extrem de interesant, printre altele si pentru faptul ca poate fi (in buna masura) reconstituit4. Narcofilia lui Ion Barbu a inceput in 1921, cand avea 26 de ani, in Germania (la Göttingen si apoi la Berlin, Tübingen s.a.), unde s-a dus pentru a-si da doctoratul in matematica, la recomandarea profesorului sau Gheorghe Titeica.

Barbu a renuntat destul de repede la ideea doctoratului, inclusiv din cauza narcomaniei. “Din cauza unei prea lungi dezradacinari si a interesului meu, mereu viu, pentru experientele spirituale am luat (la Berlin) obiceiul anumitor stupefiante: eter si cocaina!”, se destainuie Barbu intr-o scrisoare adresata prietenului sau flamand Léo Delfoss. Din aceeasi epistola aflam despre periodicitatea practicii: “eterul meu cotidian si praful [de cocaine] saptamanal”, scrie Ion Barbu5. Ocazional, Ion Barbu isi administra cocaina impreuna cu prietenul sau Tudor Vianu, aflat si el la studii in Germania (voi reveni asupra acestui subiect).

Eterul este o substanta narcotica, folosita ca anestezic (din 1846), obtinuta prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric (“eter sulfuric”, cum i se spunea in epoca). Eteromanul devine rapid dependent de viciu si obligat sa-si creasca mereu doza zilnica. In anii 1880, Guy de Maupassant, de pilda, si-a descris eteromania in nuvele precum Pe apa, Vise s.a. Si Ernst Jünger si-a povestit experientele de intoxicare cu eter (cam in aceeasi zona si epoca cu Ion Barbu: la Hanovra, in 1918). Nu intamplator, eseul lui Jünger se intituleaza Pe urmele lui Maupassant 6. Intr-un autoportret de eteroman, Barbu se descrie pravalit intr-o profunda narcoza, ca in urma unei anestezii rahidiene: “Si nervi ce nu mai se-nfioara: / Lasate coarde: de pian / Poros, varos, rachidian / (Prea dureroase note albe / Paraliziei generale)”.

In ianuarie 1924, fiind la Cottbus, viitoarea sotie a lui Ion Barbu, Gerda Hossenfelder, ii gaseste acestuia in buzunar o cutiuta plina cu cocaina. Confesiunea agitata a lui Barbu e rememorata cu multa intelegere de Gerda, devenita Barbilian in iunie 1925. Intelegere nu doar pentru poetul Ion Barbu, dar si pentru alti poeti narcofili: “Printr-un prieten [Barbu] capatase intr-o zi drogul. Luase mai intai din curiozitate - nu trebuie sa uit ca era poet, iar eu stiam despre alti poeti ca incercasera senzatiile drogurilor! - i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma si l-a procurat din cand in cand, ca sa uite mizeria sufleteasca in care se zbatea. Nu devenise sclavul drogului”. Diagnosticul Gerdei a fost incorect. De fapt, Ion Barbu devenise dependent de narcotice puternice. In februarie 1924, cu bani trimisi de parinti, de la Giurgiu, el a trebuit sa se intoarca rapid in Romania, ca sa uite “visul urat al Berlinului in plina decadenta, in plina nebunie a drogurilor” 7.

In memoriile sale, Serban Cioculescu a omagiat-o pe Gerda Barbilian pentru repunerea pe picioare a poetului care “alunecase parca definitiv” in narcomanie. Ea l-a gasit pe Ion Barbu in Germania “batut de vanturi, naucit de «paradisuri artificiale» si de aventuri erotice”, ea “l-a adunat de pe drumuri” si, pana la urma, ea “l-a dezintoxicat”  8. G. Calinescu nu a mentionat nimic despre narcofilia poetului, iar Ovid Crohmalniceanu a folosit o formula eufemistica, referindu-se insa mai ales la excesele erotice ale tanarului Barbu: in Germania, poetul a dus “o anume viata boema, ale carei paradisuri rau famate le evoca nu putine «versuri de circumstanta» barbiene” 9.

