Romania ar fi trebuit sa aiba o alta agenda

 Sunt indicii si dovezi ca exista ingrijorari in cancelariile occidentale, de ambele parti ale Atlanticului. Nu-ti place sa vezi o tara aliata, membra a  Uniunii Europene, intr-o criza cu posibile efecte imediate si de perspectiva de o anume severitate. Romania a ramas datoare cu unele progrese pe care UE le astepta si care acum par, in cel mai bun caz, sa se amane pentru o data pe care nimeni nu o poate prezice cu certitudine. Limbajul ascutit al protagonistilor prezentei crize este un indiciu ca referendumul de sambata viitoare va reglementa doar statutul lui Traian Basescu, nu insa si ruptura dintre partenerii de guvernare. Cum vor functiona organismele puterii dupa aceea? Presedintele, intarit de victoria probabila la referendum, se va multumi sa revina la Cotroceni si sa-si exercite puterile limitate pe care i le acorda Constitutia sau va continua conflictul? Alianta PNL-PSD-PRM-UDMR isi va pansa ranile si va accepta verdictul electoratului? Intr-o tara cu o democratie bine inradacinata s-ar putea intrevedea un raspuns destul de clar, dar in Romania? Toate aceste intrebari se pun si la Bruxelles, si la Washington, probabil si in alte centre mondiale. Iar raspunsurile ori nu sunt clare, ori nu sunt incurajatoare.

Despre preocuparile partenerilor europeni stim destul de bine. Dar care sunt cele ale Washingtonului?

 M-am intors de curand de la Washington si cred ca pot sa va raspund cu destula certitudine. Intai, este desigur vorba de un partener  NATO si destabilizarea politica pe care criza interna o sugereaza nu este de bun augur. In al doilea rand, relatia Romaniei cu Statele Unite este un subiect de controversa in aceasta criza, desi protagonistii ei il pastreaza oarecum in surdina. Presedintele suspendat tine, dupa toate indiciile, mult mai mult la relatia cu America decat primul ministru Tariceanu. De pilda, chiar in toiul crizei si cu un presedinte interimar, guvernul a tinut sa anunte retragerea trupelor romanesti din Irak, o masura careia presedintele Basescu i s-a opus categoric. Aceste imprejurari nu trec neobservate la Washington, pentru care Basescu este un partener mai confortabil decat Tariceanu. Evident, nu este vorba de viziuni apocaliptice, nimeni nu asteapta iesirea Romaniei din NATO sau o inrautatire pronuntata a relatiilor cu America. Este vorba de nuante, care, totusi, modeleaza preocuparile americane.

Exista, presupun, si reactii de alta natura, cum ar fi perplexitate in fata atmosferei incarcate si a violentelor de limbaj care prevaleaza aici.

 Daca va referiti la Statele Unite, trebuie sa va spun ca ce se petrece in Romania nu e deloc un subiect fierbinte nici in presa americana si nici la nivelul cercurilor influente. Si, de altfel, publicul american nu ar fi atat de impresionat de demiterea unui presedinte. Washingtonul a avut o criza similara - e adevarat, cu mai bine de trei decenii in urma -, cand se desfasura procedura de demitere a presedintelui Richard Nixon. Descinsesem acolo in toiul crizei si a trebuit sa relatez la  Radio Europa Libera despre desfasurarea ei. Plecasem din Romania abia cu zece luni mai devreme si aveam, ca mai tot romanul, o simpatie speciala pentru Nixon. A trebuit, insa, sa asimilez repede dimensiunea celor intamplate si sa uit de simpatiile mele. Cu un efort destul de epuizant, am reusit sa-mi fac datoria de jurnalist - de jurnalist american, de asta data - detasat si obiectiv. Despre acea criza vreau sa remarc ca, in ciuda unei tensiuni politice foarte mari, s-a depasit rareori limbajul civilizat. Criticile curgeau torential contra presedintelui in presa si in cercurile politice, dar la conferintele de presa, de pilda, cand isi facea aparitia Nixon, ne ridicam cu totii in picioare, dand onorul cuvenit functiei si celui care o detinea inca. Acelasi lucru se intampla si in alte imprejurari, cu alte audiente, inclusiv in Congresul Statelor Unite, care avea sa voteze in una din cele doua camere ale sale inculparea presedintelui. Am inteles atunci ca exista niste reguli de comportament civilizat care se respecta, indiferent de imprejurari si de gradul de intensitate a polemicilor.

De curiozitate, amintiti-ne pe scurt ce s-a intamplat, pana la urma.

Cum am sugerat mai inainte, potrivit procedurii constitutionale, Camera Reprezentantilor trebuia sa-l puna sub acuzare pe presedinte, iar Senatul sa-l judece si sa-l demita. Numai prima faza s-a consumat, Nixon dandu-si demisia inaintea celei de-a doua faze. Functia sa a fost preluata automat de vicepresedintele de atunci, Gerald Ford.

Revenind la criza din tara noastra, Washingtonul este destul de departe, dar Bruxellesul este la cateva sute de kilometri. Cat de preocupante ar trebui sa fie pentru noi reactiile de acolo?

Foarte preocupante, mai ales pentru efectele cumulative. Pierderile de credibilitate si comportamentele care plaseaza Romania intr-un soi de "rezervatie" ciudata lovesc in interesele tarii si creeaza o jena pentru cetatenii ei. Conflictele politice sunt desigur inerente intr-o democratie, conteaza totusi si modul in care se desfasoara ele. Si ce este cel mai preoccupant - referendumul de sambata ar urma sa limpezeasca putin apele, dar nu e probabil sa linisteasca spiritele. Este foarte regretabil ce se intampla; tara ar fi trebuit sa aiba acum cu totul alta agenda decat balamucul din pietele marilor orase, aliantele politice contra naturii, incetarea oricarei dezbateri asupra prioritatilor sociale si economice si discursurile incendiare. Cei care au declansat aceasta criza au ales cea mai proasta perioada cu putinta. Poate ca aceasta imprejurare, mai curand decat orice alte considerente, produce nelinistea si inconfortul aliatilor si prietenilor Romaniei.

Interviu realizat de Rodica Palade