Ruleta romaneasca

Faites vos jeux, rien ne va plus! – anul acesta, intrarea in campania elec­to­ra­la romaneasca ne indeamna, in mod ciu­­dat, la o comparatie cu jocurile de no­roc din cazinouri, unde mizezi totul pe o sin­­gura culoare si apoi astepti sa vezi daca ai pierdut sau ai castigat. PD-L si PSD par sa fi mizat – simultan, dar se­pa­rat – pe cartea protestelor bugetarilor, iar PNL pe cea a prudentei economice, dupa doi ani si jumatate de dezmat in folosul par­te­ne­rilor din „322“ si al clientelei lor. Daca ne uitam mai bine, insa, ruleta elec­to­rala din Romania ar putea semana la fel de bine cu un fel de ruleta ruseasca, pen­tru ca niciun partid nu stie, de fapt, in acest mo­ment, daca nu cumva se va im­­pus­­ca in cap crezand ca trage in adver­sar.

Este aproape o certitudine acum ca pro­­testele sindicale vor monopoliza cam­pa­nia electorala. Ele au fost programate ast­fel incat sa domine spatiul public pana in 30 noiembrie si sa asigure sindicatelor bu­­getarilor o vizibilitate la care nici nu pu­teau visa acum sase luni. Mai ramane, de­sigur, de vazut si cat de ample vor fi pro­testele, caci s-a mai intamplat ca sin­di­ca­tele sa-si supraestimeze potentialul mo­bilizator. Un lucru este insa cert: ac­tua­la runda de proteste are o miza poli­ti­ca si nici nu merita citita in alta cheie de­cat in cea politico-electorala. Orice dis­cu­tie de­spre oportunitatea economica a ma­ri­rilor sa­lariale cerute ne va duce intr-o fun­da­tu­ra, pentru ca, desi este adevarat ca, din punct de vedere economic, nu este mo­men­­tul pentru mariri salariale, la fel de ade­­varat este ca banii publici au fost prost gospodariti, iar sectoarele buge­ta­re, care sunt principala responsabilitate a gu­­vernului, nu au fost administrate in in­teresul public, ci considerate vaci de muls pentru partidele guvernamentale si sus­tinatorii lor. De aceea, din pacate, libe­ra­lii nu mai au nicio credibilitate atunci cand pre­dica prudenta economica.

Desi sustin ca o redistribuire a fon­du­ri­lor bugetare poate finanta maririle de sa­la­rii in domenii esentiale cum sunt edu­ca­tia si sanatatea, nici PD-L, nici prese­din­te­le Basescu, nici PSD nu s-ar fi apucat sa le pledeze cauza cu atata fervoare daca nu ar fi calculat ca acest discurs le poate aduce voturi. Democrat-liberalii pot re­pli­ca, fara a putea fi contrazisi, ca ei ar fi adop­tat o lege a salarizarii bugetarilor si ar fi rezolvat problema de mult, fara sa ajun­­ga cu ea in prag de campanie. Desi vo­tul lor in favoarea unei legi populiste, cum este cea adoptata de parlament pe 30 septembrie, ridica unele semne de in­­tre­­bare pentru electoratul mai sofisticat, el este in mare masura justificat de logica po­­litica. Imaginati-va ca PD-L ar fi votat im­­potriva maririi salariale irationale, iar pre­se­dintele Basescu ar fi retrimis la par­la­ment legea salarizarii profesorilor: tot aliot­­manul pesedist si penelist, in frunte cu premierul Tariceanu, l-ar fi acuzat ca-i con­­damna pe dascali la saracie. Argu­men­tele rationale, venite din partea de­mo­crat-liberalilor si a Cotrocenilor, nu ar fi fost ascultate asa cum sunt ascultate acum argumentele guvernului, ci ignorate si inecate intr-un torent de atacuri vehe­men­te ale liberalilor, social-democratilor si sindicalistilor. Iar odata retrimisa la par­la­­ment, legea ar fi fost votata exact in ace­easi forma, din aceleasi motive elec­to­rale care au dus la votul initial. Jude­cand obiec­tiv, „partida prezidentiala“ nu avea alta varianta decat sa se suie pe va­lul revendicarilor bugetarilor, rupand ast­fel monopolul pesedist asupra lor si sa arate cu degetul la excesele salariale si la clientelismul guvernului liberal.

