Romania bananiera de top

Intr-un top al celor mai valoroase 100 de companii din Romania, intocmit de Ziarul Financiar impreuna cu casa de investitii Capital Partners, strainii detin 70% din capitalul acestor companii, statul vreo 25%, iar antreprenorii privati romani mai putin de 5%. Nimic altceva nu poate spune mai mult despre actuala economie din Romania si despre problemele care preocupa cel mai serios in noul an, in conditiile crizei financiare si economice internationale: la ce sa ne asteptam si de la cine?
Economia din Romania este total dependenta de capitalul strain si i se va intampla exact ceea ce acesta va dori. De statul roman depinde foarte putin, oricat de intelept va fi acesta de acum incolo (desi ramane o mare intrebare daca va deveni intelept!). Oricum, de capitalul privat autohton nu depinde practic nimic.
O biata confuzie - care, din pacate, functioneaza copios - amesteca in cazul unei companii proprietarul ei cu locul unde aceasta companie isi are inregistrarea juridica si isi desfasoara in principal activitatea. Este un fel de gluma de a numi "romanesti" companii care sunt doar inregistrate ca persoane juridice romane si actioneaza in cea mai mare parte pe piata romaneasca, dar care apartin unor proprietari straini. Si, dupa cum este si firesc in virtutea proprietatii, acestea fac politica grupurilor de care apartin, pe o baza globala, in cadrul careia activitatea din Romania este o piesa intre altele din ansamblul retelei internationale a acestor grupuri. Oricum, aceste companii nu pot fi numite "romanesti" doar pentru ca isi extrag profiturile de pe piata romaneasca si platesc impozite statului roman.
Intr-un Top 500 companii din Europa Centrala si de Est, intocmit de firma de audit si consultanta Deloitte, Romania figureaza cu numai 30 de prezente. Evident, referirea se face la aspectul formal al problemei. Caci aspectul de fond este altul! Din cele 30 de prezente cu care figureaza Romania, nu este vorba de companii romanesti decat in 6 (sase) cazuri: Romgaz, Transelectrica, Electrocentrale, Hidroelectrica, CFR Marfa si Oltchim. In rest, este vorba de companii straine inscrise in Romania, in frunte cu Petrom, Arcelor-Mittal, Dacia Group, Orange, Vodafone.
Cu o reprezentare de numai 6 din 500, sansele ca firme romanesti sa inceapa a conta intr-adevar in Europa si chiar numai in regiune sunt ca si inexistente. Si criza le va aneantiza si mai sever.
Este de ajuns de a analiza situatia din Top 100 Romania, adica primele 100 de companii dupa cifra de afaceri inregistrate in Romania. In 2007, ultimul an pentru care exista date globale, companiile multinationale semnificative (cu o cifra de afaceri de cel putin 1 miliard de euro si cu un grad de transnationalitate de cel putin 20%) ajunsesera sa detina deja 62 de pozitii in Top 100 Romania, cu o pondere deja zdrobitoare de peste 73% in cifra de afaceri a topului. Intre primele 25 de companii in Top 100 mai erau in 2007 doar 6 companii in care controlul apartinea capitalului autohton, din care 4 sunt de fapt desprinse prin dezmembrare din fostele regii de gaze si electricitate si care nu au ajuns inca sa fie privatizate. Si care, daca noul guvern nu va aduce ceva intr-adevar nou in domeniu, vor fi si ele fituite pe daiboj catre capitalul strain, cu criza sau fara criza! In esenta insa, criza va accentua prezenta capitalului strain in economie. Si aceasta din niciun alt motiv decat din acela ca este mai puternic, in timp ce capitalul autohton este slab. Iar in conditii de criza, cei puternici castiga si cei slabi pierd.
Problema mai grava este insa alta. Principala concluzie pentru 2007 in legatura cu asa-numitul "Top 100 Romania", este ca, pentru prima data, companiile din comert au ajuns sa domine topul atat numeric, cat si din punctul de vedere al cifrei de afaceri. 35 din primele 100 companii in 2007 activeaza in comert si aproximativ tot 35 este si numarul de procente pe care acestea le detin din totalul cifrei de afaceri. O situatie tragica. De vreo doi-trei ani, s-a putut observa trendul de "bananienizare" a economiei din Romania, care a urmat spectaculos de repede desfiintarii ei ca economie romaneasca, odata cu trecerea sub control strain a intregii ei axe majore (de la productia petrolului si distributia gazelor si energiei electrice la telecomunicatii si intreg sistemul bancar), dar este absolut remarcabil ca s-a putut ajunge atat de rapid la un asemenea grad de dezarticulare a economiei, imprimandu-i-se acesteia o configuratie atat de scalena, incat sa o transforme probabil definitiv intr-o economie nu a unei tari, ci a unui teritoriu fara identitate si fara sanse.
Niciodata pana acum industria prelucratoare nu-si pierduse pozitia de lider al topului. Iata ca din 2007 si-a pierdut-o, pecetluind aiureala la care asistam in ultimii ani: o economie fara economie reala, a importurilor fara exporturi, a automobilelor fara sosele, a castelelor de nisip. O economie cu o vulnerabilitate extrema, tocmai in conditiile exploziei crizei financiare internationale.