 

Ion Barbu in Romania: dezintoxicare si sevraj

 

Dar nici in tara Ion Barbu nu reuseste sa se smulga de sub dominatia narcoticelor, continuand sa consume cocaina si eter (probabil si morfina). Insemnarile lui Eugen Lovinescu, din cursul anului 1924, in jurnalul cenaclului Sburatorul, sunt relevante: “Reaparitie senzationala dar dezagreabila: I. Barbu! (...) complet descompus sufleteste” (3 martie 1924); “I. Barbu ma asteapta de la sorat 4: imi citeste poezia unui eteroman [= poemul Un personaj eteroman] - o fumisterie care nu mai e balcanica” (10 aprilie 1924); “I. Barbu citeste inca o zapacita poezie asupra cocainei [= probabil poemul Infatisare] (4 mai 1924); “I. Barbu (...) imi povesteste aventurile amoroase din Germania ce l-au dus din desperare la... eter si cocaina” (13 mai 1924); “Prin Cismigiu, [cu Ion] Barbu - lunga convorbire. Era dupa o «stupefiare» si imi descrie senzatiile «drogei»“ (7 iulie 1924)10.

Depresia psihica prin care trece Ion Barbu se accentueaza si, la jumatatea lunii august 1924, poetul este internat pentru tratament psihiatric si dezintoxicare “la Marcuta”, spitalul de boli mintale amenajat in Manastirea Marcuta de langa Bucuresti. In pofida primelor diagnostice, extrem de pesimiste, Barbu depaseste perioada de sevraj, se inzdraveneste si paraseste spitalul dupa jumatate de an, in ianuarie 1925.

Si-a mai administrat Ion Barbu substante stupefiante dupa aceasta data? Nu stim cu siguranta. Se pare ca da. Serban Cioculescu isi aducea aminte ca, prin anii ‘30, poetul-matematician nu mai indraznea sa intre in farmacii sa-si cumpere eter. Il cunosteau toti farmacistii si nu ii mai vindeau dozele de care avea nevoie. De aceea Barbu il ruga pe Cioculescu sa intre el in farmacie ca sa-i cumpere flaconul de eter11.

 

“Excitantul cafelei” sub comunism

 

In timpul regimului comunist, Ion Barbu nu-si mai permitea sa-si stimuleze sistemul nervos decat band multe cafele, pana la intoxicare. Intr-o scrisoare din 7 decembrie 1946, adresata prozatorului Oscar Lemnaru, Barbu se scuza ca de o saptamana nu a mai calcat la “Clubul Edgar Poe”, pe care il infiintasera de curand: “[Sunt] grav intoxicat cu filtre [de cafea], acesta e motivul. Luam pana la 3 si 4 [filter] pe zi” 12.

De regula, poetul isi bea cafelele, incepand de dimineata, la cafeneaua Capsa. Acolo si lucra, compunandu-si cursurile de matematica si poeziile. Serban Cioculescu, si el “capsist”, il descrie ca pe un cafeinoman inrait, compunand un portret cvasi-urmuzian: “Un cap rotund, lucios ca o bila, plesuv, cu parul lateral ravasit, cu o pereche de mustati, din care se prelingea cafeaua sorbita cu lacomie (...), cu niste enormi ochi verzi, de halucinat”.

Pe la inceputul anilor ‘50 cafeaua de la Capsa a inceput sa fie diluata (una dintre urmarile dictaturii proletariatului). Din aceasta cauza, la 27 noiembrie 1951, poetul a facut o criza de nervi si a parasit “spelunca”, trantind usa. Nu inainte insa de a scrie in Condica de sugestii si reclamatii a celebrei cafenele un text memorabil, in care se plangea sarcastic de faptul ca, neservindu-i-se “excitantul cafelei” de care are o “nevoie imperioasa”, se produce un “sabotagiu la planul cincinal. Serban Cioculescu a avut inspiratia sa copieze aceasta pagina de istorie literara13.

 

Poezia, intre matematica si narcoza

 

La 23 de ani dupa dezintoxicare (1924), Ion Barbu inca mai vorbea de narcomania sa ca de o “specialitate proprie”. In 1947, de pilda, Barbu ii scria urmatoarele tinerei poete Nina Cassian: “Voi putea distruge legenda ca am fost ori sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina indoitei mele specialitati: toxicomania si matematica, pe care n-am stiut sa le tin bine, sa nu [se] prelinga in scrisul meu” 14.