Pe acest fond, protestele sindicale pot avea doi castigatori – PSD si PD-L, care cresc simultan in sondaje – si un perdant – PNL. Este ciudat ca sindicatele, fief al so­cial-democratilor, pot juca in favoarea ad­versarilor acestora, devenind arma ca­re, in loc sa omoare adversarul, le ex­plo­­deaza in fata. Situatia pare, insa, sa le fi scapat de sub control pesedistilor, care in­­cearca sa le contracareze: liderul CNSRL Fratia, pesedistul Marius Petcu, sustine protes­te­le doar cu o jumatate de gura; con­du­ce­rea Cartel Alfa ezita, iar poli­ti­cie­nii PSD in­­cep sa se intrebe daca este co­rect ca salarizarea bugetarilor sa fie sin­gu­ra te­­ma de campanie, cum se in­­tre­ba vineri la Realitatea TV insasi Eca­te­rina An­dro­nes­cu, despre care credeam ca este La Pa­sio­na­ria bunastarii cadrelor di­dactice.

Ecuatia politico-sindicala s-a compli­cat dupa ce PD-L a depus motiunea de cen­­­zura la adresa guvernului Tariceanu. Mir­cea Geoana a reactionat imediat anun­tand ca PSD nu va vota motiunea si va sus­tine, in schimb, respingerea de catre par­lament a ordonantei guvernamentale care anuleaza practic maririle salariale pen­tru pro­fesori. Argumentatia sa a fost de­mon­ta­ta de Vasile Blaga, care a de­mon­strat ca, imediat dupa votul din parla­ment, gu­ver­nul poate emite o noua ordo­nan­ta pe care parlamentarii nu vor mai avea timp s-o anuleze inainte de alegeri. Putem spu­ne asadar ca, fortand PSD sa sustina im­plicit guvernul Tariceanu, PD-L si-a atins obiectivul politic de a demasca alianta dintre cele doua partide si ipo­cri­zia so­cial-democratilor, interesati mai de­gra­ba de capitalul de imagine pe care-l con­fe­rea votul din 30 septembrie decat de bu­na­starea cadrelor didactice.

Chiar si asa, insa, PD-L nu poate con­ta pe sprijinul total al liderilor sindicali, care sunt arondati PSD si striga sus si tare ca nu doresc ca protestele sindicale sa fie exploatate politic. Pe de alta parte, majoritatea bugetarilor voteaza traditional cu stanga, ceea ce face ca PD-L sa nu poa­ta conta in totalitate pe voturile grevis­ti­lor. Oricum, insa, jocurile sunt facute, iar PD-L nu putea juca altfel. Marele maes­tru al combinatiilor a fost din nou PSD, care a declansat toata controversa si a dictat indirect atitudinea celorlalte par­ti­de. In aceeasi logica, cel mai mare ad­ver­sar al social-democratilor, la ora ac­tua­la, este presedintele Basescu, pentru ca doar el poate cuceri inimile bugetarilor in prag de alegeri. Iata de ce se si lupta din rasputeri s-o faca, sustinand fara re­zer­ve reven­di­ca­rile sindicalistilor.

In consecinta, nimic nu este decis, re­zul­tatul alegerilor este greu de prevazut, iar combinatiile postelectorale sunt inca si mai incerte. Sigura este doar ruleta ro­ma­neasca: jocurile pentru campanie sunt facute, nimic nu mai merge in aceasta tara si in orice moment ne putem impus­ca in cap, pentru ca, oricum am vota, pis­to­lul este in mana politicienilor.