In mod incifrat, el admisese public, inca din 1935, faptul ca Poezia sa se afla undeva la mijloc, “strivita” intre Matematica (“veracitatea cartesiana”) si Narcoza (“navigarea prin somnul controlat” - o formula demna de poetii avangardisti ai epocii). Intr-un eseu codificat (ramas neinteles de critici), Barbu a recunoscut ca, fiind in Germania la inceputul anilor ‘20, a gresit (“fata de legea mea interna”) inaintand prea departe (“mai departe decat as fi vrut”) “catre faptele de somn” - o metafora incifrata a narcofiliei. “Credeam insa pe atunci in Poesie si aduceam, in adancirea ei, o veracitate cartesiana si o ardoare de navigator. Natura ei [= a Poesiei] imi aparea identica somnului controlat.” 15 Charles Baudelaire spunea ca dragostea dintre poet si narcotice da nastere Poeziei: “Din dragostele noastre sa iasa Poezia” (Sufletul vinului, 1857). Ion Barbu pare sa sugereze existenta unei relatii de tip ménage à trois (poet + narcotice + matematica = Poezie), cu toate splendorile si mizeriile pe care o astfel de ecuatie le presupune.

Eseul-marturisire publicat in 1935 si confesiunea epistolara facuta Ninei Cassian in 1947 sunt extrem de importante pentru intelegerea poeziei lui Ion Barbu. El admite, in mod explicit, faptul ca experientele sale narcotice “s-au prelins” in poezie, cateodata impotriva dorintei sale. Cu alte cuvinte, el recunoaste ca narcomania l-a marcat nu numai existential, ci si estetic.

Evident, in unele poezii de inceput (Dionisiaca, Panteism s.c.l.) semnate de Ion Barbu - influentat de Nietzsche, cel din Nasterea tragediei - sunt descrise extatice ritualuri dionisiace, cu menade in delir, intoxicate cu vin si iedera (“vinul desfatarii”, betia “dezmarginirii”, “vitala Histerie”, “infricosata chemare a Menadei”, “calda, impudica Cybela”, “Daruitorul Betiei e aproape”, “sa freamate Orgia!” etc.).

Dar e mult mai mult decat atat. In poemele lui Barbu de dupa 1921 pot fi decelate destule trimiteri - mai mult sau mai putin evidente - la stupefiante propriu-zise: “Prin sure si inalte pustiuri de eter” si “goana unor naluci opiacee” (Cand va veni declinul) sau “Sangele, ca laptele,/ Morfina l-a taiat...” (Infrarealism) sau “Deci versul meu legat in largi turbane, / De lanci zbarlit, ca teasta unei cegi, / Cu albele-i prapastii si capcane / De munti opiomani, nu-l intelegi” (Portret).

Poezia Infatisare (1924) pare a fi descrierea versificata a unei “calatorii” (“trip”) datorate unei prize de cocaina. De la presararea pe luciul oglinzii a “raului” de “pudra” de cocaina pentru a fi aspirata pe nas (“pudreaza raul tragic in oglinda”), pana la descrierea efectelor psiho-somatice asupra poetului cocainoman: “dintii inverziti de duh de somn” (“dinti verzi” au mestecatorii de frunze de coca), “gand inghetat”, zapada “ninge in crestet, ca intr-un parc, pe encefal” (in argoul narcomanilor, “zapada” = pudra alba de cocaina), “ochiul: disc lunar lunecator” (dilatarea pupilei, midriaza, este un simptom al intoxicarii cu cocaina), “gandul - sprinten fulger” s.a.m.d. Poezia a fost scrisa in primavara anului 1924 si are ca motto un vers din Edgar Allan Poe: “Iata! e-o noapte de gala”.

Dar nu numai referirea la stupefiante in poezia sa este importanta, ci si modul in care acestea i-au influentat viziunea estetica si exprimarea poetica. In episodul din numarul viitor al revistei 22 voi incerca sa interpretez anume din aceasta perspectiva poemul barbian Riga Crypto si lapona Enigel. In orice caz, “paradisul artificial” in care evada abstractul si ermeticul Ion Barbu cu ajutorul unor droguri “reci” (cocaina, eter) se deosebeste esential de cel in care evada parnasianul si simbolistul Alexandru Macedonski cu ajutorul unor droguri “calde” (hasis, opiu). “Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire!”, scrie Ion Barbu. “Parnasienii nu se exprima niciodata asa”, conchide pe buna dreptate Tudor Vianu16.

 

1) G. Calinescu, Istoria literaturii romane, Minerva, 1986, p. 904.

2) Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de multumit (1932-1947), text ales de Arsavir Acterian, editie ingrijita de Doina Uricariu, Humanitas, 2007, pp. 258 si 265.

3) Thomas de Quincey, Confesiunile unui opioman englez, Ed. pentru literatura universala, 1969, p. 204.

4) Ii multumesc pentru sugestii prietenului Serban Foarta - o calauza de lux in “Tinutul Ion Barbu”.

5) Ion Barbu in corespondenta, Minerva, 1982, p. 133.

6) Ernst Jünger, Approches, drogues et ivresse, Gallimard, Paris, 1973, pp. 225-245.

7) Gerda Barbilian, Ion Barbu. Amintiri, Cartea Romaneasca, 1979, pp. 148-151.

8) Serban Cioculescu, Amintiri, Editie de Simona Cioculescu, Ed. Muzeul Literaturii Romane, 2007, pp. 319-320.

9) Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, Minerva, 1974, vol. II, pp. 446-447.

10) Eugen Lovinescu, “Sburatorul”. Agende literare, Editie de Monica Lovinescu si Gabriela Omat, Minerva, 1993,

vol. I, pp. 55-85.

11) Ii multumesc Simonei Cioculescu pentru aceasta informatie provenita de la Serban Cioculescu.

12) Ion Barbu, Joc secund, Editie de Romulus Vulcanescu, Cartea Romaneasca, 1986, p. 207.

13) Serban Cioculescu, Amintiri, ed. cit., pp. 310-313.

14) Ion Barbu in corespondenta, ed. cit., 1982, p. 118.

15) Ion Barbu, Prometeu desrobit, in Facla, nr. 1351, 3 august 1935, p. 2. Ii multumesc Terezei Culianu-Petrescu pentru semnalarea acestui articol putin cunoscut.

16) Tudor Vianu, Ion Barbu, Cultura Nationala, 1935, p. 30.

 

(Continuare in numarul urmator)

 

 

Comentarii (1)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 09.06.2012 | Iulian a scris:
    "Unul dintre poemele lui Emil Botta, din volumul Pe-o gura de rai (1943), poarta titlul Coleridge, dupa numele opiomanului poet romantic englez Samuel Taylor Coleridge. O alta poezie se intituleaza chiar Lectia de opium (vol. Intunecatul april, 1937, p. 28). Simptomatic este faptul ca acest poem a fost exclus din toate reeditarile volumului din perioada comunista." Informatia este incorecta. Cea mai importanta editie a scrierilor lui Emil Botta, anume cea ingrijita de Ioana Diaconescu si publicata la Editura Minerva in 1980, include ambele poeme (in Volumul 1, la pagina 55 gasim "Lectia de opium" iar la pagina 236 gasim "Coleridge").

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
1

De acelasi autor

Ioan Petru Culianu: „Cel mai bun prieten al meu, Dorin Liviu Zaharia”

Publicăm în continuare un capitol din volumul în curs de apariţie al lui Andrei Oişteanu Religie, ...


Vor alege românii un neamţ luteran ca preşedinte al României?!

Ce va prevala în mentalul colectiv? Faptul că Johannis este diferit din punct de vedere etnic şi ...


Cununa zeilor: plante narcotice şi halucinogene

Publicăm un fragment dintr-o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, a cărţii ...


Farmacia amorului: plante şi licori afrodiziace

Publicăm, în două numere consecutive, fragmente inedite dintr-o nouă ediţie, revăzută ...


HOLOCAUSTUL DIN ROMÂNIA: ÎNTREBĂRI PROVOCATOARE

Recent a apărut la Editura Hasefer cartea lui Liviu Beris, Holocaust sub Guvernul Antonescu: Întrebări ...


Toate articolele (63)

Editie scrisa | Traian Ungureanu & T.R.U.

Cine nu stie sa taca trebuie sa taca (Wittgenstein redus la Becali)

Despre ce nu poti vorbi trebuie sa taci - spune decizia filozofului ajuns la capatul limbajului si mult in afara nevoii de ...


Editie scrisa | Erwin Kessler

Motofizica

Motofizica este metafizica facuta in graba, pripita si pretentioasa, asa cum este expozitia lui Roman Tolici, de la MNAC. ...


Editie scrisa | TRAIAN UNGUREANU & T.R.U.

Parveniti, parveniti, parveniti! (schema nationala de evolutie involutiva)

Adevarata viata a anilor ’80 a inceput dupa 1989. In stat, unde neprielnica domnie a Partidului Comunist ...


Editie scrisa | TANIA RADU

Cum ajungi american

Ador libertatea cu care scriu in romaneste autorii nostri plecati peste granita. Departe de terorismul ...


Editie scrisa | RADU F. ALEXANDRU

Dansul marionetelor

Deosebirea esentiala intre Antigona lui Anouilh - ultima premiera la Nottara, pusa in scena de Claudiu ...

Recomandarea editorilor

Subiectele zilei